Si a mai trecut un we, mai bine zis, a mai trecut o saptamana.
Andrei a avut promul, a terminat clasa a 8-a, in septembrie la liceu....Doamne cum trece timpul, nu numai ca am ramas cea mai scunda din casa, dar simt ca gata, acu fac parte din tagma matroanelor, nu stiu daca e termenul e corect, daca e cel la care ma gandesc eu, dar de, grasa sunt, copil la liceu am, par in barba imi creste cu disperare...ce mai, asta e a doua jumate a vietii mele :(:(
Si normal ca am mers cu catel si purcel ( a se citi cu mamaia si tataiu), a trebuit sa traducem in timpul festivitatii, am facut multe poze, asa aranjati si gatiti ca negri in zi de sarbatoare...Ai mei au fost coplesiti de diversitatea etnica...
Ne propusesem ca sambata sa mergem la cumparaturi, apoi la calarie, apoi sa o iau pe mamaia si sa venim la intalnire in parc cu fetele cochetele, in Toronto. Iar duminica la Niagara. Sambata dimineata, cercetand vremea, am realizat ca a doua zi nu o sa fie nicidecum vreme de stat afara toata ziua, asa ca i-am pus pe bunici sa faca un pachetel, am incarcat apa si fructe, geci de ploaie, l-am lasat pe Victor acasa, si am sters-o la Niagara.
La nici 1 km de casa mamaia imi zice ca si-a uitat ochelarii, intreb daca sa ne intoarcem, primesc un neeeeeeh, tataiu imi zice ca el daca nu se intoarce sa rezolve nerezolvatele ii merge rau toata ziua. Eu ii zic in treacat ca ignor supersitiile astea mai ales de cand sunt aici...si dai inainte.
Sa vedem: intru sa pun benzina la un popas pe autostrada, cand imi vine randul constat ca e mult mai scumpa (30%) ca in oras, asa ca plec. din greseara intru pe 295 si nu pe 299. Ma intorc pe autostrada, intru pe 299; trebuie sa oprim sa luam paine pentru carnaciori, si na ca era in renovari magazinul, asa ca dai incontinuare spre Niagara!
Tata se uita la mine cu un zambet smecher, de genul ti-am zis eu, dar am dat ignore si am mers mai departe. Mai mult, cum eu nu am GPS, l-am instruit pe tata cum sa citeasca harta, si l-am avut de copilot :)
Niagara le-a placut, am facut multe poze, s-au distrat frumos, ca niste copii, mai ales la gura cascadei, unde un abur fin te uda pana la piele in cateva minute...
Am mancat ciocolata de la Factory chocolate, am cascat gura peste tot, si cand nu ne-au mai tinut picioarele de atata umblat, ne-am odihnit pe iarba. Mamaia e fascinata de flori, peste tot flori, diverse, ea se simte ca in rai :)
Apoi am plecat spre Niagara-on-the-lake, pe malul raului, priveliste de vis, drum de vis, case superbe, mamaia tot zicea: case ca in filme, ca in Dallas...
Am oprit si am mancat la un popas, apoi am plecat spre orasel. Ce sa mai zic, frumos, frumos, frumos...Am intrat si prin magazine, pana a explodat tataiu, ca daca nu cumparam, sa nu il mai foim de colo colo...
Am aruncat o privire la lac, ne-am odihnit un pic, si am luat-o spre casa. Printre vii, printre ferme, drum splendid, vreme splendida...
Ca o concluzie, ai mei ma suprind placut, incep sa se limpezeasca, incepe sa le placa, incepe parca sa li se ridice un val de pe ochi...Incep sa se bucure de mici placeri, sa nu caute chichite, nimicuri din care sa isi faca probleme
Ca o acolada, ieri am mers la o sera si am luat un portbagaj de flori. Sa nu va imaginati ca nu aveam...no, ca mai tot timpul zicea mamaia: pe aia o ai, de asta ai, si tot asa...Dar mamaia are nevoie de un proiect, asa ca acum are alt tip de probleme: unde le pune?
si editez sa zic: mamaia face niste sarmale de sta matza in coada (care matza sarut mana Iulica ca ai pozat-o, mi-ai facut copchilu fericit) iar cozonacii lui tataiu au inceput sa capete faima aici pintre prietenii romani :) Ce sa zic : I am happy and fat!
Monday, June 29, 2009
Monday, June 22, 2009
Primul weekend 20-21 iunie
Primul weekend s-a dus, 12 au mai ramas!
Vineri seara, tata s-a decis, de gura mea mai mult, sa taie iarba in backyard. Victor a avut o presimtire ca ceva rau o sa se intample, dar eu am decis ca de dragul unei estetici necesare, e cazul sa ne asumam ceva riscuri.
Trebuie sa ne luam alta lawnmower, dar tata s-a jurat ca a reparat-o pe cea existenta, asa ca Victor a adus prelungitorul, galben stralucitor, i-a aratat tatei cum functioneaza masina, l-a rugat sa nu se grabeasca, si sa fie atent sa nu taie cordonul.
Tata bineinteles ca a ascultat indicatiile plictisit (io-te domle cine-mi da mie sfaturi), n-a retinut nimic din ce i s-a zis si dupa cateva minute cablul era ferfenitza. A trecut vajaind peste el...Acu pe mine nu m-a deranjat f tare aspectul, dar mi-a fost ciuda ca a fost vajait, ca nu a ascultat, si mai mult, ce si-a auzit de la mama, mama-mama!
Mama a facut "curat" in toate dulapurile si a rearanjat totul. si era atat de mandra...astepta sa fie laudata :) e cazul sa mai scriu cat de tare mi-am muscat limba cand am vazut? Da tre sa aiba o ocupatie, altfel o ia ea rara, si noi toti pe langa ea....
Mama nu intelege ca vasele se pun in masina de spalat vase dupa folosire, nu le spalam in chiuveta, dupa axioma: pai nu se strang f multe, la ce sa le las? pai daca nu le pui in masina, nu se strang!!!
Am mers cu ei la piata, sper ca le-a placut, am facut cumparaturi, am mers cu ei la calarie, le-a placut tare mult cum calareste Andrei, si mai mult, au prins esenta: la cat e de temator Andrei in general, pe cal da dovada de f mult curaj!
Pe seara am mers la Laura, o placere ca intotdeauna, degustat de bunatati, vazut poze de la botez, si de la petrecere...
Ieri am mers cu ei la biserica, apoi la Festivalul multiculturalitatii in Victoria park. La biserica parintele a lungit-o in extrem cu predica, ca mai aveam un pic si muream acolo de plictiseala, pe un topic total nepotrivit pentru multimea de babutze si mosi evlaviosi prezenti. Mama a tinut sa remarce ca parintele nu e asa de grozav cum ni se pare noua, iar eu ma gandeam: cine o fi auzit ? ar trebui sa schimb biserica?
in schimb au f foarte impresionati ca lumea i-a bagat in seama in biserica, i-a intrebat de unde sunt din Romania, si parintele a stat de vorba cu ei...
Apoi am mers la festival, care de data asta a fost mult mai bine organizat ca in anii precedenti, mult mai multe standuri, unele noi, unele au disparut, first nation a sarbatorit si ziua aboriginala...super. Hai sa mancam ceva, hai sa trecem pe la mai multe standuri si sa vedem ce le-ar fi pofta sa manance.
Mamaia a strambat din nas la mai toate standurile, incat Andrei mi-a zis: mami hai sa plecam, ca mamaia iar se stramba la mancarea astora, si mi-e ca nu e de bine :) Pai cum, ii lasam aici? Hm, n-ar fi o idee rea:)
Andrei a vrut sa manance baclava si halva. Asa ca n-am avut scapare pana nu am cumparat pentru toata lumea baclava si o bucata de halva. Apoi le-a fost sete, Andrei a mers sa cumpere limonada cu maia, taiu a ramas cu mine. L-am intrebat daca ar vrea sa manance un kebab de pui, si asa ne-am asezat la rand la standul turcesc. Cand am ajuns sa cumpar, l-am intrebat daca imi face acolo o mica reducere ca sunt part turcoaica, uite la tata, ala a inceput sa rada, zicand ceva in turceste, eu tot in engleza, zic: imi fac neamul de rusine daca nu negociez cu voi acum, si mi-au facut reducere :) Tata radea, zicand: pe barba mea ai facut economii (nu tata, pe moaca ta de turc veritabil!)
