Amintire

amintirea asta mi-a aparut in minte recent, nu stiu de ce...mai intai m-a bufnit rasul, apoi am zis ca o sa se ascunda din nou in vreun sertaras al mintii, dar se pare ca nu...
asa ca o scriu, poate voi uita, poate Andrei va citi peste ani...

prin tinereturi, pe cand aveam permisul de mai putin de un an, am avut parte de experienta urmatoare. Pana atunci sofam tancul de skoda a lui tata, ca noi bani kanci sa ne luam masina, intotdeauna am fost prea lenesi sa economisim.
La unul din sfarsiturile de saptamana agricole ce le petreceam pe mosia lui socru-miu, aveam de cules porumbul. De fapt unchii culesesera deja, noi trebuia sa incarcam in caruta si sa aducem in ograda recolta. Caruta nu aveam, dar avea tanti Stefana, o matusa de a 7-a spita un cal orb si o caruta desalata, pe care urma sa o folosim. Cum la tara eram eu, Victor (fara permis si cu frica de cai) si socrul meu, soacra ramasa la bucatarie, ca fac urat la foame, sarcinile s-au distribuit astfel:
socru isi sofa oltcitul de care era tare mandru, relativ nout, si la care eu nu aveam acces, iar eu cu Victor sa aducem calul cu caruta pe camp.
Bunica paterna locuia in Dobrogea, asa ca in vacante m-am familiarizat cu caii, magarii si cu mijloacele de locomotie aferente, caruta (4 roti) si taliga (2 roti). De multe ori, baba Ivana ne trimitea sa aducem apa de la derea, cu magaru si taliga. Casa era in deal, paraul era in vala, logic, nu? magarul mergea de buna voie la vale, cu taliga goala, dar la deal era alta poveste. Incepea circul de la primele galeti cu apa ce le puneam in butoiul din taliga. Incepea sa nu aiba stare, sa se foiasca, sa se ridica in 2 picioare, sa necheze, si atunci aparea morcovul. Eu stateam cu morcovul langa el, cat tata incarca taliga. Daca mergeam eu cu Nicu, atunci el era cel ce impaca magaru, eu incarcam apa in butoi. Si tot cu morcovul pana la casa bunicii, cu opinteli, cu certuri, cu injuraturi, cu magar neascultator. Niciodata nu am ajuns cu butoiul intreg, dar ciudat ca niciodata bunica nu s-a suparat pe ineficienta noastra.
Revenind la vremuri mai contemporane...
Ne inhama tanti Stefana calul orb la caruta, imi da haturile, si plecam cu caruta pe camp. Victor era speriat de moarte, dar afisa un zambet tamp, mandru de nevasta sofereatza.
Pe camp, am inceput sa incarcam porumbul si cand eram aproape gata, a inceput furtuna. Nori negri s-au adunat repede repede deasupra campului, calul a inceput, in orbirea lui, sa simta ca ceva nu e in regula si sa dea semne de stres, asa ca repede consiliul, cine duce calul cu caruta, cine ia masina de pe camp. Asa ca s-a decis ca eu sa duc masina acasa, iar Victor sa vina cu tatal lui cu caruta plina de pe camp.
Zis si facut...
Eu nu mai sofasem oltcitul pana atunci, dar eram mandra de skillurile mele in ale soferiei, dobandite pe tankul de skoda al tatei. Asa ca ma asez mandra la volan, imi aranjez toate celea sa imi fie comode, pornesc masina, apas usor acceleratia, dau drumul la ambreiaj si brrrrvajjjj, s-a oprit masina...

revin, trebuie sa plec