urmare

revin,
azi am terminat de citit jurnalul Oanei Pellea. Mi l-a facut cadou ori imprumutat Denisam, (Denisule trage-ma de maneca daca il vrei inapoi) si l-am dus in baie...e singurul loc din casa unde nu am alte tentatii si unde am liniste sa citesc. Si m-am chinuit mult sa il citesc, bineinteles ca e prea inteligenta, prea desteapta pentru mine, prea desteapta for her sake!
Dar pe la jumate ceva s-a intamplat si l-am transferat din baie in dormitor, am ignorat tv-ul total si am citit fara rasuflare...m-am desteptat subit? da de unde! nici o sansa!

ieri am urmarit cu servetelele langa mine, my sister's keeper. Superb, inima mi-a fost facuta tandari, l-am chemat pe Andrei de cateva ori sa il pupacesc...

am innebunit cu zile, de cateva zile sunt prinsa ca o idioata in fata tv-ului si urmaresc o stupizenie de emisiune de 2 ore si jumate, come and dine with me! Adica 5 straini se aduna, li se da un buget, si gatesc cate o seara pentru ceilalti 4. Isi dau note, si castigatorul primeste 1000 de lire. Cei 5 rareori sunt matchuiti corect, in rest se barfesc cat incape, mananca pana dau pe dinafar si beau englezeste!
revin

2009

Nu am de gand sa fac un bilant al anului care se incheie. A fost un an de care nu vreau sa imi amintesc. In afara de venirea parintilor aici, nimic in anul asta nu merita mentionat. Poate report cardul lui Andrei, dar asta era ceva ce asteptam de la el.
Dar nici nu puteam sa dau bir cu fugitii definitiv. Mi-i drag blogul asta, are gust de grefa: usor amarui, gustos privit din afara! Imi plac grefele, am senzatia ca taie greata mai bine decat lamaiile, si le prefer portocalelor. Am senzatia ca au personalitate, ca uite, comparativ cu lamaile nu le poti pune in frisca in tortul diplomat.
A nins, ce e nou? e Canada, ce altceva sa astepti? a fost si furtuna de zapada, dar nu-mi pasa, sunt acasa in concediu, habar n-am daca e miercuri sau marti sau joi, sunt inca in pat, cu laptopul in brate. Am nevoie de odihna, simt ca vomit numai daca ma gandesc la servici, imi propusesem sa intru remote la servici sa vad ce mai e pe acolo, acu m-am cam razgandit. Totusi va trebui sa intru sa vad daca am vreo invitatie la al doilea interviu.
Da, am aplicat pentru alta pozitie tot in spital, la nervi. Am aplicat si in afara, la alt spital si speram sa plec in afara decat inauntru. Dar uite ca am avut deja primul interviu, m-am dus ca nu puteam zice nu, si mi-a placut tare mult. Da, nu aveau totul modern si cool cum am acum, dar nu-mi pasa. Am visat azi noapte ca eram din nou la Universitate. Deci e timpul de o schimbare. As fi vrut sa fie dupa 2 ani, dar uite ca nu mai pot.
Acu astept sa vad daca am sansa celui de al 2 lea interviu.
Revin

Azi am chef de...

Glume!
asa ca viiineeeeee!


Frank was excited about his new rifle and decided to try bear hunting.
He travelled up to Alaska , spotted a small brown bear and shot it.
Soon after there was a tap on his shoulder, and he turnedaround to see a big black bear.The black bear said, "That was a very bad mistake. That was my cousin.I'm going to give you two choices. Either I maul you to death or we have sex."
After considering briefly, Frank decided to accept the latter alternative.So the black bear had his way with Frank.
Even though he felt sore for two weeks, Frank soon recovered and vowed revenge.He headed out on another trip to Alaska where he found the black bearand shot it dead. Right after, there was another tap on his shoulder.This time a huge grizzly bear stood right next to him.
The grizzly said, "That was a big mistake, Frank. That was my cousin andyou've got two choices: Either I maul you to death or we have "rough sex."Again, Frank thought it was better to cooperate with the grizzly bearthan be mauled to death. So the grizzly had his way with Frank.
Although he survived, it took several months before Frank fully recovered.
Now Frank was completely outraged, so he headed back to Alaska and managed to track down the grizzly bear and shot it.He felt sweet revenge, but then, moments later, there was a tap onis shoulder.
He turned around to find a giant polar bear standing there.The polar bear looked at him and said,
"Admit it Frank, you don't come here for the hunting, do you?"

A man and his wife walked into a dentist's office.The man said to the dentist, "Doc, I'm in one hell of a hurry! I have two buddies sitting out in my car waiting for us to go play golf. So forget about the anesthetic and just pull the tooth and be done with it. We have a 10:00 AM tee time at the best golf course in town and it's 9:30 already. I don't have time to wait for the anesthetic to work!"
The dentist thought to himself, "My goodness, this is surely a very brave man asking to have his tooth pulled without using anything to kill the pain."
So the dentist ask him, "Which tooth is it sir?"
The man turned to his wife and said, "Open your mouth Honey, and show him."

Definitia fericirii

Ce e fericirea e o intrebare care a rasarit in mintea tuturor bipedelor umane de pe Terra. Trebuie sa dam ce e a Cesarului si sa admitem ca mai des in mintea femeilor decat a barbatilor, pentru ca pe noi ne macina intrebari existentiale mai des in viata comparat cu o midlife crises din viata barbatilor...
Noi ne framantam de mici in cautarea fericirii, incepand cu o papusa Barbie ce pare existentiala pentru viata noastra, continuand cu primul cos care inroseste fruntea la adolescenta exact atunci cand vecinul de la 2 tocmai a aflat de existenta ta si ti-a zambit gales cand te-a vazut cu galeata de gunoi...
apoi fericirea depinde de liceul ales, de baluri, de serenade, de boyfriendsii nixiodata avuti dar visati, facultatea, si jobul
si apoi marele hop al fericirii: EL, este el cel ce imi va aduce pe tava fericirea? este cel care se va purta cu mine in fiecare zi de parca ar fi castigat la loto?

Fericirea poate fi un cer senin si un soare stralucitor intr-o zi de vara atunci cand ai sofat o ora si jumate pana la plaja, in singura ta zi libera de mai bine de o luna...

Fericirea poate fi o bere rece, langa o friptura aburinda, in jurul carora ai familia sau prieteniim deveniti familie din motive bine stiute...

Fericirea poate fi o zi in care nu te doare nimic, o zi in care iti vine sa zambesti asa din senin, ca proasta, si te bucuri ca existi...

Fericirea poate fi o nota buna la scoala, poate fi o diploma de absolvire a colegiului cu o nota excelenta a husbandului de care esti mandra pana peste poate si zici la toata lumea ca un record stricat

Fericirea poate fi o zi in care vrei sa iti scoti copilul in oras si te refuza ca are teme! Am ajuns sa o traiesc si pe asta... Si atunci faci o punga de popcorn si urmaresti cu el Look who's talking si razi si razi si de rasul lui, ca e prima data cand vede filmul...si treci si peste momentul akward de la finalul filmului :)

Fericirea e fiecare zi in care copilul tau e sanatos, e fiecare zi in care el te imbratiseaza cand vii de la servici, si constati ca trebuie sa te ridici pe varfuri sa il saruti pe obraz...

Fericirea e emotia din glasul lui cand isi invita prietenele si prietenii la film (de fapt numai fete, dar se va supara pe mine daca nu incerc sa il fac sa apara bine, cand eventual va citi blogul asta)...

Fericirea e uitarea durerii si fricii din primele lui luni de viata si a pronosticurilor total defavorabile data de medici...

Fericirea sunt 14 ani ai lui Andrei, 14 ani de trait cu sens, cu scop, cu tel, cu vise!
14 ani cand din eu am devenit mama lui Andrei, mama mandra a lui Andrei!

La multi ani copilul meu drag!
Cat de mult de iubesc iti spun in fiecare zi, dar ca tu esti fericirea mea deplina nu am apucat sa iti spun niciodata si nu cred ca sunt sinonime!

Mamaliga - polenta

Deci e vineri, dimineata a inceput f bine, dupa ce am pierdut primul autobuz, cel de al doilea a ajuns f devreme, asa ca am ajuns la Marriot la timp pentru pregatirea zilei nr 2!
Ok, ma pun astea 2 sa fiu politist si sa tin ochii deschisi dupa rusii care nu au platit pentru ziua respetiva, si care sigur or sa apara. Nu au aparut, asa ca mic dejun la Marriot: nu-i asa ca viata e frumoasa cand iti mesteci cafeaua cu lingurita de argint, cand mananci patiserie facuta de un chief priceput...
Apoi incepi sa vezi intestinele unui hotel atat de mare: hm, nu e cum te astepti! odata bookuita o afacere nu prea dau doi bani si trec la urmatoarea afacere... si asa ne-am trezit cu o gasca care ne facea poze, facea masuraturi, isi baga nasul sa vada sala, pana cand Miriam a explodat! A fost ugly!!!
Dar vine pranzul: divine...e tot ce pot sa spun: polenta cu parmesan, pui tavalit in ierburi cu masline, paste, rapini cu usturoi, salate ca in vis, prajituri atat de bune ca imi parea rau ca nu am 4 stomacuri ca bovinele...nu ca nu mancasem ca una...

ei, si apare dr D, care a decis sa dea un recital de pian in seara de gala...mai, cand are timp sa fie si un pianist talentat si un chirurg de renume international

revin cu detalii soon

va urma

so, burta e plina, ne uitam la tv, o asteptam pe Munza sa apara de la matusa.
Patul e divin, de puf, plapumioara subtire, de puf de gasca, ce mai...raiul pe pamant. Ii povestesc lui Miriam ca noi acasa il avem pe Ferdinand, asta e numele plapumei noastre, nume luat din Babe, Ferdinand era ratoiul ce se credea cocos...Dimineata imi zice Miriam ca toata noaptea s-a gandit la numele asta: cum o chema pe rata? ca ea lesina de cald...

Dimineata, la 6 si jumate deja eram la spital, totul aranjat, la 7 si jumate deja incepea conferinta.
si asa i-am cunoscut pe:
rusii care se pierdusera cu o zi inainte prin spital, pe care Miriam i-a trimis la Marriot si sa vada Toronto, care a doua zi aruncau cu cash sa isi plateasca: vreti euro, avem euro! vreti CAD? vreti USA$, si tot asa
perechea din Portugal care aveau cu ei o scrisoare/email catre Miriam: we, bla bla bla, pretend to attend the conference (mama ei de engleza)
spre usurarea tuturor apare si speakerul britanic
micul dejun e servit, cafeaua e buna, hai ca incepe conferinta, planificate erau 3 operatii transmise in direct in amfiteatru
apare o doamna in varsta care ne zice ca e la XR department si ca a fost trimisa aici de cineva, asa, ca apreciation, si nu stie unde sa se duca. Numele ei se potrivea cu alt nume din conferinta, asa ca ii punem pachetul in brate, o informam despre gala dinner, ea e socata, noi o trimitem sa vada operatiile, ea nu intelege de ce trebuie sa vada operatiile, ea e de la XR, noi insistam, ea pleaca nedumerita..
La 5 min apare unul din dr nostri urologi/chirurgi sa ne roage sa mergem una din noi la ceremonia de 10 ani de munca in spital, sa acceptam in numele lui diploma si cadoul ales de fapt de nevasta...Facem haz de el un pic si apoi ne loveste realizarea ca am trimis biata femeie sa vada o chirurgie cand ea se asteapta la un mic dejun, o strangere de mana si un cadou!
Intr-o fuga spre amfiteatru, incercam sa ignoram campurile operatorii de pe ecran, sangele care curge, bisturie, doctori care privesc ecranul cu incantare, incercam sa gasim "soricutzul" nu o gasim, of, ce naiba ne facem! A stiu unde o gasim, la ceremonie. Una din colege se duce la ceremonie, o gaseste, recupereaza pachetul de la ea, ii face cadou cateva freebies, ea e fericita, noi suntem fericite, si uite asa...radem toata ziua numai la amintirea intamplarii...
A, si dr W a fost fericit ca a rezolvat problema: cica daca nevasta e fericita si el e fericit! Cat adevar!

inevitabile peripetii

saptamana a trecut ca un vartej, plin de peripetii...

Azi sunt acasa, sick day, sa invat pentru examul de cetatenie, care e maine! Da stiu, in total spirit romanesc al ingrasatului de porc in Ajun! Dar nu se lipeste si gata...
Fac orice:curatenie, citesc, spal vase, scriu in blog, numai sa nu invat! Acu na, mi-i si foame, in top la toate!

Miercurea trecuta nu am dormit acasa. Nu, nu divortez, si nici amant nu mi-am tras! Acu nu cred ca as avea eu sanse la amant care sa isi permita o noapte sau mai multe la Marriot! Da, noapte la Marriot... Miriam a avut, finally conferinta internationala de 4 zile pe urologie pediatrica. Cum joi dimineata trebuia sa facem registration la 7 dimineata, deci trebuia sa fim in spital la 6 si jumate cel tarziu, no way sa ajung de la Kitchener cu bus-ul dimineata la timp. Asa ca am dormit cu fetele la Marriot.
Ca toanta m-am dus miercuri de la 8 la servici. Toanta cu certificat pentru ca ziua s-a termintat dupa 9. Pana am facut toate pregatirile necesare pentru a doua zi, pungi, signs si toate alea, duse in spital, se facuse 9. Hotelul e la 5 minute de spital, dar pentru ca aveam geamantane si alte alea, am facut cele 5 min cu masina..