Pana la urma am impartit cu totii, ca mama si Andrei care nu au vrut initial au dat buzna in farfuriile noastre.
Ei, alta e treaba cand burta e plina, asa ca hai sa vedem ce au astia pe la standuri. Am sfarsit prin ai lua lui Nicu un fluier african, lui Iulica o rochitza asiatica super interesanta, Paulei un desen pe papirus. Am mers si in zona aboriginala si i-am ascultat cantand si incantand, o experienta unica. Erau asa de frumos imbracati, dar am fost impresionata de remarcile rautacioase ale catorva canadieni mai degraba white trash...Bleah, acum inteleg de ce se simt ei cetateni de rangul al doilea.
Am venit acasa, am gratarit si daca va zic ca la 8 si ceva seara jucam tenis de camp nu o sa ma credeti! Raluca, vecina din dreapta, ne-a auzit cand discutam/convingeam pe Victor sa mearga cu mine la tenis si s-a oferit ea sa mearga, asa ca am mers toti 3 si am jucat pana la 9 si un pic pm.
si cum spuneam, mai sunt 12 weekenduri!
Vineri seara, tata s-a decis, de gura mea mai mult, sa taie iarba in backyard. Victor a avut o presimtire ca ceva rau o sa se intample, dar eu am decis ca de dragul unei estetici necesare, e cazul sa ne asumam ceva riscuri.
Trebuie sa ne luam alta lawnmower, dar tata s-a jurat ca a reparat-o pe cea existenta, asa ca Victor a adus prelungitorul, galben stralucitor, i-a aratat tatei cum functioneaza masina, l-a rugat sa nu se grabeasca, si sa fie atent sa nu taie cordonul.
Tata bineinteles ca a ascultat indicatiile plictisit (io-te domle cine-mi da mie sfaturi), n-a retinut nimic din ce i s-a zis si dupa cateva minute cablul era ferfenitza. A trecut vajaind peste el...Acu pe mine nu m-a deranjat f tare aspectul, dar mi-a fost ciuda ca a fost vajait, ca nu a ascultat, si mai mult, ce si-a auzit de la mama, mama-mama!
Mama a facut "curat" in toate dulapurile si a rearanjat totul. si era atat de mandra...astepta sa fie laudata :) e cazul sa mai scriu cat de tare mi-am muscat limba cand am vazut? Da tre sa aiba o ocupatie, altfel o ia ea rara, si noi toti pe langa ea....
Mama nu intelege ca vasele se pun in masina de spalat vase dupa folosire, nu le spalam in chiuveta, dupa axioma: pai nu se strang f multe, la ce sa le las? pai daca nu le pui in masina, nu se strang!!!
Am mers cu ei la piata, sper ca le-a placut, am facut cumparaturi, am mers cu ei la calarie, le-a placut tare mult cum calareste Andrei, si mai mult, au prins esenta: la cat e de temator Andrei in general, pe cal da dovada de f mult curaj!
Pe seara am mers la Laura, o placere ca intotdeauna, degustat de bunatati, vazut poze de la botez, si de la petrecere...
Ieri am mers cu ei la biserica, apoi la Festivalul multiculturalitatii in Victoria park. La biserica parintele a lungit-o in extrem cu predica, ca mai aveam un pic si muream acolo de plictiseala, pe un topic total nepotrivit pentru multimea de babutze si mosi evlaviosi prezenti. Mama a tinut sa remarce ca parintele nu e asa de grozav cum ni se pare noua, iar eu ma gandeam: cine o fi auzit ? ar trebui sa schimb biserica?
in schimb au f foarte impresionati ca lumea i-a bagat in seama in biserica, i-a intrebat de unde sunt din Romania, si parintele a stat de vorba cu ei...
Apoi am mers la festival, care de data asta a fost mult mai bine organizat ca in anii precedenti, mult mai multe standuri, unele noi, unele au disparut, first nation a sarbatorit si ziua aboriginala...super. Hai sa mancam ceva, hai sa trecem pe la mai multe standuri si sa vedem ce le-ar fi pofta sa manance.
Mamaia a strambat din nas la mai toate standurile, incat Andrei mi-a zis: mami hai sa plecam, ca mamaia iar se stramba la mancarea astora, si mi-e ca nu e de bine :) Pai cum, ii lasam aici? Hm, n-ar fi o idee rea:)
Andrei a vrut sa manance baclava si halva. Asa ca n-am avut scapare pana nu am cumparat pentru toata lumea baclava si o bucata de halva. Apoi le-a fost sete, Andrei a mers sa cumpere limonada cu maia, taiu a ramas cu mine. L-am intrebat daca ar vrea sa manance un kebab de pui, si asa ne-am asezat la rand la standul turcesc. Cand am ajuns sa cumpar, l-am intrebat daca imi face acolo o mica reducere ca sunt part turcoaica, uite la tata, ala a inceput sa rada, zicand ceva in turceste, eu tot in engleza, zic: imi fac neamul de rusine daca nu negociez cu voi acum, si mi-au facut reducere :) Tata radea, zicand: pe barba mea ai facut economii (nu tata, pe moaca ta de turc veritabil!)
Pana la urma am impartit cu totii, ca mama si Andrei care nu au vrut initial au dat buzna in farfuriile noastre.
Ei, alta e treaba cand burta e plina, asa ca hai sa vedem ce au astia pe la standuri. Am sfarsit prin ai lua lui Nicu un fluier african, lui Iulica o rochitza asiatica super interesanta, Paulei un desen pe papirus. Am mers si in zona aboriginala si i-am ascultat cantand si incantand, o experienta unica. Erau asa de frumos imbracati, dar am fost impresionata de remarcile rautacioase ale catorva canadieni mai degraba white trash...Bleah, acum inteleg de ce se simt ei cetateni de rangul al doilea.
Am venit acasa, am gratarit si daca va zic ca la 8 si ceva seara jucam tenis de camp nu o sa ma credeti! Raluca, vecina din dreapta, ne-a auzit cand discutam/convingeam pe Victor sa mearga cu mine la tenis si s-a oferit ea sa mearga, asa ca am mers toti 3 si am jucat pana la 9 si un pic pm.
si cum spuneam, mai sunt 12 weekenduri!
Thursday, June 18, 2009
Sebicu
La toti ne e dor de Emma. Ne-a dat o lectie de viata cum numai un invingator stie sa dea... Din pacate noi sumtem aici, ea e in alta lume...
Dar cand credeam ca inima mea e vindecata, l-am cunoscut virtual pe Sebicu si pe mama lui.
Am sa incerc sa ii ajut, din putinul pe care il am... Si pun aici si linkul catre pagina lui Sebicu, am sa incerc sa il pun si in lista de bloguri din stanga...
Nu-i asa ca e un copil frumos si deosebit?
http://sebicu.shutterfly.com/
Dar cand credeam ca inima mea e vindecata, l-am cunoscut virtual pe Sebicu si pe mama lui.
Am sa incerc sa ii ajut, din putinul pe care il am... Si pun aici si linkul catre pagina lui Sebicu, am sa incerc sa il pun si in lista de bloguri din stanga...
Nu-i asa ca e un copil frumos si deosebit?
http://sebicu.shutterfly.com/
In curs de adaptare
Multumesc tuturor de urari! Sper sa aiba o vacanta de vis, ca merita!
In curand se va face o saptamana de cand ai mei sunt aici. Suntem surprinsi cat de bine se descurca. Tata stie instinctual limba gimnastica, mama pricepe ea nuanta...
dupa prima experienta de la Bucuresti cu avionul, la Paris s-au descurcat excelent. Mai mult, aia au schimbat poarta, si cineva a venit sa ii intrebe daca sunt pentru cursa de Caracas. Mama a zis: Toronto, si atunci tipa aia i-a dus la poarta care trebuia...
S-au imprietenit cu o tanara, care i-a ajutat cand a fost disponibila. Restul aranjamentelor facute de mine in retea cu Montrealul si Toronto au picat, din motive obscure. Nu conteaza, important e ca s-au descurcat.
Le-a placut si mancarea in avion, tata a mancat paste, mama peste, si uite asa, cand au aterizat, mama stia fish ca e peste!
La toronto au iesit printre primii, asa ca asteptarea nu a fost atat de lunga.
I-am incarcat imediat in masina si am plecat spre casa...
