Thursday, October 2, 2014

Hainele toamnei

culorile toamnei ma invelesc si imi bucura ochiul trist...
a trebuit sa trec de 40 de ani sa apreciez toamna 
toamna e magica, e rubiconda, e ca o femeie trecuta de 50 de ani, cu rotunjimi de gospodina
ce culori in obraji are, ce miresme de bucatari, de plinatate

in fiecare zi trec pe langa un lac inconjurat de padure. Padurea isi schimba hainele, iar lacul, fidel, reflecta fiecare nuanta...

ultimii km din alergarile mele saptamanale sunt pe o portiune de sosea marginita de padure pe o parte si lac pe partea cealalta. Imi pierd ritmul privind culorile ce se schimba de la zi la zi, pe nestiute

si ma gandesc la Vrancea mea natala, si la frumusetile care m-au inconjurat fara sa le dau atentie. Padurea superba, indiferent de anotimp, a fost pentru mine sursa de fragi, mure, zmeura, alune, ghebe... Dar haina nu i-am observat-o decat acum, la maturitate. A mea, a ei...



No comments:

Post a Comment