Ziua nu a fost fara peripetii. Dimineata Miriam era innebunita, trebuia sa dea de una din asistentele dr Pipi Salle, sa ia nr de telefon al soferului lui, sa il anunte sa se duca la aeroport sa il ia pe keynote speaker, o celebritate in domeniu care venea din Anglia. Omu nu stia ca va fi asteptat cu limo, deja pe avion, ce sa faci? Asistenta in sick day, doctorul in surgery, Miriam in shock!
Pana la urma Ralph a fost anuntat, a ajuns la aeroport in timp, avionul ajunsese cu mai bine de o ora mai devreme, speakerul de negasit, mai ales ca acum nu li se mai permite soferilor de limo sa stea cu cartonasul cu nume la vedere in asteptarea calatorului. Calatorul se prezinta la un ghiseu de unde e luat de soferul cu pricina.
Deci, speakerul a disparut in thin air!
Sa mai zic cat de incinsa era atmosfera in our end? Conferinta era distrusa fara nenea asta, toata lumea era ca pe carbuni incinsi...

Mai tarziu, sa ne povesteasca distinsul chirurg ca ajuns mai devreme si fara stire ca va fi luat cu limo, a luat un taxi, sa viziteze niste prieteni. Asa isi planificase: miercuri noaptea la prieteni, joi noaptea la hotel, vineri seara valea acasa...ca nu-i ardea de gala dinner....
In taxi a realizat ca nu are adresa prietenilor, asa ca a sunat in Anglia sa intrebe un prieten comun, care prieten i-a dat adresa gresita, de trebuiau sa vina in ...Kitchener. Noroc ca soferul de taxi era oleaca mai istet decat media, si a mai dat o cautare in GTA pana a gasit ceva care semana in nume, diferea in spelling si asa a ajuns bietul britanic la prietenii lui!
Dar asta am aflat vineri, joi dimineata am stat ca pe ace pana i-am vazut mutra in spital!!!

Deci e 9 seara, ne indreptam spre Marriot, cazam, 2 paturi mari, 3 fete: Miriam, Munza si eu!
Cum sa imi fac un pat numai al meu? Le-am zis: sunt batrana, sforai si pipai in somn. Toata viata am dormit cu Victor, si inca dormim unul in bratele celuilalt. Gata, pat eliberat!
Miriam comanda dinner prin room service: burgher cu fries, desteapta idee, dar si un pahar de vin alb. Facem dusul, Miriam isi suna her BFF si...asteptam sa mancam.
O para imi ramasese din fructele aduse la pachet, si am pus-o pa masa, cu gandul ca nu imi stric foamea...Miriam rade si povesteste in bb ca nu a dormit cu o noapte inainte, ca fantoma casei ei a fost mai nelinistita si s-a razboit cu pisica ...Prietena ei incepe sa chitaie ca ce se face daca si ea are fantome...Eu rad si zic ca sigur are, ca altfel nu ar avea cum sa ii vina ideea, para incepe sa se rostogoleasca de pe masa, spre patul meu, care era cel mai departe de masa, Miriam era in patul din fata mesei...Am inhatat para, am spalat-o si am mancat-o intr-o viteza. Lui Miriam i-a inghetata zambetul pe fata, eu infulecam la para i-ar prietena ei nu iintelegea de ce e liniste dintr-o data. Cand Miriam si-a revenit, i-a povestit, clar ca biata fata nu ainchis un ochi in noaptea aia.
Pe la 10 apare si cina noastra, delicioasa, delicioasa, the best burgher, junk food I ever ate!
revin

Mesaj pentru romanul din Nordul inghetat

La un moment dat, cand ma tot plangeam pe forum ca nu ma citeste nimeni, am fost sfatuita sa imi pun un contoar. Ok, cel ales arata si locul de unde a fost accesat blogul, motiv de mirari, uimiri, surprize...
Pai cum nu, a crescut pipota in mine alarmant cand am vazut ca sunt citita de peste tot prin lume. Ca in Europa sunt romani peste tot, nimic suprinzator! Romanul e pasare calatoare, ii place sa se plimbe, sa isi caute cuib mai bun, ne indragostim liberi de constrangeri sociale, religioase, culturale. Cei plecati pentru un trai mai bun, sa munceasca, ori isi urmeaza iubirea, ori profesia le poarta pasii prin toata Europa, fie ea inghetata, fie ea mediteraneana, sunt oameni de calitate indiscutabila, oameni care fac cinste numelui ce il poarta. Refuz sa discut de ceilalti, dupa cliseul orice padure are si uscaturi, iar noi avem niste uscaturi distincte...

Apoi am vazut hit din Australia, Japonia, si alte locuri cu siguranta exotice pentru mine. OK, sunt romani si acolo, romance, si forumul sa traiasca si semnatura mea care implora sa dai click pe link.
Cand am zarit hit de prin Africa, am zis waw, dar mi-am amintit de multimea de studenti la medicina, am cunoscut online apoi o romanca de isprava careia viata i-a oferit surprize calatoare in aventura de a-si urma sotul.

Nimic neobisnuit la hiturile din State si din Canada. Normal, aceeasi sursa, forumul.
Si zaresc de catva timp un hit din Nordul inghetat al Canadei, Hudson Bay!
Asa ca dati-mi voie sa salut romanul care isi traieste viata in Nordul inghetat, sa ii transmit virtual calduroase urari de bine, si sa il rog daca il intalneste pe Mos Craciun ratacit pe acolo, sa ii dea linkul blogului meu, ca nu stiu cum se face, desi am fost cuminte, nu am mai primit de vreun deceniu nici un cadou de Craciun!
Si astea fiind zise, nu pot decat sa stau si sa imi imaginez cum ii este viata acolo: ce face in zona aia atat de pustie, ce job are, cum e sa traiesti in frig in mai tot timpul anului? Banuiesc ca intrebarea ce mananca e puerila, stiind ca alimente sunt transportate cu avionul, probabil ca sunt scumpe, mai scumpe decat in restul Canadei. Dar totusi, merge la vanatoare mai des decat cei din sudul Ontario-ului, la pescuit? In loc de ferma merge la inuiti sau first nations pentru vanat proaspat? Ce limba se vorbeste: engleza sau franceza? Cat de puternic e accentul?
Cum sunt mall-urile? Traieste intr-un loc cu ban la alcool (that would be painfull)?

in incheiere, salutari tuturor romanilor, oriunde ar fi ei!

revin

Clatite

E vineri seara si venind pe autobuz ma gandeam la ceva bun, bun de mancare bineinteles. Pizza? nope, am gatit aseara destul de mult, deci nu are rost sa irosim mancare aiurea. Clatite, waw, da asta idee!
Cand erau ai mei aici, doar ziceam: mama ce as manca niste clatite, ori gogosi, ori placinte, ca tata se ridica de pe unde se odihnea, si incepea sa mosmondeasca prin bucatarie, si la scurt timp incepea sa miroase a ceva bun, a clatite, a gogosi, a placinte...
Bucuria era mare cand facea clatite, si hahaiala pe cinste: si eu si Andrei stateam cu farfuria gata si il asteptam sa lase jos clatita din tigaie, si ne impingeam farfuriile sub tigaia lui, si tata trebuia sa aleaga in ce farfurie sa lase clatita! Si ma uitam la el ca era asa de incurcat, nu stia cui sa ia partea :)

Am facut clatite intr-o seara, si le-am mancat numai cu gandul la el...


Asa ca am ajuns acasa si am mancat niste racitura de rata, si m-am gandit ca Dr Phil are dreptate si ca ar trebui sa mananc mai putine dulciuri...

Cand eram copii, in plin comunism, in fiecare duminica, tata facea ceva bun: ca era doar popcorn, sau niste gogosi din te miri ce, placinte, ce mai, abia asteptam duminica ca tata sa faca bunatati!
Incerc sa pretuiesc doar amintirile placute, sa nu mai para ca ma mint ca am amintiri placute din copilarie, nu numai cosmaruri!

continuarea

De ce?
Pentru ca am primit un feedback amestecat...
trebuia ca titlul sa fie: Motiv de divort? cu semnul intrebarii bolduit, asa , ca sa nu mai existe dubii
Victor s-a suparat pe mine.... cica nu e intr-o lumina tocmai favorabila
Andrei s-a trezit sa vrea dovezi, cum ca am torturat si ucis bestia...l-am trimis unde il trimisesem si pe tatsu catvea ore inainte, adica in padurice sa ii faca autopsia...
partea buna e ca basementul e curat, sclipitor, iar ceilalti ocupanti ai casei se feresc sa il inhabiteze senin
normal ca am avut cosmaruri azi noapte:
se facea ca eram in al doilea razboi mondial, o scena din Sven Hassel, Victor in uniforma jerpelita, murdar, stand pe o mina, restul grupei incercand sa il salveze, eu tipand de frica, sa aiba grija, sa nu isi piarda bunatate de picioare, cand unul din grupa, cred ca Micutul, tipa, la o parte, dati-va la o parte, adapostiti-va, daca tineti la viata, e un SOARECE!
sunt buna de amenda din partea vreunei asociatii de protectie a soarecilor nepoftiti in casa? ma pandeste vreun ban? vreo excludere pe viata din vreun privilegiu necerut?

si totul din cauza unui soarece!

Motiv de divort

Cu multi ani in urma, eram in vizita la socri. Iulian era student, acasa la mama lui. Urmaream un film la tv, era cald afara, dar nu f cald sa tinem usa la balcon deschisa. Soacra mea a iesit pe balcon, si dupa ea, din biblioeteca imensa, cat peretele, burdusita de carti pe 2 randuri, a tasnit un soricel de biblioteca spre balcon. Ca si cum ar fi avut un mecanism cu arc, baietii, adica Victor si frate-sau au ridicat picioarele in pat si si-au continuat vizionarea fara alte comentarii. Eu am ramas tablou, tablou repede explicat de soacra care imi zice ca e soricelu' familiei de biblioteca, ca au incercat orice sa il goneasca, nimic nu a mers, asa ca familia a luat decizia sa ill ignore pur si simplu. A, si ca baietilor (peste 1,80 fiecare si 90 de kg) le e frica de chirias...
Trebuie sa recunosc ca am ras atunci cu lacrimi, baietii la inceput au fost deranjati de rasul meu de neoprit, dar apoi chiar s-au suparat! Ca sa nu mai zic ca de cate ori mi-am adus aminte, mi-am necajit sotul cu varf si indesat....

peste ani, adica asta vara, cand ai mei erau in vizita, fac ei o descoperire colosala! Hello, stam la casa, normal sa existe si soareci, nu ca ne dorim, nu ca ii vrem, dar in garaj, ori in palcul de copaci din spatele casei, sigur traieste o familie de soricei, vecini cu iepurele (luni dimineata ma astepta langa masina tacticos), cu veveritele multe si cu ratonul bastan! Deci ai mei descopera ca avem un soarece in casa. Asa ca luam toate magazinele la rand: Canadian Tire, Home Depot, Home Hardware, Wal-mart...Dupa ce am vazut privirile ciudate aruncate de vecinii de coada la cashier, am decis sa folosim self check out, ca dupa cantitatea de capcane cumparata din fiecare magazin, se deducea usor ca avem nu un soricel, ci o societate intreaga! Suntem experti in capcane: cu arc (de cate ori mi-am prins destele si cat am suspinat dupa branza pusa momeala!!!) cu lipici, cu labirint, cu otrava! Toate se declara humane, fara durere, ca si cum mi-ar pasa!
Inutil sa zic ca atat cat au stat ai mei la noi nu am prins nici un soarece, doar eu destele in capcanele cu arc!

