Cum toamna s-a insinuat in viata noastra pe nesimtite, am decis sa ne purtam ca atare, adica sa face provizii. Ca orice om gospodar, care incarca camara in toamna, care coace, fierbe, face conserve...Nu ca noi ne-am incadra in categoria asta a gospodarilor, dar viata fara vinete coapte in congelator, fara ardei capia copti also in congelator e de neconceput in mijlocul iernii.
Ce e mai simplu decat sa coci pe grill vinetele, ardeii, curatati si pusi in pungi de o portie, de o data, in congelator?!
Asa ca am ajuns in piata la St Jacobs, initial am vrut sa merg singura, dar Victor m-a pus sa jur ca il astept pe el sa vina de la inot cu Andrei si sa mergem impreuna. Si s-a dovedit ca a avut dreptate. ..
Deci am ajuns la piata, am gasit locul perfect de parcare si instant am regretat ca nu am avut camera la noi ( aparatul de fotografiat): o licitatie de cai era in plina desfasurare, iar cei ce participau erau exclusiv menoniti: toti cu pantaloni si vesta neagra, camasa albastra-bleo, palarie de paie, majoritatea cu barba tunsa stil amish... Am stat si ne-am uitat cum licitau, am admirat caii care defilau prin fata lor si a noastra...
Apoi cu regret am intrat in piata...cum scriam cateva zile mai devreme, plin de flori, plin de mums, plin de detoate: rosii, ardei, vinete, dovleci, bostani, mere, pere, struguri, prune, piersici, varza, usturoi, ceapa, pepeni, si....toate din abundenta.
Dupa cateva ture prin piata, am umplut carutul cu ardei capia si ardei grasi rosii, cu vinete, piersici, prune, si ne-am mai intors odata dupa un pepene barosan. Am lasat si ceva marunt la un aussie care canta dintr-o trasnaie, de fapt facea niste zgomote ritmate, zicea el invatate de la bosimani.
Am mai aruncat un ochi la licitatia care nu se incheiase, am remarcat ca nu era picior de femei printre palariosii barbosi, si am plecat spre casa.
Si daca toata dimineata nu a plouat, exact cand Victor a dat drumul la grill a inceput o ploaie marunta, asa sa ne aminteasca ca e toamna. Asa ca a facut ceva carnaciori pe gratar, si am mancat intr-un final.
Am facut un inventar in congelator...
Din iunie nu mai stiu ce am si ce nu am in congelator. Ai mei au tinut bucataria si camara sa zic asa, eu doar am cumparat ce mi-au cerut. Asa ca acum mi-am bagat nasul in congelator si am facut in inventar sumar: lots and lots of sarmalute, cativa cozonaci, am gasit si niste pulpite de pui, si niste carne tocata. Si cum dimineata, cat baietii erau la inot am urmarit o emisiune culinara despre lasagna, hehe, lasagna e in meniu saptamana viitoare.
Am aranjat un pic, am facut ceva loc, si am constatat ca nu am pungi de congelator pentru mormanele de vinete si ardei ce asteptau sa fie coapte. Asa ca l-am luat pe Victor de o aripa si am colindat Zellers-ul si Zehrs.
Asa ca dupa ce m-am aprovizionat cu cele necesare, am luat-o spre casa, unde, cu satsfactia unei atmosferi mai uscate, Victor a copt tot ce era de copt.
Asa ca acum, cu un rose in fata, dupa ce am curatat munti si munti de vinete, de ardei, dupa ce am pus in cogelator mare parte, basca si radacinoasele curatate si tocate de Andrei la robot (morcov, pastarnac si telina) pentru ciorbite, facut si o ciorbita, unde sunt asa mandra ca am pus patrunjel si leustean din gradina mea, insirui cuvinte aici...A, si ma uit la Break-up
Deci am terminat de citit Julie and Julia, ori invers, si dintr-o curiozitate normala am gugalit in cautarea blogului in care Julie a raportat anul ei de gatit dupa Julia Child. Ca o coincidenta nu tocmai coincidenta, PBS transmite emisiuni de ale Juliei Child. Asa ca azi am urmarit jumatate de ora cum se fac omletele, oh boy, ce de-a omlete, si o gramada de unt. Tipa are un farmec aparte, incat chiar si gatitul a zeci de omlete nu a parut o corvoada de urmarit. Asa cum spuneam, am gugalit si am dat de blogul Juliei Powell, pe care l-a activat, in care am gasit un link catre un interviu de al ei, normal ca l-am urmarit si am fost uimita de cati bleaderi si raspunsuri are. Pai pentru mine e o raritate si bucurie sa am un comment, iar ea are in medie cateva sute! Acum sincer, nu e ceva ce imi doresc, ca ar fi tare mult de citit, ma refer la comentarii...
