De luni dimineata incepe numaratoarea inversa: uf e abia luni...
ma dau jos din pat cu greu, ma tarasc/imbrac, ma sui in masina si...a inceput lunea. Mai dezbat in autocar daca imi iau ceaiul de la Tim H, ori imi fac singura la servici, ca n-am apucat inca sa incerc toate ceaiurile din dotare
marti, parca incepe sa se lumineze, ehei, azi e marti, ma imbrac mai cu spor, mai am chef si de un puf cu parfum, ceaiul si chiar o briosa abia scoasa din cuptor de la thaiwanezul de la parter
miercuri, iuhu, mai e doar joi si vineri, ma imbrac rapid, puf de parfum, chiar si rimel, hi, ceai, fara briosa, ca ingrasa, si fructe cat de multe...
joi, waw, abia astept sa ajung la servici, ce ar fi daca mi-as pune chiar o fusta?!
vineri, ei, asa imi place sa merg la servici, maine e sambata, dorm mai mult, viata e frumoasa!
ehei, si vine weekendu', gata e vineri seara, ajung acasa super obosita, mai un pic de curatenie, popcornu in microunde, berea si sucu in pahare, si la ora 8 la tv, la ghost whisperer, preferatu serial a lui Andrei (jalea e ca de 2 saptamani nu afost difuzat, ceea ce a lasat cumva copilul dezorientat, dar am urmarit impreuna supernanny, cu "hai sa o chemam si noi" awe, mami, si tot asa...
weekendu, a weekendu...
care se poate categorisi asa:
weekendu de lene si weekendu cu odihna activa
weekendu cu odihna activa inseamna:
sambata: trezit la 8 am, baut ceaiul verde, dus copil la inot, facut cumparaturi, luat copil de la inot, mers acasa, mancat pranz, dus copil la calarie, venit acasa, fugarit copil la dus, fugarit sot la gratar, prieteni, vorbaraie, bere...
duminica: trezit la 8:30, baut ceai, lenevit, mers la biserica, mers la cumparaturi, mers acasa, facut pranz, lenevit dupa pranz, iesit seara in parc, si cam gata
weekendu de lene arata asa:
sambata cam la fel, numai ca mai pacalim sot si trimitem cu brotac la inot, si fara prieteni musafiri, iar duminica fara biserica, doar cu plimbarea in ...cartier
dar cum o dai, duminica seara sunt praf de obosita, si ma ia groaza ca a doua zi e luni!
jalea si mai mare e ca in weekendu de lene nu-mi sta gura, nu, nu de vorbarie, unde se stie ca sunt over the speed limit always, ci de mancat. M-am facut o lista mentala cu ce am infulecat weekendu asta (care fu de lene): capsuni, struguri, pufarine, migdale, migdale roasted, pasta de macese, pasta de macese cu migdale roasted, inghetata, prajitura de nuca de cocos, branzica, mere, si de la capat! Eh, de aia e de preferat weekendu cu odihna activa, ca imi sta gura, dar nu-mi stau picioarele. Cum ai da-o nu e bine!
si vine vara, si vin iesirile la Toronto, deja avem planificate 3, una la ROM, una la Science Place, una la Muzeul aviatiei, o tura in Chinatown...ma ia cu somn cand ma gandesc...
mi-e somn si mi-e lene, mie imi trebuie inca o zi de odihna, hehe , ce vremuri cand lucram numai 28 de ore, si cum visam la norma intraga, mama ei de viata ca niciodata nu suntem multumiti!
acu sunt suparata, pe langa ale mele suparari cotidiene, existentiale, sunt tare necajita ca un idiot/idioata/ blonda mi-a facut un dent in masina nou nouta! Mor de suparare, trebuie sa merg la un garage sa o indrept, dar ma ia cu nervi la inimioara cand ma gandesc...ce i-as face eu lu ala/aleia/blondei, ha!
Monday, March 30, 2009
Friday, March 27, 2009
2
Scuze, Raluca :)
deci, la volan mandra, pun in aplicare cele invatate si repetate pe tanku lu tata: si vrrrrspstop, s-a oprit motorul! ma dau jos de la volan, cam tematoare, socru, om calm si cu scaun la cap vine si ridica capota la masina, imi zice apuca de colo, pune colo ( se desprinsese firul de la acceleratie). Gata, zice, suie la volan.
Ma sui la volan, stiti ritualul, accelerez usor, las ambreiajul, si vrsjstop, motorul se opreste. Ma dau jos de la volan si ma ascund in spatele lui Victor.(la vremea aia aia dispaream total in spatele lui Victor, eram subtirica mai!) Socrul meu, acelasi om calm si cu scaun la cap...stiti voi ce face.
Acu, tre sa zic, ca eram in camp, terenul plin de gropi.
O luam de la capat, mai e nevoie sa zic ca furtuna se intetite, calu orb facea circ de frica?
Pornesc motorul, usor pe acceleratie, lasam usor ambreiajul....si stop, ma dau jos din masina si fuga in papusoi. Socru meu, acelasi om calm, cu scaun la cap, zice, unde pleci, ajuta-ma. N-am avut curaj, a pus Victor firul la acceleratie. Apoi socru meu a scos masina din camp pe sosea, si a strigat la mine. Eu am iesit prin papusoi in sosea, n-am avut curaj sa ma uit in ochii omului, am suit la volan si....am plecat acasa. (v-am facut, ha)
Trec prin fata curtii lui baba Stefana si aia isi face cruce cand ma vede la volan ( cica i-a zis nepotului, adica lu socru-miu: fatuca aia mana orice? si calu meu si masina ta?) Ajung acasa, parchez masina intr-un colt de curte, sa aiba loc cand intra cu caruta, si ma sui direct in apod, unde era ascunzatoarea baietilor in copilarie. M-am dat jos cand fratele lui socru-miu, nea Milica, Dumnezeu sa il ierte! a murit luna trecuta, un om de nota 100, bun de pus pe rana, un om plin de viata si cu voia buna in suflet si pe buze, cum spuneam, cand nea Milica m-a asigurat ca nu patesc nimica, si daca nenea Stanica (adica socru-miu, fratele mai mare) nu te duce la Galati, te ducem noi inapoi... Asta mi-a adus aminte de alta trasnaie, de data asta nu a mea: eram cu toti la camp, socru meu si cei doi frati cu familiile, copii cu sotii si soatele dupa ei si nepoteii, toata lumea. Nu faceam noi foarte multa treaba, dar era distractie mare, ca eram multi. Si am inceput noi, cei din mijloc, copii sa observam ca nea Milica si nea Ion cam dispar regulat, din jumate in jumate de ora. I-am urmat prin papusoi si i-am gasit: fumau. Am ras sa lesinam: erau ascunsi, stand tupilati, incercand sa nu faca prea mult fum. Doi adulti in jur la late 40, fumand ascunsi in papusoi ca doi adolescenti! Ne-au lamurit ca era din respect pentru fratele cel mare, nefumator fiind nu privea cu ochi buni aceasta activitate. Acu tre sa va zic, ca scoru stia clar ca fratii fumeaza, si nu dadea doi bani! Si ce daca, sunt adulti, fac ce vor! El a ras cel mai tare, de cum povesteam noi, de atitudinea de ghiocel a fratilor mai mici, de ce idei puteau avea in cap, si undeva rasul lui a adus si doua boabe de lacrimi din dragoste pentru fratii mai mici care inca il respectau ca in copilarie!
oh, asta mi-a adus aminte de cand am distrul laptopul de servici al omului. Da asta-i alta poveste!
deci, la volan mandra, pun in aplicare cele invatate si repetate pe tanku lu tata: si vrrrrspstop, s-a oprit motorul! ma dau jos de la volan, cam tematoare, socru, om calm si cu scaun la cap vine si ridica capota la masina, imi zice apuca de colo, pune colo ( se desprinsese firul de la acceleratie). Gata, zice, suie la volan.
Ma sui la volan, stiti ritualul, accelerez usor, las ambreiajul, si vrsjstop, motorul se opreste. Ma dau jos de la volan si ma ascund in spatele lui Victor.(la vremea aia aia dispaream total in spatele lui Victor, eram subtirica mai!) Socrul meu, acelasi om calm si cu scaun la cap...stiti voi ce face.
Acu, tre sa zic, ca eram in camp, terenul plin de gropi.
O luam de la capat, mai e nevoie sa zic ca furtuna se intetite, calu orb facea circ de frica?
Pornesc motorul, usor pe acceleratie, lasam usor ambreiajul....si stop, ma dau jos din masina si fuga in papusoi. Socru meu, acelasi om calm, cu scaun la cap, zice, unde pleci, ajuta-ma. N-am avut curaj, a pus Victor firul la acceleratie. Apoi socru meu a scos masina din camp pe sosea, si a strigat la mine. Eu am iesit prin papusoi in sosea, n-am avut curaj sa ma uit in ochii omului, am suit la volan si....am plecat acasa. (v-am facut, ha)
Trec prin fata curtii lui baba Stefana si aia isi face cruce cand ma vede la volan ( cica i-a zis nepotului, adica lu socru-miu: fatuca aia mana orice? si calu meu si masina ta?) Ajung acasa, parchez masina intr-un colt de curte, sa aiba loc cand intra cu caruta, si ma sui direct in apod, unde era ascunzatoarea baietilor in copilarie. M-am dat jos cand fratele lui socru-miu, nea Milica, Dumnezeu sa il ierte! a murit luna trecuta, un om de nota 100, bun de pus pe rana, un om plin de viata si cu voia buna in suflet si pe buze, cum spuneam, cand nea Milica m-a asigurat ca nu patesc nimica, si daca nenea Stanica (adica socru-miu, fratele mai mare) nu te duce la Galati, te ducem noi inapoi... Asta mi-a adus aminte de alta trasnaie, de data asta nu a mea: eram cu toti la camp, socru meu si cei doi frati cu familiile, copii cu sotii si soatele dupa ei si nepoteii, toata lumea. Nu faceam noi foarte multa treaba, dar era distractie mare, ca eram multi. Si am inceput noi, cei din mijloc, copii sa observam ca nea Milica si nea Ion cam dispar regulat, din jumate in jumate de ora. I-am urmat prin papusoi si i-am gasit: fumau. Am ras sa lesinam: erau ascunsi, stand tupilati, incercand sa nu faca prea mult fum. Doi adulti in jur la late 40, fumand ascunsi in papusoi ca doi adolescenti! Ne-au lamurit ca era din respect pentru fratele cel mare, nefumator fiind nu privea cu ochi buni aceasta activitate. Acu tre sa va zic, ca scoru stia clar ca fratii fumeaza, si nu dadea doi bani! Si ce daca, sunt adulti, fac ce vor! El a ras cel mai tare, de cum povesteam noi, de atitudinea de ghiocel a fratilor mai mici, de ce idei puteau avea in cap, si undeva rasul lui a adus si doua boabe de lacrimi din dragoste pentru fratii mai mici care inca il respectau ca in copilarie!
oh, asta mi-a adus aminte de cand am distrul laptopul de servici al omului. Da asta-i alta poveste!
Wednesday, March 25, 2009
Amintire
amintirea asta mi-a aparut in minte recent, nu stiu de ce...mai intai m-a bufnit rasul, apoi am zis ca o sa se ascunda din nou in vreun sertaras al mintii, dar se pare ca nu...
asa ca o scriu, poate voi uita, poate Andrei va citi peste ani...
prin tinereturi, pe cand aveam permisul de mai putin de un an, am avut parte de experienta urmatoare. Pana atunci sofam tancul de skoda a lui tata, ca noi bani kanci sa ne luam masina, intotdeauna am fost prea lenesi sa economisim.