Azi am fost cu Andrei sa ii pun zabala cum zice el, braces cum zice doctorul, ingrop bani in gura lui bogata de teenager atoatestiutor, cum zic eu! Dupa ce ca vremea e de toata jena, acu ploua, acu e soare, acu ninge, acu e soare, acu se intuneca, acu bate grindina, dupa ce ca am decartat bani de o masina rezonabila la Dr Pus (pus in boots e versiunea englezeasca a motanului incaltat!), ajunsi acasa nu am parte de liniste si pace!
Pregateam pranzul, cand Andrei urca din basement inspaimantat, ca avem un soarece! Mai, asta stim, da nu e dovedit! Asa ca reclamatia nu se pune:) Nu, mami, tipa copckilu ingrozit, vino s vezi: cobor circumpecta in basement, cu gandul ca cel soarece demult e disparut si ce sa imi vada ochii: domnul soarece trona pe perna mea turceasca, facandu-si toaleta! Ce sa facem: baietii pe sari, cu frica pe fata, doar eu mai curajoasa! Am mers in garaj si am luat o lopata sa incerc sa ii dau o lovitura, in speranta ca va fi de gratie! Victor cobea: ca o sa stea soarecele sa te astepte pe tine! Tine-l de vorba mai desteptule, ca idei de eradicare a chiriasului buclucas nu ai!
Am revenit cu lopata, am luat-o pe cea metalica, si la atac! Ma apropii, nici o jena!!! cand sa fac hic si sa dau, soarecele pleaca tacticos spre pat, Andrei o tasneste sus pe scari, iar Victor isi musca destele de frica la jumatea scarilor spre parter!
OK, ce ne facem? Mai avem capcane? mai avem. hai sa le instalam, hai sa vedem unde ar fi gaura, da pernele alea la o parte, ridica patul sa vad daca nu cumva dihania are cuib in canapea, dau sa ma aplec sa vad dedesubturile la canapea, ma pun n patru labe, Victor ridica canapeaua cat poapte de mult, eu pun genunchiul jos pe covor, si aud crack! ca si cum sunt biscuiti sub covor, ori cipsuri! Injurand de mama focului bilingv, jumate in romana jumate in engleza, ridic coltul la covor si constat ca cipsurile aveau coada, ca de fapt strivisem cu genunchiul soarecele care inca mai dadea din picioare in agonie! Rapid pun covorul la loc, tip la Victor, care pune picioarele peste covor, eu o iau la fuga, si incep sa tip si sa plang in acelasi timp!
Victor era palid, ca si cum ar fi stat pe o mina, si incerca sa stabileasca ce sa faca!
Dupa ce mi-am tras sufletul, m-am oferit generoasa sa dechid usa la terasa, sa pun papucii la usa, sa ii aduc o punga, iar el nu are nimic de facut altceva decat sa ia soarecele de coada, si sa il duca in padurice. Victor se uita la mine, prin mine, culoarea fetei se schimba de la secunda la alta, rosu, o luase de acu spre verde, si facea eforturi vizibile sa nu vomite.
Ii spun ca trebuie sa faca ceva, el nu are glas, eu il intreb daca e sa aleaga intre mine si soarece, ce ar face (adica eu dau divort daca tot eu trebuie sa iau chiriasul de sub covor)... lui incepe sa ii tremure genunchii, eu continuu cu scenarita: daca ar depinde viata mea de aruncarea soarecelui, ce ar face, el incepe sa se inmoaie in prag de lesin... asa ca ma duc sa iau manusile cele mai groase de iarna ale lui Andrei, apuc cu greu coada mica si subtire ce iesea din covor, greu, manusile grele, si duc soarecele in padure!!!!
M_am intors in casa furioasa, incep sa tip la Victor si mi se face rau, realizand ca soarecele ala a intrat sub covor atunci, in secunda aia, cand eu m-am asezat in genunchi sa ma uit sub canapeaua ridicata de Victor!!!

Inutil sa zic ca Victor a curatat tot basementul: aspirat, dezinfectat, pus toate paturile la spalat, tot, plus ca am aruncat manusile la gunoi!

Acu el isi trage sufletul sus in dormitor, eu pe canapea in living scriu si meditez: este soarecele decedat motiv serios de divort? Cum as explica eu unui avocat problema? Si cata baza am in Victor?Daca viata mea ar depinde de un detaliu atat de minor, cum e un soarece chirias fara voie, ce baza as avea inVictor?

da oare soarecele are familie? intrebarea a pus-o primul Victor, iar eu i-am zis ca e liber sa se duca in padurice si sa faca un control ginecologic/urologic soarecelui decedat, mai bine zis: anatomopatologic, autopsia, si sa vada la ce ne asteptam! Privirea intoarsa de sotul meu de aproape 2 decenii nu are nevoie de comentarii!! Oricum a pus capcane cu lipici si mai mergem dupa amiaza la cumparat inca o duzina!

Until we...

Totul a inceput cand mi-am petrecut noapte la Hotel Delta acu un an. Auzisem de, stiam ca e pasiune la prima vedere, dar nu am crezut. Nu, nici macar nu am aruncat o privire. Si a trebuit doar o noapte sa ma cucereasca. Atat de usor, atat de protector, atat de calduros!
Dupa noaptea aia din martie, nu mi-am gasit linistea. Am cautat cu privirea prin magazine, reviste, sperand...visand, dorind.
Nu a fost sa fie pana cand...pana cand un flyer de la Zellers anunta sosirea... Si nu chiar la deschiderea magazinului, ci doar cat si-au baut vanzatoarele cafeaua ca m-am si infiintat. Am cautat peste tot, am sperat, am disperat, pana am gasit. Mi-am gasit pasiunea pe un raft, asteptandu-ma. Am inhatat 2 duvet umplute cu duck down (plapuma umpluta cu puf de rata) si am alergat la casa, dupa ce ca erau in sale, erau si mai ieftine la cashier...
Am ajuns acasa si abia am asteptat noaptea, sa imi petrec a doua noapte in imbratisarea calda a pufului a mii de rate :) Dimineata am realizat ca se curata doar la uscatorie, asa ca le-am pus inapoi in ambalaj si am asteptat...Dupa cateva saptamani, lunga asteptare, a aparut oferta la fata de plapuma, asa ca iar fuga la Zellers si wow, ce noapte va urma...
De atunci, o poveste de iubire e in desfasurare...
Ce-i drept Victor era cam ingrijorat ca am luat-o razna (nici un argument aici), si m-a rugat sa intreb pe altii. L-am intrebat pe Glen, care mi-a marturisit ca prima lui duvet a fost 600 de bucsi, ma mult decat daduse pe tv si home theatre. Dar ca a durat ani buni de zile pana cand s-au despartit :)

Imi lipsesc f mult colegele de la universitate, iar Glen incearca sa faca fata curiozitatii mele zilnice, dar nu e ceea ce a fost. Ele erau incitate de lipsa mea de experienta canadiana si nu mai incetau sa se mire: cum n-ai mancat asta? cum, n-ai vazut asta? si tot asa. Aveam o problema, nu conta de care, viata, scoala, masini, asigurare, la office gaseam raspunsul! Acu, Glen se straduie sa faca fata tirului meu de intrebari...

Safron Tree

Gata, nu mai sunt inocenta ( a se citi virgina) in ale bucatariei indiene. Nu ca m-as fi apucat de gatit mancare indiana, asta n-o sa se intample in veci, ci am mers si am mancat un restaurant bunicel indian.
totul a inceput cu Jacqueline, care adora mancarea indiana, ar manca oricand, oricum, oricat. si de cate ori planuim sa mancam amandoua "in oras" ea propune indian. Eu o dau cotita si asa am sfarsit pe la thai restaurant, ori mexican, ori chinese.
Azi m-a cautat sa ma intrebe cum mai sunt, are un radar fenomenal, si a zis: te scot la lunch! No, nu vreau, am chef de stat in scaun si bocit amar...Nope, nu faci asta, mergem sa mancam, si mancam la indian. OK, deci o sa mor de foame azi...Eh o sa imi tina pizza de aseara...
Si am mers la Safron Tree, aproape de spital, bufet, deci iti alegi ce vrei, nu-ti place, incerci altceva...
Mai, astia au condimente, serios acu.. pun de toate felurile, si asa am mancat niste black lentil, delicioasa pana se ducea pe gat, apoi urma jalea, flacarile si lacrimile. Si am mancat si naan, paine indiana delicioasa, si pui masala, si butter chicken, si multe altele ca nu m-am straduit sa le aflu numele, n-avea rost.
Da, o experienta necesara in dezvoltarea mea ca individ!!!

la fel cum a fost si cea de la mexican!
So face Miriam anii, cum ea m-a scos la lunch de ziua mea, am zis hai sa fac acelasi lucru pentru ea. Si hai sa mergem sa mancam...unde? pai nu thai, nu indian, nu chinez...
Ok, ok, hai la mexican.
Hai...si am mers, un deliciu de mancare, scump in draci dar s-a meritat.
Asa ca ma duc acasa si le fac si baietilor mei mancare mexicana, recunosc Taco Tex Mex, stiu, sa imi fie rusine, dar n-am gatit in viata mea mexican, asa ca totul in kit, cu explicatii ce merge unde merge in ce forma merge...
Si cand au veni baietii de pe unde haladuiau, si cand au realizat ca nu-i asteapta mancarea traditionala de sambata: gratar cu cartofi prajiti, au inceput protestele. Da m-am tinut tare pe pozitie si am zis: incercati intai si apoi comentati! au devorat totul pana la ultima farmitura, au fost atat de incantati sa isi compuna singuri taco-ul incat au uitat ce gura marea avusesera cateva momente mai devreme. Ba mai mult, vor sa incerce burito!

si uite asa devine internationala bucatareala mea :)

Per tu

Ei, uite de asta iubesc eu engleza: nu am grija tutuielii...

Saptamana trecuta am avut lansarea oficiala a insitutului. Lume multa, lume importanta, ministru si alaiul lui, tot boardul , donori importanti, fundatia toata, lumea cu bani, lume care probabil cheltuie pe catel cat cheltui eu intr-o luna pe casa, masini si cele necesare...
Sa traiasca engleza, you catre CEO, you catre ministru, you catre toata lumea care vrand nevrand trebuia sa vorbeasca cu mine, un umil lucrator, care zambea nu f tamp si incerca sa raspunda la intrebari ignorandu-si propriul accent!

A trecut si asta, si am avut si open house, si a trecut si open house-ul, si back in business

si cine deschide usa ieri? Mary Jo (CEO)! are chef de small talk, eu incerc sa nu ma balbai, traiasca engleza, imi tot vine sa ii zic Boss da ma abtin ca stiu cat de mult ii irita, si pleaca zambind multumita!
ce sa zic, la inceput mi-a fost tare greu: cine a mai auzit acasa de vorbit direct, la prenume cu oameni importanti? am incercat eu timid un chief ori boss de-alungu timpului, da au luat-o ca pe o gluma si mi-au cerut politicos sa le zic pe numele mic: Richard, Dee, Sue, Kelly, Mary Jo! tare greu mai, tare greu...

Cineva acolo sus...

cineva acolo sus a gresit-o rau toamna asta! Care toamna ca miroase a iarna. Judecati si voi:
Ieri dimineata geamurile la masina bocna...BOCNA! Lene mare asa ca da cu AC la maxim, da cu lichid pe parbriz, cum ziceam, lene mare...nimic! A trebuit sa trag pe dreaprta si sa astept ca AC-ul sa isi faca treaba...mizerabila dimineata!
Azi, minus 3 grade, pai e posibil asa ceva? eu nu vreau iarna! Nu vreau iarna!
Gasit in cutia postala oferta de curatat aleea toata iarna pentru 300 de dolari. Se angajeaza ca la 8 AM sa fie curat! Ma umflase rasul, 8? mie imi trebuie 5:30! cine sa vina cu magaoaia aia zgomotoasa sa curete aleea la 5AM? Plus ca la ritmul la care a nins iarna trecuta, aia dau faliment pana in iunie, sigur garantat!
300 nu e mult, e chiar chilipir, da' am de unde sti cat de seriosi sunt? si daca trece teroristu de servici si imi face zidul Chinei in fara casei?
Nici nu vreau sa mai gandesc la iarna, dar trebuie ca nu mai tine, imi ingheata toate alea ca nu m-am indurat sa imi scot haine groase de adevaratelea, si pun plovar peste plovar si haina si tremur ca un caine la injectie, ca cica asa e bine sa te imbraci aici, in straturi!

Viata merge inainte, acu se termina si 2009, deja ornamentele de Craciun si-au facut aparitia in magazine, si tare mi-ar fi placut sa il am musafir de Craciun pe frate-miu si consoarta, dar va trebui sa amanam pana la vara...

Primul Blogger

si am terminat de citit Julie and Julia si acu nu mai vreau sa vad filmul. NU mai vreau, mi-a taiat cheful!
Tipa e prea directa, prea injura, prea e nemultumita de viata si de tot, si de sot, loft, parinti, prieteni incat mai aveam un pic si deveneam suicidala. Da, exagerez, dar si ea exagereaza cand descrie munca de temp in agentii guvernamentale. Pai frate, daca vrei sa "cresti", nu stai o viata ca temp, si iei orice job crezi ca iti va aduce o sansa spre dezvolate profesionala. Da, incepi de la a xeroxa hartii, scana, trimite emailuri, indruma studenti rataciti, dar dupa un timp, iti cresc responsabilitatile, cresti profesional, mergi la ceva cursuri...Nu stai sa te plangi...
Anyway, nu mi-a parut rau de banii dati pe carte, dar nici marele succes nu mi s-a parut.
Dar totusi am castigat ceva din lectura acestei cartulii: am descoperit primul blogger, ori aproape primul sa zicem:
http://www.pepysdiary.com/
Samuel Pepys a tinut un jurnal timp de 9 ani, zi de zi, fara oboseala. A scris despre tot ce a mancat, despre locurile colindate, despre ziua lui la birou, inexistenta, aia nu aveau pe atunci time card, despre certurile cu sotia, despre ochii dulci facuti diferitelor duduce...
Am inceput sa citesc zi cu zi, de pe site, curioasa sa vad cum era viata la 1660 si primul soc a fost ca omul fusese operat cu succes de pietre la rinichi, inainte de 1660!!!
Apoi jurnalul ca jurnalul, dar comentariile sunt nemaipomenite, oameni pasionati, am eu ce am cu cei pasionati de istorie...
Asa ca daca va intrebati unde am disparut, acolo sunt, citind in fiecare moment liber despre viata unui oarecare in anii de gratie 1660, savurand fiecare comentariu...