De ce urme? pentru ca toate cele traite azi mi-au lasat urme pe suflet ....
Saturday, September 26, 2009
Thursday, September 24, 2009
Disparitie
Daca vedeti ca am disparut, nu va alarmati. Doar imi iau a doua si a treia slujba, deja am inceput sa cautam pe cineva care sa falsifice certificatul de nastere al plodului, sa il trimitem si pe el la munca, Victor mai are 2 saptamani de colegiu si isi va lua si el 2 slujbe si ceva acasa, part time.
Si totul din cauza unei plimbari facute in we trecut in Nordul fascinant.
Cand am primit invitatia de a merge la cottage, nu am avut idee cat de departe trebuie sa calatorim. Am zis ca o programam pe tanti Saveta/ Aglaia (gps-ul) sa ne duca la destinatie, ne facem rezerva de icecapucino, timbiti si we're gonna hit the road. (a, si plinul la masina).
4 ore, care au fost 5, ca normal ca in Toronto am avut de a face cu ceva accidente pe sosea, aglomeratie, dar cand am iesit pe 400, am mers fara probleme, 110 constant.
Culorile toamnei au inceput sa se arate in frunze, toate nuantele posibile de rosu, galben verde.
Si dupa vreo 3 ore de sofat, dintr-o data totul era verde, coniferele au luat locul foioaselor. Superb, visez si acum drumul ala uneori sapat in piatra...
Apoi am iesit de pe autostrada si o ora am mers prin padure. Andrei era in culmea fericirii: rollercoster curat cu masina pe o sosea care unduia prin padure, nu stiai ce urmeaza dupa urmatorul colt, in varful urmator de deal...
Si am ajuns la cottage...despre ce sa povestesc? despre priveliste, despre mirosul splendid al aerului, despre privelistea unei mese bogata cu peste abia prins din lac?
Gazdele noastre erau ingrijorate, ne asteptau mai devreme. Ce a urmat au fost ore de vis...cu barca pe lac, cu batul in balta, cu case pe malul lacului de milioane de dolari, cu iahturi ancorate lenes langa docuri insorite. Viata e frumoasa intr-o seara de septembrie calda, cu soarele apunand aruncand miriade de sageti peste lac, cu miros de balta, de peste, cu un pescarus lenes, tailgating us...Gazda noastra l-a invatat sa pescuiasca pe Andrei, si cred ca i-a dat si microbul asta. Cand ne-am intors la mal, Andrei a vrut sa pescuiasca de pe doc, si a aruncat undita in apa, pluta la cateva minute s-a dus la fund, si Andrei a inceput sa mulineze pana a scos la iveala o frumusete de stuculina, 40cm si mai bine, mica dupa spusele gazdei, mai mare decat tot ce am prins in seara aia si a doua zi. Da da, ati inteles bine, a fost singura prada in tot weekendul.
A doua zi de dimineata baietii au plecat pe lac. Andrei imi povestea ca a fost vrajit de felul cum ceata s-a ridicat de pe apa, si a zis ca au fost "my best hours forever!!"
Sederea noastra a fost imbogatita de joaca cu mingea cu cei doi prichindei ai gazdelor, cu alergatul pe sosea si invartitul elicoper cand ma ajungeau, de ratele si vanatorii, de prinselea...de lipsa de griji
Frumosul a fost varsat acolo de creator fara masura, in culorile toamnei, in formele malului si sclipirea apei, in inimile calde ale celor ce din cand in cand isi incarca bateriile pe acele meleaguri de vis.
Drumul spre casa nu ne-a mai parut atat de lung, ne-am oprit doar pentru un plin la masina, si ceva sucuri reci. Ne-am duce oricand inapoi, pe acele enchanted places, chiar si la ajutat la treaba, dar nu pot sa nu multumesc D si lui D pentru clipele minunate oferite, pentru ocazia oferita! Sarut mana boierilor! Sa traiasca neamul vostru!