La unul din sfarsiturile de saptamana agricole ce le petreceam pe mosia lui socru-miu, aveam de cules porumbul. De fapt unchii culesesera deja, noi trebuia sa incarcam in caruta si sa aducem in ograda recolta. Caruta nu aveam, dar avea tanti Stefana, o matusa de a 7-a spita un cal orb si o caruta desalata, pe care urma sa o folosim. Cum la tara eram eu, Victor (fara permis si cu frica de cai) si socrul meu, soacra ramasa la bucatarie, ca fac urat la foame, sarcinile s-au distribuit astfel:
socru isi sofa oltcitul de care era tare mandru, relativ nout, si la care eu nu aveam acces, iar eu cu Victor sa aducem calul cu caruta pe camp.
Bunica paterna locuia in Dobrogea, asa ca in vacante m-am familiarizat cu caii, magarii si cu mijloacele de locomotie aferente, caruta (4 roti) si taliga (2 roti). De multe ori, baba Ivana ne trimitea sa aducem apa de la derea, cu magaru si taliga. Casa era in deal, paraul era in vala, logic, nu? magarul mergea de buna voie la vale, cu taliga goala, dar la deal era alta poveste. Incepea circul de la primele galeti cu apa ce le puneam in butoiul din taliga. Incepea sa nu aiba stare, sa se foiasca, sa se ridica in 2 picioare, sa necheze, si atunci aparea morcovul. Eu stateam cu morcovul langa el, cat tata incarca taliga. Daca mergeam eu cu Nicu, atunci el era cel ce impaca magaru, eu incarcam apa in butoi. Si tot cu morcovul pana la casa bunicii, cu opinteli, cu certuri, cu injuraturi, cu magar neascultator. Niciodata nu am ajuns cu butoiul intreg, dar ciudat ca niciodata bunica nu s-a suparat pe ineficienta noastra.
Revenind la vremuri mai contemporane...
Ne inhama tanti Stefana calul orb la caruta, imi da haturile, si plecam cu caruta pe camp. Victor era speriat de moarte, dar afisa un zambet tamp, mandru de nevasta sofereatza.
Pe camp, am inceput sa incarcam porumbul si cand eram aproape gata, a inceput furtuna. Nori negri s-au adunat repede repede deasupra campului, calul a inceput, in orbirea lui, sa simta ca ceva nu e in regula si sa dea semne de stres, asa ca repede consiliul, cine duce calul cu caruta, cine ia masina de pe camp. Asa ca s-a decis ca eu sa duc masina acasa, iar Victor sa vina cu tatal lui cu caruta plina de pe camp.
Zis si facut...
Eu nu mai sofasem oltcitul pana atunci, dar eram mandra de skillurile mele in ale soferiei, dobandite pe tankul de skoda al tatei. Asa ca ma asez mandra la volan, imi aranjez toate celea sa imi fie comode, pornesc masina, apas usor acceleratia, dau drumul la ambreiaj si brrrrvajjjj, s-a oprit masina...
revin, trebuie sa plec
asa ca o scriu, poate voi uita, poate Andrei va citi peste ani...
prin tinereturi, pe cand aveam permisul de mai putin de un an, am avut parte de experienta urmatoare. Pana atunci sofam tancul de skoda a lui tata, ca noi bani kanci sa ne luam masina, intotdeauna am fost prea lenesi sa economisim.
La unul din sfarsiturile de saptamana agricole ce le petreceam pe mosia lui socru-miu, aveam de cules porumbul. De fapt unchii culesesera deja, noi trebuia sa incarcam in caruta si sa aducem in ograda recolta. Caruta nu aveam, dar avea tanti Stefana, o matusa de a 7-a spita un cal orb si o caruta desalata, pe care urma sa o folosim. Cum la tara eram eu, Victor (fara permis si cu frica de cai) si socrul meu, soacra ramasa la bucatarie, ca fac urat la foame, sarcinile s-au distribuit astfel:
socru isi sofa oltcitul de care era tare mandru, relativ nout, si la care eu nu aveam acces, iar eu cu Victor sa aducem calul cu caruta pe camp.
Bunica paterna locuia in Dobrogea, asa ca in vacante m-am familiarizat cu caii, magarii si cu mijloacele de locomotie aferente, caruta (4 roti) si taliga (2 roti). De multe ori, baba Ivana ne trimitea sa aducem apa de la derea, cu magaru si taliga. Casa era in deal, paraul era in vala, logic, nu? magarul mergea de buna voie la vale, cu taliga goala, dar la deal era alta poveste. Incepea circul de la primele galeti cu apa ce le puneam in butoiul din taliga. Incepea sa nu aiba stare, sa se foiasca, sa se ridica in 2 picioare, sa necheze, si atunci aparea morcovul. Eu stateam cu morcovul langa el, cat tata incarca taliga. Daca mergeam eu cu Nicu, atunci el era cel ce impaca magaru, eu incarcam apa in butoi. Si tot cu morcovul pana la casa bunicii, cu opinteli, cu certuri, cu injuraturi, cu magar neascultator. Niciodata nu am ajuns cu butoiul intreg, dar ciudat ca niciodata bunica nu s-a suparat pe ineficienta noastra.
Revenind la vremuri mai contemporane...
Ne inhama tanti Stefana calul orb la caruta, imi da haturile, si plecam cu caruta pe camp. Victor era speriat de moarte, dar afisa un zambet tamp, mandru de nevasta sofereatza.
Pe camp, am inceput sa incarcam porumbul si cand eram aproape gata, a inceput furtuna. Nori negri s-au adunat repede repede deasupra campului, calul a inceput, in orbirea lui, sa simta ca ceva nu e in regula si sa dea semne de stres, asa ca repede consiliul, cine duce calul cu caruta, cine ia masina de pe camp. Asa ca s-a decis ca eu sa duc masina acasa, iar Victor sa vina cu tatal lui cu caruta plina de pe camp.
Zis si facut...
Eu nu mai sofasem oltcitul pana atunci, dar eram mandra de skillurile mele in ale soferiei, dobandite pe tankul de skoda al tatei. Asa ca ma asez mandra la volan, imi aranjez toate celea sa imi fie comode, pornesc masina, apas usor acceleratia, dau drumul la ambreiaj si brrrrvajjjj, s-a oprit masina...
revin, trebuie sa plec
Tuesday, March 24, 2009
Semne de primavara
Oficial primavara a venit vineri dimineata! Temperaturile de afara zic ca a ratat startul cu handicap rau, dar totusi ceva in aer e diferit, ceva ce nu e tocmai evident...
Si atunci am inceput sa fiu atenta , sa incerc sa identific semnele subtile de primavara:
Jacqueline a trecut la pasul urmator: nu e numai decisa sa faca power walk la pranz, ba chiar m-a ym si am iesit cu ea la pranz, luni. Saptamana trecuta a fost in BC si zice ea ca a mers cat n-a mers intr-un an. E decisa sa slabeasca at least 50 pounds, si daca slabesc si eu pe langa ea vreo 20, de ce nu? Am decis ca 40 de minute sunt suficiente, in ritmul ei, ca ea e mult mai heavy decat mine. M-a dus pe strazi pe care nu mai calcasem, am inceput sa observ ca se inmultesc semnele in chineza (scriere asiatica, ca daca erau chinezesti, japoneze sau alta natie asiatica, cin sa stie?) intreb: suntem in Chinatown? A, da, nu stiai? Waw, uite ce aprozar cu chestii ciudate, uite un magazin cu radacini...si tot asa! Cand am ajuns inapoi la birou pluteam de incantare...Sigur vom mai merge si o sa fac poze
a, alt semn de primavara ar fi ca m-am decis sa fac poze, si sa va prezint cat de des pot aspecte din centrul Toronto-ului. Azi am iesit singura, J a avut o sedinta care s-a prelungit, asa ca m-am dus singura pana la ROM. Multe cladiri deosebit de frumoase...
soarele e din ce in ce mai prezent, e o adevarata placere sa simti soarele incalzindu-ti fata, cand afara sunt doar 4 grade
tot un semn de primavara poate fi considerat si negrul care apare din cand in cand in statia de Greyhound, cu o biblie in mana, om respectabil, nu necajeste pe nimeni, are un pardesiu lung, e ingrijit, pantofi de piele maro, sosete gri si...no pantaloni, nu chiloti hihi
Sta ce sta la rand ca si cum e un legit calator, si apoi pleaca incetisor...
a, si "colega" mea de commute, rocovana. DA, e o poveste madmoazela asta: are o caciulita crosetata pe cap, o poseta mare mare (si eu am, si ce daca) si o sacosa de rafie, plina cu mancare. E tinerica, peste 30, pana in 40, citeste tot felul de materiale in drum spre casa (am stat odata langa ea, dar nu pot pune degetul pe domeniul de activitate in care activeaza) Si mananca din punga: ieri a mancat un morcov, de ala mare, de piata, nu de aia mici, speciali pntru dip. Stiti cum se aude in liniste cand cineva manaca un morcov? Nu e nici o diferenta intre mestecatul uman si cel cabalin, Azi a mancat un iaurt, nu cu lingurita, nu, l-a baut, a lins cutia pana unde i-a incaput limba, si apoi a bagat destul in cutie si a curatat tot! ih, nu mai manac iaurt vreo luna de aici in colo!
Au aparut "curvettele" ( a se citi Corvette, asa parca ii zice marcii, nu?), Ferari-urile, Jaguarele de 2 locuri in downtown Toronto. E o placere sa le urmaresti cu privirea. Au aparut motociclistii in costume de piele, cu motoare ce torc felin, cu casti fumurii ( astia ma cam irita, ca apar ca un tantar, zum, pe langa tine, si daca nu esti atent, il lipesti de asfalt definitiv)
Ce semn mai mare de primavara decat faptul ca mi-am scos pantofii si da, saptamana trecuta am fost in pantofi 2 zile, hm, ce zile!
am uitat de nenea ala important: o famile de negri, primii la rand, la cursa de St Catherine. Si apare un nene, cu diplomat, se aseaza in fata lor la rand. Asta nu e f neobisnuit, ca doar cei cu abonament au prioritate si se aseaza in fata ( si eu procedez asa cand e f aglomerat). Apoi isi impinge geanta spre bagajele matroanei. Aia, isi reanranjeza bagajele, sa ii faca loc, sa nu il deranjeze. El incepe sa se plimbe nervos de colo colo, si incep sa il bag in seama: vorbeste de unul singur, are parul lung, ca un indian, nu e indian, legat in pony tail. Se intoarce la rand, isi mai aranjeza odata geanta, se mai uita in colo si in coace, facand-o pe tanti matroana sa devina nervoasa, apoi isi ia geanta si dispare. Si pleaca. Si nu mai vine...
apoi soferul de Greyhound care nu stiu ce cursa face, dar il vad zilnic la plecare: chel, cu mustata, cu pantalonii o idee cam scurti, dar care las sa se vada o pereche tare frumoasa si lustruita de cowboy boots! Ei, in iarna avea o caciula imblanita, acum chelia e in toata splendoarea, rasa, la vedere. Doar e primavara, nu?
