fara sens

sofez si lacrimi invizibile imi curg pe obraz
el vorbeste in continuu, vrute si nevrute, fara sens, fara noima.
sofez, incerc sa ma concentrez la drum
se insereaza, vizibilitatea nu e buna, sunt obosita
sofez si el vorbeste, fara sa realizeze ca nici macar nu dau din cap, ca si cum l-as asculta
se opreste, asteapta un raspuns, oare la ce naiba? ce o fi zis?
incetinesc. De ce? intreaba fara sens... pentru ca asta e max de viteza pe bucata asta... Nu am vazut pentru ca nu sofez... really?

timid imi arata cutiile mari pline cu pui. E cam de varsta lui Andrei, dar atat de diferit, in colturi opuse de glob. Nu ma priveste in ochi, ci timid abia scoate 2 vorbe, imi arata ca are un calculator mic...
Sunt in rochia Desigual, cu dresuri negre cu model pe exteriorul gambei, cu pantofi Nine West. O aparitie pentru el, care nu vede decat rochiile lungi pana in pamanant, largi, albastrii...
incerc sa ii prind ochii albastri si il intreb daca mama e acasa, si ii spun ca pe amandoua ne cheama la fel.
mormaie ceva... nu inteleg, dar nici nu il sacai...

mi-am ales 4 pui, 3 mai mici (adica cam pe la 8 pounds, lol) si unul mare, in loc de curcan de Thanksgiving. Si oua.
m-am suit la volan, intors masina, si am dat sa plec, insa am vazut ca lasase usa la shed deschisa. Am oprit masina langa barn si i-am atras atentia. S-a inrosit, si mi-a multumit.

autocarul prinde viteza, soferul schimba benzile ca la curse, ca niciodata incepe sa mi se faca greata. Ma opresc din lucru, incerc sa citesc, nu pot, incerc sa ascult restul de carte ramas, insa un val de greata ma copleseste. Inchid ochii si realizez ca ceva imi curge pe fata, sunt lacrimi calde, reci, ude...
era soare, acum ploua, traficul se aglomereaza, autocarul incetineste... inima mea isi rareste bataile iar eu incerc sa imi amintesc ce faceam acum cateva momente...