Nu l-au mai sunat pe Nicu sau Iulica, sa le zica ca au ajuns cu bine, nici poze nu am facut cum trebuie, a fost asa o vajaiala...
pe drum a sunat Nicu si s-a linistit si el...
Acasa desfacut de bagaje, sarut mana Iulica, asta mi-a placut teribil!
Apoi am zis sa facem un gratar, cu ceva legume sa mancam, dar ceva nu era cum trebuie si bbq abia mergea...
Asa ca am fost la Costco sa incarcam butelia, si atunci am vazut cat de bine se descurca tata in situatii noi: tipul ala ne-a zis ca butelia e jumate si sa ma hotarasc daca o umplu sau nu. Eu am zis ca nu, ma duc sa aduc masina, tata stai aici si ma asteapta.
Cand m-am intors cu masina, tipul il intreba pe tata daca sa umple butelia, daca sunt dusa sa platesc. Tata a inteles cumva despre ce e vorba, si i-a zis prin limba gimnastica ca sunt dusa dupa masina (facea cu mainile ca si cum avea volan in mana)!
Le plac veveritele ce vietuiesc prin palcul de copaci din spatele casei, le plac gastele, ratele, lebedele ce traiesc libere in parc ori pe langa lacul din cartier...
Pana acum nici un comentariu la mancare, de genul nu e ca in Romania, nu are gustul de acasa... Ce-i drept, eu vin seara acasa, si nu au timp de plangeri :)
Andrei e super incantat, mamaia il alinta, el sta la alintat... Azi mamaia ii face sarmale, cred ca va pluti de fericire....
am mers cu ei in wal-mart, sa iau niste maruntisuri, si am avut primul incident: ei nu inteleg limba, dar inteleg in context, nuanta...tataiu s-a dat inapoi cu carutul si a incomodat o cucoana de la rand, care i-a zis cateva...Mamaia i-a luat apararea lui tataiu cu un siktir cu mainile in solduri! Eu am zis ca nu-i cunosc :)
Daca as face-o pe mamaia sa inteleaga ca nu mananc seara, si in nici un caz cartofi prajiti, as zice ca viata mea e rotunda!
sambata o sa mergem la piata, la calarie cu Andrei, si apoi intr-o vizita pe seara. Duminica la biserica, la festivalul multiculturalitatii si apoi la cumparaturi cu Andrei... Poate saptamana viitoare ajungem la Niagara
In curand se va face o saptamana de cand ai mei sunt aici. Suntem surprinsi cat de bine se descurca. Tata stie instinctual limba gimnastica, mama pricepe ea nuanta...
dupa prima experienta de la Bucuresti cu avionul, la Paris s-au descurcat excelent. Mai mult, aia au schimbat poarta, si cineva a venit sa ii intrebe daca sunt pentru cursa de Caracas. Mama a zis: Toronto, si atunci tipa aia i-a dus la poarta care trebuia...
S-au imprietenit cu o tanara, care i-a ajutat cand a fost disponibila. Restul aranjamentelor facute de mine in retea cu Montrealul si Toronto au picat, din motive obscure. Nu conteaza, important e ca s-au descurcat.
Le-a placut si mancarea in avion, tata a mancat paste, mama peste, si uite asa, cand au aterizat, mama stia fish ca e peste!
La toronto au iesit printre primii, asa ca asteptarea nu a fost atat de lunga.
I-am incarcat imediat in masina si am plecat spre casa...
Nu l-au mai sunat pe Nicu sau Iulica, sa le zica ca au ajuns cu bine, nici poze nu am facut cum trebuie, a fost asa o vajaiala...
pe drum a sunat Nicu si s-a linistit si el...
Acasa desfacut de bagaje, sarut mana Iulica, asta mi-a placut teribil!
Apoi am zis sa facem un gratar, cu ceva legume sa mancam, dar ceva nu era cum trebuie si bbq abia mergea...
Asa ca am fost la Costco sa incarcam butelia, si atunci am vazut cat de bine se descurca tata in situatii noi: tipul ala ne-a zis ca butelia e jumate si sa ma hotarasc daca o umplu sau nu. Eu am zis ca nu, ma duc sa aduc masina, tata stai aici si ma asteapta.
Cand m-am intors cu masina, tipul il intreba pe tata daca sa umple butelia, daca sunt dusa sa platesc. Tata a inteles cumva despre ce e vorba, si i-a zis prin limba gimnastica ca sunt dusa dupa masina (facea cu mainile ca si cum avea volan in mana)!
Le plac veveritele ce vietuiesc prin palcul de copaci din spatele casei, le plac gastele, ratele, lebedele ce traiesc libere in parc ori pe langa lacul din cartier...
Pana acum nici un comentariu la mancare, de genul nu e ca in Romania, nu are gustul de acasa... Ce-i drept, eu vin seara acasa, si nu au timp de plangeri :)
Andrei e super incantat, mamaia il alinta, el sta la alintat... Azi mamaia ii face sarmale, cred ca va pluti de fericire....
am mers cu ei in wal-mart, sa iau niste maruntisuri, si am avut primul incident: ei nu inteleg limba, dar inteleg in context, nuanta...tataiu s-a dat inapoi cu carutul si a incomodat o cucoana de la rand, care i-a zis cateva...Mamaia i-a luat apararea lui tataiu cu un siktir cu mainile in solduri! Eu am zis ca nu-i cunosc :)
Daca as face-o pe mamaia sa inteleaga ca nu mananc seara, si in nici un caz cartofi prajiti, as zice ca viata mea e rotunda!
sambata o sa mergem la piata, la calarie cu Andrei, si apoi intr-o vizita pe seara. Duminica la biserica, la festivalul multiculturalitatii si apoi la cumparaturi cu Andrei... Poate saptamana viitoare ajungem la Niagara
Sunday, June 14, 2009
Ajungerea
Au ajuns cu bine! S-au descurcat de minune! Zici ca au zburat toata viata lor! Ba au mai gasit si pe aeroport in Toronto, la ghiseu, un tanar care rupea romaneste...
revin cu relatari amanuntite, cred ca marti...
revin cu relatari amanuntite, cred ca marti...
Saturday, June 13, 2009
Toata vara
Nu mi-am vazut parintii din ianuarie 2006. Vorbim la telefon in fiecare duminica, si ocazional, rar, ne vedem pe webcam.
Mi-e dor de ei, as minti daca nu as recunoaste, dar cateodata pot sa spun ca si Canada mi se pare prea aproape de creierii Vrancei! eh, n-am fost copil model, nu i-am ascultat din momentul in care mi s-a spus prima data ce sa fac, cum sa fac, in ce directie sa fac, cum sa nu fac, de ce sa nu fac, de ce sa fac asa, si toate cele mii de directii! Nici acum nu sunt prea ascultatoare si asta nu ma poate duce decat la pierzanie, nu am nimic in capul ala, nu gandesc cum trebuie si asa mai departe! Ma amagesc ca lucrurile s-or mai fi schimbat, ca adaugarea de ani, kg si par prin locuri nu tocmai dorite imi va aduce o urma de respect din partea alor mei. Vom vedea...si veti vedea, ca voi tine o cronica :)
Cand aveam vreo 5 ani cred, mi-a intrat in cap ideea de a avea un frate sau o sora. Cred ca mai degraba o sora. Si am incercat tot ce incearca un copil la varsta aceea. N-a mers. Ai mei erau setati pe un copil, care era mai mult decat puteau ei manevra.
Apoi am intrat la scoala, la Liceul de muzica, la vioara. Si ai mei saracii faceau schimburi inverse, se vedeau de-abinelea in concediu, numai ca sa nu ma lese prea mult singura in casa. Cum pleca mama pe usa in tura de dimineata, la 5 si jumate, ieseam pe balcon si incepeam sa plang, apoi sa cant solfegii, ce invatasem la scoala iar mai apoi sa cant la vioara. CAnd era aproape 7 si 10, terminam concertul si ma bagam in pat, unde adormeam instantaneu (de mica am suferit de insomnii, se pare). Tata ma gasea dormin bustean, pasnic ca un inger si nu credea nici o iota din ceea ce vecinii somnorosi aveau de reclamat. Intr-o dimineata m-a prins, a venit mai devreme special si s-a terminat cu concertele mele de matineu.