Apoi mai e si Victor...de ce il arunc in amestecul asta de impresii? Am reusit sa aducem acasa mobila de patio, pus-o in garaj, acum trebuie sa o ansambleze, si cand o fi vremea sa o scoata afara in spate. Si a inceput sa lucreze: canadieneste, cu garajul deschis, si mestereste de vreo 3 seri! Se vede ca, desi habar n-are ce face acolo, ii face imensa placere!
apoi e iepurele, care vine din ce in ce mai des si roade la firele de iarba nou incoltite din gradina shou la vecinul, ca noi nu stim cum sa facem sa creasca iarba frumos, nu in petice!
o sa urmaresc primavara cu atentie, si orice semn mic de primavara il postez aici! Nu va faceti griji, va anunt eu cand sigur e aici!
Si atunci am inceput sa fiu atenta , sa incerc sa identific semnele subtile de primavara:
Jacqueline a trecut la pasul urmator: nu e numai decisa sa faca power walk la pranz, ba chiar m-a ym si am iesit cu ea la pranz, luni. Saptamana trecuta a fost in BC si zice ea ca a mers cat n-a mers intr-un an. E decisa sa slabeasca at least 50 pounds, si daca slabesc si eu pe langa ea vreo 20, de ce nu? Am decis ca 40 de minute sunt suficiente, in ritmul ei, ca ea e mult mai heavy decat mine. M-a dus pe strazi pe care nu mai calcasem, am inceput sa observ ca se inmultesc semnele in chineza (scriere asiatica, ca daca erau chinezesti, japoneze sau alta natie asiatica, cin sa stie?) intreb: suntem in Chinatown? A, da, nu stiai? Waw, uite ce aprozar cu chestii ciudate, uite un magazin cu radacini...si tot asa! Cand am ajuns inapoi la birou pluteam de incantare...Sigur vom mai merge si o sa fac poze
a, alt semn de primavara ar fi ca m-am decis sa fac poze, si sa va prezint cat de des pot aspecte din centrul Toronto-ului. Azi am iesit singura, J a avut o sedinta care s-a prelungit, asa ca m-am dus singura pana la ROM. Multe cladiri deosebit de frumoase...
soarele e din ce in ce mai prezent, e o adevarata placere sa simti soarele incalzindu-ti fata, cand afara sunt doar 4 grade
tot un semn de primavara poate fi considerat si negrul care apare din cand in cand in statia de Greyhound, cu o biblie in mana, om respectabil, nu necajeste pe nimeni, are un pardesiu lung, e ingrijit, pantofi de piele maro, sosete gri si...no pantaloni, nu chiloti hihi
Sta ce sta la rand ca si cum e un legit calator, si apoi pleaca incetisor...
a, si "colega" mea de commute, rocovana. DA, e o poveste madmoazela asta: are o caciulita crosetata pe cap, o poseta mare mare (si eu am, si ce daca) si o sacosa de rafie, plina cu mancare. E tinerica, peste 30, pana in 40, citeste tot felul de materiale in drum spre casa (am stat odata langa ea, dar nu pot pune degetul pe domeniul de activitate in care activeaza) Si mananca din punga: ieri a mancat un morcov, de ala mare, de piata, nu de aia mici, speciali pntru dip. Stiti cum se aude in liniste cand cineva manaca un morcov? Nu e nici o diferenta intre mestecatul uman si cel cabalin, Azi a mancat un iaurt, nu cu lingurita, nu, l-a baut, a lins cutia pana unde i-a incaput limba, si apoi a bagat destul in cutie si a curatat tot! ih, nu mai manac iaurt vreo luna de aici in colo!
Au aparut "curvettele" ( a se citi Corvette, asa parca ii zice marcii, nu?), Ferari-urile, Jaguarele de 2 locuri in downtown Toronto. E o placere sa le urmaresti cu privirea. Au aparut motociclistii in costume de piele, cu motoare ce torc felin, cu casti fumurii ( astia ma cam irita, ca apar ca un tantar, zum, pe langa tine, si daca nu esti atent, il lipesti de asfalt definitiv)
Ce semn mai mare de primavara decat faptul ca mi-am scos pantofii si da, saptamana trecuta am fost in pantofi 2 zile, hm, ce zile!
am uitat de nenea ala important: o famile de negri, primii la rand, la cursa de St Catherine. Si apare un nene, cu diplomat, se aseaza in fata lor la rand. Asta nu e f neobisnuit, ca doar cei cu abonament au prioritate si se aseaza in fata ( si eu procedez asa cand e f aglomerat). Apoi isi impinge geanta spre bagajele matroanei. Aia, isi reanranjeza bagajele, sa ii faca loc, sa nu il deranjeze. El incepe sa se plimbe nervos de colo colo, si incep sa il bag in seama: vorbeste de unul singur, are parul lung, ca un indian, nu e indian, legat in pony tail. Se intoarce la rand, isi mai aranjeza odata geanta, se mai uita in colo si in coace, facand-o pe tanti matroana sa devina nervoasa, apoi isi ia geanta si dispare. Si pleaca. Si nu mai vine...
apoi soferul de Greyhound care nu stiu ce cursa face, dar il vad zilnic la plecare: chel, cu mustata, cu pantalonii o idee cam scurti, dar care las sa se vada o pereche tare frumoasa si lustruita de cowboy boots! Ei, in iarna avea o caciula imblanita, acum chelia e in toata splendoarea, rasa, la vedere. Doar e primavara, nu?
Apoi mai e si Victor...de ce il arunc in amestecul asta de impresii? Am reusit sa aducem acasa mobila de patio, pus-o in garaj, acum trebuie sa o ansambleze, si cand o fi vremea sa o scoata afara in spate. Si a inceput sa lucreze: canadieneste, cu garajul deschis, si mestereste de vreo 3 seri! Se vede ca, desi habar n-are ce face acolo, ii face imensa placere!
apoi e iepurele, care vine din ce in ce mai des si roade la firele de iarba nou incoltite din gradina shou la vecinul, ca noi nu stim cum sa facem sa creasca iarba frumos, nu in petice!
o sa urmaresc primavara cu atentie, si orice semn mic de primavara il postez aici! Nu va faceti griji, va anunt eu cand sigur e aici!
Wednesday, March 18, 2009
Bucati de fericire
Fericirea are gust dulce...
Nu mai e o noutate ca Andrei are un sweet tooth (cred ca toata dantura e asa:) ori mai pe romaneste e innebunit dupa dulciuri. Toata lumea stie asta, inclusiv el e constient ca e asa, si ca totusi prea mult dulce strica. Merge la cumparaturi cu gandul si asteparea de bunatati, iar mai noi, de vreun an a inceput sa ii placa sa si faca dulciuri. Nu mare lucru, cum sunt pe aici, prafuri, adaugi lapte, ulei, ou, bagi mixerul, pus in tava, gata prajitura. Ori gata facut, in frigider, scoti, impachetezi, aranjezi, pui in tava, gata biscuitii.
Mereu cauta pe rafuri sa vada daca gaseste ceva ce vazuse la o reclama, sau daca e ceva in sale, stiind ca asa ma poate convinge mai usor.
Luni am mers la Costco, strict cu lista, ca e pericol mare. Copilu stie lectia, are drepturi limitate, adica o bunatate si gata. A incercat cu chipsuri, nu m-a convins. A incercat cu miere, nici aici (mai aveam acasa). L-am vazut intristat in drum spre casa, sa platim, asa ca l-am luat de mana si am facut un ocol pe alea cu prajituri (prafuri). Si acolo trona o cutie ( un palier intreg) de brownies, triple chocolate, imensa. Am luat-o in brate si am plecat sa il ajungem din urma pe Victor care platea deja.
In drum spre masina imi zice ca e tare fericit. Si ca simte gustul fericirii, ca dupa el fericirea are gust dulce. L-am intrebat de unde toata filozofia asta, ce il face atat de fericit? (am crezut ca de vina e primavara, ca era numai in bluza, fara geaca). Mi-a raspuns ca e fericit ca i-am luat cea mai mare cutie de brownies pe care a vazut-o in viata lui! :)
Asa ca pentru Andrei, fericirea are gust dulce! (cand o da de fete, ce fel de gust o avea atunci fericirea?)
Fericirea e un sentiment de usurare...
Ani in urma, cam multi, ma pregateam sa imi dau gradul I. Eram cu cateva saptamani inainte de inspectia finala, eram tare nerabdatoare si totodata necajita ca aveam de pregatit lectiile, fusesem cateva saptamani bune in greva, copii nepregatiti, bani pe sponci, timp de adunat comisia nu prea era, offf
Si planurile de lectie imi erau in permanenta in minte, ca niste nori de furtuna ce nu se sparg, nu pleaca, nu se duc...
Era intr-o duminica dupa amiaza, cand Victor imi interzice sa ma mai agit, sa mai planuiesc, si imi ordona sa ma intind in pat si sa dorm (eu nu dorm la pranz deloc, nu pot, mi-e frica ca nu ma mai trezesc, si am avut zile cand convinsa sa dorm la pranz sambata dupa amiaza, m-am trezit duminica dimineata la 9. Imi amintesc ca prima data cand s-a intamplat, Victor s-a speriat teribil si dupa incercari de a ma trezi, m-a luat in brate si m-a bagat sub dus). Am cedat si am inchis ochii, am adormit si am visat cele 4 ore de inspectie, minut cu minut, cu copii, comisie in spatele clasei, cum eram imbracata, cum erau cele din comisie imbracate, cum am ajuns acolo, mai mult, am avut o mica greseala sa zic asa, la ora de matematica, o chestie de organizare care a mancat ceva minute. M-am trezit fericita, zambind. Victor, care nu ma mai vazuse zambind de cateva luni, ma intreaba ce am visat. Ii zic ca nu am visat nimic, sunt doar fericita ca am scapat de inspectie. Dupa secunde lungi de tacere imi zice ca de fapt inspectia va fi peste 2 saptamani, si ca doar am visat. I-a luat cateva minute bune sa ma convinga in ce data suntem, si in ce data e inspectia.
Oricum, a venit si ziua inspectiei, curios ca m-am imbracat cam cum visasem atunci, neah, asta nu se pune, ca nu prea aveam multe tinute "de bune" ca sa nu o nimeresc in vis pe asta. Apoi cand au intrat pe usa profesoarele am avut asa un sentiment de neliniste, pe care nu puteam pune degetul, (la vreo saptamana am realizat ca erau imbracate ca in vis) dar mi-am vazut de treaba. Vine ora de matematica, normal ca corectasem eroarea, dar am facut alta, izvorata din corectarea facuta, greseala ce firesc a mancat ceva minute in organizare. Sincer, am fost atat de obosita incat nu am facut nici o corelatie. Dupa cele obisnuite la o inspectiie de gradul I, am ajuns acasa si am dormit bustean pana sambata la pranz (vineri dupa amiaza avusesem inspectia), apoi am iesit cu Victor la masa si inapoi in pat pana...duminica seara.
De atunci mi-a ramas in suflet ca fericirea e un sentiment de usurare, relief, sentimentul ala pe care l-am trait atunci cand m-am trezit din somn :)
Sambata asta m-am vazut cu fetele fantastice la un bufet chinezesc in Mississauga. Un dublu baby shower, o bucurie imensa in suflet sa ma intalnesc cu ele, terapie curata. Am luat cu mine un membru nou in gasca, si cu printucul ei David.
In drum spre casa, pe 401, aveam pana in 120 km/h, sa zicem un pic peste 115. Radeam, povesteam, burta plina, bucurie in suflet ca totul iesise bine. Eram pe banda a 3-a cand am observat in spatele nostru o masina de politie cu o ea la volan. Am lasat-o mai moale, acul a coborat cam pe la 100km/ora, ca maxima era atat. am trecut pe banda din mijloc, rasufland usurata ca nu a pornit lumini, sirena nimic. Nu eram chiar de luat amenda, dar de, mai stii?
