Clatite

E vineri seara si venind pe autobuz ma gandeam la ceva bun, bun de mancare bineinteles. Pizza? nope, am gatit aseara destul de mult, deci nu are rost sa irosim mancare aiurea. Clatite, waw, da asta idee!
Cand erau ai mei aici, doar ziceam: mama ce as manca niste clatite, ori gogosi, ori placinte, ca tata se ridica de pe unde se odihnea, si incepea sa mosmondeasca prin bucatarie, si la scurt timp incepea sa miroase a ceva bun, a clatite, a gogosi, a placinte...
Bucuria era mare cand facea clatite, si hahaiala pe cinste: si eu si Andrei stateam cu farfuria gata si il asteptam sa lase jos clatita din tigaie, si ne impingeam farfuriile sub tigaia lui, si tata trebuia sa aleaga in ce farfurie sa lase clatita! Si ma uitam la el ca era asa de incurcat, nu stia cui sa ia partea :)

Am facut clatite intr-o seara, si le-am mancat numai cu gandul la el...


Asa ca am ajuns acasa si am mancat niste racitura de rata, si m-am gandit ca Dr Phil are dreptate si ca ar trebui sa mananc mai putine dulciuri...

Cand eram copii, in plin comunism, in fiecare duminica, tata facea ceva bun: ca era doar popcorn, sau niste gogosi din te miri ce, placinte, ce mai, abia asteptam duminica ca tata sa faca bunatati!
Incerc sa pretuiesc doar amintirile placute, sa nu mai para ca ma mint ca am amintiri placute din copilarie, nu numai cosmaruri!