Ieri am avut ocazia sa cunosc un om cu suflet deosebit. Stiam ca perechea lui e deosebita, J m-a ajutat mult de cand sunt pe taramuri canadiene. Ieri au venit la masa si asa l-am cunoscut pe S, si copii (cei mai frumosi copii mulatri pe care i-am vazut in viata mea).
S e chaplain la un long term care house. Termenul asta de chaplain era si inca esta misterios pentru mine. J imi mai explicase cat de cat dar totusi, fiind ceva atat de nou, nu am inteles conceptul pe de-a intregul.
Asa ca la masa, despre ce sa vorbesti...Am vorbit de copii, de ai mei, traducand partilor implicate, de scoala lui Victor si ....am inceput sa pun tirul de intrebari pe bietul S.
Prima impresie a fost grozava: a mancat branza cu samantana si mamaliga, apoi sarmalute de parca cu astea ar fi crescut. A baut tuiculitza de a lu mamaie si tataiu si ne-a zis ca in Malawi bautura se numeste caceasu...Si mamaliga fac, dar din malai alb.
Apoi prepelitza a mancat-o cu mana, spre deliciul mamei, care i-a zis (eu tradus) ca mancarea e mai gustoasa mancata cu mana, ca poti sa iti lingi degetele!
Cum J a declarat ca e la WW, si isi numara caloriile (punctele), atunci mama s-a orientat spre S si l-a indopat cu entuziasm. S nu a zis nimic, a mai incercat un protest pe aici, pe colo, dar a capitulat de fiecare data...
Apoi l-am intrebat de meseria lui. Cum poate sa ofere atata compasiune si sa nu i se faca sufletul bucati? Cum, in ce fel alini un om care mai are doar un pic de trait? Cum poate sa aline sufletul celor ramasi?
revin
No comments:
Post a Comment