Politista s-a asezat in fata masinii mele, si a coborat viteza la 80km/ora. Sa o depasesc? sa nu? Toata lumea mergea in acelasi rimt cu ea, nimeni nu calca acceleratia, asa ca am stat cuminte in coada ei. Vreo 30 de km ne-a tinut asa, se aglomerase autostrada in spatele nostru. Eh, sa vedem care are nervii mai tari. A trecut pe banda I, acum era in paralel cu noi, iar Iulia imi zice ca o vede tot aruncand priviri spre noi si apoi spre computerul de pe bord....fiori recima treceau, da de, piciorul meu fusese pe acceleratie...
Cand a iesit de pe autostrada parca s-a auzit un rasuflu de usurare colectiv...Nu-i asa ca fericirea are gust de...usurare?
Nu mai e o noutate ca Andrei are un sweet tooth (cred ca toata dantura e asa:) ori mai pe romaneste e innebunit dupa dulciuri. Toata lumea stie asta, inclusiv el e constient ca e asa, si ca totusi prea mult dulce strica. Merge la cumparaturi cu gandul si asteparea de bunatati, iar mai noi, de vreun an a inceput sa ii placa sa si faca dulciuri. Nu mare lucru, cum sunt pe aici, prafuri, adaugi lapte, ulei, ou, bagi mixerul, pus in tava, gata prajitura. Ori gata facut, in frigider, scoti, impachetezi, aranjezi, pui in tava, gata biscuitii.
Mereu cauta pe rafuri sa vada daca gaseste ceva ce vazuse la o reclama, sau daca e ceva in sale, stiind ca asa ma poate convinge mai usor.
Luni am mers la Costco, strict cu lista, ca e pericol mare. Copilu stie lectia, are drepturi limitate, adica o bunatate si gata. A incercat cu chipsuri, nu m-a convins. A incercat cu miere, nici aici (mai aveam acasa). L-am vazut intristat in drum spre casa, sa platim, asa ca l-am luat de mana si am facut un ocol pe alea cu prajituri (prafuri). Si acolo trona o cutie ( un palier intreg) de brownies, triple chocolate, imensa. Am luat-o in brate si am plecat sa il ajungem din urma pe Victor care platea deja.
In drum spre masina imi zice ca e tare fericit. Si ca simte gustul fericirii, ca dupa el fericirea are gust dulce. L-am intrebat de unde toata filozofia asta, ce il face atat de fericit? (am crezut ca de vina e primavara, ca era numai in bluza, fara geaca). Mi-a raspuns ca e fericit ca i-am luat cea mai mare cutie de brownies pe care a vazut-o in viata lui! :)
Asa ca pentru Andrei, fericirea are gust dulce! (cand o da de fete, ce fel de gust o avea atunci fericirea?)
Fericirea e un sentiment de usurare...
Ani in urma, cam multi, ma pregateam sa imi dau gradul I. Eram cu cateva saptamani inainte de inspectia finala, eram tare nerabdatoare si totodata necajita ca aveam de pregatit lectiile, fusesem cateva saptamani bune in greva, copii nepregatiti, bani pe sponci, timp de adunat comisia nu prea era, offf
Si planurile de lectie imi erau in permanenta in minte, ca niste nori de furtuna ce nu se sparg, nu pleaca, nu se duc...
Era intr-o duminica dupa amiaza, cand Victor imi interzice sa ma mai agit, sa mai planuiesc, si imi ordona sa ma intind in pat si sa dorm (eu nu dorm la pranz deloc, nu pot, mi-e frica ca nu ma mai trezesc, si am avut zile cand convinsa sa dorm la pranz sambata dupa amiaza, m-am trezit duminica dimineata la 9. Imi amintesc ca prima data cand s-a intamplat, Victor s-a speriat teribil si dupa incercari de a ma trezi, m-a luat in brate si m-a bagat sub dus). Am cedat si am inchis ochii, am adormit si am visat cele 4 ore de inspectie, minut cu minut, cu copii, comisie in spatele clasei, cum eram imbracata, cum erau cele din comisie imbracate, cum am ajuns acolo, mai mult, am avut o mica greseala sa zic asa, la ora de matematica, o chestie de organizare care a mancat ceva minute. M-am trezit fericita, zambind. Victor, care nu ma mai vazuse zambind de cateva luni, ma intreaba ce am visat. Ii zic ca nu am visat nimic, sunt doar fericita ca am scapat de inspectie. Dupa secunde lungi de tacere imi zice ca de fapt inspectia va fi peste 2 saptamani, si ca doar am visat. I-a luat cateva minute bune sa ma convinga in ce data suntem, si in ce data e inspectia.
Oricum, a venit si ziua inspectiei, curios ca m-am imbracat cam cum visasem atunci, neah, asta nu se pune, ca nu prea aveam multe tinute "de bune" ca sa nu o nimeresc in vis pe asta. Apoi cand au intrat pe usa profesoarele am avut asa un sentiment de neliniste, pe care nu puteam pune degetul, (la vreo saptamana am realizat ca erau imbracate ca in vis) dar mi-am vazut de treaba. Vine ora de matematica, normal ca corectasem eroarea, dar am facut alta, izvorata din corectarea facuta, greseala ce firesc a mancat ceva minute in organizare. Sincer, am fost atat de obosita incat nu am facut nici o corelatie. Dupa cele obisnuite la o inspectiie de gradul I, am ajuns acasa si am dormit bustean pana sambata la pranz (vineri dupa amiaza avusesem inspectia), apoi am iesit cu Victor la masa si inapoi in pat pana...duminica seara.
De atunci mi-a ramas in suflet ca fericirea e un sentiment de usurare, relief, sentimentul ala pe care l-am trait atunci cand m-am trezit din somn :)
Sambata asta m-am vazut cu fetele fantastice la un bufet chinezesc in Mississauga. Un dublu baby shower, o bucurie imensa in suflet sa ma intalnesc cu ele, terapie curata. Am luat cu mine un membru nou in gasca, si cu printucul ei David.
In drum spre casa, pe 401, aveam pana in 120 km/h, sa zicem un pic peste 115. Radeam, povesteam, burta plina, bucurie in suflet ca totul iesise bine. Eram pe banda a 3-a cand am observat in spatele nostru o masina de politie cu o ea la volan. Am lasat-o mai moale, acul a coborat cam pe la 100km/ora, ca maxima era atat. am trecut pe banda din mijloc, rasufland usurata ca nu a pornit lumini, sirena nimic. Nu eram chiar de luat amenda, dar de, mai stii?
Politista s-a asezat in fata masinii mele, si a coborat viteza la 80km/ora. Sa o depasesc? sa nu? Toata lumea mergea in acelasi rimt cu ea, nimeni nu calca acceleratia, asa ca am stat cuminte in coada ei. Vreo 30 de km ne-a tinut asa, se aglomerase autostrada in spatele nostru. Eh, sa vedem care are nervii mai tari. A trecut pe banda I, acum era in paralel cu noi, iar Iulia imi zice ca o vede tot aruncand priviri spre noi si apoi spre computerul de pe bord....fiori recima treceau, da de, piciorul meu fusese pe acceleratie...
Cand a iesit de pe autostrada parca s-a auzit un rasuflu de usurare colectiv...Nu-i asa ca fericirea are gust de...usurare?
Monday, March 16, 2009
Nu te supara, frate
Articolul a aparut in Dilema si e creatia bunei mele prietene Laura Visan.
"Cum recunoşti românul canadian
Locuiesc în Canada de aproape un an şi jumătate. Visam la o existenţă boemă, aşa cum citisem cu mare încîntare în amintirile de studenţie ale domnului Cioroianu. Ei da, dînsul povestea despre frumosul Québec, iar eu mă îndreptam spre St. Catharines, un orăşel din Ontario, aproape de cascada Niagara. Cu toate astea, mă şi vedeam la cerealele de dimineaţă alături de colegii de casă, în parc cu bicicletele, sau cu un laptop în faţă, arătîndu-le poze din România. Am luat cu mine un CD cu fotografii din Bucureştiul interbelic, pe care speram naiv să le arăt viitorilor mei colegi, canadieni, chinezi, ruşi sau marocani. Cu cît mai diverşi, cu atît mai bine.
Dar întîmplarea a făcut să fiu înconjurată de români ajunşi în Canada cu opt sau zece ani în urmă, mai degrabă decît de studenţi internaţionali. Oameni ale căror bucurii sau obligaţii sînt destul de diferite de acelea ale unui graduate student.
Povestea care urmează e despre ritualurile lor de fiecare zi, aşa cum le-am perceput eu. În mare, viaţa lor se aseamănă destul de mult cu aceea a canadianului de mijloc: serviciu opt ore pe zi, două-trei vacanţe pe an în Caraibe sau Europa, cumpărat casă cu mortgage şi maşină în leasing, plătit bill-uri prin Internet etc. Însă privindu-i de aproape, îţi dai seama că au păstrat multe din obiceiurile de acasă, pe care le-au adaptat la realitatea canadiană. Iată cîteva din ele:
Să mîncăm româneşte (şi europeneşte)
"Mîncarea din supermarketurile canadiene e modificată genetic şi fără gust." Acesta este unul dintre cele mai răspîndite mituri urbane în rîndul românilor care ajung în Canada. Prin urmare, mulţi dintre ei cumpără doar fructe, legume, lapte şi ouă de la supermarket. Şunca de Praga şi salamul Szegedi sînt de la magazinul polonez sau românesc, brînza de la italieni, iar prăjiturile şi pateurile de la ruşi sau de la greci. Le place să mănînce bine. Mulţi români şi-au adus aici şi părinţii, care gătesc ca acasă. Înainte de Crăciun, unii dintre ei fac tobă, caltaboş şi cîrnaţi, pe care îi atîrnă în basement, la răcoare. Prietenii mei fac bere, vin şi pîine în casă, iar în grădină au plantat roşii, castraveţi, pătrunjel şi leuştean.
Nu ştiu dacă Avem di tăti al celor de la Planeta Moldova are videoclip. Dacă n-are, acesta ar trebui neapărat filmat într-un magazin românesc din Canada. Aşa e, avem di tăti, şi Eugenii, şi apă minerală Borsec, şampon cu urzică şi ceai de coada şoricelului la 89 de cenţi cutia, napolitane Dănuţ şi Integrama Maxim, şi cîte şi mai cîte. Deli-urile îşi fac reclamă în ziarele de limbă română. Hanu Ancuţei, cu un praf de Tezaur folcloric. Flămîndul drumeţ român prin Canada e chemat să se ospăteze cu bucate ca la mama acasă, de să-i lase gura apă. Textul e de obicei însoţit de imaginea unei ţărăncuţe cu maramă sau a unui platou de cîrnaţi cu ştergar alături. Citind, ai zice că patronii te aşteaptă cu pîine şi sare în uşa magazinului. Scenariul acesta suav e tulburat doar de vînzătoarea care dă ochii peste cap dacă nu te hotărăşti mai repede ce vrei, savarină sau ecler. Sau de colega ei care, deşi te-a auzit vorbind româneşte, îţi spune treiş'cinci, apoi thirty-five atunci cînd trebuie să plăteşti. Aşa că...