Era in noiembrie tarziu cand am gasit un pui de tigan pe strada, vreo 5 ani, inghetat de nu se poate, cersind. L-am convins sa vina cu mine acasa, sa fie fratele meu. Nu mai tin minte amanunte, stiu ca l-am adus acasa, mama si-a pus mainile in cap (as putea spune ca curand si poalele, o sa vedeti de ce) de frica ca vine satra peste noi, si i-a facut baie, l-a imbracat bine, l-a hranit si l-a dus inapoi la locul lui de cersit. Bineinteles ca tot dezbracat era la cersit si a doua zi...
Asa a aparut intr-un februarie geros fratele meu! He, jucaria mea pana cand a priceput el ce si cum si a devenit egalul meu.
Cum trece timpul, trec si anii, si acum nu e numai egalul meu, dar e si un tip pe care eu il respect f mult: 2 licente, cariera, functie, s-a ridicat pe puterile lui si pe zero influenta!
ei, dar nu de asta am deschis topicul, ci sa anunt un serial de postari, despre aventurile mele si ale parintilor mei in Canada. Nu au zburat niciodata, nu au pus piciorul in afara tarii (in afara de mama care a fost la bulgari) nici gand vreodata ca vor ajunge la Pris (macar sa schimbe avionul) sau in Toronto.
Tineti-mi pumnii, tare bine mi-ar prinde niste incurajari!
Pot sa pun pariu ca primele cuvinte care le voi auzi de la ei vor fi: uite prin ce ne-ai pus sa trecem acum la batranete!
Orice sfat, ajutor, incurajare sau idee cum sa fac sa nu fiu dezmostenita la finalul acestor 3 luni e bine venit!
Mi-e dor de ei, as minti daca nu as recunoaste, dar cateodata pot sa spun ca si Canada mi se pare prea aproape de creierii Vrancei! eh, n-am fost copil model, nu i-am ascultat din momentul in care mi s-a spus prima data ce sa fac, cum sa fac, in ce directie sa fac, cum sa nu fac, de ce sa nu fac, de ce sa fac asa, si toate cele mii de directii! Nici acum nu sunt prea ascultatoare si asta nu ma poate duce decat la pierzanie, nu am nimic in capul ala, nu gandesc cum trebuie si asa mai departe! Ma amagesc ca lucrurile s-or mai fi schimbat, ca adaugarea de ani, kg si par prin locuri nu tocmai dorite imi va aduce o urma de respect din partea alor mei. Vom vedea...si veti vedea, ca voi tine o cronica :)
Cand aveam vreo 5 ani cred, mi-a intrat in cap ideea de a avea un frate sau o sora. Cred ca mai degraba o sora. Si am incercat tot ce incearca un copil la varsta aceea. N-a mers. Ai mei erau setati pe un copil, care era mai mult decat puteau ei manevra.
Apoi am intrat la scoala, la Liceul de muzica, la vioara. Si ai mei saracii faceau schimburi inverse, se vedeau de-abinelea in concediu, numai ca sa nu ma lese prea mult singura in casa. Cum pleca mama pe usa in tura de dimineata, la 5 si jumate, ieseam pe balcon si incepeam sa plang, apoi sa cant solfegii, ce invatasem la scoala iar mai apoi sa cant la vioara. CAnd era aproape 7 si 10, terminam concertul si ma bagam in pat, unde adormeam instantaneu (de mica am suferit de insomnii, se pare). Tata ma gasea dormin bustean, pasnic ca un inger si nu credea nici o iota din ceea ce vecinii somnorosi aveau de reclamat. Intr-o dimineata m-a prins, a venit mai devreme special si s-a terminat cu concertele mele de matineu.
Era in noiembrie tarziu cand am gasit un pui de tigan pe strada, vreo 5 ani, inghetat de nu se poate, cersind. L-am convins sa vina cu mine acasa, sa fie fratele meu. Nu mai tin minte amanunte, stiu ca l-am adus acasa, mama si-a pus mainile in cap (as putea spune ca curand si poalele, o sa vedeti de ce) de frica ca vine satra peste noi, si i-a facut baie, l-a imbracat bine, l-a hranit si l-a dus inapoi la locul lui de cersit. Bineinteles ca tot dezbracat era la cersit si a doua zi...
Asa a aparut intr-un februarie geros fratele meu! He, jucaria mea pana cand a priceput el ce si cum si a devenit egalul meu.
Cum trece timpul, trec si anii, si acum nu e numai egalul meu, dar e si un tip pe care eu il respect f mult: 2 licente, cariera, functie, s-a ridicat pe puterile lui si pe zero influenta!
ei, dar nu de asta am deschis topicul, ci sa anunt un serial de postari, despre aventurile mele si ale parintilor mei in Canada. Nu au zburat niciodata, nu au pus piciorul in afara tarii (in afara de mama care a fost la bulgari) nici gand vreodata ca vor ajunge la Pris (macar sa schimbe avionul) sau in Toronto.
Tineti-mi pumnii, tare bine mi-ar prinde niste incurajari!
Pot sa pun pariu ca primele cuvinte care le voi auzi de la ei vor fi: uite prin ce ne-ai pus sa trecem acum la batranete!
Orice sfat, ajutor, incurajare sau idee cum sa fac sa nu fiu dezmostenita la finalul acestor 3 luni e bine venit!
Wednesday, June 10, 2009
Azi
Thank you for all that you do
Get ready to feast on a huge, delicious breakfast! Come hungry for a meal of omelettes, sausages, bacon, potatoes, french toast, pastry, and fruit at the Staff and Volunteer Appreciation Breakfast, to be held June 10 from 7:30 to 9:30 a.m. in the Garden Terrace.
Mary Jo Haddad, president and CEO, and her Executive Team want to thank you for all that you do to make SickKids the great place that it is and will be serving staff. Thanks also go to those working and volunteering on late shifts: trays of refreshments will be distributed to your unit between 7:30 and 9 p.m. on June 9.
Asta a fost anuntul postat intern de cateva zile.
si am mers si eu, ca nu putea sa lipseasca Marte din post.
Inca sunt bulversata: Mary Jo Haddad ne-a strans mana la toti personal, care cum veneam spre locul unde au asezat statiile cu mancare, toti sefii mari acolo, serveau breakfast. Dupa fiecare strangere de mana (mai si strange lady asta), isi spala mainile cu antiseptic, zicand cat de important e (na, ca si eu facui la fel). Gestul a la Monk, dar are dreptate!
Omleta cu branza, bacon, carnaciori de breakfast, toast, croisant, cafea, suc...
Trebuie sa marturisesc ca mi-a fost tare jena: deci omleta ca omleta era preportionata, dar cand am ajuns la bacon servea Ross seful de la AboutKidsHealth, cu care ma stiu bine, asa ca m-a salutat vesel: ce faci Mariana? Sa-ti pun mai mult bacon?
aaaaaaa, nu, one strip is ok (as fi mancat toata tava, da de, trebuia sa apar dama fina)
mai incolo Bruce (alt sef care bantuie mereu pe la noi) servea carnaciori: Ce faci Mariana? Cati carnaciori sa iti pun?
aaaa, hi, just one thanks (mama ce buni sunt, numai unu, offf, dar de, dama fina)
si tot asa. ei pana la urma, micul dejun a fost consistent, bun si impresionabil :)
Si iar nu imi trece, CEO-ul a tinut personal sa ne stranga mana, sa ne felicite si sa ne multumeasca pentru munca ce o facem! ca si cum salariul nu era de ajuns
revin si editez asta dupa ceva feedback primit: sunt obisnuita cu sefii ai mari, vin des aici la sedinte, si normal ca ma stiu, ca imi urmez directoarea precum catelul in zgarda.
Plus ca la inceput nu stiam eu ce invart astia pe aici si am intrat in discutii hilare cu ei, de la ce s-a intamplat cu pestii din acvariu, si cum unul s-a omorat pe celalalt (peste) si apoi s-a sinucis. Normal ca le-a venit si emailul cu :with deep sorrow we anounce the death of our beloved fish named...
Apoi am aflat ca mai toti sunt directori prin spital si nu fietecine.
Ce m-a impresionat teribil a fost ca CEO-ul si-a facut timp sa vina. Stiu, si la U of Waterloo presedintele a venit si a participat activ la tot felul de activitati (inclusiv a stat pe rampa deasupra unei piscinute pline cu apa inghetata, ca studentii sa arunce cu mingea de tenis si sa-l scufunde). Nu e prima data cand vad asemenea lucruri, dar ma impresioneaza de fiecare data!
