Totul a inceput cand mi-am petrecut noapte la Hotel Delta acu un an. Auzisem de, stiam ca e pasiune la prima vedere, dar nu am crezut. Nu, nici macar nu am aruncat o privire. Si a trebuit doar o noapte sa ma cucereasca. Atat de usor, atat de protector, atat de calduros!
Dupa noaptea aia din martie, nu mi-am gasit linistea. Am cautat cu privirea prin magazine, reviste, sperand...visand, dorind.
Nu a fost sa fie pana cand...pana cand un flyer de la Zellers anunta sosirea... Si nu chiar la deschiderea magazinului, ci doar cat si-au baut vanzatoarele cafeaua ca m-am si infiintat. Am cautat peste tot, am sperat, am disperat, pana am gasit. Mi-am gasit pasiunea pe un raft, asteptandu-ma. Am inhatat 2 duvet umplute cu duck down (plapuma umpluta cu puf de rata) si am alergat la casa, dupa ce ca erau in sale, erau si mai ieftine la cashier...
Am ajuns acasa si abia am asteptat noaptea, sa imi petrec a doua noapte in imbratisarea calda a pufului a mii de rate :) Dimineata am realizat ca se curata doar la uscatorie, asa ca le-am pus inapoi in ambalaj si am asteptat...Dupa cateva saptamani, lunga asteptare, a aparut oferta la fata de plapuma, asa ca iar fuga la Zellers si wow, ce noapte va urma...
De atunci, o poveste de iubire e in desfasurare...
Ce-i drept Victor era cam ingrijorat ca am luat-o razna (nici un argument aici), si m-a rugat sa intreb pe altii. L-am intrebat pe Glen, care mi-a marturisit ca prima lui duvet a fost 600 de bucsi, ma mult decat daduse pe tv si home theatre. Dar ca a durat ani buni de zile pana cand s-au despartit :)
Imi lipsesc f mult colegele de la universitate, iar Glen incearca sa faca fata curiozitatii mele zilnice, dar nu e ceea ce a fost. Ele erau incitate de lipsa mea de experienta canadiana si nu mai incetau sa se mire: cum n-ai mancat asta? cum, n-ai vazut asta? si tot asa. Aveam o problema, nu conta de care, viata, scoala, masini, asigurare, la office gaseam raspunsul! Acu, Glen se straduie sa faca fata tirului meu de intrebari...
Wednesday, October 21, 2009
Friday, October 16, 2009
Safron Tree
Gata, nu mai sunt inocenta ( a se citi virgina) in ale bucatariei indiene. Nu ca m-as fi apucat de gatit mancare indiana, asta n-o sa se intample in veci, ci am mers si am mancat un restaurant bunicel indian.
totul a inceput cu Jacqueline, care adora mancarea indiana, ar manca oricand, oricum, oricat. si de cate ori planuim sa mancam amandoua "in oras" ea propune indian. Eu o dau cotita si asa am sfarsit pe la thai restaurant, ori mexican, ori chinese.
Azi m-a cautat sa ma intrebe cum mai sunt, are un radar fenomenal, si a zis: te scot la lunch! No, nu vreau, am chef de stat in scaun si bocit amar...Nope, nu faci asta, mergem sa mancam, si mancam la indian. OK, deci o sa mor de foame azi...Eh o sa imi tina pizza de aseara...
Si am mers la Safron Tree, aproape de spital, bufet, deci iti alegi ce vrei, nu-ti place, incerci altceva...
Mai, astia au condimente, serios acu.. pun de toate felurile, si asa am mancat niste black lentil, delicioasa pana se ducea pe gat, apoi urma jalea, flacarile si lacrimile. Si am mancat si naan, paine indiana delicioasa, si pui masala, si butter chicken, si multe altele ca nu m-am straduit sa le aflu numele, n-avea rost.
Da, o experienta necesara in dezvoltarea mea ca individ!!!
la fel cum a fost si cea de la mexican!
So face Miriam anii, cum ea m-a scos la lunch de ziua mea, am zis hai sa fac acelasi lucru pentru ea. Si hai sa mergem sa mancam...unde? pai nu thai, nu indian, nu chinez...
Ok, ok, hai la mexican.
Hai...si am mers, un deliciu de mancare, scump in draci dar s-a meritat.