Să vorbim Românian
Românii pe care i-am cunoscut aici vorbesc 95% româneşte. Restul e engleză sau rongleză. Ionescu are mortgage-ul mic, că a dat mult la downpayment. Luna asta e sale la IKEA, hai şi noi. Şi tot aşa. N-o fac din snobism, ci fiindcă pur şi simplu, în momentul în care au plecat din ţară, nu intraseră în contact cu nici una din aceste realităţi, normale de altfel într-o societate de consum. Cine făcea în România, în '91 sau '92, ipotecă să-şi cumpere casă? Iar magazinele de acasă au început să aibă sezon de reduceri abia după 2000. Românii din poveste trăiau deja de ani buni în Canada şi învăţaseră de mult cum e cu sale-urile. Totuşi n-am înţeles niciodată de ce nimeni de aici nu mai merge în centru, ci în downtown. Întrebare fără răspuns.
Există, bineînţeles, şi cuvinte schimonosite sau alăturări ridicole pe care de obicei le observi în reclamele magazinelor, companiilor sau diverselor aşezăminte româneşti de aici. Pe site-ul unui magazin am văzut fotografia unui castron cu chiftele. Mă aşteptam să le numească meatballs, dar nu. Kiftele. În altă fotografie vedem o friptură de pork just like home. Un alt magazin te anunţă că asigură delivery. Stai şi te întrebi cum de pot convieţui în acelaşi text de cinci rînduri bucatele gustoase ca la mama acasă cu pork-ul şi delivery-ul. E ca o poveste în care Făt-Frumos are barcă cu motor în loc de cal.
Cu toate astea, campioana absolută în materie de rongleză vine din altă parte. E o casă de odihnă amplasată pe un teren pristin înconjurat de copaci maturi, cu pond de apă şi gazebo.
Să petrecem în Canada ca în România
...de Thanksgivings' Day, de exemplu, pe care îl sărbătoresc şi românii de aici. Primeşti la masă curcan umplut, cu garnitură de sos de afine, adică mîncarea tradiţională a acestei sărbători. Dar mai primeşti şi salată boeuf, icre, o bunătate, ascultă-mă pe mine, sau chiar sarmale, dacă a avut gazda timp să gătească mai mult. La sfîrşit, tort de ciocolată în loc de plăcintă cu dovleac. La televizor, American Idol sau vremea în Canada, pe mute, ca să se audă mai bine CD-ul cu muzică românească. Orice, românească să fie. Dan Spătaru, Mondial sau Vank. Dacă gazda are antenă de români, cu atît mai bine. Ne uităm cu toţii la Iarba verde de acasă sau Liceenii, difuzat a nu se ştie cîta oară pe România Internaţional. Acum douăzeci de ani, aceiaşi oameni se duceau probabil în vizită la vecinii cu video sau dădeau pe bulgari ca să scape de filmele cu Emil Hossu construind metroul sau Mircea Diaconu, veterinar într-un sat de munte. Acum zîmbesc cînd se uită la filmele heirupiste ale anilor '80 şi revăd cu nostalgie tinereţea sau adolescenţa lor. Filmul nu mai e propagandă. E o amintire de atunci.
La sfîrşitul poveştii despre românii-canadieni, am să trec pe la consulatul românesc din Toronto. Toţi românii pe care i-am cunoscut aici au avut de-a face măcar o dată cu acest loc, aflat la etajul cinci, la cap de coridor, într-o clădire de birouri. Uşa cu clopoţel se deschide către o cameră îngustă, la capătul căreia se află un ghişeu. Românii care îşi aşteaptă rîndul te măsoară din cap pînă în picioare. Aşa o să faci şi tu cu viitorii vizitatori, după ce ai luat un bon de ordine din carton maroniu, i-ai dat paşaportul domnului mustăcios de la ghişeu şi te-ai aşezat pe unul din scaunele pliante. Suspendat într-un colţ al camerei, un televizor. De trei ori am fost la consulat, de trei ori am dat peste aceeaşi muzică populară cu chiuituri şi pocnit din degete. În acest timp, cineva lipeşte timbre fiscale şi pune ştampile pe actele pentru care ai venit. Gata. Numărul 17! Mă duc să iau hîrtiile de la ghişeu. Aţi scris Cristina în loc de Cristiana pe chitanţă, observ. Mă gîndesc că o fi important ca al doilea nume să fie scris corect, chiar dacă e vorba doar de o chitanţă. Lăsaţi, domnişoară, îmi răspunde domnul mustăcios, făcînd cu ochiul. Tot aia e!"
Laura VIŞAN
"Cum recunoşti românul canadian
Locuiesc în Canada de aproape un an şi jumătate. Visam la o existenţă boemă, aşa cum citisem cu mare încîntare în amintirile de studenţie ale domnului Cioroianu. Ei da, dînsul povestea despre frumosul Québec, iar eu mă îndreptam spre St. Catharines, un orăşel din Ontario, aproape de cascada Niagara. Cu toate astea, mă şi vedeam la cerealele de dimineaţă alături de colegii de casă, în parc cu bicicletele, sau cu un laptop în faţă, arătîndu-le poze din România. Am luat cu mine un CD cu fotografii din Bucureştiul interbelic, pe care speram naiv să le arăt viitorilor mei colegi, canadieni, chinezi, ruşi sau marocani. Cu cît mai diverşi, cu atît mai bine.
Dar întîmplarea a făcut să fiu înconjurată de români ajunşi în Canada cu opt sau zece ani în urmă, mai degrabă decît de studenţi internaţionali. Oameni ale căror bucurii sau obligaţii sînt destul de diferite de acelea ale unui graduate student.
Povestea care urmează e despre ritualurile lor de fiecare zi, aşa cum le-am perceput eu. În mare, viaţa lor se aseamănă destul de mult cu aceea a canadianului de mijloc: serviciu opt ore pe zi, două-trei vacanţe pe an în Caraibe sau Europa, cumpărat casă cu mortgage şi maşină în leasing, plătit bill-uri prin Internet etc. Însă privindu-i de aproape, îţi dai seama că au păstrat multe din obiceiurile de acasă, pe care le-au adaptat la realitatea canadiană. Iată cîteva din ele:
Să mîncăm româneşte (şi europeneşte)
"Mîncarea din supermarketurile canadiene e modificată genetic şi fără gust." Acesta este unul dintre cele mai răspîndite mituri urbane în rîndul românilor care ajung în Canada. Prin urmare, mulţi dintre ei cumpără doar fructe, legume, lapte şi ouă de la supermarket. Şunca de Praga şi salamul Szegedi sînt de la magazinul polonez sau românesc, brînza de la italieni, iar prăjiturile şi pateurile de la ruşi sau de la greci. Le place să mănînce bine. Mulţi români şi-au adus aici şi părinţii, care gătesc ca acasă. Înainte de Crăciun, unii dintre ei fac tobă, caltaboş şi cîrnaţi, pe care îi atîrnă în basement, la răcoare. Prietenii mei fac bere, vin şi pîine în casă, iar în grădină au plantat roşii, castraveţi, pătrunjel şi leuştean.
Nu ştiu dacă Avem di tăti al celor de la Planeta Moldova are videoclip. Dacă n-are, acesta ar trebui neapărat filmat într-un magazin românesc din Canada. Aşa e, avem di tăti, şi Eugenii, şi apă minerală Borsec, şampon cu urzică şi ceai de coada şoricelului la 89 de cenţi cutia, napolitane Dănuţ şi Integrama Maxim, şi cîte şi mai cîte. Deli-urile îşi fac reclamă în ziarele de limbă română. Hanu Ancuţei, cu un praf de Tezaur folcloric. Flămîndul drumeţ român prin Canada e chemat să se ospăteze cu bucate ca la mama acasă, de să-i lase gura apă. Textul e de obicei însoţit de imaginea unei ţărăncuţe cu maramă sau a unui platou de cîrnaţi cu ştergar alături. Citind, ai zice că patronii te aşteaptă cu pîine şi sare în uşa magazinului. Scenariul acesta suav e tulburat doar de vînzătoarea care dă ochii peste cap dacă nu te hotărăşti mai repede ce vrei, savarină sau ecler. Sau de colega ei care, deşi te-a auzit vorbind româneşte, îţi spune treiş'cinci, apoi thirty-five atunci cînd trebuie să plăteşti. Aşa că...
Să vorbim Românian
Românii pe care i-am cunoscut aici vorbesc 95% româneşte. Restul e engleză sau rongleză. Ionescu are mortgage-ul mic, că a dat mult la downpayment. Luna asta e sale la IKEA, hai şi noi. Şi tot aşa. N-o fac din snobism, ci fiindcă pur şi simplu, în momentul în care au plecat din ţară, nu intraseră în contact cu nici una din aceste realităţi, normale de altfel într-o societate de consum. Cine făcea în România, în '91 sau '92, ipotecă să-şi cumpere casă? Iar magazinele de acasă au început să aibă sezon de reduceri abia după 2000. Românii din poveste trăiau deja de ani buni în Canada şi învăţaseră de mult cum e cu sale-urile. Totuşi n-am înţeles niciodată de ce nimeni de aici nu mai merge în centru, ci în downtown. Întrebare fără răspuns.
Există, bineînţeles, şi cuvinte schimonosite sau alăturări ridicole pe care de obicei le observi în reclamele magazinelor, companiilor sau diverselor aşezăminte româneşti de aici. Pe site-ul unui magazin am văzut fotografia unui castron cu chiftele. Mă aşteptam să le numească meatballs, dar nu. Kiftele. În altă fotografie vedem o friptură de pork just like home. Un alt magazin te anunţă că asigură delivery. Stai şi te întrebi cum de pot convieţui în acelaşi text de cinci rînduri bucatele gustoase ca la mama acasă cu pork-ul şi delivery-ul. E ca o poveste în care Făt-Frumos are barcă cu motor în loc de cal.
Cu toate astea, campioana absolută în materie de rongleză vine din altă parte. E o casă de odihnă amplasată pe un teren pristin înconjurat de copaci maturi, cu pond de apă şi gazebo.
Să petrecem în Canada ca în România
...de Thanksgivings' Day, de exemplu, pe care îl sărbătoresc şi românii de aici. Primeşti la masă curcan umplut, cu garnitură de sos de afine, adică mîncarea tradiţională a acestei sărbători. Dar mai primeşti şi salată boeuf, icre, o bunătate, ascultă-mă pe mine, sau chiar sarmale, dacă a avut gazda timp să gătească mai mult. La sfîrşit, tort de ciocolată în loc de plăcintă cu dovleac. La televizor, American Idol sau vremea în Canada, pe mute, ca să se audă mai bine CD-ul cu muzică românească. Orice, românească să fie. Dan Spătaru, Mondial sau Vank. Dacă gazda are antenă de români, cu atît mai bine. Ne uităm cu toţii la Iarba verde de acasă sau Liceenii, difuzat a nu se ştie cîta oară pe România Internaţional. Acum douăzeci de ani, aceiaşi oameni se duceau probabil în vizită la vecinii cu video sau dădeau pe bulgari ca să scape de filmele cu Emil Hossu construind metroul sau Mircea Diaconu, veterinar într-un sat de munte. Acum zîmbesc cînd se uită la filmele heirupiste ale anilor '80 şi revăd cu nostalgie tinereţea sau adolescenţa lor. Filmul nu mai e propagandă. E o amintire de atunci.
