E iarna in Canada! Iarna asa cum auzeam noi povesti in tara: cu zapezi, cu derdelus. Iarna de Canada vine cu ceva in plus: vine cu curatatul trotuarului si drive-way-ului.
Cum ninge, ai 24 de ore de la oprirea ninsorii sa cureti trotuarul. Altfel iei amenda.
Nu zici ca e iarna dupa aspectul trotuarului si a soselelor: curate, curate de adevaratelea! Mormanele albe de zapade din fata casei si de pe marginea drumurilor te trezesc la realitate. Si frigul: pe canalul de vreme auzi frecvent: minus 10, cu factor vant minus 20.
Cat am stat la bloc, nu ne-a durut capul. Superintendentul avea angajata o firma care venea constiincios si curata. Nenea S doar curata scarile exterioare.
De aia nici nu aveam idee ce implicatii are fiecare ninsoare, stiam ca gasim curatat si gata!
S-a schimbat situatia cand ne-am mutat la casa. Inainte de prima ninsoare am gandit ca ne trebuie o lopata. A durat mult pana V a ales-o pe cea mai cea: sa fie si pretul bun, sa fie si sturdy, sa fie si incapatoare si tot asa...Bine ca nu m-a intrebat daca am vreo preferinta la culoare, haha, ca asta i-ar fi pus capac. So, dupa 5 malluri batute si nenumarate bombaneli in fata varietatii de lopeti, a ales lopata castigatoare. Apoi s-a pus pe asteptat zapada...
Care a venit, mai repede decat credea el...
Si-a luat lopata noua si a curatat aleea si trotuarul incantat!
Si a venit si a doua ninsoare! Si-a luat lopata si a curatat aleea, dar...in timpul actiunii a avut timp sa cugete: ar avea nevoie de inca una, cu care sa lopateze odrasla, care pana atunci se distra cu lopatita mica de masina.
Zis si facut: a profitat de fiecare iesire la Canadian Tire, Home Hardware, Home Depot, Wal-Mart, Rona, Lowes, a cantarit toate variantele si...a asteptat ieftinirile de dupa Craciun!
Acum are si copilul lopata lui....
si tot ninge, si ninge
Se mai incalzeste...mai topeste din zapada, dar ninge iar si mormanele de zapada din fata casei dau senzatia nemuririi si deci traiului si peste vara...
Plictisitoare povestea mea despre iarna, nu?
Ar fi, daca nu ar intra in scena teroristul de servici!
Legea spune ca primaria curata strazile principale, strazile circulate de autobuze si strazile in panta! Cum nu am vrut casa in centru, nici casa pe o strada circulata, ne-am orientat spre o casa asezata mai la inaltime sa zic asa. Strada noastra e in panta, deci e curatata riguros de un nene. The plow guy!
El e teroristul! El sta la panda si curata strada, lasandu-ti in fata driveway-ului morman de zapada, exact cand ai terminat de curata si esti in garaj sa scoti masina sa pleci in treburile tale inofensive!
Nu conteaza cat de devreme te trezesti sa cureti zapada:
prima data era 5 dimineata, V a curatat aleea si masina mea, si doar cat s-a intors cu spatele sa imi dea un pupic de plecare, teroristul a si trecut, lasand o dara de zapada de 30 de cm. Noroc ca masinuta mea e 4x4, si am putut trece bariera alba!
alta data s-a intamplat la 8 si jumate, dupa ce a curatat aleea, s-a urcat in masina si a scos-o din garaj. Si, dezastru: The Plow guy trecuse si lasase o dara de jumate de metru!
Pe 24 decembrie ne-a luat 3 ore sa curatam aleea si muntele de zapada lasat de terorist!
Daca cineva are idei cum sa il "domesticim" pe terorist, suntem deschisi la sugestii!
PS: s-au raportat prezente ale teroristului si la alte case, prietenii se plang constant si probabil ca vom infiinta un comitet de criza!
No comments:
Post a Comment