Lumea asta mare e tare mica

De vreun an, coreanca imi povesteste dimineata, la bus (5-10 min de conversatie) din aventurile ei cu constructorul.
Si-a cumparat casa. Noua. Si a urmarit cum i-au construit casa. S-au mutat parca din martie? nu mai stiu sigur. Nici acum nu au iarba pusa, dar nu-i bai. Usa la garaj i-au trimis-o gresit. Au vrut neagra, a venit alba. Ca or sa o vopseasca dupa. Asta a facut scandal. Si tot asa...Tipa e nascuta crescuta aici, cu sot alb, canadian. Deci nici vorba de vaitat cu substrat de discriminare. Dar auzisem de chinurile nasterii unei case de la mai multi, romani ori alte natii.

in dimineata asta avea alta poveste. Cea a vecinilor. Care sunt majoritari romani. O vecina ne-romanca e maritata cu un roman.
Ei, si vecinii astia petrec. Fac niste petreceri ce tin toata noaptea, tot weekendul, ca de poveste. Cu muzica care clatina geamurile in tot cartierul. Cu chiote.
Coreanca m-a intrebat finut de muzica ce se poarta la petrecerile romanesti. Ca pare aceeasi, acelasi ritm, asculta oamenii aceeasi melodie over and over and over? nu se plictisesc?

Mama ei de viata... asa ca la 5:50am a trebuit sa explic fenomenul manelelor, al tiganilor, al romanilor ne-educati, si i-am spus clar si raspicat: nu ascult manele, niciodata, never! prefer muzica populara veche, de petrecere.
Ea a incheiat finut ca s-a dus la ei si le-a cerut sa dea muzica mai incet. Si ca a facut plangere la politie, mai mult ca awareness pentru politistii din zona sa stea cu ochii pe linistea somnului cartierului ala nou, cu case frumoase, sclipitor de noi, si fara iarba inca montata de constructor.

eu ma mut in Waterloo! Am zis.

lunch

E aproape pranzul si mie mi se face foame cu anticipatie!
Greu sa ma decid unde sa iau pranzul, sunt atatea restaurante in jur incat de multe ori capitulez si imi mai iau un ceai (si ajung acasa si ma campez in frigider, apoi ma mir ca proasta de ce sunt dolofanica)

Azi mi-am adus aminte de o vara, vacanta, 2 saptamani petrecute in Vrancea, la ai mei. Andrei era mic, ai mei aveau grija de ei, erau ei pe la inceputurile vietii la tara, nu aveau inca frigider, nici aragaz, soba era de baza si gatitul pentru fiecare masa (ce ramanea de pe o masa pe alta mergea la porci)

Trezit dimineata, si facut plan: cafeaua prima data...
copilul a vrut micul dejun...
taiat lemne, fiert laptele adus de tanti laptareasa, pus paste, fiert pastele in lapte... si hranit copilul care urla de foame de ma stie tot satul
pun si cafeaua la facut, ca tataiu e f nemultumit de viteza cu care ma misc... si nici el nu isi poate incepe ziua fara cafea

taiat iar lemne,
E vremea aia perfecta, cand cartofii sunt noi, trebuie doar scosi din pamant, spalati si pus pe foc, cand puii sunt numai buni de gratar, si salata verde e multa, ceapa verde e multa... ba chiar si un castravete mai scoate capul din frunze
tataiu imi taie 2 pui, ma apuc sa ii curat (noroc de vesnica oala cu apa fierbinte de pe soba), ii condimentez si ii pregatesc de gratar...
ceva lipseste, nu am apucat sa beau nici o gura de cafea

fuga in gradina, scoate cartofi, spala-i, baga-i la ceaun
fa jar si tranteste puii in gratar, baga-i in soba, mama ei de viata ca m-am fript
fuga in gradina, si aduna salata, ceapa verde si scormoneste prin frunze dupa castraveti

fuga la bazin si scoate apa

in timpul asta Andrei vrea joaca, ba fugareste puii, ba vrea pipi, ba vrea in brate...

cumva, la pranz, eu am toate gata, insa nu mi-am baut cafeaua, is tot in pijamale, nepieptanata si nespalata pe dinti, fatza, etc

mama apare de la camp, si ma intreaba razand ce am facut de dimineata????

dupa 2 saptamani am zis gata, si am plecat inapoi la oras, unde frigiderul ascunde mancare gatita pentru macar 2 mese, unde aragazul se deschide cu o miscare suava de incheietura!

viata la tara e taaaaare grea!

Stiu, masa la the saj, imi aduce aminte de bunica din Dobrogea!