Inceput si aceeasi intrebare

Toamna asta se simte ca un inceput. Toate sunt noi si toate sunt vechi.
Andrei a inceput scoala. Primul an. Pana acum e ok. E fericit. Imi place.
Eu imi numar binecuvantarile in fiecare zi ca sa fiu in stare sa stau safe, pe linia de plutire (ce cliche), sa nu ma rastorn, sa nu rastorn sandramaua...

Toamna asta se simte ca un inceput. Restless...si rece. Ciudat, un inceput ar trebui sa fie sinonim cu speranta, cu vise, cu ceva inerent mai bun. Nu stiu cum e inceputul asta pentru mine. Ca de fapt pentru mine nu e un inceput. Traiesc inceputul lui Andrei. Eu nu am curaj de inceputuri. Nici de finaluri. Da, planuiesc finaluri, insa cineva acolo in cosmos ma obliga sa nu ma grabesc. Vreau sa ma grabesc, vreau sa rastorn sandramaua, dar nu oricum.

Toamna asta se simte ca un inceput. De iarna. Dupa o vara mizerabila si rece, muncita si stresanta, deja dimineata toamna si-a infipt ghiarele in aerul clar al diminetii. 3 grade.

Toamna asta se simte ca un inceput si totusi eu am aceeasi intrebare: incotro?