Urme

Cum toamna s-a insinuat in viata noastra pe nesimtite, am decis sa ne purtam ca atare, adica sa face provizii. Ca orice om gospodar, care incarca camara in toamna, care coace, fierbe, face conserve...Nu ca noi ne-am incadra in categoria asta a gospodarilor, dar viata fara vinete coapte in congelator, fara ardei capia copti also in congelator e de neconceput in mijlocul iernii.
Ce e mai simplu decat sa coci pe grill vinetele, ardeii, curatati si pusi in pungi de o portie, de o data, in congelator?!
Asa ca am ajuns in piata la St Jacobs, initial am vrut sa merg singura, dar Victor m-a pus sa jur ca il astept pe el sa vina de la inot cu Andrei si sa mergem impreuna. Si s-a dovedit ca a avut dreptate. ..
Deci am ajuns la piata, am gasit locul perfect de parcare si instant am regretat ca nu am avut camera la noi ( aparatul de fotografiat): o licitatie de cai era in plina desfasurare, iar cei ce participau erau exclusiv menoniti: toti cu pantaloni si vesta neagra, camasa albastra-bleo, palarie de paie, majoritatea cu barba tunsa stil amish... Am stat si ne-am uitat cum licitau, am admirat caii care defilau prin fata lor si a noastra...
Apoi cu regret am intrat in piata...cum scriam cateva zile mai devreme, plin de flori, plin de mums, plin de detoate: rosii, ardei, vinete, dovleci, bostani, mere, pere, struguri, prune, piersici, varza, usturoi, ceapa, pepeni, si....toate din abundenta.
Dupa cateva ture prin piata, am umplut carutul cu ardei capia si ardei grasi rosii, cu vinete, piersici, prune, si ne-am mai intors odata dupa un pepene barosan. Am lasat si ceva marunt la un aussie care canta dintr-o trasnaie, de fapt facea niste zgomote ritmate, zicea el invatate de la bosimani.
Am mai aruncat un ochi la licitatia care nu se incheiase, am remarcat ca nu era picior de femei printre palariosii barbosi, si am plecat spre casa.
Si daca toata dimineata nu a plouat, exact cand Victor a dat drumul la grill a inceput o ploaie marunta, asa sa ne aminteasca ca e toamna. Asa ca a facut ceva carnaciori pe gratar, si am mancat intr-un final.
Am facut un inventar in congelator...
Din iunie nu mai stiu ce am si ce nu am in congelator. Ai mei au tinut bucataria si camara sa zic asa, eu doar am cumparat ce mi-au cerut. Asa ca acum mi-am bagat nasul in congelator si am facut in inventar sumar: lots and lots of sarmalute, cativa cozonaci, am gasit si niste pulpite de pui, si niste carne tocata. Si cum dimineata, cat baietii erau la inot am urmarit o emisiune culinara despre lasagna, hehe, lasagna e in meniu saptamana viitoare.
Am aranjat un pic, am facut ceva loc, si am constatat ca nu am pungi de congelator pentru mormanele de vinete si ardei ce asteptau sa fie coapte. Asa ca l-am luat pe Victor de o aripa si am colindat Zellers-ul si Zehrs.
Asa ca dupa ce m-am aprovizionat cu cele necesare, am luat-o spre casa, unde, cu satsfactia unei atmosferi mai uscate, Victor a copt tot ce era de copt.
Asa ca acum, cu un rose in fata, dupa ce am curatat munti si munti de vinete, de ardei, dupa ce am pus in cogelator mare parte, basca si radacinoasele curatate si tocate de Andrei la robot (morcov, pastarnac si telina) pentru ciorbite, facut si o ciorbita, unde sunt asa mandra ca am pus patrunjel si leustean din gradina mea, insirui cuvinte aici...A, si ma uit la Break-up

Deci am terminat de citit Julie and Julia, ori invers, si dintr-o curiozitate normala am gugalit in cautarea blogului in care Julie a raportat anul ei de gatit dupa Julia Child. Ca o coincidenta nu tocmai coincidenta, PBS transmite emisiuni de ale Juliei Child. Asa ca azi am urmarit jumatate de ora cum se fac omletele, oh boy, ce de-a omlete, si o gramada de unt. Tipa are un farmec aparte, incat chiar si gatitul a zeci de omlete nu a parut o corvoada de urmarit. Asa cum spuneam, am gugalit si am dat de blogul Juliei Powell, pe care l-a activat, in care am gasit un link catre un interviu de al ei, normal ca l-am urmarit si am fost uimita de cati bleaderi si raspunsuri are. Pai pentru mine e o raritate si bucurie sa am un comment, iar ea are in medie cateva sute! Acum sincer, nu e ceva ce imi doresc, ca ar fi tare mult de citit, ma refer la comentarii...

De ce urme? pentru ca toate cele traite azi mi-au lasat urme pe suflet ....

Disparitie

Daca vedeti ca am disparut, nu va alarmati. Doar imi iau a doua si a treia slujba, deja am inceput sa cautam pe cineva care sa falsifice certificatul de nastere al plodului, sa il trimitem si pe el la munca, Victor mai are 2 saptamani de colegiu si isi va lua si el 2 slujbe si ceva acasa, part time.
Si totul din cauza unei plimbari facute in we trecut in Nordul fascinant.

Cand am primit invitatia de a merge la cottage, nu am avut idee cat de departe trebuie sa calatorim. Am zis ca o programam pe tanti Saveta/ Aglaia (gps-ul) sa ne duca la destinatie, ne facem rezerva de icecapucino, timbiti si we're gonna hit the road. (a, si plinul la masina).
4 ore, care au fost 5, ca normal ca in Toronto am avut de a face cu ceva accidente pe sosea, aglomeratie, dar cand am iesit pe 400, am mers fara probleme, 110 constant.
Culorile toamnei au inceput sa se arate in frunze, toate nuantele posibile de rosu, galben verde.
Si dupa vreo 3 ore de sofat, dintr-o data totul era verde, coniferele au luat locul foioaselor. Superb, visez si acum drumul ala uneori sapat in piatra...
Apoi am iesit de pe autostrada si o ora am mers prin padure. Andrei era in culmea fericirii: rollercoster curat cu masina pe o sosea care unduia prin padure, nu stiai ce urmeaza dupa urmatorul colt, in varful urmator de deal...
Si am ajuns la cottage...despre ce sa povestesc? despre priveliste, despre mirosul splendid al aerului, despre privelistea unei mese bogata cu peste abia prins din lac?
Gazdele noastre erau ingrijorate, ne asteptau mai devreme. Ce a urmat au fost ore de vis...cu barca pe lac, cu batul in balta, cu case pe malul lacului de milioane de dolari, cu iahturi ancorate lenes langa docuri insorite. Viata e frumoasa intr-o seara de septembrie calda, cu soarele apunand aruncand miriade de sageti peste lac, cu miros de balta, de peste, cu un pescarus lenes, tailgating us...Gazda noastra l-a invatat sa pescuiasca pe Andrei, si cred ca i-a dat si microbul asta. Cand ne-am intors la mal, Andrei a vrut sa pescuiasca de pe doc, si a aruncat undita in apa, pluta la cateva minute s-a dus la fund, si Andrei a inceput sa mulineze pana a scos la iveala o frumusete de stuculina, 40cm si mai bine, mica dupa spusele gazdei, mai mare decat tot ce am prins in seara aia si a doua zi. Da da, ati inteles bine, a fost singura prada in tot weekendul.

A doua zi de dimineata baietii au plecat pe lac. Andrei imi povestea ca a fost vrajit de felul cum ceata s-a ridicat de pe apa, si a zis ca au fost "my best hours forever!!"

Sederea noastra a fost imbogatita de joaca cu mingea cu cei doi prichindei ai gazdelor, cu alergatul pe sosea si invartitul elicoper cand ma ajungeau, de ratele si vanatorii, de prinselea...de lipsa de griji
Frumosul a fost varsat acolo de creator fara masura, in culorile toamnei, in formele malului si sclipirea apei, in inimile calde ale celor ce din cand in cand isi incarca bateriile pe acele meleaguri de vis.

Drumul spre casa nu ne-a mai parut atat de lung, ne-am oprit doar pentru un plin la masina, si ceva sucuri reci. Ne-am duce oricand inapoi, pe acele enchanted places, chiar si la ajutat la treaba, dar nu pot sa nu multumesc D si lui D pentru clipele minunate oferite, pentru ocazia oferita! Sarut mana boierilor! Sa traiasca neamul vostru!

Toamna

A venit toamna. A venit toamna. A venit toamna.
A venit toamna nu cu alai de ploi, ca alea au fost toata vara presente, nu cu temperaturi joase, ca nici in vara nu ne-au parasit, ci cu alai de crizanteme, mums, cu gagait de gaste salbatice luand-o spre California, la soare si plaja (sper). A venit toamna cu miros de iarna. E cald peste zi, dar miroase a toamna. A si mai miroase a ingrasamant pentru iarba, miros de gainat de gaina sau balegar de oaie in cazul vecinului meu Marcel si bucatica lui de lawn.
Anu trecut eram inca la U of W, si a venit dr Wells mirosind a balegar de imi venea sa vomit. Omul venise pe bicicleta, calcase prin iarba si mirosea de iti muta nasul. Cum eu ajunsesem mai devreme nu am stiut ca niste neni imprastiasera din avion ingrasamint pentru iarba. Cand am iesit din cladire am inteles ca bietul om nu avea nici o vina.
Deci vine iarna dupa toamna. Dar in ultimii 3 ani am inceput sa iubesc toamna, cum sa nu o iubesti? Incepe tiptil cu mums, toate culorile, toate formele, toate dimensiunile. Incep sa apara pe porch la cate un vecin, apoi la altul, iar cand ajungi sambata la piata realizezi ca piata e inundata de mums. Superbe, si bineinteles ca adopti una, doua, trei, cate iti incap in portbagaj!
Apoi vine thanksgiving, si apar bostanii, mari, burtosi, portocalii, si asta inseamna un cuptor ocupat cu o placinta dodoloata de bostan, cu arome incantatoare de scortisoara si dulcele bostanului.
Si bucuria copiilor continua cu haloween! Dulciuri, dulciuri, dulciuri, copii fericiti, parinti innebuniti sa procure costumatia dorita. bostani ciopliti, fantomatic, lumanari, si atmosfera de basm.
Apoi pe negandite apare primul fulg de zapada...

Vara a fost racoroasa, ploioasa. A dat o pauza aerului conditionat. Dar am profitat si ne-am plimbat. I-am dus pe ai mei la African Lion Safari, la Marineland, la Royal Ontario Museum. Au defilat prin fata noastra animale, pasari exotice, spectacole cu elefanti, papagali, delfini...manuscrise celebre descoperite din intamplare de un cioban analfabet, mumii si povesti antice, vase ciobite, bijuterii si lux asiatic, si inca ceva in plus: o nunta indiana super ritzi and waw, am stat cu gura cascata uitandu-ne cum apareau cameramani, catering, decor exotic, si invitati super eleganti, rasati...

Si vine toamna, si imi aduce aminte de: Cri, cri, cri, toamna gri, nu credeam c-ai sa mai vii...
Voi?

Julie

De la o vreme incoace dorm bustean in Greyhound. Si dimineata si la intoarcere. Somn adanc. De multe ori, abia intra pe autostrada iar eu sunt deja in lumea viselor. Si trebuie sa zic ca sunt uneori dezamagita ca ajungem la timp sau mai devreme dimineata la Toronto, dar nu prea se intampla la intoarcere.
Cand eram la aeroport, colindand magazinele cu mamaia, ce credeati ca acolo nu am atacat magazinele? am gasit cartea dupa care s-a facut un film in vara asta, si care tot am zis ca ajung sa il vad, dar parca vad ca am sa ajung la cumparat dvd-ul: Julie and Julia.
Stilul e unul efervescent, placut, si abia asteptam sa imi infig dintii in ea...Julie are aproape 30 de ani, un job pe care il uraste, nu si-a urmat visul catre actorie, si s-a hotarat sa gateasca toate retetele din Mastering the Art of French Cooking, de Julia Child. Si of course, sa scrie un blog (vedeti ironia???) de prisos sa spun ca nu are nici o pregatire culinara, e profana ca mine si majoritatea femeilor ajunse in floarea varstei!
Inainte sa apara aceasta agitatie cu filmul si cartea, urmaream la Shopping Bags episodul in care cele 2 blonde incearca exact cartea asta. Si ele, la fel ca marea majoritate femeilor, nu au pregatire culinara, dar cat de cat au mai facut ceva cursuri, workshopuri, incercat produse, tehnici, deja au aquired ceva skills in bucatarie. Si la sf episodului se dau batute, cartea e pentru cei ce sunt deja la un nivel inalt de bucatareala, si nu la legume si carne la cuptor, ceva condimente la punga!