La sfîrşitul poveştii despre românii-canadieni, am să trec pe la consulatul românesc din Toronto. Toţi românii pe care i-am cunoscut aici au avut de-a face măcar o dată cu acest loc, aflat la etajul cinci, la cap de coridor, într-o clădire de birouri. Uşa cu clopoţel se deschide către o cameră îngustă, la capătul căreia se află un ghişeu. Românii care îşi aşteaptă rîndul te măsoară din cap pînă în picioare. Aşa o să faci şi tu cu viitorii vizitatori, după ce ai luat un bon de ordine din carton maroniu, i-ai dat paşaportul domnului mustăcios de la ghişeu şi te-ai aşezat pe unul din scaunele pliante. Suspendat într-un colţ al camerei, un televizor. De trei ori am fost la consulat, de trei ori am dat peste aceeaşi muzică populară cu chiuituri şi pocnit din degete. În acest timp, cineva lipeşte timbre fiscale şi pune ştampile pe actele pentru care ai venit. Gata. Numărul 17! Mă duc să iau hîrtiile de la ghişeu. Aţi scris Cristina în loc de Cristiana pe chitanţă, observ. Mă gîndesc că o fi important ca al doilea nume să fie scris corect, chiar dacă e vorba doar de o chitanţă. Lăsaţi, domnişoară, îmi răspunde domnul mustăcios, făcînd cu ochiul. Tot aia e!"
Laura VIŞAN
Laura, multumesc pentru ca mi-ai permis sa "te postez" aici!
Wednesday, March 11, 2009
Pisici
Drama: lui Miriam i-au spart casa! fiind singura are alarma si dimineata pe la 9 si jumate a primit telefon de la politie sa vina de urgenta acasa ca uite bucurie: i-au intrat hotii pe un geam din spate. A plecat acasa val vartej, m-a durut sufletul cand ma gandeam prin ce trece, fiind patita...
A venit ieri si la pranz ne-a povestit ce si cum, si in special cum i-au fost afectate pisicile de aceasta intruziune.
Asta a fost punctul de pornire: toata discutia de la masa s-a invartit in jurul pisicilor :)
Glen, aaaa, Glen e un povestitor, atat de bun incat noi ceilalti lasam furculitza, lingura, betele jos si in caz ca ne avertizeaza ca e hilarious, avem grija sa nu avem nimic in gura, ca ne zboara pe nas, pe gura in hohote de ras!
Cu studii in actorie, dupa ce a cochetat o vreme cu scena, s-a retras in spatele scenei, iar dupa o perioada a decis ca ii trebuie si o meserie care sa ii aduca un venit constant, ca viata pe scena sau in spatele scenei nu e una usoara, mai degraba a dracului de grea! tipul e smart, metro si are un farmec personal ce face de neinteles de ce e inca singur si la 35 de ani! Noi am banuit o vreme ca e gay, dar se pare ca nu, dar cine poate sa bage mana in foc?
Glen e alergic la pisici, Glen e obsedat de curatenie si de culorile alb si negru. Poarta in general numai negru, iar dupa propriile declaratii are bucataria si dormitorul in condo albe.
Ei, si Glen ne povesteste ieri una din aventurile lui cu pisici: am lasat cu totii ca la un semn jos furculiza, lingura, bete, pai, sticla cu apa sau suc si ...
Cald, usa la terasa deschisa, ii intra intr-o seara o pisica in casa: cu zgarda, cu nume, Cookie, daca imi aduc bine aminte, si cu un nr de telefon.
Cookie, prietenoasa, s-a instalat intr-un fotoliu, a inceput sa toarca. Glen mirat, a asteptat cam jumate de ora apoi l-a cercetat. A notat numarul de telefon si a inceput sa sune. Nici un rezultat. Apoi Cookie a inceput sa exploreze apartamentul, fiecare coltisor, sa il adulmece si se pare ca a fost satisfacut de inspectie ca s-a asezat din nou in fotoliu, reluandu-si torsul.
Fiind deja ora tarzie, Glen inhata pisica si incepe sa ciocane la vecini, 3 etaje in sus si in jos, poate scapa de musafirul nepoftit. Nimeni nu parea sa stie cine e frumusetea de pisica, tare ingrijita si well behaved.
Ora tarzie, suna o prietena posesoare de pisici care ii aduce mancare pisiceasca si nisip pentru dejectii pisicesti, si apoi Glen se resemneaza. Asta e, isi ia o cutie mare de servetele si se inarmeaza cu rabdare pentru o noapte de stranut si alte neplaceri cauzate de alergie.
A doua zi dimineata, constata ca nimic nu e miscat de la locul lui, Cookie e o lady, si pleaca cam cu sufletul indoit la servici. Ii vine ideea sa trimita un mesaj la nr de pe zgarda, explicand situatia, gandindu-se ca poate e un celular cu posesorul intr-o calatorie out of state.
Primeste telefon de la o vecina nesunata in seara precedenta, cum ca Cookie e pisica prietenului ei, aflata la ea cat prietenul e intr-o calatorie de afaceri prin sudul Americii, si stabilesc ca dupa servici sa se intalneasca.
Ajuns acasa, Glen face inspectie casei, satisfacut, Cookie stiil a lady, mancat delicat, facut nevoi in cutie, nici un accident, nici o zgaraietura, nici un pantof muscat, nimic. Apare si vecina, si stau la un pahar de vorba si de vin, despre teatru, mai descopera si niste cunostinte comune. La un moment dat, realizeaza ca Cookie a disparut, asa ca il cauta si il gaseste ascuns adanc in closetul cu haine. Vecina il ia pe Cookie in brate, cu gandul sa iasa pe usa, dar isi mai aduce aminte de un subiect de vorba, asa ca ii da drumul pisicii, si mai intarzie in usa 15 min. Cand sa plece reapare Cookie, tacticos, Glen isi ia la revedere si se gandeste ca acum ar fi cazul sa curete parul inevitabil lasat in urma de musafirul neasteptat. In drum spre baie, incepe sa simta un miros naucitor, si in dreptul dormitorului realizeaza ca ceva e in neregula big time.
Un val de miros out of this world il izbeste cand sa intre in dormitor, aprinde lumina si ochii ii ies din orbite la vederea....oooooo, nici nu va puteti imagina ce i-au vazut ochii, expresia lui a fost: Cookie a scris fuck you cu excremente pe lenjeria alba de pe pat, de suparare ca e dat inapoi!
A sunat vecina, care a inlemnit in telefon cand a auzit, explicatia a fost ca Cookie uraste sa fie lasat la ea, care are in dotare un catel si o pisica dusmani declarati, total, ai lui Cookie. S-a oferit sa suporte chetuielile de inlocuire a lenjeriei, jenata si ingrozita in acelasi timp.
Glen, cu un carlig pe nas, a strans lenjeria, a pus-o intr-un sac de gunoi si direct cu ea la curatatorie. L-a avertizat pe cel de acolo sa nu deschida sacul, ala, cunoscator l-a intrebat: kk, pp or cat vomit?
Dupa o saptamana a recuperat lenjeria impecabila, a pus-o pe pat si a zis ca e un capitol incheiat (a pus nota de plata in cutia postala a vecinei). Noaptea, insa, dezastru, il izbeste un cosmar oribil cum ca e ingropat intr-un morman de kk pisicesc, si Cookie ranjeste amenintator de sus!
Asa ca a strans lenjeria, pus in sac de gunoi si aruncat...
ma tot invart in jurul calculatorului cautand sa gasesc o incheiere potrivita, dar nu-mi iese nimic, asa ca, cu gandul la Tanu, motanul nostru cel smecher lasat la parintii mei, ma opresc aici
O primavara frumoasa (eu mai sper)
A venit ieri si la pranz ne-a povestit ce si cum, si in special cum i-au fost afectate pisicile de aceasta intruziune.
Asta a fost punctul de pornire: toata discutia de la masa s-a invartit in jurul pisicilor :)
Glen, aaaa, Glen e un povestitor, atat de bun incat noi ceilalti lasam furculitza, lingura, betele jos si in caz ca ne avertizeaza ca e hilarious, avem grija sa nu avem nimic in gura, ca ne zboara pe nas, pe gura in hohote de ras!
Cu studii in actorie, dupa ce a cochetat o vreme cu scena, s-a retras in spatele scenei, iar dupa o perioada a decis ca ii trebuie si o meserie care sa ii aduca un venit constant, ca viata pe scena sau in spatele scenei nu e una usoara, mai degraba a dracului de grea! tipul e smart, metro si are un farmec personal ce face de neinteles de ce e inca singur si la 35 de ani! Noi am banuit o vreme ca e gay, dar se pare ca nu, dar cine poate sa bage mana in foc?
Glen e alergic la pisici, Glen e obsedat de curatenie si de culorile alb si negru. Poarta in general numai negru, iar dupa propriile declaratii are bucataria si dormitorul in condo albe.
Ei, si Glen ne povesteste ieri una din aventurile lui cu pisici: am lasat cu totii ca la un semn jos furculiza, lingura, bete, pai, sticla cu apa sau suc si ...
Cald, usa la terasa deschisa, ii intra intr-o seara o pisica in casa: cu zgarda, cu nume, Cookie, daca imi aduc bine aminte, si cu un nr de telefon.
Cookie, prietenoasa, s-a instalat intr-un fotoliu, a inceput sa toarca. Glen mirat, a asteptat cam jumate de ora apoi l-a cercetat. A notat numarul de telefon si a inceput sa sune. Nici un rezultat. Apoi Cookie a inceput sa exploreze apartamentul, fiecare coltisor, sa il adulmece si se pare ca a fost satisfacut de inspectie ca s-a asezat din nou in fotoliu, reluandu-si torsul.
Fiind deja ora tarzie, Glen inhata pisica si incepe sa ciocane la vecini, 3 etaje in sus si in jos, poate scapa de musafirul nepoftit. Nimeni nu parea sa stie cine e frumusetea de pisica, tare ingrijita si well behaved.
Ora tarzie, suna o prietena posesoare de pisici care ii aduce mancare pisiceasca si nisip pentru dejectii pisicesti, si apoi Glen se resemneaza. Asta e, isi ia o cutie mare de servetele si se inarmeaza cu rabdare pentru o noapte de stranut si alte neplaceri cauzate de alergie.
A doua zi dimineata, constata ca nimic nu e miscat de la locul lui, Cookie e o lady, si pleaca cam cu sufletul indoit la servici. Ii vine ideea sa trimita un mesaj la nr de pe zgarda, explicand situatia, gandindu-se ca poate e un celular cu posesorul intr-o calatorie out of state.
Primeste telefon de la o vecina nesunata in seara precedenta, cum ca Cookie e pisica prietenului ei, aflata la ea cat prietenul e intr-o calatorie de afaceri prin sudul Americii, si stabilesc ca dupa servici sa se intalneasca.
Ajuns acasa, Glen face inspectie casei, satisfacut, Cookie stiil a lady, mancat delicat, facut nevoi in cutie, nici un accident, nici o zgaraietura, nici un pantof muscat, nimic. Apare si vecina, si stau la un pahar de vorba si de vin, despre teatru, mai descopera si niste cunostinte comune. La un moment dat, realizeaza ca Cookie a disparut, asa ca il cauta si il gaseste ascuns adanc in closetul cu haine. Vecina il ia pe Cookie in brate, cu gandul sa iasa pe usa, dar isi mai aduce aminte de un subiect de vorba, asa ca ii da drumul pisicii, si mai intarzie in usa 15 min. Cand sa plece reapare Cookie, tacticos, Glen isi ia la revedere si se gandeste ca acum ar fi cazul sa curete parul inevitabil lasat in urma de musafirul neasteptat. In drum spre baie, incepe sa simta un miros naucitor, si in dreptul dormitorului realizeaza ca ceva e in neregula big time.