Si totul din cauza unei plimbari facute in we trecut in Nordul fascinant.
Cand am primit invitatia de a merge la cottage, nu am avut idee cat de departe trebuie sa calatorim. Am zis ca o programam pe tanti Saveta/ Aglaia (gps-ul) sa ne duca la destinatie, ne facem rezerva de icecapucino, timbiti si we're gonna hit the road. (a, si plinul la masina).
4 ore, care au fost 5, ca normal ca in Toronto am avut de a face cu ceva accidente pe sosea, aglomeratie, dar cand am iesit pe 400, am mers fara probleme, 110 constant.
Culorile toamnei au inceput sa se arate in frunze, toate nuantele posibile de rosu, galben verde.
Si dupa vreo 3 ore de sofat, dintr-o data totul era verde, coniferele au luat locul foioaselor. Superb, visez si acum drumul ala uneori sapat in piatra...
Apoi am iesit de pe autostrada si o ora am mers prin padure. Andrei era in culmea fericirii: rollercoster curat cu masina pe o sosea care unduia prin padure, nu stiai ce urmeaza dupa urmatorul colt, in varful urmator de deal...
Si am ajuns la cottage...despre ce sa povestesc? despre priveliste, despre mirosul splendid al aerului, despre privelistea unei mese bogata cu peste abia prins din lac?
Gazdele noastre erau ingrijorate, ne asteptau mai devreme. Ce a urmat au fost ore de vis...cu barca pe lac, cu batul in balta, cu case pe malul lacului de milioane de dolari, cu iahturi ancorate lenes langa docuri insorite. Viata e frumoasa intr-o seara de septembrie calda, cu soarele apunand aruncand miriade de sageti peste lac, cu miros de balta, de peste, cu un pescarus lenes, tailgating us...Gazda noastra l-a invatat sa pescuiasca pe Andrei, si cred ca i-a dat si microbul asta. Cand ne-am intors la mal, Andrei a vrut sa pescuiasca de pe doc, si a aruncat undita in apa, pluta la cateva minute s-a dus la fund, si Andrei a inceput sa mulineze pana a scos la iveala o frumusete de stuculina, 40cm si mai bine, mica dupa spusele gazdei, mai mare decat tot ce am prins in seara aia si a doua zi. Da da, ati inteles bine, a fost singura prada in tot weekendul.
A doua zi de dimineata baietii au plecat pe lac. Andrei imi povestea ca a fost vrajit de felul cum ceata s-a ridicat de pe apa, si a zis ca au fost "my best hours forever!!"
Sederea noastra a fost imbogatita de joaca cu mingea cu cei doi prichindei ai gazdelor, cu alergatul pe sosea si invartitul elicoper cand ma ajungeau, de ratele si vanatorii, de prinselea...de lipsa de griji
Frumosul a fost varsat acolo de creator fara masura, in culorile toamnei, in formele malului si sclipirea apei, in inimile calde ale celor ce din cand in cand isi incarca bateriile pe acele meleaguri de vis.
Drumul spre casa nu ne-a mai parut atat de lung, ne-am oprit doar pentru un plin la masina, si ceva sucuri reci. Ne-am duce oricand inapoi, pe acele enchanted places, chiar si la ajutat la treaba, dar nu pot sa nu multumesc D si lui D pentru clipele minunate oferite, pentru ocazia oferita! Sarut mana boierilor! Sa traiasca neamul vostru!
Toamna
A venit toamna. A venit toamna. A venit toamna.
A venit toamna nu cu alai de ploi, ca alea au fost toata vara presente, nu cu temperaturi joase, ca nici in vara nu ne-au parasit, ci cu alai de crizanteme, mums, cu gagait de gaste salbatice luand-o spre California, la soare si plaja (sper). A venit toamna cu miros de iarna. E cald peste zi, dar miroase a toamna. A si mai miroase a ingrasamant pentru iarba, miros de gainat de gaina sau balegar de oaie in cazul vecinului meu Marcel si bucatica lui de lawn.