Acasa nu e loc de citit, nu e timp, si nu e liniste. Ce sa zic, sunt addicted de Judge Judy, asta e, am recunoscut, e primul step din cei 12 pasi in recuperare, ce sa zic...
Asa ca jumate de ora se duce urmarind cucoana asta tare in cloanta, care zice ce gandeste si isi face "clientii" cu ou si otet!
Apoi timpul se scurge inevitabil, habar n-am ce fac, si ma trezesc ca e 9, si incerc sa ajung in pat, si nu reusesc...
Asa ca incerc sa citesc in Greyhound, dar , (da, ezxista un dar, si nu e dar-ul ca ma adoarme cartea :) am constat ca am rau de masina, si nu pot citi. Si citesc cateva pagini, si mi se face rau, greata si dureri de cap. Si inchid cartea, si inchid ochii, si astept sa imi treaca valul de rau, si deschid din nou cartea, mai citesc cateva pagini, pana cand Julie ajunge la vreun pasaj total scarbos, atunci abandonez ideea de a citi in bus, dar pun cartea in poala, cu mandrie, ca na, uite ce citesc eu...
Azi Julie era in mijlocul ...aspicului sa zic asa. Daca ea era scarbita de intregul proces, reteta de pui in aspic mi-a facut o pofta de mancare naucitoare...hmmm racitura de pui, delicios...un pic de usturoi, delicios...
Asa ca acum ma lupt sa citesc mai departe, sa trecem peste aspic, partea cu aspicul nu se merita citita pe foame, si sa ajung la Lobster. Oh, I love seafood, I love seafood, I love seafood!
Dar uciderea unul crab de viu nu e my piece of cake! eu, care stiu sa jumesc o gaina, sa ii curat matele, dar sa ucid un crab de viu, neah!

Asa ca ma duc sa imi pun un pahar de tuica de Vrancea, am sa incerc sa scot din minte imaginea unui biet crab still tuiching si am sa urmaresc cu Andrei inca un episod din Ghost Whisperer ...si va urez voua "bleaderilor" mei, o seara buna si un weekend relaxant!
I'm back, baby!

...si dupa

revin la discutia avuta cu Simon.

L-am intrebat cum poate sa proveasca moartea in ochi saptamana de saptamana, poate si zi de zi si sa nu o ia razna, sa nu ii fie sufletul greu de atata suferinta?!
Mi-a zis ca dupa fiecare "plecare" are o sedinta de debriefing cu un coleg. Apoi cu anii a inceput sa priveasca procesul ca o plecare peste linia de orizont, nimic mai mult. De fiecare data e uimit de faptul ca cei ce sunt in drum spre orizont poarta dialoguri vii cu rude decedate de mult, mai mult decat atat, unii nici nu si-au cunoscut ruda cu care dialogheaza atat de nonsalant...
Pana si soacra lui a trait acelasi lucru: a inceput sa vorbeasca cu o ruda de mult decedata...
Dar cel mai greu le vine celor ramasi aici, si atunci are "de munca" cu ei serios, sa ii faca sa inteleaga moartea doar ca o trecere peste linia de orizont, trecere pe care o vor face si ei la timpul lor!\
Cum consiliezi cand sunt atatea religii? cand fiecare apartine de alta religie, cand sunt cei care nu cred, cand ii ai si pe cei doar spirituali? Ce sunt spiritualii? Cei care cred in Dumnezeu dar nu imbraca dragostea lor pentru divinitatea suprema in haina nici unei religii. Hm...

Sunt impresionata, omul asta emana o pace, o liniste sufleteasca, pana si mama a trecut peste culoarea pielii si a incercat sa discute cu el, dar ca orice roman mandru de ortodoxie a inceput sa puna intrebari ce atacau credinta lui de baza (catolic) si nu aveau nici o legatura cu ceea ce discutam noi.

Si cum eu inca am frica asta in suflet, frica de iad si rai, frica de pacate, nestinsa, ca doar pacate facem si cu fapta si cu gandul, parca m-am mai linistit un pic...

In rest, ce sa zic, o duminica dupa amiaza placuta cu niste oameni care au infruntat vitregiile vietii in Africa si in Canada, si care stiu sa traiasca frumos. Si care inteleg moartea, cel putin unul din ei:)

Post vara

N-am mai scris demult, de cand inca parintii erau “canadieni” . Acum sunt romani din nou, au plecat acasa duminica trecuta, au ajuns cu bine, fara probleme majore. Asta daca nu punem la socoteala ca tataiu a trecut la milimetru pe langa acuzatia de terrorism, deoarece nu s-a putut desparti nici macar pentru cateva ore de briceagul lui elvetian luat de la menoniti.

Cand inca Andrei mergea la calarie, am mers cu totii pana la Wallenstein unde, in inima comunitatii menonite, exista un mic-mare magazinel cu articole necesare calariei, de la sei, zurgalai, haine pana la sprayuri de protejat calul contra mustelor. Andrei si-a luat ceva mancare pentru Hunter iar tataiu a pus ochii pe un briceag. De fapt a pus el ochii pe mai multe, dar s-a ales doar cu briceagul. De cand i l-a pus in mana vanzatorul i-am atras atentia ca nu are voie cu el in avion si s ail puna in bagajele de cala. Dupa sclipirea ochilor trebuia sa imi dau seama ca nu intelege, nu aude nimic din ce ii spun eu. Avea privirea aia sticloasa a alcoolicului cand vede sticla, a copiilor cand vad ciocolata, a...n-are rost sa mai continui.
Apoi de cate ori l-a folosit: acelasi discurs, nu uita sa nu cumva s ail uiti in buzunare, ca te aresteaza astia! Ah de unde...

I-am sunat de la un telefon public, trecand cu privirea sangerarea credit cardului, sa aflu daca au ajuns cu bine acasa. Tata era tot numai un protest: mi-au confiscate briceagul! CE? Care briceag? Pai briceagul meu misto de la menoniti! Pai l-aia avut la tine? Da! Zi mersi ca nu zaci prin vreo celula cu acuzatia de terrorism! Cum te-ai gandit tu ca or sa te lase cu briceag, dar iti interzic lichidele la bord, ha?

Si sa nu punem la socoteala turbulentele. Au avut parte de turbulente majore peste ocean. Mama povestea ca au mers mai bine de ora cu luminile stinse, centurile puse, si zgaltiti zdravan. Acu dupa ea nu era mare paguba daca se prabuseau, ca de, a vazut Canada, poi mori, dar ce se face cu bagajele? Cat a muncit la cele bagaje, cat a alergat prin magazine/malluri sa stranga toate cele...nu-i de ici de colo.

Expresia shop until you drop a fost inventata cu mama in gand: mai frate, nu oboseste sa se uite la lucruri in mall, ore intregi! La Fabricland am plans de foame, si ea inca mai avea de vazut un sfert de magazine: piesa cu piesa, cerceteaza pretul, cerceteaza calitatea materialului, se gandeste, socoteste, face transformarea in lei, mai intreaba de reduceri, si iar o ia de la capat. Si sa nu imi amitesc de magazinele de bijuterii...ce mai distractie am avut la Mappins: reduceri, ca peste tot vara, la bijuteriile de 14 k. Acu trebuie precizat ca aici aurul de 10 k este material prima pentru bijuterii si nici decum de 14k. Asa ca Mappins-ul a avut reducere de 50 la suta la aurul de 14k, mamaia a fost client de baza. Nenea ala a zic ca ne vaneaza el pe noi, dar pana la urma a reiesit ca cel vanat a fost el, ca mamaia a ales, s-a razgandit, s-a intors, a vazut, a stat pe ganduri, a cugetat, si iar a vrut sa le vada, s-a razgandit, s-a hotarat si pana la urma a cumparat o pereche de cercei. Si nu s-a termnat aici, ca am luat-o de la capat. Au fost doi care au rasuflat usurati in momentul in care mamaia a iesit din magazine, eu si salesmanul:)

A fost o vara ploioasa, am iesit mult la plimbare, de cate ori vremea ne-a permis, dar ne-am plimbat s ii-am plimbat. Ma bucur ca am putut sa le ofer vacanta vietii lor: au vazut Niagara, au urcat in CNTower, au vazut pana si manuscrisele de la Marea Moarta la Royal Ontario Museum, au avut the time of their life in China Town. Am mers si la plaja, si au stat sub umbrella mare mare cat eu si Andrei ne-am prajit la soare. Au calatorit, tata in fata langa mine, cu GPS-ul in brate ( ca bratul fix e pe bordul masinii lui Victor) prezicand curbele, urmarindu-mi viteza, citind indicatoarele, mama in spate intreband ca donky lui Shrek: mai e mult pana in tara foarte de departe? Au fost fascinati de limuzine, le poreclisera soparlele. Am mers si la Fort George langa Niagara on the lake si au ramas teribil de impresionati de ideea de muzeu viu:

Am ajuns la pranz. Am parcat, platit si ca tot omul ce se respecta cautat toaleta. Am mancat pe fuga ceva in afara fortului, la masutele amenajate la umbra copacilor. Apoi am intrat in Fort. Tocmai incepea demonstratia de tragere cu tunul ca la 1882. Am trecut si p e la popota ofiterilor unde un tanar imbracat in uniforma armatei britanice de la 1882 tocmai punea in dutch oven paine cu stafide. Apoi a copt prajiturele pentru copiii super incantati de idée si de miros. Toti cei din fort erau imbracati in haine de la sf de sec 19. Timpul a incremenit la 1882 in mai cand americanii au distrus fortul. Au cucerit fortul. Stati fara grija ca l-am recuperate inapoi. Am intrat in cladirea ofiterilor unde un ofiter cam rosu in obraji ne-a povestit cum ca la vremea atacului ofiterii luau cina. 3 randuri de mancare, fiecare rand cu 9 feluri. Si cum amenda pentru o farfurie sparta era enorma, un biet ofiter, in timpul atacului a strans totul in fata de masa, a sapat o groapa si a ascuns acolo tot. Pana si o pisica a avut ghinionul sa nimereasca acolo. Imi si imaginez printre ghiulele picand, printre impuscaturi de muscheta cum un ofiter, tinerel cred, avea grija mai mult a vaselor sparte, sa ascunda de fapt cioburile decat sa se puna la adapost ori sa incerce sa apere fortul:)
Dar printre cioburile de farfurii s-au gasit si cioburile de la sticlele sparte si erau cam 20 de vin si vreo 12 de wisky. Cam mult pentru maxim 10 ofiteri, nu?

Ne-am inrolat. Si eu si Andrei. Am semnat actul, ne-am scris numele cu pana cu cerneala si la semnatura am pus X. Ne-au dat cate o haina rosie, si o arma, pusca cu baioneta, o fi fost muscheta? Apoi am facut instructive: la stanga la dreapta, prezentati arma, si atac la baioneta. LA atac ne-a zis sa strigam: hazaaaaaaaaa! O dulceata de pustoaica de langa mine a intrebat: da de ce sa strigam Hazaaaaaaaaaa? Pai e similar cum marinarii sttriga Horay! De ce marinarii striga Horay? Tanarul sergent s-a scarpinat in cap si a zis, asta e intrebare pentru un ofiter. Stai sa chem pe unul...
Apoi la sf instructiei ne-au dat un shilling. Plata. Si au spus: parintii, veniti sa va luati copii peste 21 de ani!
L a poarta, tipul care ne explicase cum se trage cu tunul, canta la fluier melodii de atunci...inital am crezut ca e o inregistrare, apoi am realizat ca tipul canta live! Plus vederea americanilor, ite colea, pester au, mama lor de americani cat i-am asteptat (tataiu)!

Pana la capat ( si dupa)

Ieri am avut ocazia sa cunosc un om cu suflet deosebit. Stiam ca perechea lui e deosebita, J m-a ajutat mult de cand sunt pe taramuri canadiene. Ieri au venit la masa si asa l-am cunoscut pe S, si copii (cei mai frumosi copii mulatri pe care i-am vazut in viata mea).
S e chaplain la un long term care house. Termenul asta de chaplain era si inca esta misterios pentru mine. J imi mai explicase cat de cat dar totusi, fiind ceva atat de nou, nu am inteles conceptul pe de-a intregul.
Asa ca la masa, despre ce sa vorbesti...Am vorbit de copii, de ai mei, traducand partilor implicate, de scoala lui Victor si ....am inceput sa pun tirul de intrebari pe bietul S.
Prima impresie a fost grozava: a mancat branza cu samantana si mamaliga, apoi sarmalute de parca cu astea ar fi crescut. A baut tuiculitza de a lu mamaie si tataiu si ne-a zis ca in Malawi bautura se numeste caceasu...Si mamaliga fac, dar din malai alb.
Apoi prepelitza a mancat-o cu mana, spre deliciul mamei, care i-a zis (eu tradus) ca mancarea e mai gustoasa mancata cu mana, ca poti sa iti lingi degetele!
Cum J a declarat ca e la WW, si isi numara caloriile (punctele), atunci mama s-a orientat spre S si l-a indopat cu entuziasm. S nu a zis nimic, a mai incercat un protest pe aici, pe colo, dar a capitulat de fiecare data...
Apoi l-am intrebat de meseria lui. Cum poate sa ofere atata compasiune si sa nu i se faca sufletul bucati? Cum, in ce fel alini un om care mai are doar un pic de trait? Cum poate sa aline sufletul celor ramasi?

revin

Profesionista!