Asa ca ma duc acasa si le fac si baietilor mei mancare mexicana, recunosc Taco Tex Mex, stiu, sa imi fie rusine, dar n-am gatit in viata mea mexican, asa ca totul in kit, cu explicatii ce merge unde merge in ce forma merge...
Si cand au veni baietii de pe unde haladuiau, si cand au realizat ca nu-i asteapta mancarea traditionala de sambata: gratar cu cartofi prajiti, au inceput protestele. Da m-am tinut tare pe pozitie si am zis: incercati intai si apoi comentati! au devorat totul pana la ultima farmitura, au fost atat de incantati sa isi compuna singuri taco-ul incat au uitat ce gura marea avusesera cateva momente mai devreme. Ba mai mult, vor sa incerce burito!
si uite asa devine internationala bucatareala mea :)
totul a inceput cu Jacqueline, care adora mancarea indiana, ar manca oricand, oricum, oricat. si de cate ori planuim sa mancam amandoua "in oras" ea propune indian. Eu o dau cotita si asa am sfarsit pe la thai restaurant, ori mexican, ori chinese.
Azi m-a cautat sa ma intrebe cum mai sunt, are un radar fenomenal, si a zis: te scot la lunch! No, nu vreau, am chef de stat in scaun si bocit amar...Nope, nu faci asta, mergem sa mancam, si mancam la indian. OK, deci o sa mor de foame azi...Eh o sa imi tina pizza de aseara...
Si am mers la Safron Tree, aproape de spital, bufet, deci iti alegi ce vrei, nu-ti place, incerci altceva...
Mai, astia au condimente, serios acu.. pun de toate felurile, si asa am mancat niste black lentil, delicioasa pana se ducea pe gat, apoi urma jalea, flacarile si lacrimile. Si am mancat si naan, paine indiana delicioasa, si pui masala, si butter chicken, si multe altele ca nu m-am straduit sa le aflu numele, n-avea rost.
Da, o experienta necesara in dezvoltarea mea ca individ!!!
la fel cum a fost si cea de la mexican!
So face Miriam anii, cum ea m-a scos la lunch de ziua mea, am zis hai sa fac acelasi lucru pentru ea. Si hai sa mergem sa mancam...unde? pai nu thai, nu indian, nu chinez...
Ok, ok, hai la mexican.
Hai...si am mers, un deliciu de mancare, scump in draci dar s-a meritat.
Asa ca ma duc acasa si le fac si baietilor mei mancare mexicana, recunosc Taco Tex Mex, stiu, sa imi fie rusine, dar n-am gatit in viata mea mexican, asa ca totul in kit, cu explicatii ce merge unde merge in ce forma merge...
Si cand au veni baietii de pe unde haladuiau, si cand au realizat ca nu-i asteapta mancarea traditionala de sambata: gratar cu cartofi prajiti, au inceput protestele. Da m-am tinut tare pe pozitie si am zis: incercati intai si apoi comentati! au devorat totul pana la ultima farmitura, au fost atat de incantati sa isi compuna singuri taco-ul incat au uitat ce gura marea avusesera cateva momente mai devreme. Ba mai mult, vor sa incerce burito!
si uite asa devine internationala bucatareala mea :)
Thursday, October 15, 2009
Per tu
Ei, uite de asta iubesc eu engleza: nu am grija tutuielii...
Saptamana trecuta am avut lansarea oficiala a insitutului. Lume multa, lume importanta, ministru si alaiul lui, tot boardul , donori importanti, fundatia toata, lumea cu bani, lume care probabil cheltuie pe catel cat cheltui eu intr-o luna pe casa, masini si cele necesare...
Sa traiasca engleza, you catre CEO, you catre ministru, you catre toata lumea care vrand nevrand trebuia sa vorbeasca cu mine, un umil lucrator, care zambea nu f tamp si incerca sa raspunda la intrebari ignorandu-si propriul accent!
A trecut si asta, si am avut si open house, si a trecut si open house-ul, si back in business
si cine deschide usa ieri? Mary Jo (CEO)! are chef de small talk, eu incerc sa nu ma balbai, traiasca engleza, imi tot vine sa ii zic Boss da ma abtin ca stiu cat de mult ii irita, si pleaca zambind multumita!
ce sa zic, la inceput mi-a fost tare greu: cine a mai auzit acasa de vorbit direct, la prenume cu oameni importanti? am incercat eu timid un chief ori boss de-alungu timpului, da au luat-o ca pe o gluma si mi-au cerut politicos sa le zic pe numele mic: Richard, Dee, Sue, Kelly, Mary Jo! tare greu mai, tare greu...
