Post vara

N-am mai scris demult, de cand inca parintii erau “canadieni” . Acum sunt romani din nou, au plecat acasa duminica trecuta, au ajuns cu bine, fara probleme majore. Asta daca nu punem la socoteala ca tataiu a trecut la milimetru pe langa acuzatia de terrorism, deoarece nu s-a putut desparti nici macar pentru cateva ore de briceagul lui elvetian luat de la menoniti.

Cand inca Andrei mergea la calarie, am mers cu totii pana la Wallenstein unde, in inima comunitatii menonite, exista un mic-mare magazinel cu articole necesare calariei, de la sei, zurgalai, haine pana la sprayuri de protejat calul contra mustelor. Andrei si-a luat ceva mancare pentru Hunter iar tataiu a pus ochii pe un briceag. De fapt a pus el ochii pe mai multe, dar s-a ales doar cu briceagul. De cand i l-a pus in mana vanzatorul i-am atras atentia ca nu are voie cu el in avion si s ail puna in bagajele de cala. Dupa sclipirea ochilor trebuia sa imi dau seama ca nu intelege, nu aude nimic din ce ii spun eu. Avea privirea aia sticloasa a alcoolicului cand vede sticla, a copiilor cand vad ciocolata, a...n-are rost sa mai continui.
Apoi de cate ori l-a folosit: acelasi discurs, nu uita sa nu cumva s ail uiti in buzunare, ca te aresteaza astia! Ah de unde...

I-am sunat de la un telefon public, trecand cu privirea sangerarea credit cardului, sa aflu daca au ajuns cu bine acasa. Tata era tot numai un protest: mi-au confiscate briceagul! CE? Care briceag? Pai briceagul meu misto de la menoniti! Pai l-aia avut la tine? Da! Zi mersi ca nu zaci prin vreo celula cu acuzatia de terrorism! Cum te-ai gandit tu ca or sa te lase cu briceag, dar iti interzic lichidele la bord, ha?

Si sa nu punem la socoteala turbulentele. Au avut parte de turbulente majore peste ocean. Mama povestea ca au mers mai bine de ora cu luminile stinse, centurile puse, si zgaltiti zdravan. Acu dupa ea nu era mare paguba daca se prabuseau, ca de, a vazut Canada, poi mori, dar ce se face cu bagajele? Cat a muncit la cele bagaje, cat a alergat prin magazine/malluri sa stranga toate cele...nu-i de ici de colo.

Expresia shop until you drop a fost inventata cu mama in gand: mai frate, nu oboseste sa se uite la lucruri in mall, ore intregi! La Fabricland am plans de foame, si ea inca mai avea de vazut un sfert de magazine: piesa cu piesa, cerceteaza pretul, cerceteaza calitatea materialului, se gandeste, socoteste, face transformarea in lei, mai intreaba de reduceri, si iar o ia de la capat. Si sa nu imi amitesc de magazinele de bijuterii...ce mai distractie am avut la Mappins: reduceri, ca peste tot vara, la bijuteriile de 14 k. Acu trebuie precizat ca aici aurul de 10 k este material prima pentru bijuterii si nici decum de 14k. Asa ca Mappins-ul a avut reducere de 50 la suta la aurul de 14k, mamaia a fost client de baza. Nenea ala a zic ca ne vaneaza el pe noi, dar pana la urma a reiesit ca cel vanat a fost el, ca mamaia a ales, s-a razgandit, s-a intors, a vazut, a stat pe ganduri, a cugetat, si iar a vrut sa le vada, s-a razgandit, s-a hotarat si pana la urma a cumparat o pereche de cercei. Si nu s-a termnat aici, ca am luat-o de la capat. Au fost doi care au rasuflat usurati in momentul in care mamaia a iesit din magazine, eu si salesmanul:)

A fost o vara ploioasa, am iesit mult la plimbare, de cate ori vremea ne-a permis, dar ne-am plimbat s ii-am plimbat. Ma bucur ca am putut sa le ofer vacanta vietii lor: au vazut Niagara, au urcat in CNTower, au vazut pana si manuscrisele de la Marea Moarta la Royal Ontario Museum, au avut the time of their life in China Town. Am mers si la plaja, si au stat sub umbrella mare mare cat eu si Andrei ne-am prajit la soare. Au calatorit, tata in fata langa mine, cu GPS-ul in brate ( ca bratul fix e pe bordul masinii lui Victor) prezicand curbele, urmarindu-mi viteza, citind indicatoarele, mama in spate intreband ca donky lui Shrek: mai e mult pana in tara foarte de departe? Au fost fascinati de limuzine, le poreclisera soparlele. Am mers si la Fort George langa Niagara on the lake si au ramas teribil de impresionati de ideea de muzeu viu:

Am ajuns la pranz. Am parcat, platit si ca tot omul ce se respecta cautat toaleta. Am mancat pe fuga ceva in afara fortului, la masutele amenajate la umbra copacilor. Apoi am intrat in Fort. Tocmai incepea demonstratia de tragere cu tunul ca la 1882. Am trecut si p e la popota ofiterilor unde un tanar imbracat in uniforma armatei britanice de la 1882 tocmai punea in dutch oven paine cu stafide. Apoi a copt prajiturele pentru copiii super incantati de idée si de miros. Toti cei din fort erau imbracati in haine de la sf de sec 19. Timpul a incremenit la 1882 in mai cand americanii au distrus fortul. Au cucerit fortul. Stati fara grija ca l-am recuperate inapoi. Am intrat in cladirea ofiterilor unde un ofiter cam rosu in obraji ne-a povestit cum ca la vremea atacului ofiterii luau cina. 3 randuri de mancare, fiecare rand cu 9 feluri. Si cum amenda pentru o farfurie sparta era enorma, un biet ofiter, in timpul atacului a strans totul in fata de masa, a sapat o groapa si a ascuns acolo tot. Pana si o pisica a avut ghinionul sa nimereasca acolo. Imi si imaginez printre ghiulele picand, printre impuscaturi de muscheta cum un ofiter, tinerel cred, avea grija mai mult a vaselor sparte, sa ascunda de fapt cioburile decat sa se puna la adapost ori sa incerce sa apere fortul:)
Dar printre cioburile de farfurii s-au gasit si cioburile de la sticlele sparte si erau cam 20 de vin si vreo 12 de wisky. Cam mult pentru maxim 10 ofiteri, nu?

Ne-am inrolat. Si eu si Andrei. Am semnat actul, ne-am scris numele cu pana cu cerneala si la semnatura am pus X. Ne-au dat cate o haina rosie, si o arma, pusca cu baioneta, o fi fost muscheta? Apoi am facut instructive: la stanga la dreapta, prezentati arma, si atac la baioneta. LA atac ne-a zis sa strigam: hazaaaaaaaaa! O dulceata de pustoaica de langa mine a intrebat: da de ce sa strigam Hazaaaaaaaaaa? Pai e similar cum marinarii sttriga Horay! De ce marinarii striga Horay? Tanarul sergent s-a scarpinat in cap si a zis, asta e intrebare pentru un ofiter. Stai sa chem pe unul...
Apoi la sf instructiei ne-au dat un shilling. Plata. Si au spus: parintii, veniti sa va luati copii peste 21 de ani!
L a poarta, tipul care ne explicase cum se trage cu tunul, canta la fluier melodii de atunci...inital am crezut ca e o inregistrare, apoi am realizat ca tipul canta live! Plus vederea americanilor, ite colea, pester au, mama lor de americani cat i-am asteptat (tataiu)!