Scuze daca va par olecuta naiva, da' asta sunt eu!
off topic:
Andrei s-a suparat cand a primit cardul, a zis ca de unde si pana unde chiftea prajita, mai mult, poza: a zis ca e exact pe dos, el e un leu care nu are curaj in fortele lui si se vede pisica!
Get ready to feast on a huge, delicious breakfast! Come hungry for a meal of omelettes, sausages, bacon, potatoes, french toast, pastry, and fruit at the Staff and Volunteer Appreciation Breakfast, to be held June 10 from 7:30 to 9:30 a.m. in the Garden Terrace.
Mary Jo Haddad, president and CEO, and her Executive Team want to thank you for all that you do to make SickKids the great place that it is and will be serving staff. Thanks also go to those working and volunteering on late shifts: trays of refreshments will be distributed to your unit between 7:30 and 9 p.m. on June 9.
Asta a fost anuntul postat intern de cateva zile.
si am mers si eu, ca nu putea sa lipseasca Marte din post.
Inca sunt bulversata: Mary Jo Haddad ne-a strans mana la toti personal, care cum veneam spre locul unde au asezat statiile cu mancare, toti sefii mari acolo, serveau breakfast. Dupa fiecare strangere de mana (mai si strange lady asta), isi spala mainile cu antiseptic, zicand cat de important e (na, ca si eu facui la fel). Gestul a la Monk, dar are dreptate!
Omleta cu branza, bacon, carnaciori de breakfast, toast, croisant, cafea, suc...
Trebuie sa marturisesc ca mi-a fost tare jena: deci omleta ca omleta era preportionata, dar cand am ajuns la bacon servea Ross seful de la AboutKidsHealth, cu care ma stiu bine, asa ca m-a salutat vesel: ce faci Mariana? Sa-ti pun mai mult bacon?
aaaaaaa, nu, one strip is ok (as fi mancat toata tava, da de, trebuia sa apar dama fina)
mai incolo Bruce (alt sef care bantuie mereu pe la noi) servea carnaciori: Ce faci Mariana? Cati carnaciori sa iti pun?
aaaa, hi, just one thanks (mama ce buni sunt, numai unu, offf, dar de, dama fina)
si tot asa. ei pana la urma, micul dejun a fost consistent, bun si impresionabil :)
Si iar nu imi trece, CEO-ul a tinut personal sa ne stranga mana, sa ne felicite si sa ne multumeasca pentru munca ce o facem! ca si cum salariul nu era de ajuns
revin si editez asta dupa ceva feedback primit: sunt obisnuita cu sefii ai mari, vin des aici la sedinte, si normal ca ma stiu, ca imi urmez directoarea precum catelul in zgarda.
Plus ca la inceput nu stiam eu ce invart astia pe aici si am intrat in discutii hilare cu ei, de la ce s-a intamplat cu pestii din acvariu, si cum unul s-a omorat pe celalalt (peste) si apoi s-a sinucis. Normal ca le-a venit si emailul cu :with deep sorrow we anounce the death of our beloved fish named...
Apoi am aflat ca mai toti sunt directori prin spital si nu fietecine.
Ce m-a impresionat teribil a fost ca CEO-ul si-a facut timp sa vina. Stiu, si la U of Waterloo presedintele a venit si a participat activ la tot felul de activitati (inclusiv a stat pe rampa deasupra unei piscinute pline cu apa inghetata, ca studentii sa arunce cu mingea de tenis si sa-l scufunde). Nu e prima data cand vad asemenea lucruri, dar ma impresioneaza de fiecare data!
Scuze daca va par olecuta naiva, da' asta sunt eu!
off topic:
Andrei s-a suparat cand a primit cardul, a zis ca de unde si pana unde chiftea prajita, mai mult, poza: a zis ca e exact pe dos, el e un leu care nu are curaj in fortele lui si se vede pisica!
Monday, June 8, 2009
Eroul meu!
Sambata Andrei a mers la calarie. Nu zic ca de obicei, ca multe s-au intamplat. Lectia a fost uimitoare, el a executat corect si cu hotarare tot ce i-a cerut antrenoarea sa faca. Asta dupa ce...
Acum 2 saptamani Andrei a cazut de pe cal. Vroia sa o impresioneze pe Kari si vroia sa invete cantorul, ca sa poata trece la saritura peste porti. I-a trebuit vreo 2 saptamani sa vorbeasca cu Steph, antrenoarea, sa inceapa cantorul. Si-a luat curaj, i-a zis, Steph era f incantata si au inceput sa exerseze. Cantorul e in 3 pasi. Calaretul se ridica la al 3lea pas al calului de pe sa. E mai greu de cat troutul care e in 2 pasi.
Si la primul lung de linie, Hunter (calutul) a schimbat pasul, Andrei a pierdut numaratoarea, a strigat la cal, Hunter a crezut ca vrea si mai repede, si a luat-o la galop!!!! Eu am crezut ca mor, nu stiam cum si ce sa fac, antrenoarea a strigat la cal, andrei a luat calul de gat si atunci Hunter a realizat care e problema si s-a oprit. Nu brusc, dar nici treptat si l-a azvarlit pe Andrei din sa.
Am crezut ca viata mea e gata, am tipat si alergat spre ei, Hunter ii sufla lui Andrei peste umeri, Andrei lat jos, s-a ridicat, plangea, era tare speriat, l-am luat in brate si dupa un minut de plans pe umarul meu ( e mai inalt ca mine) l-am rugat sa ma lase sa il cercetez sa vad daca totul e ok, sa stiu daca trebuie sa chem salvarea sau nu.
La inventar: cateva zgaraieturi la coaste, la cotul mainii stangi si incheietura mainii drepte in durea evident.
Mi-a zis ca nu mai vrea sa calareasca, ca e speriat. L-am intrebat daca e suparat pe Hunter. A zis ca nu, si parca da, dar mai mult nu. Hunter era langa el, si ii sufla cu buzele pe fata.
I-am explicat ca are 2 optiuni:
renunta la lectiile de calarie, nu se mai suie niciodata pe cal, iroseste tot ce a invatat pana acum, si o sa ii fie frica toata viata de cai, de inaltime, de miscare
se suie din nou pe cal, imediat, isi invinge frica, si continua lectiile de calarie. Nu pierde un prieten bun, pe Hunter cel smecher.
A plans un pic pe umarul meu si s-a decis sa se suie pe cal din nou. Ii tremurau genunchii, mie imi curgeau lacrimile pe fata, dar a reusit si a incalecat si a facut o tura la pas cu Stephanie. Antrenoarea (absolventa de psihologie) a discutat cu el, l-a mai intrebat pe unde il doare, i-a mai luat din frica...
Cand a coborat de pe cal l-am intrebat daca un joc wii il va convinge sa se suie pe cal (daca zicea nu, insemna ca nu poate trece peste frica, ca nimic nu il poate convinge sa calareasca; daca zicea da, insemna ca mai are resurse sa incerce, si ca mita are inca efect). N-a zis nici nu, nici da.
Saptamana urmatoare nu am mers la calarie, Steph stia, am mers la botez, si nu era timp pentru toate.
Sambata dimineata a venit in pat la mine si mi-a zis: Mami, n-am mai zis nimic de jocul wii, ca nu stiu daca sunt in stare sa mai calaresc. Mi-e frica si sa ma gandesc.
dupa o pupaceala strasnica, l-am intrebat daca ar vrea sa incerce. Dar mai primesc jocul? Da, daca incerci, indiferent de rezultat.
Si am mers la calarie. Hunter l-a asteptat plin de figuri in cap, l-a pupacit, a stat cu capul pe umarul lui Andrei, a cersit morcovi, ce mai, o figura. Andrei l-a curatat si a incalecat. Si pentru a nu stiu cata oara in viata, (in cei 13 si ceva ani) am fost mandra de Andrei. A avut cea mai buna lectie de cand calareste! A facut corect tot ce a zis Steph, l-a stapanit pe Hunter f bine. Eram cu zambetul pe buze si cu lacrimile siroind pe obraji. L-am sunat pe Victor (care fusese martor la accident si a zis ca el nu are inima sa il vada inca o data pe cal) si i-am zis printre sughituri ca baiat curajos si destept am, pardon avem. Bineinteles ca am ajuns si am cumparat si jocul wii, i-as fi cumparat orice isi dorea, pentru ca merita.