Saptamana trecuta am avut lansarea oficiala a insitutului. Lume multa, lume importanta, ministru si alaiul lui, tot boardul , donori importanti, fundatia toata, lumea cu bani, lume care probabil cheltuie pe catel cat cheltui eu intr-o luna pe casa, masini si cele necesare...
Sa traiasca engleza, you catre CEO, you catre ministru, you catre toata lumea care vrand nevrand trebuia sa vorbeasca cu mine, un umil lucrator, care zambea nu f tamp si incerca sa raspunda la intrebari ignorandu-si propriul accent!
A trecut si asta, si am avut si open house, si a trecut si open house-ul, si back in business
si cine deschide usa ieri? Mary Jo (CEO)! are chef de small talk, eu incerc sa nu ma balbai, traiasca engleza, imi tot vine sa ii zic Boss da ma abtin ca stiu cat de mult ii irita, si pleaca zambind multumita!
ce sa zic, la inceput mi-a fost tare greu: cine a mai auzit acasa de vorbit direct, la prenume cu oameni importanti? am incercat eu timid un chief ori boss de-alungu timpului, da au luat-o ca pe o gluma si mi-au cerut politicos sa le zic pe numele mic: Richard, Dee, Sue, Kelly, Mary Jo! tare greu mai, tare greu...
Cineva acolo sus...
cineva acolo sus a gresit-o rau toamna asta! Care toamna ca miroase a iarna. Judecati si voi:
Ieri dimineata geamurile la masina bocna...BOCNA! Lene mare asa ca da cu AC la maxim, da cu lichid pe parbriz, cum ziceam, lene mare...nimic! A trebuit sa trag pe dreaprta si sa astept ca AC-ul sa isi faca treaba...mizerabila dimineata!
Azi, minus 3 grade, pai e posibil asa ceva? eu nu vreau iarna! Nu vreau iarna!
Gasit in cutia postala oferta de curatat aleea toata iarna pentru 300 de dolari. Se angajeaza ca la 8 AM sa fie curat! Ma umflase rasul, 8? mie imi trebuie 5:30! cine sa vina cu magaoaia aia zgomotoasa sa curete aleea la 5AM? Plus ca la ritmul la care a nins iarna trecuta, aia dau faliment pana in iunie, sigur garantat!
300 nu e mult, e chiar chilipir, da' am de unde sti cat de seriosi sunt? si daca trece teroristu de servici si imi face zidul Chinei in fara casei?
Nici nu vreau sa mai gandesc la iarna, dar trebuie ca nu mai tine, imi ingheata toate alea ca nu m-am indurat sa imi scot haine groase de adevaratelea, si pun plovar peste plovar si haina si tremur ca un caine la injectie, ca cica asa e bine sa te imbraci aici, in straturi!
Viata merge inainte, acu se termina si 2009, deja ornamentele de Craciun si-au facut aparitia in magazine, si tare mi-ar fi placut sa il am musafir de Craciun pe frate-miu si consoarta, dar va trebui sa amanam pana la vara...
Ieri dimineata geamurile la masina bocna...BOCNA! Lene mare asa ca da cu AC la maxim, da cu lichid pe parbriz, cum ziceam, lene mare...nimic! A trebuit sa trag pe dreaprta si sa astept ca AC-ul sa isi faca treaba...mizerabila dimineata!
Azi, minus 3 grade, pai e posibil asa ceva? eu nu vreau iarna! Nu vreau iarna!
Gasit in cutia postala oferta de curatat aleea toata iarna pentru 300 de dolari. Se angajeaza ca la 8 AM sa fie curat! Ma umflase rasul, 8? mie imi trebuie 5:30! cine sa vina cu magaoaia aia zgomotoasa sa curete aleea la 5AM? Plus ca la ritmul la care a nins iarna trecuta, aia dau faliment pana in iunie, sigur garantat!
300 nu e mult, e chiar chilipir, da' am de unde sti cat de seriosi sunt? si daca trece teroristu de servici si imi face zidul Chinei in fara casei?