Ma apuca nostalgia si ma apucai sa recitesc postari mai vechi!
Si constat ca sunt o profesionista cand e vorba de vaitat: tot timpul ma vait ca nu am chef, inspiratie, ca nu imi vine sau mai stiu ce chestie negativa!
Si totusi, eu nu sunt asa: sunt o hlizita! Ma bucur de fiecare rasarit de soare, de fiecare priveliste, raza de soare, prima ploaie, prima ninsoare, prim fir de iarba incoltit in gradina!
Si atunci, de unde negativismul asta?

Da, imi vine tare greu cand sunt la necaz, la nevoie, dar in general, viata mea decurge in limite normale, fara drame extreme!
ce-i de facut?

Concediu

Nu Nu am fost in concediu: nu am mai scris din motive de bulversare...
Dar sefa mea pleaca in concediu, si e ca si cum mi-ar da si mie concediu! M-a naucit, si ma astept sa ma nauceasca cand se intoarce la in 10 zile.
Vara asta, din punctul de vedere a vremii, a fost de mare rahat! A plouat mai rau ca la Londra, a fost rece ( chiar si 10 grade noaptea) si plaja am apucat sa fac odata, si asta-i tot! Mor de nervi!
Dar pe cat mi-e mie de urata vremea, pe atat de necajita e sefa mea: pleaca in cruise in Alaska! Cand a bookuit cruise-ul, credea ca va fi o binemeritata gura de aer rece la sf de vara fierbinte. Ei uite, ca nu e asa. Vai sarmana!
Asa ca astept cu bratele deschise (ori nu, adica stand cu ele la piept, ca babele la biserica) si astept sa imi fac treaba slow, fara stres, si fara presiune!

Ai mei mai au putin, cam 2 saptamani, si traiesc sentimente amestecate: pe de o parte imi pare rau ca pleaca, ca ma obisnuisem cu alintul, mancare facuta, dulciuri, curatenie, si tot asa. Pe de alta parte, abia astept sa ma intorc la tabieturile mele, la fixurile mele, la lenevitul meu pe canapea, cu Judge Judy urland la vreun amarat!
Cadouri, vechea problema: ce sa le iau.As scrie o poveste despre asta, dar cum citeste si fratelo, nu vreau sa afle dinainte ce i-am luat (mai degraba ce nu i-am luat)
Inca mai avem de umblat dupa ele, asa ca...


Andrei nu mai merge la calarie. A cazut inca o data, am ajuns la ER, cu amnezie, CT scan, si cu decizia totala ca gata, nu calarie! Inca am cosmaruri, asa ca de data asta nu vreau sa dezvolt!

Cred ca va mai dura pana cand voi putea scrie cum a fost vara cu parintii...Lucrurile trebuie sa dospeasca, acum ma navalesc multe sentimente, ca sa imi dau seama ce a fost haios, ce a fost nu tocmai placut!

Cat despre commuteri: mai, a aparut un asiatic, cu ciorapii gauriti! E tinerel, pana in 30 de ani, si isi scoate picioarele din pantofi cat dureaza drumul pana acasa. Inevitabil are o gaura in ciorapi, indiferent de ce pereche, culoare, pantof poarta! Sa mai zica cineva ca marfa chinezeasca e buna!

Sa mai zica cineva ca grasimea nu e buna!

HOUSTON, TX --- An overweight Texas inmate added an additional charge to his sentence, after correction officicers learned he had a gun hidden under flabs of his own flesh.
500-pound George Vera was charged with possession of a firearm inside a correctional facility after he confessed to a guard at the Harris County jail about the unloaded 9mm pistol.
The Houston Chronicle originally reported on Thursday that Vera was arrested on charges of selling illegal copies of CDs.
The 25-year-old Vera was searched during his arrest and again at a city jail and at the Harris County correctional facility but officers never spotted the weapon that Vera had carefully concealed in his fat rolls.
Vera finally admitted to having the gun during a shower break at the county jail.

Greseala

Iertata-mi fie disparitita de pe blog...Promit sa revin...Pana atunci, sper sa va descretesc fruntile cu 2 articole:


No doubt Prime Minister Stephen Harper is doing fine work on his trip to reclaim the Arctic this week but a simple spelling mistake by his staff is causing much embarrassment.
A news release from Monday of Harper's five day itinerary spells Nunavut's capital as 'Iqualuit' rather than 'Iqaluit'.
That's an easy mistake to make, no big deal right? Well,
Iqaluit = "many fish"
Iqualuit = "people with unwiped bums"
Oops.
As Sandra Inutiq of the office of the Languages Commissioner of Nunavut told Canadian Press,"It's not exactly a nice term."

OTTAWA - A bumble by the Prime Minister's Office has residents of Nunavut alternately chuckling and cringing.
A news release Monday outlined Prime Minister Stephen Harper's itinerary as he began a five-day Arctic tour.
The release repeatedly spelled the capital of Nunavut as Iqualuit - rather than Iqaluit, which means "many fish" in the Inuktitut language.
The extra "u" makes a big difference.
"It means people with unwiped bums," said Sandra Inutiq of the office of the Languages Commissioner of Nunavut.
"It's not exactly a nice term."
Inutiq said people who speak Inuktitut are sometimes offended or even angered when non-northerners incorrectly spell the name of their capital.
The Prime Minister's Office was apologetic, calling the gaffe a human error that might teach Canadians an important lesson about spelling mistakes.
"Hopefully this unfortunate typo, which we have corrected, will inform the greater public that there is no (extra) 'u' in Iqaluit," said Harper spokesman Dimitri Soudas.
"We obviously strive to have the highest possible standard in terms of spelling and grammar... When typos do occur, and we notice them, we either issue a revised advisory or immediately correct it."
He pointed out that many media outlets have misspelled Iqaluit with an extra "u." At least three, including The Canadian Press, carried stories or photos Tuesday with incorrect spellings.
The initial PMO release was replaced on the prime minister's website by early Tuesday, but not before being noticed by northern bloggers who dished out mockery or scorn.
One even suggested the author should lose his job.
"Ohhh oh, someone's going to get fired," wrote a blogger on a site titled Advocatus diaboli. "And then the other fellow who was supposed to check and proof the release. I would hope so anyway."
Inutiq estimated that nearly half of the correspondence received by her office has Iqaluit misspelled.
"I just received an invitation from a university who did the same," she said.
A quick search of Google on Tuesday revealed more than 100,000 online pages with some reference to the improperly spelled version.
"A quick search of a number of media sites, including our own, shows this is a common error committed by southerners," wrote James Fitz-Morris on a national news agency's media blurb.
"In fact, CBC viewers with a keen eye may spot a strip of red tape across one of our studio backdrops. Across it is typed the word "Ottawa," beneath it is what was originally printed on the backdrop: "Iqualuit."
Known as Frobisher Bay prior to 1987, the city on the south coast of Baffin Island was named capital of Nunavut when the territory was created in 1999.

Cu tata in Home Depot

Se vede ca nu am inspiratie nu-i asa?
Cum naiba sa am, cand citesc dimineata ca spitalul ofera discount baban la numeroase atractii in zona pentru emploaiati, ori eu fusei cu babacii la jumate din ele...Bai, se termina vara pana va treziti voi!

Cum acasa s-a instaurat cold war din nu stiu ce motive, am cautat sa ii dam lui tataiu un proiect, ceva nou de facut. Si am gasit rapid: varuiasca/vopseasca garajul.

Am mers aseara la Home Depot sa luam vopsea. Am retrait scena cand Andrei a intrat pentru prima data la Toy's r us. Tataiu era in culmea fericirii. Da, mai venise, stia magazinul, avusese timp sa se uite dupa una alta, dar acum era cu mine, eu posesor de credit card si el posesor de ceva dolari in buzunar.

So, am ales vopseaua, am luat tools de varuit, am mai cumparat una alta, si hai sa iti arat ce am vazut data trecuta, sa zici ce e mai bun sau se merita ca bani: uite cu chestia aia as face asta, da' era si o chestie altfel data trecuta, nu o mai au acuma, da ce zici de lanterna asta cu manivela, radio si alte cele, ce zici? da de asta?
Hold your horses, e tarziu si vreau acasa, eu o iau spre casa, sa platesc, daca nu ajungeti odata cu mine la masina, asta e, stiti sa veniti acasa pe jos.
So, ma duc sa platesc, ioc tatai si Victor, incep sa imi pun in carut cele cumparate, vine flacaul care superviza zona sa ma ajute (se vede ca am slabit ceva kg :) imi incarca carutul, pun in masina, ioc tatai si Victor, duc carutul, ma sui in masina, ioc tatai si Victor asa ca decid sa plec....
Cand apar si ei din magazin, ma vad plecand din parcare si o iau la fuga dupa mine...

Sincer, tataiu are senzatia ca lumea e impotriva lui, nu stiu ce se astepta, sa coalizam cu el impotriva mamei?

revin

Greva lui Peste

da, greva lui peste sau cum arata Toronto zilele astea...mizerabil! Garbigiorii sunt in greva, ca de altfel toti lucratorii de la primaria Toronto. Jale e in oras, n-au vazut astia in viata lor asa ceva, sunt ingrijorati ca a crescut si va creste exponential populatia de ratoni! Daca pana acum "munceau" pana faceau rost de hrana, acum o au pe de-agata, in locurile in care premarele a zis sa se depoziteze gunoiul!

si greva continua de prea mult bine...la cum merge economia acum, sa ma ierte Dzeu daca ii inteleg! Si pe grevisti, si pe primar! Pai pierde frate din turism la greu, deja prin presa din state apar articole in care americanii sunt sfatuiti sa nu viziteze Toronto din cauze mirositoare...

M-am straduit toata saptamana trecuta sa fac o lista cu potentiale destinatii pentru we, toate ocolind Toronto. Da stiu, trebuie mers si in Toronto, dar poate se termina nenorocita de greva.
Sambata dimineata, dupa ce ne-am desmeticit am zis sa o luam din loc: unde? unde nu ploua si nu miroase :)
Ploua peste tot, dar peste tot, exceptand Toronto!
Asa ca dupa avertizari repetate ( e mizerie, mizerie, las mama ca suntem obisnuiti cu asta) am plecat spre Toronto

revin mai tarziu
am revenit:
drumul a fost ok, am vizitat CN tower, am toata admiratia pentru mamaie care a urcat stoic cu tot raul de inaltime care il are, mai mult, a stat si pe podeaua de sticla, si am poze drept marturie, mai mult, a urcat si pana sus de tot, si i-a trebuit ceva timp sa se obisnuiasca, sa vina la margine si sa se uite pe "furnicile" de jos. Sper ca le-a placut...
Roger's Center avea acoperisul desfacut, asa ca de sus ne-am putut uita la meciul de baseball :Jayz vs Red Socks...

Apoi a mers cu masina un pic prin downtown, le-am aratat unde e spitalul, colo lucreaza primul ministru, asta e muzeul, uite pe aici e una alta...apoi am mers in ChinaTown. Eh, alta poveste
prima data i-am dus la o bakery sa guste patiserie chinezeasca. Mamaia a strambat din nas, ca bucataria nu era la standarde de Ritz...hello mamaie, China in miniatura, ce te astepti? (tre sa recunosc ca avea dreptate)
Apoi am cautat parcare si am plecat la plimbare...pana la primul aprozar/macelarie/...magazin cu de toate. Unde nu am scapat fara sa nu cumpar: uite, are calcan, uite, 2 gaini 3 dolari, uite carne de porc, uite aia, uite ailalta, si tot asa...pana nu spui cat am lasat la casa (mai, si sigur m-a inselat la casa, ca ciresele alea nu erau 1,99 poundul, la tanti aia totul era 1,99)
eh, noi sa fim sanatosi
ducem la masina, hai ca mai avem o jumate de ora din plata parcarii, asa ca inainte, in multimea chineza...pana la primul magazin cu leacuri chinezesti, unde tata i-a cerut lu nenea ala ceva remediu de prostata. Ok, tata nu stie nici chineza, nici engleza, chinezu nu stia nici engleza, nici romana, dar credeti ca l-a impiedicat ceva pe tata sa incerce sa isi faca rost de cine stie ce vietate uscata si apoi sfaramata pe post de remediu? No way...
Mamaia cu lacrimi in ochi a parasit Chinatown...ca vazuse ea pantaloni cu 4 dolari....
si cu promisiunea ca o mai duc....( sa nu mai zic si de sacul de orez cumparat, ca canadienii astia nu stiu care e orezul bun, noroc cu chinezii)

Si iesind din Chinatown, maie si tai au observat diferenta de arhitectura, de organizare, si parca i-am auzit rasufland usurati...
Am ajuns acasa destul de repede, autostrada nu f aglomerata....

daca va intrebati ce am facut duminica? nimic...m-a durut si inca ma mai doare spatele...de ce? habar n-am, dar am stat acasa si ne-am odihnit!

ps: revin sa scriu ca i-a socat randul lung cat o zi de post la intrarea la ROM...de ce vrea lumea la muzeu? asa ca in alta zi noroasa, ploiasa, ii aduc de dimineata la muzeu :)

11-12 iulie

si a mai trecut un weekend, asta a fost de shopping
ma simt fara inspiratie, ma simt cumva secata de imaginatie
sunt foarte obosita si vreau sa imi iau niste zile libere...

cum cu o saptamana inainte imi petrecusem timpul la Four Seasons, ioc spinning si yes to big lunches am decis ca in we sa mergem la tenis...Asa ca la 7 dimineata in picioare, la 7 si pe teren. Cu Victor :) Sambata dimineata ne-a gonit ploaia acasa pe la 8 si jumate, duminica dimineata ne-a gonit foamea... dar mi-a facut placere teribil sa joc tenis cu Victor...

sambata am facut ceva cumparaturi la piata, ne-a prins o ploaie torentiala, se intunecase afara ca de noapte...mamaia s-a cam speriat, dar i-a trecut repede. Apoi am dat o tura pe la Fabricland, pe la Bouclair, si dupa pranz in Fairview mall. mai ales la magazinele de bijuterii, spre deliciul lui mamaia :)
duminica, dupa ce am gatit un mic dejun canadian, s-a vrut brunch de altfel, la 12 am plecat la shopping, dupa deviza: shop until you drop!
cea care a drop am fost eu, ca mamaia era ca energizer bunny!!!!