Pe Hunter calareste de curand. Inainte calarea pe Zam, un cal batran, care e invatat cu copii. Problema e ca era f greu de determinat sa o ia la trout, iar Andrei nu avea inima sa il biciuiasca. Degeaba i-am explicat si eu si Steph ca nu il doare, ca are piele groaza, si e mai mult ca un semnal, ca mai mult il doare cand in loveste cu calcaiul in burta. El dadea cu biciul si apoi zicea; sorry Zam. Zam o lua la trout, dar cum auzea sorry, cum trecea la pas...si asa o tineam toata ora. Asa ca Steph i-a facut cunostinta cu Hunter, care e o idee mai tanar decat Zam (Zam 21 de ani, Hunter 17) dar care stie ce e cu biciusca si numai cand vede biciusca face ce ii ceri. Il scuteste pe Andrei de folosit instrumentul de tortura, ceea ce e o mare realizare.
Am adaugat si scrisoarea catre profesoara de engleza a lui Andrei de anul asta. Cand a inceput clasa a 8-a la scoala din cartierul unde ne-am mutat, profesoara ne-a cerut sa scriem pana la un milion de cuvinte despre copilul nostru. Asta este ce am scris eu despre Andrei!
Dear Mrs Esenberg,
A million words about Andrei...Where should I start?
A little Angel decided is time to come in this world and chose us (Victor and I) to be his parents. He was in such a rush, he came earlier ...
Andrei was, is and will be our dream come true. The pregnancy was hard, more in the hospital than in the home, studying for exams (university and teaching exams) and at 7 months I had the eclampsia, a short coma and Andrei came in the world, a tiny human being, only 1400 grams.
Every breath was a victory; every step was a victory...
He is normal as he can be on these circumstances...He learns fast, he is polite, he is afraid of a lot of things (dark, being alone, bugs, loud noises) , he is very shy....
He loves to stay on the computer (until I get annoyed). He misses his cat from Romania and asks my mom every Sunday on the phone about Tanu.
He likes to help others, he likes adult company, and he doesn’t know how to interact with peers.
He is willing to do a lot of things if you find his “buttons” ( I am still searching for some). He is a worrier, he worries about the fact he is not pleasing you. He expects the others (adults in his life) to push him to do things. He will regress very easily if he is not encouraged to try more.
He loves fries and sausages and cakes and chocolate and cabbage rolls (Romanian kind).
We live for Andrei, we came in Canada for him (and us), and we hope he will find his place here and he will adjust to the new school without major “pains”.
Andrei has a small dysfunction at the fine muscle at his hands, so last year he was exempt at Music, Arts and French. Actually French was on the list to give him more time for English.
He loves History and Math. He loves to travel, he loves museums and he loves animals. He loves horses as he is taking horseback riding lessons. I have to say I tried that and it is harder than it looks.
I am sorry for not being more coherent, but Andrei is so special, and is so hard to describe him even in one million words
His mom (happy to be his mom, proud to be his mom)
PS: He loves school!
PS: ieri i-am facut un card:
Pentru Andrei
Draga mea chiftea prajita
Si tabla hodorogita,
Te iubesc si te ador
Ca pe-un pui de curca chior!
De la Mami
Acum 2 saptamani Andrei a cazut de pe cal. Vroia sa o impresioneze pe Kari si vroia sa invete cantorul, ca sa poata trece la saritura peste porti. I-a trebuit vreo 2 saptamani sa vorbeasca cu Steph, antrenoarea, sa inceapa cantorul. Si-a luat curaj, i-a zis, Steph era f incantata si au inceput sa exerseze. Cantorul e in 3 pasi. Calaretul se ridica la al 3lea pas al calului de pe sa. E mai greu de cat troutul care e in 2 pasi.
Si la primul lung de linie, Hunter (calutul) a schimbat pasul, Andrei a pierdut numaratoarea, a strigat la cal, Hunter a crezut ca vrea si mai repede, si a luat-o la galop!!!! Eu am crezut ca mor, nu stiam cum si ce sa fac, antrenoarea a strigat la cal, andrei a luat calul de gat si atunci Hunter a realizat care e problema si s-a oprit. Nu brusc, dar nici treptat si l-a azvarlit pe Andrei din sa.
Am crezut ca viata mea e gata, am tipat si alergat spre ei, Hunter ii sufla lui Andrei peste umeri, Andrei lat jos, s-a ridicat, plangea, era tare speriat, l-am luat in brate si dupa un minut de plans pe umarul meu ( e mai inalt ca mine) l-am rugat sa ma lase sa il cercetez sa vad daca totul e ok, sa stiu daca trebuie sa chem salvarea sau nu.
La inventar: cateva zgaraieturi la coaste, la cotul mainii stangi si incheietura mainii drepte in durea evident.
Mi-a zis ca nu mai vrea sa calareasca, ca e speriat. L-am intrebat daca e suparat pe Hunter. A zis ca nu, si parca da, dar mai mult nu. Hunter era langa el, si ii sufla cu buzele pe fata.
I-am explicat ca are 2 optiuni:
renunta la lectiile de calarie, nu se mai suie niciodata pe cal, iroseste tot ce a invatat pana acum, si o sa ii fie frica toata viata de cai, de inaltime, de miscare
se suie din nou pe cal, imediat, isi invinge frica, si continua lectiile de calarie. Nu pierde un prieten bun, pe Hunter cel smecher.
A plans un pic pe umarul meu si s-a decis sa se suie pe cal din nou. Ii tremurau genunchii, mie imi curgeau lacrimile pe fata, dar a reusit si a incalecat si a facut o tura la pas cu Stephanie. Antrenoarea (absolventa de psihologie) a discutat cu el, l-a mai intrebat pe unde il doare, i-a mai luat din frica...
Cand a coborat de pe cal l-am intrebat daca un joc wii il va convinge sa se suie pe cal (daca zicea nu, insemna ca nu poate trece peste frica, ca nimic nu il poate convinge sa calareasca; daca zicea da, insemna ca mai are resurse sa incerce, si ca mita are inca efect). N-a zis nici nu, nici da.
Saptamana urmatoare nu am mers la calarie, Steph stia, am mers la botez, si nu era timp pentru toate.
Sambata dimineata a venit in pat la mine si mi-a zis: Mami, n-am mai zis nimic de jocul wii, ca nu stiu daca sunt in stare sa mai calaresc. Mi-e frica si sa ma gandesc.
dupa o pupaceala strasnica, l-am intrebat daca ar vrea sa incerce. Dar mai primesc jocul? Da, daca incerci, indiferent de rezultat.
Si am mers la calarie. Hunter l-a asteptat plin de figuri in cap, l-a pupacit, a stat cu capul pe umarul lui Andrei, a cersit morcovi, ce mai, o figura. Andrei l-a curatat si a incalecat. Si pentru a nu stiu cata oara in viata, (in cei 13 si ceva ani) am fost mandra de Andrei. A avut cea mai buna lectie de cand calareste! A facut corect tot ce a zis Steph, l-a stapanit pe Hunter f bine. Eram cu zambetul pe buze si cu lacrimile siroind pe obraji. L-am sunat pe Victor (care fusese martor la accident si a zis ca el nu are inima sa il vada inca o data pe cal) si i-am zis printre sughituri ca baiat curajos si destept am, pardon avem. Bineinteles ca am ajuns si am cumparat si jocul wii, i-as fi cumparat orice isi dorea, pentru ca merita.
Pe Hunter calareste de curand. Inainte calarea pe Zam, un cal batran, care e invatat cu copii. Problema e ca era f greu de determinat sa o ia la trout, iar Andrei nu avea inima sa il biciuiasca. Degeaba i-am explicat si eu si Steph ca nu il doare, ca are piele groaza, si e mai mult ca un semnal, ca mai mult il doare cand in loveste cu calcaiul in burta. El dadea cu biciul si apoi zicea; sorry Zam. Zam o lua la trout, dar cum auzea sorry, cum trecea la pas...si asa o tineam toata ora. Asa ca Steph i-a facut cunostinta cu Hunter, care e o idee mai tanar decat Zam (Zam 21 de ani, Hunter 17) dar care stie ce e cu biciusca si numai cand vede biciusca face ce ii ceri. Il scuteste pe Andrei de folosit instrumentul de tortura, ceea ce e o mare realizare.