Nici nu vreau sa mai gandesc la iarna, dar trebuie ca nu mai tine, imi ingheata toate alea ca nu m-am indurat sa imi scot haine groase de adevaratelea, si pun plovar peste plovar si haina si tremur ca un caine la injectie, ca cica asa e bine sa te imbraci aici, in straturi!
Viata merge inainte, acu se termina si 2009, deja ornamentele de Craciun si-au facut aparitia in magazine, si tare mi-ar fi placut sa il am musafir de Craciun pe frate-miu si consoarta, dar va trebui sa amanam pana la vara...
Wednesday, October 14, 2009
Primul Blogger
si am terminat de citit Julie and Julia si acu nu mai vreau sa vad filmul. NU mai vreau, mi-a taiat cheful!
Tipa e prea directa, prea injura, prea e nemultumita de viata si de tot, si de sot, loft, parinti, prieteni incat mai aveam un pic si deveneam suicidala. Da, exagerez, dar si ea exagereaza cand descrie munca de temp in agentii guvernamentale. Pai frate, daca vrei sa "cresti", nu stai o viata ca temp, si iei orice job crezi ca iti va aduce o sansa spre dezvolate profesionala. Da, incepi de la a xeroxa hartii, scana, trimite emailuri, indruma studenti rataciti, dar dupa un timp, iti cresc responsabilitatile, cresti profesional, mergi la ceva cursuri...Nu stai sa te plangi...
Anyway, nu mi-a parut rau de banii dati pe carte, dar nici marele succes nu mi s-a parut.
Dar totusi am castigat ceva din lectura acestei cartulii: am descoperit primul blogger, ori aproape primul sa zicem:
http://www.pepysdiary.com/
Samuel Pepys a tinut un jurnal timp de 9 ani, zi de zi, fara oboseala. A scris despre tot ce a mancat, despre locurile colindate, despre ziua lui la birou, inexistenta, aia nu aveau pe atunci time card, despre certurile cu sotia, despre ochii dulci facuti diferitelor duduce...
Am inceput sa citesc zi cu zi, de pe site, curioasa sa vad cum era viata la 1660 si primul soc a fost ca omul fusese operat cu succes de pietre la rinichi, inainte de 1660!!!
Apoi jurnalul ca jurnalul, dar comentariile sunt nemaipomenite, oameni pasionati, am eu ce am cu cei pasionati de istorie...
Asa ca daca va intrebati unde am disparut, acolo sunt, citind in fiecare moment liber despre viata unui oarecare in anii de gratie 1660, savurand fiecare comentariu...
Tipa e prea directa, prea injura, prea e nemultumita de viata si de tot, si de sot, loft, parinti, prieteni incat mai aveam un pic si deveneam suicidala. Da, exagerez, dar si ea exagereaza cand descrie munca de temp in agentii guvernamentale. Pai frate, daca vrei sa "cresti", nu stai o viata ca temp, si iei orice job crezi ca iti va aduce o sansa spre dezvolate profesionala. Da, incepi de la a xeroxa hartii, scana, trimite emailuri, indruma studenti rataciti, dar dupa un timp, iti cresc responsabilitatile, cresti profesional, mergi la ceva cursuri...Nu stai sa te plangi...
Anyway, nu mi-a parut rau de banii dati pe carte, dar nici marele succes nu mi s-a parut.
Dar totusi am castigat ceva din lectura acestei cartulii: am descoperit primul blogger, ori aproape primul sa zicem:
http://www.pepysdiary.com/
Samuel Pepys a tinut un jurnal timp de 9 ani, zi de zi, fara oboseala. A scris despre tot ce a mancat, despre locurile colindate, despre ziua lui la birou, inexistenta, aia nu aveau pe atunci time card, despre certurile cu sotia, despre ochii dulci facuti diferitelor duduce...
Am inceput sa citesc zi cu zi, de pe site, curioasa sa vad cum era viata la 1660 si primul soc a fost ca omul fusese operat cu succes de pietre la rinichi, inainte de 1660!!!
Apoi jurnalul ca jurnalul, dar comentariile sunt nemaipomenite, oameni pasionati, am eu ce am cu cei pasionati de istorie...
Asa ca daca va intrebati unde am disparut, acolo sunt, citind in fiecare moment liber despre viata unui oarecare in anii de gratie 1660, savurand fiecare comentariu...
Subscribe to:
Posts (Atom)