Anu trecut eram inca la U of W, si a venit dr Wells mirosind a balegar de imi venea sa vomit. Omul venise pe bicicleta, calcase prin iarba si mirosea de iti muta nasul. Cum eu ajunsesem mai devreme nu am stiut ca niste neni imprastiasera din avion ingrasamint pentru iarba. Cand am iesit din cladire am inteles ca bietul om nu avea nici o vina.
Deci vine iarna dupa toamna. Dar in ultimii 3 ani am inceput sa iubesc toamna, cum sa nu o iubesti? Incepe tiptil cu mums, toate culorile, toate formele, toate dimensiunile. Incep sa apara pe porch la cate un vecin, apoi la altul, iar cand ajungi sambata la piata realizezi ca piata e inundata de mums. Superbe, si bineinteles ca adopti una, doua, trei, cate iti incap in portbagaj!
Apoi vine thanksgiving, si apar bostanii, mari, burtosi, portocalii, si asta inseamna un cuptor ocupat cu o placinta dodoloata de bostan, cu arome incantatoare de scortisoara si dulcele bostanului.
Si bucuria copiilor continua cu haloween! Dulciuri, dulciuri, dulciuri, copii fericiti, parinti innebuniti sa procure costumatia dorita. bostani ciopliti, fantomatic, lumanari, si atmosfera de basm.
Apoi pe negandite apare primul fulg de zapada...
Vara a fost racoroasa, ploioasa. A dat o pauza aerului conditionat. Dar am profitat si ne-am plimbat. I-am dus pe ai mei la African Lion Safari, la Marineland, la Royal Ontario Museum. Au defilat prin fata noastra animale, pasari exotice, spectacole cu elefanti, papagali, delfini...manuscrise celebre descoperite din intamplare de un cioban analfabet, mumii si povesti antice, vase ciobite, bijuterii si lux asiatic, si inca ceva in plus: o nunta indiana super ritzi and waw, am stat cu gura cascata uitandu-ne cum apareau cameramani, catering, decor exotic, si invitati super eleganti, rasati...
Si vine toamna, si imi aduce aminte de: Cri, cri, cri, toamna gri, nu credeam c-ai sa mai vii...
Voi?
A venit toamna nu cu alai de ploi, ca alea au fost toata vara presente, nu cu temperaturi joase, ca nici in vara nu ne-au parasit, ci cu alai de crizanteme, mums, cu gagait de gaste salbatice luand-o spre California, la soare si plaja (sper). A venit toamna cu miros de iarna. E cald peste zi, dar miroase a toamna. A si mai miroase a ingrasamant pentru iarba, miros de gainat de gaina sau balegar de oaie in cazul vecinului meu Marcel si bucatica lui de lawn.
Anu trecut eram inca la U of W, si a venit dr Wells mirosind a balegar de imi venea sa vomit. Omul venise pe bicicleta, calcase prin iarba si mirosea de iti muta nasul. Cum eu ajunsesem mai devreme nu am stiut ca niste neni imprastiasera din avion ingrasamint pentru iarba. Cand am iesit din cladire am inteles ca bietul om nu avea nici o vina.
Deci vine iarna dupa toamna. Dar in ultimii 3 ani am inceput sa iubesc toamna, cum sa nu o iubesti? Incepe tiptil cu mums, toate culorile, toate formele, toate dimensiunile. Incep sa apara pe porch la cate un vecin, apoi la altul, iar cand ajungi sambata la piata realizezi ca piata e inundata de mums. Superbe, si bineinteles ca adopti una, doua, trei, cate iti incap in portbagaj!
Apoi vine thanksgiving, si apar bostanii, mari, burtosi, portocalii, si asta inseamna un cuptor ocupat cu o placinta dodoloata de bostan, cu arome incantatoare de scortisoara si dulcele bostanului.
Si bucuria copiilor continua cu haloween! Dulciuri, dulciuri, dulciuri, copii fericiti, parinti innebuniti sa procure costumatia dorita. bostani ciopliti, fantomatic, lumanari, si atmosfera de basm.
Apoi pe negandite apare primul fulg de zapada...
Vara a fost racoroasa, ploioasa. A dat o pauza aerului conditionat. Dar am profitat si ne-am plimbat. I-am dus pe ai mei la African Lion Safari, la Marineland, la Royal Ontario Museum. Au defilat prin fata noastra animale, pasari exotice, spectacole cu elefanti, papagali, delfini...manuscrise celebre descoperite din intamplare de un cioban analfabet, mumii si povesti antice, vase ciobite, bijuterii si lux asiatic, si inca ceva in plus: o nunta indiana super ritzi and waw, am stat cu gura cascata uitandu-ne cum apareau cameramani, catering, decor exotic, si invitati super eleganti, rasati...
