Mom, it's hard

Mom, mi-i frica ca nu o sa ma mai iubesti?
cum asa? cine e puiul meu mic si drag?
Mom, numai mic nu mai sunt... chiar ti-s drag?
Nu iti spun suficient cat de drag imi esti?
Da, da, dar mereu ma ia prin surprindere...
Care-i baiul?
E greu la facultate, mult de invatat, mi-i ca am sa te dezamagesc cu notele mele, si nu o sa ma mai iubesti...
Mai, te-am iubit si cand erai un pisic mic pisarcos, si umpleai pantalonii de "ciocolata" si te curatam la fund cu masca de gaze pe fata....
Mom, I'm serious! it's so hard! M-am hotarat sa ma pedepsesc singur: fara tv, fara spalat, fara gatit, am sa folosesc tot timpul sa invat...
Well, eu oricum nu te pedepseam, dar sunt de acord cu fara tv, si fara gatit, insa fa bine si nu renunta la dus si la mancat...
Oh mom...

Mom, am uitat ceva in seara asta...
?
Mom, be serious
De ce?
Ca sa te pot ciupi, gadila si lua in brate!
.
.
.
.
.
.

I like spending time with you, looking at you, seeing you smile...
Really? I'm not sure sometimes...
Yes...
But I want all of you...it's all or nothing...

Minti?

ce e minciuna?
de ce uneori doare si alte ori nu?
de ce suntem nevoiti sa mintim sa iesim dintr-o situatie jenanta?

vino azi la lunch la noi in departament. Avem leftovers de la restaurantul X si e pacat sa nu mananci cu noi.
Adu-mi si cafeaua mea de la Starbucks cand vii la noi (nimic de comentat, de multe ori vine cu ceaiul, ori cafeaua mea, fara sa faca caz de bani)
Ma decid sa ma duc. Desi ar cam trebui sa stau la mine in birou, din cauza unor ametiti de studenti care au nevoie de una alta...
Una e la telefon. Cealalta la fel... una pleaca in oras. Cealalta e tot la telefon. Mi se face foame. Ma decid sa ma retrag la mine in pestera, sa imi incalzesc buca-ta de pui ce o aveam in plan ca lunch si sa mananc retrasa la mine in birou... ma simt aiurea...
Plec usor, fara sa fac zgomot...imi incalzesc lunch-ul, incerc sa nu ma gandesc cat e de patetic (bacata aia de pui, ramasa de luni)... dar na, ce naiba sa fac. Suna telefonul. Mint. Zic ca musai sa stau in birou. Ca nu pot. Mancati fara mine. Nu si nu, te asteptam. Nu, nu ma asteptati (devine chiar jenant)... reusesc intr-un final sa scap de insistente.
Imi mananc bucata de pui, cu cateva resturi de masline, de ieri, si de rosii, tot de ieri. Ce naiba am mancat ieri? Nu imi mai amintesc....

m-ai mintit vreodata?
nici o minciuna
esti sigur?
yeah...

apoi realizez ca intrebarea/ile nu erau corect formulate: cat de des ma ignori? ce faci cand iti vine sa ma minti? ma ignori?
(trebuie sa realizez ca e buna strategie)

eclipsa

pana si luna e rosie de furie... si eu
stiu clar ce a declansat, de la ce a pornit dar vreau sa ignor. Incerc sa ignor. Ma straduiesc.
luna se inroseste cate un pic, eu o admir, incercand sa alung orice gand din mintea mea... sa fie un mare vid. Sa faca golul asta pereche cu golul din pieptul meu...
Ignor, incerc sa nu ma gandesc, alung si ultimul gand...

imi pun cartea "in urechi" si inchid ochii... ma trezesc la Toronto limpede, cu un singur gand. Gata. Atat. Schimba directia si tine capul sus.

sper sa ma tina
luna rosie a plecat la culcare

prank

vine valvartej la mine in birou. E trecut de ora 10.
hai la cafea...
mi-am luat deja ceaiul dimineata... si am treaba multa.
nu, hai cu mine, trebuie sa iti spun ceva...

nu are nimic sa imi spuna, asa ca, fara sa vreau, ii spun ca ma duc in seara aia sa ma vopsesc, tund etc. Panicheaza, crede ca am de gand sa ma tund scurt. Si incepe sa insiste ca nu cumva sa o fac. Eu ma uit surprinsa, ea continua sa pledeze contra tunsului scurt, ca nu o sa imi stea bine, ca ma imbatraneste... Zambesc si nu zic nimic

a 3-a din grup vine in dimineata asta sa ma ia la o cafea (de ce nu isi pot bea astea cafelele fara mine, beats me). Ii propun un prank. Se prinde in hora imediat.
trimite un mesaj in care spune (barfa) cum ca parul meu arata cumplit, ca si tunsoarea, si culoarea sunt nepotrivite, si ca nu stie cum sa imi zica...

suna telefonul
how are you
fine, busy. how are you, no eating, no coffee this morning?
oh, i have so many meetings (stiam asta) and exams (stiam si asta). how is your hair?
(ma abtin sa nu rad) si raspund inocent: oh, you have to see it! it;s so different, I am worried that my boss will not recognize me...

acum astept sa vina, dupa lunch, sa citeasca un memo si sa isi dea cu parerea...

