De vreun an, coreanca imi povesteste dimineata, la bus (5-10 min de conversatie) din aventurile ei cu constructorul.
Si-a cumparat casa. Noua. Si a urmarit cum i-au construit casa. S-au mutat parca din martie? nu mai stiu sigur. Nici acum nu au iarba pusa, dar nu-i bai. Usa la garaj i-au trimis-o gresit. Au vrut neagra, a venit alba. Ca or sa o vopseasca dupa. Asta a facut scandal. Si tot asa...Tipa e nascuta crescuta aici, cu sot alb, canadian. Deci nici vorba de vaitat cu substrat de discriminare. Dar auzisem de chinurile nasterii unei case de la mai multi, romani ori alte natii.
in dimineata asta avea alta poveste. Cea a vecinilor. Care sunt majoritari romani. O vecina ne-romanca e maritata cu un roman.
Ei, si vecinii astia petrec. Fac niste petreceri ce tin toata noaptea, tot weekendul, ca de poveste. Cu muzica care clatina geamurile in tot cartierul. Cu chiote.
Coreanca m-a intrebat finut de muzica ce se poarta la petrecerile romanesti. Ca pare aceeasi, acelasi ritm, asculta oamenii aceeasi melodie over and over and over? nu se plictisesc?
Mama ei de viata... asa ca la 5:50am a trebuit sa explic fenomenul manelelor, al tiganilor, al romanilor ne-educati, si i-am spus clar si raspicat: nu ascult manele, niciodata, never! prefer muzica populara veche, de petrecere.
Ea a incheiat finut ca s-a dus la ei si le-a cerut sa dea muzica mai incet. Si ca a facut plangere la politie, mai mult ca awareness pentru politistii din zona sa stea cu ochii pe linistea somnului cartierului ala nou, cu case frumoase, sclipitor de noi, si fara iarba inca montata de constructor.
eu ma mut in Waterloo! Am zis.
No comments:
Post a Comment