Miriam a avut conferinta la Four Seasons. A scapat. I-a iesit f bine. Am fost si eu, ca altfel nu se putea :) In prima zi, am stat cu gura cascata perioade indelungata: numai medici neuro, toate specializarile incepeau cu neuro, mai departe era greu de citit, greu de pronuntat. Mai toti batraiori...asa ca Miriam tot single e...
Am facut-o si pe detectivele, ca ne-am trezit cu un asiatic care vroia sa participe cu orice pret! Cum naiba sa vrei sa participi la o conferinta despre brain injury! Pai aia nici engleza nu vorbeau, era o cu totul alta limba, alta chestie acolo, un limbaj numai de ei inteles!
L-am dat afara prima data, s-a schimbat de camasa si a venit din nou. L-am dat afara si a doua oara, guess what, s-a schimbat si a venit din nou! Asa ca am pus securitatea hotelului pe el: l-au pozat, l-au identificat si l-au avertizat ca daca mai calca in hotel fara camera rezervata e dat pe mana politiei!
A doua zi, un destept care participa la conferinta, s-a decis sa filmeze, cu toate ca era specificat ca datele sunt in curs de publicare: a fost pus sa aleaga: politie sau pleaca. A plecat, a renuntat la restul zilelor de conferinta si dus a fost. Si-a manjit numele fraierul, intr-o lume atat de inchisa in care se stiu pe nume din toata lumea...
Cea mai fun parte a fost memorialul dedicat unui bogatas abia decedat, memorial tinut la Truffle, unul din cele mai selecte restaurante din Nord America! Un violonist de mare clasa crea atmosfera, mancarea era ceva de vis, participantii bogati, urlau banii prin toti porii! Palarii, voalete, tocuri, bone filipino, copii obraznici, babe cu operatii estetice intepenite intr-un etern zambet (ce distractie cand or fi in sicriu, ele tot zambitoare...)
Shocul mare a fost cand cineva a inceput sa cante Unforgetible, noi am zis ca e vaduva, dar era prea profesionist cantat, si Miriam a zis ca o cunoaste pe cantareata, ca e nume greu, si da-i gugaleala sa vedem cine-i mortul si cine-i artista!
ne-a luat 2 zile pana am dar de cantareata...
anyway, a mai cantat o bucata, la cererea plictisitilor bogati din adunare...

sunt obosita...
sunt bucuroasa ca ii am pe ai mei aici, bucurie care nu am simtit-o nicioadata in viata mea, nici ca copil, nici ca adult...m-ar fi scutit de multe cosmaruri :)

Adusi de barza

Materialul nu e conceput de mine, dar mi-a placut teribil si am zis sa va impartasesc si voua un pic de emotie...


Dragi prieteni din generatia adusa de barza...
Cititi si voi si dati timpul inapoi.
1. ADUSI DE BARZA.N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi.. Am trait frumos!!!!!!!!!!!!!
Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii.Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip"..
Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu' Cutaaaare. Il lasati pe Cutare afara?"
Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex".
Jucam "Tara, tara , vrem ostasi" , "Flori, fete sau baieti"si de-a "v-ati-ascunselea" . Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.
2. RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe Nadia Comaneci .
Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni.
Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.
Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele pt.zahar si ulei. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea.
3.DESENE.. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz.
Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano". Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar.
Am supravietuit serialului " Dallas " si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo".
Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala " Aurora " (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel".
Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.
4.MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste". Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la "Vocea Americii"..
Noi, unbelievable, n-am avut manele. Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. A
didasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii.
Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca.
Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta.Eram misto si faini, niciodata cool.
5..RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca.Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri.
In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care sareau broboane de apa.Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa , cheia agatata de gat.Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile.
Noi n-am trait mai bine sau mai rau,Am trait!

si a mai trecut un weekend

Si a mai trecut un weekend...
Saptamana trecuta, cu toate ca miercuri a fost liber, a trecut f greu. F greu. Vineri imi venea deja sa plang de oboseala, dar cand am mai primit si email de la Steph ca a schimbat ora de calarie pentru vineri seara, imi venea sa urlu!!!
Miercuri, 1 Iulie, Ziua Canadei, si ziua Iulicai. Dupa ce ne-am chinuit dimineata sa vorbim cu Iulica, sa ii zicem LMA, a prins ea mesajul, am incercat sa facem planuri de iesit. In afara de mamaia si tataiu care sunt in secunda 2 la usa gata de plecare cand aud ca e rostul, nici Victor nici Andrei nu aveau chef de iesit. Asa ca mi-am utilizat dreptul de veto si i-am urnit spre ferma de capsuni de pe ERB.
Am cules, am mancat capsuni, am platit capsunile, mamaia si tataiu nu au vrut sa stea la o poza din aceea in care doar bagi capul in panou si...am plecat sa vedem parada de la Cambridge.
Abia acum mi-am vazut parintii destinsi, incercand timid sa se bucure de viata. Inca nu inteleg ei cum e cu mandria de a fi ceva, de a defila pentru ca crezi in ceva, de a merge si a sta ore sa ii vezi pe cei ce s-au straduit sa defileze pentru tine. Dar erau dornici sa vada, nu plictisiti, ori obositi...
Cand foamea ne-a dat ghionturi, am plecat spre casa, ne-am oprit doar la cinema sa luam bilete pentru Andrei si Victor la Transformers in seara aia, ca nu se mai putea, ca era jale daca amanam pentru weekend, facea cupkilu greva!
Am facut repede un gratar, pestele a fost vedeta, si mamaliga lui tataiu, si zici ca e gata pentru ziua aia, ca a doua zi unii munceste!
NOoooo, baietii au plecat la film, eu am luat babacii si am plecat in Waterloo la focurile de artificii, 10pm. Cu scaunele pliante dupa noi, cu o patura, cu entuziasm, mai mult ei decat eu, am plecat spre Columbia Lake.
Am gasit un loc f bun, ne-am instalat tabara si am asteptat cuminti sa inceapa artificiile. 10pm, nimic. 10.05pm nimic, 10.10pm nimiiiiiicccc, 10.15 pm Yupiiii!!! mamaia era cu ochii in lacrimi, chiar ca locul pe care l-am gasit a fost prima-ntai, aveai senzatia ca te ploaie artificiile, miile de stelute, mamaia mai incet, mai timit la inceput, mai un uaaaaaaaaau, apoi bravo, bravo, ca la opera.
eh, s-au terminat si astea, imbulzeaza, trafic greu, ne-am ratacit, am ajuns pe la 11 si acasa. Pana mi-am gasit locul, pana m-am sucit, foit, era trecut de 12 noaptea cand am atins perna...
Joi si vineri, zombi, m-au platit astia de geaba, am fost in reluari, eu nu sunt in stare sa duc program de we si in mijlocul saptamanii!! Asta e clar!

deci cum spuneam, vineri seara dus cupkil la calarie, cu mamaie dupa noi, si we poate sa vina...oare?!
Sambata piata, dau kmtrajul peste cap cu cat ma tin dupa mamaia prin piata, Alexandra a petrecut dimineata la noi cu Victor si Andrei, am trecut si pe la polonez, unde tataiu mi-a gasit seminte de floarea soarelui negre, moartea mea, mama ce le duc dorul, si unde am mai luat o sarcina de bunatati, acasa un gratarel, eu am fost maestru gratargiu, am facut costita, a aparut si Dana dupa Alex, am oprit-o sa manance cu noi, si gata, visez odihna...
(ca o paranteza, hihi, in paranteza, ce bine e cand altul strange dupa tine masa...)
telecomanda in mana, gasit canal dorit si confortabil pentru...somn, cand apare tataiu si zice, hai sa cumparam dale de piatra pentru patio, ca o sa treaca vara si noi nu o sa mai apucam sa aranjam terasa aia...so, incarcat sos somnoros, si tatai dornic de plimbare si hai! Intai la Home depot, nu aveau ce ne trebuia noua, hai la Rona, hei, asta parca seamana cu ce avem noi, hai sa luam 16 bucati si inca 10 mici pentru bordura, stai ca nu tin arcurile la masina, e prea grele, da jos jumate, surpriza, sunt in sale cu 40 la suta off, yupiiii ajuns acasa, lasat piatra, incarcat mamaia care aude discutie de flori, mama ce flori sunt la rona si hai dupa restul de piatra....stai ca cica nu mai e in sale, bai voi ati innebunit, numai ce le-am descarcat acasa, cum sa nu mai fie in sale, ooops, da, sunt, hai sa recuperam mamaie din flori, o gasesc entuziasmata ca ce flori sunt in sale (ea spune cum se citeste romaneste), ca sunt pline de boboci, iau mamaie si o fac fericita, luam floarea care seamana cam tare a muscata (uras muscatele), merg sa platesc, si apare mamaie panicata ca am lasat-o in magazin, ca a crezut ca am plecat fara ea...mai, da cand ai colindat Rona de una singura (mai si e mare magazinu asta, am mers cu masina de la piatra la flori, ca era de mers, nu gluma) nu ti-a fost frica ca te lasam acolo, da acu, cu mine la 2 pasi te-ai speriat?! ajuns acasa si sperat ca incheiat ziua...nu mai intru in detalii ca ma ia durerea de cap...

si vine duminica, duminica dimineata, somn dulce, ce bine e, hm...zgomote suspecte in bucatarie, mamaia apare cu ceai de sunatoare, stai frate ca asta nu e ceaiul meu verde, tataiu bosumflat, ca ei mi-a facut ceai sa fie numai bun cand ma trezesc, mai, eu de la ceaiul meu verde nu fac rabat, sa fie clar, eu vreau ceai verde, Victor sesizeaza stralucirea ciudata din ochii mei si apare cu ceaiul verde, si "noi suntem gata de plecare", mamaie si tatai imbracati de duca!!!

hohoho, hold your horses, unde sunteti voi gata de plecare? pai n-ai zis ca mergem azi undeva? oare am zis, eu nu sunt convinsa ca am zis ca vreau sa ma trezesc, d-apoi sa plec deja undeva...
hai sa sunam acasa, sa vedem daca toate sunt ok, si dam telefoane, si pica ghinionul pe biata Iulica, ca intra nu stiu ce drac de chipmunk in chilotii lui tatiu (figurativ vorbind) si se ia de ea ca de ce nu s-au dus la tara, ca asa i-au promis.
hei, si facut morala lu tataiu, si plecat tataiu si inchis la ei in camera, si bocit tataiu, si mers si scuturat again tatai, intre timp am prins-o pe mama Iulianei la telefon ( e la tara cu sora lu mamaie) si vorbit cu ea (alta figura, nu a vrut sa creada ca o sunam din Canada, a zis ca e farsa, ca o suna matusa din gradina...) si revenit tatai oarecum la sentimente mai bune....vorbit din nou cu Iulica, impacat Iulica....facut iar scandal la tatai, ca na, el nu merge nicaieri, ca mai bine sta acasa, ca se muta in padure, ca pe el nu il crede nimeni, si zis la tatai ca daca socru meu imi vorbea asa era ultimul lucru care mi-l zicea...si urnit tatai la masina...si plecat la African Lion Safari

Le-a placut teribil, am intrat cu masina in rezervatie, au fost f incantati de maimutele indraznete care veneau pe masini, si se asezau confortabil pe oglinzile laterale si cerseau mancare, le-a placut teribil tot ce a insemnat pui de animalut, am hranit strutul zapacit, (nu e voie sa hranesti animalele, da nu poti rezista sa nu le dai un biscuit), am hranit o ciurda de caprioare superindraznete, care vin la masina ca tiganii la cersit in intersectii, am vazut spectacole cu elefanti, papagali, pasari de prada, ne-am plimbat cu trenulet, am mancat cu langa poiata paunilor, si a venit o paunita cu un puiut de i-am dat cateva farmituri de paine, ce mai, o zi plina...
eh, am uitat apa langa lada frigorifica, nu in, si apa era clocotita, morti de sete am plecat spre casa ...
seara s-a incheiat cu facut dus pe rand toata populatia, apoi inarmata cu seminte, am pus "Casatorie cu repetitie" si dai ras..filmul asta ma amuza rau de tot de fiecare data cand il vad, dar acum am ras cu totii cu lacrimi.
si gata duminica, si vine inca o saptamana de lucru....uraaaaaaaaaa!!!!!