Un val de miros out of this world il izbeste cand sa intre in dormitor, aprinde lumina si ochii ii ies din orbite la vederea....oooooo, nici nu va puteti imagina ce i-au vazut ochii, expresia lui a fost: Cookie a scris fuck you cu excremente pe lenjeria alba de pe pat, de suparare ca e dat inapoi!
A sunat vecina, care a inlemnit in telefon cand a auzit, explicatia a fost ca Cookie uraste sa fie lasat la ea, care are in dotare un catel si o pisica dusmani declarati, total, ai lui Cookie. S-a oferit sa suporte chetuielile de inlocuire a lenjeriei, jenata si ingrozita in acelasi timp.
Glen, cu un carlig pe nas, a strans lenjeria, a pus-o intr-un sac de gunoi si direct cu ea la curatatorie. L-a avertizat pe cel de acolo sa nu deschida sacul, ala, cunoscator l-a intrebat: kk, pp or cat vomit?
Dupa o saptamana a recuperat lenjeria impecabila, a pus-o pe pat si a zis ca e un capitol incheiat (a pus nota de plata in cutia postala a vecinei). Noaptea, insa, dezastru, il izbeste un cosmar oribil cum ca e ingropat intr-un morman de kk pisicesc, si Cookie ranjeste amenintator de sus!
Asa ca a strans lenjeria, pus in sac de gunoi si aruncat...
ma tot invart in jurul calculatorului cautand sa gasesc o incheiere potrivita, dar nu-mi iese nimic, asa ca, cu gandul la Tanu, motanul nostru cel smecher lasat la parintii mei, ma opresc aici
O primavara frumoasa (eu mai sper)
Wednesday, March 4, 2009
Warning
Iar va intoxic cu ceva care nu-mi apartine, dar care e pe cat de amuzant, pe atat de real:
(iertare)
Iata citeva instructiuni REALE de pe ambalajele unor produse aflate actualmente pe piata.
Pe brosura unui uscator de par Rowenta : A nu se utiliza in timp ce dormiti.(La naiba, da' numa atunci am timp sa ma ocup de parul meu !)
Pe o punga de chipsuri Fritos : Puteti fi un castigator ! Nu e necesar sa cumparati. Detalii in interior. (asta probabil e o invitatie sa ciordesti pachetul)
Pe un sapun Dial : Mod de folosire - A se utiliza ca un sapun obisnuit. (Zaaaau? ..... adica cum ?)
Pe unele produse congelate Swanson : Sugestii de preparare - Decongelati. (Dar e doar o sugestie)
Pe punga unei casti de par pentru baie, dintr-un hotel de 4 stele : Se pune pe cap. (Awwww, shiiiit !)
Pe fundul unei cutiii de Tiramisu marca ItalGelato : Nu rasturnati cutia. (Prea tarziu, ati pierdut !)
Pe o budinca semipreparat Dr Oetker : Acest produs va fi cald o data reincalzit. (Sunteti sigur ???)
Pe cutia unui fier de calcat (Rowenta loveste din nou) : Nu calcati hainele direct pe corp ! (Da, dar as economisi o groaza de timp...)
Pe o sticla de sirop contra tusei pentru copii marca GlaxoWelcome : Nu conduceti automobilul ! Nu operati masini grele ! (ar trebui sa le mai interzica copiilor si sa aiba menopauza, si s-a acoperit cam tot)
Pe o sticla de Nytol (somnifer) : Atentie: Poate produce somnolenta. (Pa buneeee ?!?)
Pe cutia unui set de beculete de pom chinezesti : A se utiliza numai in interior sau exterior. (deci, sa fie clar, cine le utilizeaza sub apa sau in cosmos pierde garantia !)
Pe manualul unui robot de bucatarie japonez : A nu se folosi in alte scopuri. (Hmmmm, asta ma face tare curios...)
Pe o cutie de arahide Sainsbury : Atentie - contine arahide. (poate explodeaza .......)
Pe o punga de arahide de la o cursa American Airlines : Instructiuni: deschideti punga, mancati arahidele. (chiar, nu invers ?)
Pe manualul unei drujbe Husqvarna : Nu incercati sa opriti lantul cu mana sau alte organe. (aaaaa, asta o fi fost modelul Lorena Bobbit !)
Pe un costum de Superman pentru copii : Acest costum nu va permite sa zburati. (Da' ce, altele iti permit ?)
Pe o periuta de dinti oferita gratuit la un cabinet stomatologic : Utilizati partea cu peri de plastic. (Pe bune !!!)
(iertare)
Iata citeva instructiuni REALE de pe ambalajele unor produse aflate actualmente pe piata.
Pe brosura unui uscator de par Rowenta : A nu se utiliza in timp ce dormiti.(La naiba, da' numa atunci am timp sa ma ocup de parul meu !)
Pe o punga de chipsuri Fritos : Puteti fi un castigator ! Nu e necesar sa cumparati. Detalii in interior. (asta probabil e o invitatie sa ciordesti pachetul)
Pe un sapun Dial : Mod de folosire - A se utiliza ca un sapun obisnuit. (Zaaaau? ..... adica cum ?)
Pe unele produse congelate Swanson : Sugestii de preparare - Decongelati. (Dar e doar o sugestie)
Pe punga unei casti de par pentru baie, dintr-un hotel de 4 stele : Se pune pe cap. (Awwww, shiiiit !)
Pe fundul unei cutiii de Tiramisu marca ItalGelato : Nu rasturnati cutia. (Prea tarziu, ati pierdut !)
Pe o budinca semipreparat Dr Oetker : Acest produs va fi cald o data reincalzit. (Sunteti sigur ???)
Pe cutia unui fier de calcat (Rowenta loveste din nou) : Nu calcati hainele direct pe corp ! (Da, dar as economisi o groaza de timp...)
Pe o sticla de sirop contra tusei pentru copii marca GlaxoWelcome : Nu conduceti automobilul ! Nu operati masini grele ! (ar trebui sa le mai interzica copiilor si sa aiba menopauza, si s-a acoperit cam tot)
Pe o sticla de Nytol (somnifer) : Atentie: Poate produce somnolenta. (Pa buneeee ?!?)
Pe cutia unui set de beculete de pom chinezesti : A se utiliza numai in interior sau exterior. (deci, sa fie clar, cine le utilizeaza sub apa sau in cosmos pierde garantia !)
Pe manualul unui robot de bucatarie japonez : A nu se folosi in alte scopuri. (Hmmmm, asta ma face tare curios...)
Pe o cutie de arahide Sainsbury : Atentie - contine arahide. (poate explodeaza .......)
Pe o punga de arahide de la o cursa American Airlines : Instructiuni: deschideti punga, mancati arahidele. (chiar, nu invers ?)
Pe manualul unei drujbe Husqvarna : Nu incercati sa opriti lantul cu mana sau alte organe. (aaaaa, asta o fi fost modelul Lorena Bobbit !)
Pe un costum de Superman pentru copii : Acest costum nu va permite sa zburati. (Da' ce, altele iti permit ?)
Pe o periuta de dinti oferita gratuit la un cabinet stomatologic : Utilizati partea cu peri de plastic. (Pe bune !!!)
Tantar
Nu am chef major de scris, dar in acelasi timp 2 chestii ma sacaie ca un tantar nepoliticos intr-o noapte calda de vara. Stiti voi, pe terasa seara, caldura se mai potoleste, aerul e respirabil, intins pe sezlong, cand ai o bere in dreapta si un chips in stanga si auzi nepoliticosul bazaind pe la urechea ta cautand sa aterizeze sa se hraneasca, si nu te decizi ce sa lasi din mana ca sa pocnesti animalu!
Prima ar fi asta: dupa cateva luni de abstinenta ma decid sa fac o cura de shopping, asta in conditiile in care din decembrie, de la boxin'day nu am mai calcat prin mall (de necrezut, stiu). Inham sotul, si pornim, prima data prin niste outleuri, bleah, ori ma babesc, ori moda asta o ia rara pe anotimp ce trece si ma face pe mine sa par ca bunica Sultana care se mira saraca de fiecare data cand ne vedea tinutele: aoleu maica, da asta se poarta cum?
Apoi in mall, in magazine mai de doamne ajuta, si dupa ture si ture prin toate departamentele ma loveste brusc realizarea: nimic de iarna, tot de primavara si vara! sunt naucita, total, afara sunt minus 20 de grade, nu se intrevede nimic in afara de aer arctic, si astia au inebunit? Pai eu vroiam niste pantaloni de stofa, niste camasi cu maneca lunga, nimic, nimic, nimic... Sunt socata si incep sa bantui prin mall ( aaaaaaa, nici cizmulite, ghetute, nimic, sandale si pantofi ranjesc de pe raft) si undeva, intr-un colt, intr-un magazin in care rar intru, adica mai deloc, ca are cuvantul ala oribil de discriminator in titulatura: petite, gasesc o hainuta de iarna, redusa si iar redusa si o inhat fericita o probez si o cumpar repede, de frica ca e doar un miraj si ca am vedenii de foame si de atata alergatura prin mall
Asta e prima mea sacaiala, mai frate, cred ca nu e fiinta care respira aer mai dornica ca mine de caldura, de primavara, de vara, da nici asa, asta e dispret in nas: si ce daca afara sunt minus 20, noi expunem bikini!
Al doilea tantar:
inca din tara am fost fan inrait al Amazing Race-ului. Ma uitam cum oameni pusi in situatii diferite, pusi sa gaseasca o solutie rapida se descurca, si ziceam ai naibii americani, uite ca nu se ratacesc pe aeroporturi, pe autstrada, numai mie mi se pare extraterestrial toata incalcitura asta de strazi semne si alte cele.
Dupa vreun an de Canada nu mi s-a mai parut atat de nemaipomenit, mare branza sa te descurci intr-un aeroport, mare scofala sa sofezi pe panglicile autostrazilor, dar ineditul show-ului ma face sa stau lipita de tv in fiecare duminica seara, la 8 sa vad unde se mai plimba echipajele, care e eliminat si tot asa...
Si uite ca ajung in Romania, waw, cu precautie, is curioasa de mor sa vad ce probe au de facut, pe unde ii duce. Si incepe bine, prima oprire in Bucuresti, cu inevitabila: da Bucharest e in Romania? credeam ca e in Ungaria (da doamne sa pici din competitie, scofargit-o, ai chiulit la geografie?), cum ziceam, prima oprire la Lia Manoliu unde ii pune pe concurenti sa faca gimnastica, mulgand imaginea Nadiei, waw, mi-a placut, super. I-a imbracat in costume de gimnastica cu tricolorul hihi...
Apoi iau drumul spre Brasov, spre Biserica Neagra, pfiu, taci ca nu e rau, da nu se opresc aici, au de ales: intre a merge intr-o satra de tigani si a cara sicrie prin padure si impala patrate de lemn sangerand in spiritul lui Dracula...ho,ho, ho, frana
Ce treaba au tiganii cu Romania? de ce trebuia proba tocmai in satra? Mi-a mai venit inima la loc, taraful canta muzica romaneasca populara, nu manele, pfiu, am scapat, dar, dar, dar, proba era sa incarce o caruta cu tot ce are un tigan in gospodarie si sa mute tot calabalacul in alta poiana: si dai si incarca jumate de carcasa de dacie, roate, aragaz mizerabil, ghiuvete, tobe de esapament, nu exagerez cu nimic, pozele sunt pe site-ul oficial al emisiunii...Deja eram tare iritata, pai sigur or sa ma intrebe la servici daca eu sunt tiganca, cu tenul meu creol (noroc ca nu sunt astia prea la curent cu stirile din Italia, nefiind o tara vorbitoare de limba engleza nu-i prea intereseaza pe canadieni, nefiind in top pe lista lor cand e vorba de calatorii)
Si vine bomba, unor concurenti le dispare geanta cu acte, lasata la vedere cat sa faca proba, si o cauta, si o cauta, si alearga, aveau bani si aveau actele toate, si eu clocoteam, si o tiganca grasa ranjea cand ii vedea cum alearga ca disperatii sa isi recupereze actele. Si intra pauza publicitara, eu eram fara glas, si minutele treceau ca orele si reincepe si un bulibasa le scoate geanta din caruta cu care plimbasera calabalicul la proba, concurentii socati, ca ei stiau unde lasasera geanta, o scurta reluare cum acestia lasa geanta pe iarba la inceputul probei si se trece mai departe. Simtiti cum clocoteste singele in mine?
