Nu te supara, frate

Articolul a aparut in Dilema si e creatia bunei mele prietene Laura Visan.

"Cum recunoşti românul canadian
Locuiesc în Canada de aproape un an şi jumătate. Visam la o existenţă boemă, aşa cum citisem cu mare încîntare în amintirile de studenţie ale domnului Cioroianu. Ei da, dînsul povestea despre frumosul Québec, iar eu mă îndreptam spre St. Catharines, un orăşel din Ontario, aproape de cascada Niagara. Cu toate astea, mă şi vedeam la cerealele de dimineaţă alături de colegii de casă, în parc cu bicicletele, sau cu un laptop în faţă, arătîndu-le poze din România. Am luat cu mine un CD cu fotografii din Bucureştiul interbelic, pe care speram naiv să le arăt viitorilor mei colegi, canadieni, chinezi, ruşi sau marocani. Cu cît mai diverşi, cu atît mai bine.
Dar întîmplarea a făcut să fiu înconjurată de români ajunşi în Canada cu opt sau zece ani în urmă, mai degrabă decît de studenţi internaţionali. Oameni ale căror bucurii sau obligaţii sînt destul de diferite de acelea ale unui graduate student.
Povestea care urmează e despre ritualurile lor de fiecare zi, aşa cum le-am perceput eu. În mare, viaţa lor se aseamănă destul de mult cu aceea a canadianului de mijloc: serviciu opt ore pe zi, două-trei vacanţe pe an în Caraibe sau Europa, cumpărat casă cu mortgage şi maşină în leasing, plătit bill-uri prin Internet etc. Însă privindu-i de aproape, îţi dai seama că au păstrat multe din obiceiurile de acasă, pe care le-au adaptat la realitatea canadiană. Iată cîteva din ele:
Să mîncăm româneşte (şi europeneşte)
"Mîncarea din supermarketurile canadiene e modificată genetic şi fără gust." Acesta este unul dintre cele mai răspîndite mituri urbane în rîndul românilor care ajung în Canada. Prin urmare, mulţi dintre ei cumpără doar fructe, legume, lapte şi ouă de la supermarket. Şunca de Praga şi salamul Szegedi sînt de la magazinul polonez sau românesc, brînza de la italieni, iar prăjiturile şi pateurile de la ruşi sau de la greci. Le place să mănînce bine. Mulţi români şi-au adus aici şi părinţii, care gătesc ca acasă. Înainte de Crăciun, unii dintre ei fac tobă, caltaboş şi cîrnaţi, pe care îi atîrnă în basement, la răcoare. Prietenii mei fac bere, vin şi pîine în casă, iar în grădină au plantat roşii, castraveţi, pătrunjel şi leuştean.
Nu ştiu dacă Avem di tăti al celor de la Planeta Moldova are videoclip. Dacă n-are, acesta ar trebui neapărat filmat într-un magazin românesc din Canada. Aşa e, avem di tăti, şi Eugenii, şi apă minerală Borsec, şampon cu urzică şi ceai de coada şoricelului la 89 de cenţi cutia, napolitane Dănuţ şi Integrama Maxim, şi cîte şi mai cîte. Deli-urile îşi fac reclamă în ziarele de limbă română. Hanu Ancuţei, cu un praf de Tezaur folcloric. Flămîndul drumeţ român prin Canada e chemat să se ospăteze cu bucate ca la mama acasă, de să-i lase gura apă. Textul e de obicei însoţit de imaginea unei ţărăncuţe cu maramă sau a unui platou de cîrnaţi cu ştergar alături. Citind, ai zice că patronii te aşteaptă cu pîine şi sare în uşa magazinului. Scenariul acesta suav e tulburat doar de vînzătoarea care dă ochii peste cap dacă nu te hotărăşti mai repede ce vrei, savarină sau ecler. Sau de colega ei care, deşi te-a auzit vorbind româneşte, îţi spune treiş'cinci, apoi thirty-five atunci cînd trebuie să plăteşti. Aşa că...
Să vorbim Românian