Am adaugat si scrisoarea catre profesoara de engleza a lui Andrei de anul asta. Cand a inceput clasa a 8-a la scoala din cartierul unde ne-am mutat, profesoara ne-a cerut sa scriem pana la un milion de cuvinte despre copilul nostru. Asta este ce am scris eu despre Andrei!
Dear Mrs Esenberg,
A million words about Andrei...Where should I start?
A little Angel decided is time to come in this world and chose us (Victor and I) to be his parents. He was in such a rush, he came earlier ...
Andrei was, is and will be our dream come true. The pregnancy was hard, more in the hospital than in the home, studying for exams (university and teaching exams) and at 7 months I had the eclampsia, a short coma and Andrei came in the world, a tiny human being, only 1400 grams.
Every breath was a victory; every step was a victory...
He is normal as he can be on these circumstances...He learns fast, he is polite, he is afraid of a lot of things (dark, being alone, bugs, loud noises) , he is very shy....
He loves to stay on the computer (until I get annoyed). He misses his cat from Romania and asks my mom every Sunday on the phone about Tanu.
He likes to help others, he likes adult company, and he doesn’t know how to interact with peers.
He is willing to do a lot of things if you find his “buttons” ( I am still searching for some). He is a worrier, he worries about the fact he is not pleasing you. He expects the others (adults in his life) to push him to do things. He will regress very easily if he is not encouraged to try more.
He loves fries and sausages and cakes and chocolate and cabbage rolls (Romanian kind).
We live for Andrei, we came in Canada for him (and us), and we hope he will find his place here and he will adjust to the new school without major “pains”.
Andrei has a small dysfunction at the fine muscle at his hands, so last year he was exempt at Music, Arts and French. Actually French was on the list to give him more time for English.
He loves History and Math. He loves to travel, he loves museums and he loves animals. He loves horses as he is taking horseback riding lessons. I have to say I tried that and it is harder than it looks.
I am sorry for not being more coherent, but Andrei is so special, and is so hard to describe him even in one million words
His mom (happy to be his mom, proud to be his mom)
PS: He loves school!
PS: ieri i-am facut un card:
Pentru Andrei
Draga mea chiftea prajita
Si tabla hodorogita,
Te iubesc si te ador
Ca pe-un pui de curca chior!
De la Mami
Thursday, June 4, 2009
Smile
Am primit materialul asta pe email de la o buna din tara. Normal ca l-am deschis la servici, ca acasa baietii sunt f subtili in a sugera necesitatea stringenta a inca unui computer in casa, posibil a unui laptop. (au nevoie la comp in acelasi timp, chestii de astea sublimale)
Si m-a bufnit rasul, rau de tot. Miriam a vrut sa stie ce si cum, dar nu pricepea glumele nici in romana nici traduse in engleza.
Voi ce ziceti?
Autentice anunturi romanesti:
Si m-a bufnit rasul, rau de tot. Miriam a vrut sa stie ce si cum, dar nu pricepea glumele nici in romana nici traduse in engleza.
Voi ce ziceti?
Autentice anunturi romanesti:
- Esti analfabet? Scrie-ne azi si te ajutam pe gratis.
- Service Auto. Ridicam si livram masina gratuit. Daca ne incerci o data, nu mai pleci in alta parte.
- Vand caine: mananca orice si ii plac foarte mult copiii.
- Cautam barbat pentru lucru la fabrica de dinamita.Trebuie sa fie dispus sa calatoreasca.
- Castron pe placul oricarei gospodine cu fund rotund pentru batere eficienta.
- De vanzare: birou de epoca pentru o doamna cu picioare subtiri si sertare largi.
- Prajitor de paine: Un cadou apreciat de intreaga familie. Arde painea automat.
- Masini uzate: De ce sa te duci in alta parte ca sa fii pacalit? Vino aici.
- Cautam un om sa aiba grija de un lot de vaci care nu fumeaza si nici nu bea.
- Vand pat pentru copil cu picioare de fier.
- Tanara doamna, draguta, inteligenta, caracter, familie buna, doreste casatorie cu domn bine situat care sa aiba si autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei, insotite de fotografia autoturismului.
- Asociatie de locatari, angajeaza fochist de inalta presiune.
- Cautam femeie la fetita in varsta si nefumatoare.
- Vand masina de cusut mana si picior.
- Vand butelie de aragaz cu reseu si frigider.
- Vand patut copil facut la comanda pentru pretentiosi.
- Inchiriez camera la doua fete incadrate cu un singur pat.
- Cumpar imbracaminte de dama deosebita si putin intrebuintata.
- Confectionez si incaputez cizme pentru barbati cu inlocuitori de calitate..
- Ofer loc de veci liberabil prin schimb.
- Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie in masina in ziua de 18 Iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal. Paul Ionescu.
- La un concurs de animale, in cadrul unei sarbatori agricole, s-a afisat programul:- ora 10.00 - prezentarea invitatilor.- ora 12.00 -prezentarea animalelor..- ora 14.00 - masa comuna.
- Intr-o croitorie de dama: Fustele se ridica zilnic intre orele 10.00 si 14.00. Vindem second hand.
In diverse localuri si pravalii
- Consumati cu incredere supa de pasare vegetariana.
- Servim cu frisca clientela bine batuta.
- Avem frisca batuta toata ziua.
- Nu servim minori sub 18 ani.
- Nu servim in stare de ebrietate.
- Avem ciorapi de femei lungi.
- Lenjeria de corp nu se schimba!
- Confectionam costume de dama la proba a doua.
- Croim rochii pentru dame de lux!
- Confectionam posete si genti si din pielea clientului.
- Nu trimiteti copii la umplut cu sifoane.
Sper sa va placa filmuletul! Mie inca nu mi s-au uscat lacrimile de atata ras!
Drunk Fruit
This is a real video from a French documentary about Africa .
There are trees that grow in Africa which, once a year, produce very juicy fruits that contain a
large percentage of alcohol. Because there is a shortage of water, as soon as the fruits are ripe, animals come there to help protect themselves from the heat.
What happens next, you can see for yourself.
Monday, June 1, 2009
De la pufarina expandata la gogoasa infuriata!
Da, e bine scris: de la pufarina expandata la gogoasa infuriata!
Asta a fost evolutia "simtirilor" mele sambata. Cum altfel?!
Cu cateva saptamani in urma Carina ne invita la botezul fetitei ei, Cristina. Si Laura suna si zice: eu ii botez, nu se poate sa nu vii! Ok, venim, o stiam pe Cristina cand inca era in burtica Carinei, atunci cand Laura i-a facut un b-shower surpriza si am participat si eu.
Vineri am mers la stilista sa imi fac parul, sambata dimineata am mers prin mall-uri sa ma uit dupa ceva accesorii pentru tinutele posibile pe care le aveam in minte! Proband la Smart Set niste rochite, nu m-am ingrijorat f tare cand size 11 nu mi se potrivea, ca de, e magazin de slabanoage si de obicei in loc de Medium ca size, imi iau de acolo Large.
M-am ingrijorat cand 13 nu imi venea bine si sincer nu am putut deschide gura sa cer 15, ca pur si simplu eram in soc!
Asa ca nervoasa foc am venit acasa, si am zis, na, sunt o pufarina expandata! Cum naiba s-a intamplat? Fac spinning de 3 ori pe saptamana, sunt in gradina cand vremea in permite, cum sa ma ingras pe zi ce trece?
Ok, pe la 3 zic sa ma imbrac, aliniez tinutele pe pat si incerc sa ma decid: gasesc o pata pe ie deci pica varianta patriotica si atunci ma imbrac cu next in line. Shock, groaza si durere: nu imi vine! Ma ia plansul, ma ia nervii, mi-i vars pe cine apare in cale, recte Victor, care tine sa imi zica ca lui inca ii vine costumul din Romania :) Asa am devenit gogoasa infuriata!
Il lasam pe Andrei la Dana si apoi direct spre Smart Set, altul decat cel de dimineata, unde stiam ca au marfa mai abundenta. Si au rochita pe care o vroiam, o probez, toate suncile la vedere, si probez si probez, si inca una, si inca alta, pana ma infurii, ma ia si plansul si cer marimea 15, care bineinteles ca nu o aveau!