Episodul se incheie cu castelul Bran in fundal, cu un naist cantand divin si intampinand concurentii...
N-am mai zis nimic de taximetristi dornici de a face un ban dar habar n-au unde sa ii duc pe concurenti, concurenti iritati, nervosi si injurand de draci, dar asta vezi in fiecare episod, in fiecare tara, not big deal...
o primavara calda va doresc!
Prima ar fi asta: dupa cateva luni de abstinenta ma decid sa fac o cura de shopping, asta in conditiile in care din decembrie, de la boxin'day nu am mai calcat prin mall (de necrezut, stiu). Inham sotul, si pornim, prima data prin niste outleuri, bleah, ori ma babesc, ori moda asta o ia rara pe anotimp ce trece si ma face pe mine sa par ca bunica Sultana care se mira saraca de fiecare data cand ne vedea tinutele: aoleu maica, da asta se poarta cum?
Apoi in mall, in magazine mai de doamne ajuta, si dupa ture si ture prin toate departamentele ma loveste brusc realizarea: nimic de iarna, tot de primavara si vara! sunt naucita, total, afara sunt minus 20 de grade, nu se intrevede nimic in afara de aer arctic, si astia au inebunit? Pai eu vroiam niste pantaloni de stofa, niste camasi cu maneca lunga, nimic, nimic, nimic... Sunt socata si incep sa bantui prin mall ( aaaaaaa, nici cizmulite, ghetute, nimic, sandale si pantofi ranjesc de pe raft) si undeva, intr-un colt, intr-un magazin in care rar intru, adica mai deloc, ca are cuvantul ala oribil de discriminator in titulatura: petite, gasesc o hainuta de iarna, redusa si iar redusa si o inhat fericita o probez si o cumpar repede, de frica ca e doar un miraj si ca am vedenii de foame si de atata alergatura prin mall
Asta e prima mea sacaiala, mai frate, cred ca nu e fiinta care respira aer mai dornica ca mine de caldura, de primavara, de vara, da nici asa, asta e dispret in nas: si ce daca afara sunt minus 20, noi expunem bikini!
Al doilea tantar:
inca din tara am fost fan inrait al Amazing Race-ului. Ma uitam cum oameni pusi in situatii diferite, pusi sa gaseasca o solutie rapida se descurca, si ziceam ai naibii americani, uite ca nu se ratacesc pe aeroporturi, pe autstrada, numai mie mi se pare extraterestrial toata incalcitura asta de strazi semne si alte cele.
Dupa vreun an de Canada nu mi s-a mai parut atat de nemaipomenit, mare branza sa te descurci intr-un aeroport, mare scofala sa sofezi pe panglicile autostrazilor, dar ineditul show-ului ma face sa stau lipita de tv in fiecare duminica seara, la 8 sa vad unde se mai plimba echipajele, care e eliminat si tot asa...
Si uite ca ajung in Romania, waw, cu precautie, is curioasa de mor sa vad ce probe au de facut, pe unde ii duce. Si incepe bine, prima oprire in Bucuresti, cu inevitabila: da Bucharest e in Romania? credeam ca e in Ungaria (da doamne sa pici din competitie, scofargit-o, ai chiulit la geografie?), cum ziceam, prima oprire la Lia Manoliu unde ii pune pe concurenti sa faca gimnastica, mulgand imaginea Nadiei, waw, mi-a placut, super. I-a imbracat in costume de gimnastica cu tricolorul hihi...
Apoi iau drumul spre Brasov, spre Biserica Neagra, pfiu, taci ca nu e rau, da nu se opresc aici, au de ales: intre a merge intr-o satra de tigani si a cara sicrie prin padure si impala patrate de lemn sangerand in spiritul lui Dracula...ho,ho, ho, frana
Ce treaba au tiganii cu Romania? de ce trebuia proba tocmai in satra? Mi-a mai venit inima la loc, taraful canta muzica romaneasca populara, nu manele, pfiu, am scapat, dar, dar, dar, proba era sa incarce o caruta cu tot ce are un tigan in gospodarie si sa mute tot calabalacul in alta poiana: si dai si incarca jumate de carcasa de dacie, roate, aragaz mizerabil, ghiuvete, tobe de esapament, nu exagerez cu nimic, pozele sunt pe site-ul oficial al emisiunii...Deja eram tare iritata, pai sigur or sa ma intrebe la servici daca eu sunt tiganca, cu tenul meu creol (noroc ca nu sunt astia prea la curent cu stirile din Italia, nefiind o tara vorbitoare de limba engleza nu-i prea intereseaza pe canadieni, nefiind in top pe lista lor cand e vorba de calatorii)
Si vine bomba, unor concurenti le dispare geanta cu acte, lasata la vedere cat sa faca proba, si o cauta, si o cauta, si alearga, aveau bani si aveau actele toate, si eu clocoteam, si o tiganca grasa ranjea cand ii vedea cum alearga ca disperatii sa isi recupereze actele. Si intra pauza publicitara, eu eram fara glas, si minutele treceau ca orele si reincepe si un bulibasa le scoate geanta din caruta cu care plimbasera calabalicul la proba, concurentii socati, ca ei stiau unde lasasera geanta, o scurta reluare cum acestia lasa geanta pe iarba la inceputul probei si se trece mai departe. Simtiti cum clocoteste singele in mine?
Episodul se incheie cu castelul Bran in fundal, cu un naist cantand divin si intampinand concurentii...
N-am mai zis nimic de taximetristi dornici de a face un ban dar habar n-au unde sa ii duc pe concurenti, concurenti iritati, nervosi si injurand de draci, dar asta vezi in fiecare episod, in fiecare tara, not big deal...
o primavara calda va doresc!
Monday, March 2, 2009
Se apropie 8 Martie
Am primit asta de la Laura azi si mi-a placut teribil. Da stiu, ar fi cazul sa scriu ceva original dar pur si simplu nu pot. Idei incep sa cloceasca, or sa apara si in scris, scuze pana atunci.
enjoy!
Mean Mums
Someday when my children are old enough to understand the logic that motivates a parent, I will
tell them, as my Mean Mum told me:
I loved you enough . . . to ask where you were going, with whom, and what time you would be home.
I loved you enough to be silent and let you discover that your new best friend was a creep.
I loved you enough to stand over you for two hours while you cleaned your room, a job that should have taken 15 minutes.
I loved you enough to let you see anger, disappointment, and tears in my eyes. Children must
learn that their parents aren't perfect.
I loved you enough to let you assume the responsibility for your actions even when the penalties were so harsh they almost broke my heart.
But most of all, I loved you enough . . . to say NO when I knew you would hate me for it.
Those were the most difficult battles of all. I'm glad I won them, because in the end you won, too.
And someday when your children are old enough tounderstand the logic that motivates parents, you will tell them.
Was your Mum mean? I know mine was. We had the meanest mother in the whole world! While other kids ate candy for breakfast, we had to have cereal, eggs, and toast.
When others had a Pepsi and a Twisties for lunch, we had to eat sandwiches.
And you can guess our mother fixed us a dinner that was different from what other kids had, too.
Mother insisted on knowing where we were at all times. You'd think we were convicts in a prison. She had to know who our friends were, and what we were doing with them. She insisted that if we said we would be gone for an hour, we would be gone for an hour or less.
We were ashamed to admit it, but she had the nerve to break the Child Labor Laws by making us work We had to wash the dishes, make the beds, learn to cook, vacuum the floor, do laundry, empty the trash and all sorts of cruel jobs. I think she would lie awake at night thinking of more things for us to do.
She always insisted on us telling the truth, the whole truth, and nothing but the truth. By the time we were teenagers, she could read our minds and had eyes in the back of her head. Then, life was really tough!
Mother wouldn't let our friends just honk the horn when they drove up. They had to come up to the door so she could meet them. While everyone else could date when they were 12 or 13, we had to wait until we were 16.
Because of our mother we missed out on lots of things other kids experienced. None of us have ever been caught shoplifting, vandalising other's property or ever arrested for any crime. It was all her fault.
Now that we have left home, we are all educated, honest adults. We are doing our best to be mean parents just like Mum was.
I think that is what's wrong with the world today.
It just doesn't have enough mean mums!
PASS THIS ON TO ALL THE MEAN MOTHERS YOU KNOW.
(And Their Kids!!!)
enjoy!
Mean Mums
Someday when my children are old enough to understand the logic that motivates a parent, I will
tell them, as my Mean Mum told me:
I loved you enough . . . to ask where you were going, with whom, and what time you would be home.
I loved you enough to be silent and let you discover that your new best friend was a creep.
I loved you enough to stand over you for two hours while you cleaned your room, a job that should have taken 15 minutes.
I loved you enough to let you see anger, disappointment, and tears in my eyes. Children must
learn that their parents aren't perfect.
I loved you enough to let you assume the responsibility for your actions even when the penalties were so harsh they almost broke my heart.
But most of all, I loved you enough . . . to say NO when I knew you would hate me for it.
Those were the most difficult battles of all. I'm glad I won them, because in the end you won, too.
And someday when your children are old enough tounderstand the logic that motivates parents, you will tell them.
Was your Mum mean? I know mine was. We had the meanest mother in the whole world! While other kids ate candy for breakfast, we had to have cereal, eggs, and toast.
When others had a Pepsi and a Twisties for lunch, we had to eat sandwiches.
And you can guess our mother fixed us a dinner that was different from what other kids had, too.
Mother insisted on knowing where we were at all times. You'd think we were convicts in a prison. She had to know who our friends were, and what we were doing with them. She insisted that if we said we would be gone for an hour, we would be gone for an hour or less.
We were ashamed to admit it, but she had the nerve to break the Child Labor Laws by making us work We had to wash the dishes, make the beds, learn to cook, vacuum the floor, do laundry, empty the trash and all sorts of cruel jobs. I think she would lie awake at night thinking of more things for us to do.
She always insisted on us telling the truth, the whole truth, and nothing but the truth. By the time we were teenagers, she could read our minds and had eyes in the back of her head. Then, life was really tough!
Mother wouldn't let our friends just honk the horn when they drove up. They had to come up to the door so she could meet them. While everyone else could date when they were 12 or 13, we had to wait until we were 16.
Because of our mother we missed out on lots of things other kids experienced. None of us have ever been caught shoplifting, vandalising other's property or ever arrested for any crime. It was all her fault.
Now that we have left home, we are all educated, honest adults. We are doing our best to be mean parents just like Mum was.
I think that is what's wrong with the world today.
It just doesn't have enough mean mums!
PASS THIS ON TO ALL THE MEAN MOTHERS YOU KNOW.
(And Their Kids!!!)
Subscribe to:
Posts (Atom)