va continua

fara sens

sofez si lacrimi invizibile imi curg pe obraz
el vorbeste in continuu, vrute si nevrute, fara sens, fara noima.
sofez, incerc sa ma concentrez la drum
se insereaza, vizibilitatea nu e buna, sunt obosita
sofez si el vorbeste, fara sa realizeze ca nici macar nu dau din cap, ca si cum l-as asculta
se opreste, asteapta un raspuns, oare la ce naiba? ce o fi zis?
incetinesc. De ce? intreaba fara sens... pentru ca asta e max de viteza pe bucata asta... Nu am vazut pentru ca nu sofez... really?

timid imi arata cutiile mari pline cu pui. E cam de varsta lui Andrei, dar atat de diferit, in colturi opuse de glob. Nu ma priveste in ochi, ci timid abia scoate 2 vorbe, imi arata ca are un calculator mic...
Sunt in rochia Desigual, cu dresuri negre cu model pe exteriorul gambei, cu pantofi Nine West. O aparitie pentru el, care nu vede decat rochiile lungi pana in pamanant, largi, albastrii...
incerc sa ii prind ochii albastri si il intreb daca mama e acasa, si ii spun ca pe amandoua ne cheama la fel.
mormaie ceva... nu inteleg, dar nici nu il sacai...

mi-am ales 4 pui, 3 mai mici (adica cam pe la 8 pounds, lol) si unul mare, in loc de curcan de Thanksgiving. Si oua.
m-am suit la volan, intors masina, si am dat sa plec, insa am vazut ca lasase usa la shed deschisa. Am oprit masina langa barn si i-am atras atentia. S-a inrosit, si mi-a multumit.

autocarul prinde viteza, soferul schimba benzile ca la curse, ca niciodata incepe sa mi se faca greata. Ma opresc din lucru, incerc sa citesc, nu pot, incerc sa ascult restul de carte ramas, insa un val de greata ma copleseste. Inchid ochii si realizez ca ceva imi curge pe fata, sunt lacrimi calde, reci, ude...
era soare, acum ploua, traficul se aglomereaza, autocarul incetineste... inima mea isi rareste bataile iar eu incerc sa imi amintesc ce faceam acum cateva momente...

8 ani si un pic (1)

dupa 8 ani si un pic am pus din nou piciorul in tara de unde am plecat.
Nu mai e acasa, e "de unde am plecat" ca in "sa nu uiti niciodata de unde ai plecat".

Am avut emotii, am avut o frica imensa ca o sa vreau inapoi din prima zi. Insa, desi am plecat nerabdatoare inapoi spre casa, sentimentul de nerabdare a fost dublu, si sa ma intorc.

Nu am vrut sa ma vad cu nimeni decat familia imediata. Sa ma satur de fratele meu si Iuliana lui, de parinti, de nasi, de o verisoara cu care impart numele, de ei imi era tare dor. Nu stiam cat de dor imi era.

Am uitat de motan, si de el imi era dor. E asa un intelept motanul asta, Andrei era topit dupa el, au stat numai impreuna, s-au dragalit, Tanu i-a impins iepurasii mici cocolositi pe burta lui Andrei si s-a instalat el spre deliciul lui Andrei.

dupa 8 ani si un pic am realizat ca acasa e Canada. Stiam eu cumva, ca altfel nu imi explicam de ce nu simteam nevoia sa ma intorc in vizita in Ro. E bine? e rau? nu stiu. Asa simt.

mi-am innebunit fratele cu " la noi", "la voi"...
m-a socat felul in care se imbraca romanii... mai, canadienii sunt tare nepretentiosi la haine, sa fie curate, atat. Brandul incepe sa ii intereseze doar ca optiune de stil si calitate si nu ca nume.
m-a socat numarul de farmacii
de magazine ce vand tot ce tine de inmormantare
m-a socat lipsa de "sale" ori "clearance"
nu m-a socat nevoia de a "epata", de a te depasi in povesti*...

*Am avut iarna grea (2013-2014), chiar si cand am plecat din Canada, April 15, a nins 5 cm... Un unchi s-a chinuit sa imi explice ce iarna grea a avut el, in conditiile in care gradina lui era inverzita iar a mea era sub zapada.

m-au impresionat lucratorii din turism pe care i-am intalnit. Amabili. M-au impresionat cateva restaurante, mancare f buna. Am ramas shocata de felul cum am fost tratati la Taverna Sarbului la Sinaia. Mancarea modesta, preturi exagerate, chelneri plictisiti si deranjati.
am mancat atat de bine la Tulcea la un impinge tava, ori in mijlocul pustiului, undeva in Transilvania, la meniul zilei, Doamne ce ciorba si ce mici, si ce gratar

da, mi-am facut pofta de vizite in Romania, mai dese

Hainele toamnei

culorile toamnei ma invelesc si imi bucura ochiul trist...
a trebuit sa trec de 40 de ani sa apreciez toamna 
toamna e magica, e rubiconda, e ca o femeie trecuta de 50 de ani, cu rotunjimi de gospodina
ce culori in obraji are, ce miresme de bucatari, de plinatate

in fiecare zi trec pe langa un lac inconjurat de padure. Padurea isi schimba hainele, iar lacul, fidel, reflecta fiecare nuanta...

ultimii km din alergarile mele saptamanale sunt pe o portiune de sosea marginita de padure pe o parte si lac pe partea cealalta. Imi pierd ritmul privind culorile ce se schimba de la zi la zi, pe nestiute

si ma gandesc la Vrancea mea natala, si la frumusetile care m-au inconjurat fara sa le dau atentie. Padurea superba, indiferent de anotimp, a fost pentru mine sursa de fragi, mure, zmeura, alune, ghebe... Dar haina nu i-am observat-o decat acum, la maturitate. A mea, a ei...