Fetele de acolo, dragute si saritoare, imi gasesc o rochita care ma avantajeaza, na ca zambesc de fericire, Victor isi sterge transipratia de pe frunte, nu ii place sa ma vada nervoasa si iritata, ca parca mie imi place :(
Ma imbrac, apoi imi gasesc ele si un sal negru sa imi pun pe umeri, gasesc la reduceri si 2 bratari mari, set, in reduceri, alb si negru (rochia neagra si o dunga alba). Si sunt gata de petrecere. Fetele taie etichetele de pe mine, of course ca rochia care ma incape nu e in sale, cum altfel, dar nu e nici o avere, asa ca no complain din partea mea si nici a lui Victor, fericit ca sunt eu multumita!
Gata, pornim spre Toronto, la ora la care de fapt ar fi trebuit sa fim acolo! Victor isi face de lucru cu GPS-ul lui Radu, incearca cu subtilitate de elefant sa ma faca sa fiu de acord sa achizitionam si noi unul, dar inca nu-i iese :)
Gasim biserica, nu gasim loc de parcare, Victor coboara sa mearga in biserica, sa mai prinda ceva din botez sau macar pe cineva participant la botez. Si eu plec sa parchez masina. Observ ca zona e ethnic portugheza, gasesc un loc de parcare, ma razboiesc cu unu care vroia sa se strecoare pe locul de parcare care il pandeam eu de cateva minute, parchez triumfatoare, platesc parcarea si plec spre biserica. Sa pic din picioare cand ma aud fluierata de cei de la bodega portugheza de peste drum, ma bufneste rasul si incerc sa tin fusta jos, ca batea vantul, nu de alta, da sa nu se vada burtiera mea varianta extended (pana la genunchi) si sa ruinez frumusete de moment! De mai bine de 3 ani nu m-a mai fluierat cineva, de fapt din Romania!
Petrecerea a fost de vis, petrecere adevarata, cu mancare ca in basme, si eu ma gandeam cu tristete ca na, asa devine omu gogoasa infuriata, mancand si mancand si mancand!
Ieri vine Dana pe la noi sa mai vorbim si din una in alta imi zice: pai hai sa calculam caloriile la o zi in care tu zici ca nu mananci f mult (ea are cunostinte in domeniu mai aprofundate ca mine). Si asa aflu ca jumate de punga de popcorn are 220, ca berea are si ea vreo 300 at least....Apa cu lamaie scrie pe mine, spinning, chiar daca cad de pe bicicleta de somn! (ori de foame?)
PS: revin sa va spun ca am vazut o procesiune de negri in fata unei biserci, ca era nunta ori inmormantare habar n-am, as fi vrut sa opresc sa ma uit mai in amanunt, (asta delicat zis, ca varianta reala e sa ma holbez) dar eram in coloana si nu puteam sa ma risc sa ma ratacesc in Toronto cautand restaurantul. Ce ne-a impresionat teribil: ele, doamnele, indiferent de varsta si de gabarit :) erau imbracate la costume elegante, culori tipatoare si cu palarii cu voal! Victor a vrut sa ii atraga atentia Laurei (nasei) ca ii lipseste palaria, dar nu l-am lasat eu, mi-era ca si-o ia de la Laura, asa, moldoveneste!
Asta a fost evolutia "simtirilor" mele sambata. Cum altfel?!
Cu cateva saptamani in urma Carina ne invita la botezul fetitei ei, Cristina. Si Laura suna si zice: eu ii botez, nu se poate sa nu vii! Ok, venim, o stiam pe Cristina cand inca era in burtica Carinei, atunci cand Laura i-a facut un b-shower surpriza si am participat si eu.
Vineri am mers la stilista sa imi fac parul, sambata dimineata am mers prin mall-uri sa ma uit dupa ceva accesorii pentru tinutele posibile pe care le aveam in minte! Proband la Smart Set niste rochite, nu m-am ingrijorat f tare cand size 11 nu mi se potrivea, ca de, e magazin de slabanoage si de obicei in loc de Medium ca size, imi iau de acolo Large.
M-am ingrijorat cand 13 nu imi venea bine si sincer nu am putut deschide gura sa cer 15, ca pur si simplu eram in soc!
Asa ca nervoasa foc am venit acasa, si am zis, na, sunt o pufarina expandata! Cum naiba s-a intamplat? Fac spinning de 3 ori pe saptamana, sunt in gradina cand vremea in permite, cum sa ma ingras pe zi ce trece?
Ok, pe la 3 zic sa ma imbrac, aliniez tinutele pe pat si incerc sa ma decid: gasesc o pata pe ie deci pica varianta patriotica si atunci ma imbrac cu next in line. Shock, groaza si durere: nu imi vine! Ma ia plansul, ma ia nervii, mi-i vars pe cine apare in cale, recte Victor, care tine sa imi zica ca lui inca ii vine costumul din Romania :) Asa am devenit gogoasa infuriata!
Il lasam pe Andrei la Dana si apoi direct spre Smart Set, altul decat cel de dimineata, unde stiam ca au marfa mai abundenta. Si au rochita pe care o vroiam, o probez, toate suncile la vedere, si probez si probez, si inca una, si inca alta, pana ma infurii, ma ia si plansul si cer marimea 15, care bineinteles ca nu o aveau!
Fetele de acolo, dragute si saritoare, imi gasesc o rochita care ma avantajeaza, na ca zambesc de fericire, Victor isi sterge transipratia de pe frunte, nu ii place sa ma vada nervoasa si iritata, ca parca mie imi place :(
Ma imbrac, apoi imi gasesc ele si un sal negru sa imi pun pe umeri, gasesc la reduceri si 2 bratari mari, set, in reduceri, alb si negru (rochia neagra si o dunga alba). Si sunt gata de petrecere. Fetele taie etichetele de pe mine, of course ca rochia care ma incape nu e in sale, cum altfel, dar nu e nici o avere, asa ca no complain din partea mea si nici a lui Victor, fericit ca sunt eu multumita!
Gata, pornim spre Toronto, la ora la care de fapt ar fi trebuit sa fim acolo! Victor isi face de lucru cu GPS-ul lui Radu, incearca cu subtilitate de elefant sa ma faca sa fiu de acord sa achizitionam si noi unul, dar inca nu-i iese :)
Gasim biserica, nu gasim loc de parcare, Victor coboara sa mearga in biserica, sa mai prinda ceva din botez sau macar pe cineva participant la botez. Si eu plec sa parchez masina. Observ ca zona e ethnic portugheza, gasesc un loc de parcare, ma razboiesc cu unu care vroia sa se strecoare pe locul de parcare care il pandeam eu de cateva minute, parchez triumfatoare, platesc parcarea si plec spre biserica. Sa pic din picioare cand ma aud fluierata de cei de la bodega portugheza de peste drum, ma bufneste rasul si incerc sa tin fusta jos, ca batea vantul, nu de alta, da sa nu se vada burtiera mea varianta extended (pana la genunchi) si sa ruinez frumusete de moment! De mai bine de 3 ani nu m-a mai fluierat cineva, de fapt din Romania!
Petrecerea a fost de vis, petrecere adevarata, cu mancare ca in basme, si eu ma gandeam cu tristete ca na, asa devine omu gogoasa infuriata, mancand si mancand si mancand!
Ieri vine Dana pe la noi sa mai vorbim si din una in alta imi zice: pai hai sa calculam caloriile la o zi in care tu zici ca nu mananci f mult (ea are cunostinte in domeniu mai aprofundate ca mine). Si asa aflu ca jumate de punga de popcorn are 220, ca berea are si ea vreo 300 at least....Apa cu lamaie scrie pe mine, spinning, chiar daca cad de pe bicicleta de somn! (ori de foame?)
PS: revin sa va spun ca am vazut o procesiune de negri in fata unei biserci, ca era nunta ori inmormantare habar n-am, as fi vrut sa opresc sa ma uit mai in amanunt, (asta delicat zis, ca varianta reala e sa ma holbez) dar eram in coloana si nu puteam sa ma risc sa ma ratacesc in Toronto cautand restaurantul. Ce ne-a impresionat teribil: ele, doamnele, indiferent de varsta si de gabarit :) erau imbracate la costume elegante, culori tipatoare si cu palarii cu voal! Victor a vrut sa ii atraga atentia Laurei (nasei) ca ii lipseste palaria, dar nu l-am lasat eu, mi-era ca si-o ia de la Laura, asa, moldoveneste!
Subscribe to:
Posts (Atom)