Saturday, June 13, 2009

Toata vara

Nu mi-am vazut parintii din ianuarie 2006. Vorbim la telefon in fiecare duminica, si ocazional, rar, ne vedem pe webcam.
Mi-e dor de ei, as minti daca nu as recunoaste, dar cateodata pot sa spun ca si Canada mi se pare prea aproape de creierii Vrancei! eh, n-am fost copil model, nu i-am ascultat din momentul in care mi s-a spus prima data ce sa fac, cum sa fac, in ce directie sa fac, cum sa nu fac, de ce sa nu fac, de ce sa fac asa, si toate cele mii de directii! Nici acum nu sunt prea ascultatoare si asta nu ma poate duce decat la pierzanie, nu am nimic in capul ala, nu gandesc cum trebuie si asa mai departe! Ma amagesc ca lucrurile s-or mai fi schimbat, ca adaugarea de ani, kg si par prin locuri nu tocmai dorite imi va aduce o urma de respect din partea alor mei. Vom vedea...si veti vedea, ca voi tine o cronica :)
Cand aveam vreo 5 ani cred, mi-a intrat in cap ideea de a avea un frate sau o sora. Cred ca mai degraba o sora. Si am incercat tot ce incearca un copil la varsta aceea. N-a mers. Ai mei erau setati pe un copil, care era mai mult decat puteau ei manevra.
Apoi am intrat la scoala, la Liceul de muzica, la vioara. Si ai mei saracii faceau schimburi inverse, se vedeau de-abinelea in concediu, numai ca sa nu ma lese prea mult singura in casa. Cum pleca mama pe usa in tura de dimineata, la 5 si jumate, ieseam pe balcon si incepeam sa plang, apoi sa cant solfegii, ce invatasem la scoala iar mai apoi sa cant la vioara. CAnd era aproape 7 si 10, terminam concertul si ma bagam in pat, unde adormeam instantaneu (de mica am suferit de insomnii, se pare). Tata ma gasea dormin bustean, pasnic ca un inger si nu credea nici o iota din ceea ce vecinii somnorosi aveau de reclamat. Intr-o dimineata m-a prins, a venit mai devreme special si s-a terminat cu concertele mele de matineu.
Era in noiembrie tarziu cand am gasit un pui de tigan pe strada, vreo 5 ani, inghetat de nu se poate, cersind. L-am convins sa vina cu mine acasa, sa fie fratele meu. Nu mai tin minte amanunte, stiu ca l-am adus acasa, mama si-a pus mainile in cap (as putea spune ca curand si poalele, o sa vedeti de ce) de frica ca vine satra peste noi, si i-a facut baie, l-a imbracat bine, l-a hranit si l-a dus inapoi la locul lui de cersit. Bineinteles ca tot dezbracat era la cersit si a doua zi...
Asa a aparut intr-un februarie geros fratele meu! He, jucaria mea pana cand a priceput el ce si cum si a devenit egalul meu.
Cum trece timpul, trec si anii, si acum nu e numai egalul meu, dar e si un tip pe care eu il respect f mult: 2 licente, cariera, functie, s-a ridicat pe puterile lui si pe zero influenta!

ei, dar nu de asta am deschis topicul, ci sa anunt un serial de postari, despre aventurile mele si ale parintilor mei in Canada. Nu au zburat niciodata, nu au pus piciorul in afara tarii (in afara de mama care a fost la bulgari) nici gand vreodata ca vor ajunge la Pris (macar sa schimbe avionul) sau in Toronto.
Tineti-mi pumnii, tare bine mi-ar prinde niste incurajari!
Pot sa pun pariu ca primele cuvinte care le voi auzi de la ei vor fi: uite prin ce ne-ai pus sa trecem acum la batranete!

Orice sfat, ajutor, incurajare sau idee cum sa fac sa nu fiu dezmostenita la finalul acestor 3 luni e bine venit!

3 comments:

  1. Sa aveti cu totii o vara de neuitat!

    ReplyDelete