Magarul lui Buridan

De putine ori in viata am fost pusa sa aleg intre 2 lucruri si sa nu stiu ce sa aleg. Intotdeauna am fost o incapatanata si am stiut care mi-i calea.
S-a intamplat sa fiu pusa sa aleg intre 2 joburi, si am mers dupa creier si nu dupa inima. Ca o fi fost cea mai buna alegere, nu stiu, aleg sa imi traiesc viata fara sa ma gandesc prea mult la ce ar fi fost daca...
S-a intamplat sa fiu pusa sa aleg intre 2 case, si aici am mers dupa instinct, si instinctul nu m-a inselat deloc.
Acu se intampla sa fiu nevoita sa aleg intre a manca bunatatile facute de ai mei, ori a ma tine de dieta.
Grea alegere si sper sa nu sfarsesc precum magarul lui Buridan.

Dupa multe cautari, am decis sa nu urmez o anume dieta, pentru ca nu imi plac restrictiile de nici un fel, nici macar alimentare. Mie imi plac carnea, branza, dulciurile, pastele, cartofii. Si daca imi interzici sa mananc ceva, sunt om mort.
Da, am renuntat la cafea, dar asta pentru ca doctorul meu a fost categoric de la prima intalnire:
D: trebuie sa renunti la cafea
Eu: nu pot, imi trebuie cafeaua de dimineata, altfel nu sunt om!
D: ai sa mori!
Eu: asta e sigur, aveti vreo indoiala?
D: ai sa mori mai devreme
Eu: says who? cine poate spune ca fara cafea as fi murit la 99 si cu cafea la 65?
D: ai sa faci un stroke si ai sa mori pe loc
Eu: cea mai buna moarte: se stinge lumina, si gata!
D: ai sa faci stroke si o sa ramai paralizata in grija sotului si a copilului
Eu: asa o sa vad daca cu adevarat ma iubesc
D: ai sa faci dementa, cu antecedentele tale
Eu: ok, nu mai beau cafea!
Si n-am mai baut!
Dupa mai bine de 2 ani de tratament mi-a dat voie sa beau ceai verde la discretie! Cica si slabeste, si regleaza tranzitul intestinal. Mai, eu n-am de unde sa stiu astea, da ceea ce stiu e ca ma trezeste dimineata!

Asa ca, ramane sa imi numar caloriile si sa ma tin sub 1800.
si sa merg la spinning.
Bun spinningu: nu trebuie sa gandesti, ci doar dai la pedale si asculti indicatiile antrenorului. Si ritmul muzicii. Sunt zile cand sunt in stare sa fac tot ce zice Virginia, sunt zile cand ma tarasc pe bicicleta (zic eu ca invinge lenea)

Asa ca dupa 2 luni de spinning si o luna de controlat nr de calorii, am constatat ca celulita de pe posterior s-a diminuat, ca am slabit mai bine de o masura la pantaloni! Am fost asa de fericita...

Dar ce ma fac cu bunatatile facute de ai mei: zilnic ceva bun, zilnic gatit proaspat, zilnic vin acasa cu gandul ca mananc numai fructe si sfarsesc gustand ba un pic de fasolica, ba niste sarmalutze, ba un rasol de curcan, ba...
ei vor pleca in septembrie, eu raman cu dieta mea. Sa profit de bunatati ca vorba aia nu ma va rasfata nimeni curand cu asa bunatati ori sa strang din dinti si sa continui numararea de calorii?

Al doilea weekend

Si a mai trecut un we, mai bine zis, a mai trecut o saptamana.
Andrei a avut promul, a terminat clasa a 8-a, in septembrie la liceu....Doamne cum trece timpul, nu numai ca am ramas cea mai scunda din casa, dar simt ca gata, acu fac parte din tagma matroanelor, nu stiu daca e termenul e corect, daca e cel la care ma gandesc eu, dar de, grasa sunt, copil la liceu am, par in barba imi creste cu disperare...ce mai, asta e a doua jumate a vietii mele :(:(
Si normal ca am mers cu catel si purcel ( a se citi cu mamaia si tataiu), a trebuit sa traducem in timpul festivitatii, am facut multe poze, asa aranjati si gatiti ca negri in zi de sarbatoare...Ai mei au fost coplesiti de diversitatea etnica...

Ne propusesem ca sambata sa mergem la cumparaturi, apoi la calarie, apoi sa o iau pe mamaia si sa venim la intalnire in parc cu fetele cochetele, in Toronto. Iar duminica la Niagara. Sambata dimineata, cercetand vremea, am realizat ca a doua zi nu o sa fie nicidecum vreme de stat afara toata ziua, asa ca i-am pus pe bunici sa faca un pachetel, am incarcat apa si fructe, geci de ploaie, l-am lasat pe Victor acasa, si am sters-o la Niagara.

La nici 1 km de casa mamaia imi zice ca si-a uitat ochelarii, intreb daca sa ne intoarcem, primesc un neeeeeeh, tataiu imi zice ca el daca nu se intoarce sa rezolve nerezolvatele ii merge rau toata ziua. Eu ii zic in treacat ca ignor supersitiile astea mai ales de cand sunt aici...si dai inainte.
Sa vedem: intru sa pun benzina la un popas pe autostrada, cand imi vine randul constat ca e mult mai scumpa (30%) ca in oras, asa ca plec. din greseara intru pe 295 si nu pe 299. Ma intorc pe autostrada, intru pe 299; trebuie sa oprim sa luam paine pentru carnaciori, si na ca era in renovari magazinul, asa ca dai incontinuare spre Niagara!
Tata se uita la mine cu un zambet smecher, de genul ti-am zis eu, dar am dat ignore si am mers mai departe. Mai mult, cum eu nu am GPS, l-am instruit pe tata cum sa citeasca harta, si l-am avut de copilot :)

Niagara le-a placut, am facut multe poze, s-au distrat frumos, ca niste copii, mai ales la gura cascadei, unde un abur fin te uda pana la piele in cateva minute...

Am mancat ciocolata de la Factory chocolate, am cascat gura peste tot, si cand nu ne-au mai tinut picioarele de atata umblat, ne-am odihnit pe iarba. Mamaia e fascinata de flori, peste tot flori, diverse, ea se simte ca in rai :)
Apoi am plecat spre Niagara-on-the-lake, pe malul raului, priveliste de vis, drum de vis, case superbe, mamaia tot zicea: case ca in filme, ca in Dallas...
Am oprit si am mancat la un popas, apoi am plecat spre orasel. Ce sa mai zic, frumos, frumos, frumos...Am intrat si prin magazine, pana a explodat tataiu, ca daca nu cumparam, sa nu il mai foim de colo colo...
Am aruncat o privire la lac, ne-am odihnit un pic, si am luat-o spre casa. Printre vii, printre ferme, drum splendid, vreme splendida...

Ca o concluzie, ai mei ma suprind placut, incep sa se limpezeasca, incepe sa le placa, incepe parca sa li se ridice un val de pe ochi...Incep sa se bucure de mici placeri, sa nu caute chichite, nimicuri din care sa isi faca probleme

Ca o acolada, ieri am mers la o sera si am luat un portbagaj de flori. Sa nu va imaginati ca nu aveam...no, ca mai tot timpul zicea mamaia: pe aia o ai, de asta ai, si tot asa...Dar mamaia are nevoie de un proiect, asa ca acum are alt tip de probleme: unde le pune?


si editez sa zic: mamaia face niste sarmale de sta matza in coada (care matza sarut mana Iulica ca ai pozat-o, mi-ai facut copchilu fericit) iar cozonacii lui tataiu au inceput sa capete faima aici pintre prietenii romani :) Ce sa zic : I am happy and fat!

Primul weekend 20-21 iunie

Primul weekend s-a dus, 12 au mai ramas!
Vineri seara, tata s-a decis, de gura mea mai mult, sa taie iarba in backyard. Victor a avut o presimtire ca ceva rau o sa se intample, dar eu am decis ca de dragul unei estetici necesare, e cazul sa ne asumam ceva riscuri.
Trebuie sa ne luam alta lawnmower, dar tata s-a jurat ca a reparat-o pe cea existenta, asa ca Victor a adus prelungitorul, galben stralucitor, i-a aratat tatei cum functioneaza masina, l-a rugat sa nu se grabeasca, si sa fie atent sa nu taie cordonul.
Tata bineinteles ca a ascultat indicatiile plictisit (io-te domle cine-mi da mie sfaturi), n-a retinut nimic din ce i s-a zis si dupa cateva minute cablul era ferfenitza. A trecut vajaind peste el...Acu pe mine nu m-a deranjat f tare aspectul, dar mi-a fost ciuda ca a fost vajait, ca nu a ascultat, si mai mult, ce si-a auzit de la mama, mama-mama!

Mama a facut "curat" in toate dulapurile si a rearanjat totul. si era atat de mandra...astepta sa fie laudata :) e cazul sa mai scriu cat de tare mi-am muscat limba cand am vazut? Da tre sa aiba o ocupatie, altfel o ia ea rara, si noi toti pe langa ea....

Mama nu intelege ca vasele se pun in masina de spalat vase dupa folosire, nu le spalam in chiuveta, dupa axioma: pai nu se strang f multe, la ce sa le las? pai daca nu le pui in masina, nu se strang!!!

Am mers cu ei la piata, sper ca le-a placut, am facut cumparaturi, am mers cu ei la calarie, le-a placut tare mult cum calareste Andrei, si mai mult, au prins esenta: la cat e de temator Andrei in general, pe cal da dovada de f mult curaj!

Pe seara am mers la Laura, o placere ca intotdeauna, degustat de bunatati, vazut poze de la botez, si de la petrecere...

Ieri am mers cu ei la biserica, apoi la Festivalul multiculturalitatii in Victoria park. La biserica parintele a lungit-o in extrem cu predica, ca mai aveam un pic si muream acolo de plictiseala, pe un topic total nepotrivit pentru multimea de babutze si mosi evlaviosi prezenti. Mama a tinut sa remarce ca parintele nu e asa de grozav cum ni se pare noua, iar eu ma gandeam: cine o fi auzit ? ar trebui sa schimb biserica?
in schimb au f foarte impresionati ca lumea i-a bagat in seama in biserica, i-a intrebat de unde sunt din Romania, si parintele a stat de vorba cu ei...

Apoi am mers la festival, care de data asta a fost mult mai bine organizat ca in anii precedenti, mult mai multe standuri, unele noi, unele au disparut, first nation a sarbatorit si ziua aboriginala...super. Hai sa mancam ceva, hai sa trecem pe la mai multe standuri si sa vedem ce le-ar fi pofta sa manance.
Mamaia a strambat din nas la mai toate standurile, incat Andrei mi-a zis: mami hai sa plecam, ca mamaia iar se stramba la mancarea astora, si mi-e ca nu e de bine :) Pai cum, ii lasam aici? Hm, n-ar fi o idee rea:)
Andrei a vrut sa manance baclava si halva. Asa ca n-am avut scapare pana nu am cumparat pentru toata lumea baclava si o bucata de halva. Apoi le-a fost sete, Andrei a mers sa cumpere limonada cu maia, taiu a ramas cu mine. L-am intrebat daca ar vrea sa manance un kebab de pui, si asa ne-am asezat la rand la standul turcesc. Cand am ajuns sa cumpar, l-am intrebat daca imi face acolo o mica reducere ca sunt part turcoaica, uite la tata, ala a inceput sa rada, zicand ceva in turceste, eu tot in engleza, zic: imi fac neamul de rusine daca nu negociez cu voi acum, si mi-au facut reducere :) Tata radea, zicand: pe barba mea ai facut economii (nu tata, pe moaca ta de turc veritabil!)
Pana la urma am impartit cu totii, ca mama si Andrei care nu au vrut initial au dat buzna in farfuriile noastre.

Ei, alta e treaba cand burta e plina, asa ca hai sa vedem ce au astia pe la standuri. Am sfarsit prin ai lua lui Nicu un fluier african, lui Iulica o rochitza asiatica super interesanta, Paulei un desen pe papirus. Am mers si in zona aboriginala si i-am ascultat cantand si incantand, o experienta unica. Erau asa de frumos imbracati, dar am fost impresionata de remarcile rautacioase ale catorva canadieni mai degraba white trash...Bleah, acum inteleg de ce se simt ei cetateni de rangul al doilea.

Am venit acasa, am gratarit si daca va zic ca la 8 si ceva seara jucam tenis de camp nu o sa ma credeti! Raluca, vecina din dreapta, ne-a auzit cand discutam/convingeam pe Victor sa mearga cu mine la tenis si s-a oferit ea sa mearga, asa ca am mers toti 3 si am jucat pana la 9 si un pic pm.

si cum spuneam, mai sunt 12 weekenduri!