Sac de box

Anul trecut m-am inscris la gym. O sala modesta, aparate, putine televizoare, oameni veniti sa transpire si nu sa isi plimbe ultima tinuta sport.
Initial pentru treadmill, asa am ajuns acolo, sa alerg si pe timp iarna, insa treptat am incercat aproape toate clasele. Imi plac pentru ca nu sunt coregrafiate, ca la alte sali.
Treadmillul s-a dovedit un esec teribil. Ametesc. Apas butonul de stop fara sa imi dau seama, in plina alergare...
Insa clasele lor au antrenori buni.
Am inceput cu step. Nu m-a cucerit, ci dimpotriva, plictisit si enervat, ca nu tineam minte combinatia de pasi.
Apoi am mers la boxfit. Cu exercitii din box, dar fara sparing partner, ci la sac...
Hm, clasa de circuit m-a atras cumva, si merg din cand in cand si acolo. Clasa asta e favorita lui Andrei, asa ca toata vara mi-a fost partner.
Am incercat si zumba. Mai am de incercat yoga. Am incercat BLT, mi-a placut insa nu e la ore la care pot sa merg.
Anyway, favorit e de departe boxfit. Pentru 45 de min o tin intr-o alergare. Si planks, si dat cu pumnii in sac.
Si dau cu furie, si dau cu plictiseala, si dau cu dorinta de a scoate prin porii pielii tot ce m-a suparat in ziua respectiva, si dau cu lehamite...

Cateodata ma simt ca un sac de box. Vorbele ce mi se arunca in directia mea se simt ca pumnii mei in sacii de box de la sala. Unele cuvinte ma ranesc, ma fac sa ma simt ca atunci cand copil fiind mancam bataie zilnic, saptamanal, lunar... Cuvintele nu lasa urme pe piele, nu trebuie sa port fuste pana la glezna si maneci lungi. Cuvintele nu au nevoie de curea ori rigla, ori furtun de la baie.Cuvintele pur si simplu se spun, ori se scriu, si dor la fel de mult ori si mai mult.
Si indiferenta doare, o simt aruncata catre mine ca un bici,  iar ma fac mica mica si nevrednica de mancarea din fata mea, nevrednica de ce am...

pentru sala mi-am luat manusi de box. roz. imi plac.
ma simt atat de istovita dupa o clasa de boxfit, incat nici un cuvand nu doare, incat nici o privire nu ma atinge, ca si cum sunt anesteziata...