Românii pe care i-am cunoscut aici vorbesc 95% româneşte. Restul e engleză sau rongleză. Ionescu are mortgage-ul mic, că a dat mult la downpayment. Luna asta e sale la IKEA, hai şi noi. Şi tot aşa. N-o fac din snobism, ci fiindcă pur şi simplu, în momentul în care au plecat din ţară, nu intraseră în contact cu nici una din aceste realităţi, normale de altfel într-o societate de consum. Cine făcea în România, în '91 sau '92, ipotecă să-şi cumpere casă? Iar magazinele de acasă au început să aibă sezon de reduceri abia după 2000. Românii din poveste trăiau deja de ani buni în Canada şi învăţaseră de mult cum e cu sale-urile. Totuşi n-am înţeles niciodată de ce nimeni de aici nu mai merge în centru, ci în downtown. Întrebare fără răspuns.
Există, bineînţeles, şi cuvinte schimonosite sau alăturări ridicole pe care de obicei le observi în reclamele magazinelor, companiilor sau diverselor aşezăminte româneşti de aici. Pe site-ul unui magazin am văzut fotografia unui castron cu chiftele. Mă aşteptam să le numească meatballs, dar nu. Kiftele. În altă fotografie vedem o friptură de pork just like home. Un alt magazin te anunţă că asigură delivery. Stai şi te întrebi cum de pot convieţui în acelaşi text de cinci rînduri bucatele gustoase ca la mama acasă cu pork-ul şi delivery-ul. E ca o poveste în care Făt-Frumos are barcă cu motor în loc de cal.
Cu toate astea, campioana absolută în materie de rongleză vine din altă parte. E o casă de odihnă amplasată pe un teren pristin înconjurat de copaci maturi, cu pond de apă şi gazebo.
Să petrecem în Canada ca în România
...de Thanksgivings' Day, de exemplu, pe care îl sărbătoresc şi românii de aici. Primeşti la masă curcan umplut, cu garnitură de sos de afine, adică mîncarea tradiţională a acestei sărbători. Dar mai primeşti şi salată boeuf, icre, o bunătate, ascultă-mă pe mine, sau chiar sarmale, dacă a avut gazda timp să gătească mai mult. La sfîrşit, tort de ciocolată în loc de plăcintă cu dovleac. La televizor, American Idol sau vremea în Canada, pe mute, ca să se audă mai bine CD-ul cu muzică românească. Orice, românească să fie. Dan Spătaru, Mondial sau Vank. Dacă gazda are antenă de români, cu atît mai bine. Ne uităm cu toţii la Iarba verde de acasă sau Liceenii, difuzat a nu se ştie cîta oară pe România Internaţional. Acum douăzeci de ani, aceiaşi oameni se duceau probabil în vizită la vecinii cu video sau dădeau pe bulgari ca să scape de filmele cu Emil Hossu construind metroul sau Mircea Diaconu, veterinar într-un sat de munte. Acum zîmbesc cînd se uită la filmele heirupiste ale anilor '80 şi revăd cu nostalgie tinereţea sau adolescenţa lor. Filmul nu mai e propagandă. E o amintire de atunci.
La sfîrşitul poveştii despre românii-canadieni, am să trec pe la consulatul românesc din Toronto. Toţi românii pe care i-am cunoscut aici au avut de-a face măcar o dată cu acest loc, aflat la etajul cinci, la cap de coridor, într-o clădire de birouri. Uşa cu clopoţel se deschide către o cameră îngustă, la capătul căreia se află un ghişeu. Românii care îşi aşteaptă rîndul te măsoară din cap pînă în picioare. Aşa o să faci şi tu cu viitorii vizitatori, după ce ai luat un bon de ordine din carton maroniu, i-ai dat paşaportul domnului mustăcios de la ghişeu şi te-ai aşezat pe unul din scaunele pliante. Suspendat într-un colţ al camerei, un televizor. De trei ori am fost la consulat, de trei ori am dat peste aceeaşi muzică populară cu chiuituri şi pocnit din degete. În acest timp, cineva lipeşte timbre fiscale şi pune ştampile pe actele pentru care ai venit. Gata. Numărul 17! Mă duc să iau hîrtiile de la ghişeu. Aţi scris Cristina în loc de Cristiana pe chitanţă, observ. Mă gîndesc că o fi important ca al doilea nume să fie scris corect, chiar dacă e vorba doar de o chitanţă. Lăsaţi, domnişoară, îmi răspunde domnul mustăcios, făcînd cu ochiul. Tot aia e!"
Laura VIŞAN

Laura, multumesc pentru ca mi-ai permis sa "te postez" aici!