Si vine toamna, si imi aduce aminte de: Cri, cri, cri, toamna gri, nu credeam c-ai sa mai vii...
Voi?
Friday, September 18, 2009
Julie
De la o vreme incoace dorm bustean in Greyhound. Si dimineata si la intoarcere. Somn adanc. De multe ori, abia intra pe autostrada iar eu sunt deja in lumea viselor. Si trebuie sa zic ca sunt uneori dezamagita ca ajungem la timp sau mai devreme dimineata la Toronto, dar nu prea se intampla la intoarcere.
Cand eram la aeroport, colindand magazinele cu mamaia, ce credeati ca acolo nu am atacat magazinele? am gasit cartea dupa care s-a facut un film in vara asta, si care tot am zis ca ajung sa il vad, dar parca vad ca am sa ajung la cumparat dvd-ul: Julie and Julia.
Stilul e unul efervescent, placut, si abia asteptam sa imi infig dintii in ea...Julie are aproape 30 de ani, un job pe care il uraste, nu si-a urmat visul catre actorie, si s-a hotarat sa gateasca toate retetele din Mastering the Art of French Cooking, de Julia Child. Si of course, sa scrie un blog (vedeti ironia???) de prisos sa spun ca nu are nici o pregatire culinara, e profana ca mine si majoritatea femeilor ajunse in floarea varstei!
Inainte sa apara aceasta agitatie cu filmul si cartea, urmaream la Shopping Bags episodul in care cele 2 blonde incearca exact cartea asta. Si ele, la fel ca marea majoritate femeilor, nu au pregatire culinara, dar cat de cat au mai facut ceva cursuri, workshopuri, incercat produse, tehnici, deja au aquired ceva skills in bucatarie. Si la sf episodului se dau batute, cartea e pentru cei ce sunt deja la un nivel inalt de bucatareala, si nu la legume si carne la cuptor, ceva condimente la punga!
Acasa nu e loc de citit, nu e timp, si nu e liniste. Ce sa zic, sunt addicted de Judge Judy, asta e, am recunoscut, e primul step din cei 12 pasi in recuperare, ce sa zic...
Asa ca jumate de ora se duce urmarind cucoana asta tare in cloanta, care zice ce gandeste si isi face "clientii" cu ou si otet!
Apoi timpul se scurge inevitabil, habar n-am ce fac, si ma trezesc ca e 9, si incerc sa ajung in pat, si nu reusesc...
Asa ca incerc sa citesc in Greyhound, dar , (da, ezxista un dar, si nu e dar-ul ca ma adoarme cartea :) am constat ca am rau de masina, si nu pot citi. Si citesc cateva pagini, si mi se face rau, greata si dureri de cap. Si inchid cartea, si inchid ochii, si astept sa imi treaca valul de rau, si deschid din nou cartea, mai citesc cateva pagini, pana cand Julie ajunge la vreun pasaj total scarbos, atunci abandonez ideea de a citi in bus, dar pun cartea in poala, cu mandrie, ca na, uite ce citesc eu...
Azi Julie era in mijlocul ...aspicului sa zic asa. Daca ea era scarbita de intregul proces, reteta de pui in aspic mi-a facut o pofta de mancare naucitoare...hmmm racitura de pui, delicios...un pic de usturoi, delicios...
Asa ca acum ma lupt sa citesc mai departe, sa trecem peste aspic, partea cu aspicul nu se merita citita pe foame, si sa ajung la Lobster. Oh, I love seafood, I love seafood, I love seafood!
Dar uciderea unul crab de viu nu e my piece of cake! eu, care stiu sa jumesc o gaina, sa ii curat matele, dar sa ucid un crab de viu, neah!
Asa ca ma duc sa imi pun un pahar de tuica de Vrancea, am sa incerc sa scot din minte imaginea unui biet crab still tuiching si am sa urmaresc cu Andrei inca un episod din Ghost Whisperer ...si va urez voua "bleaderilor" mei, o seara buna si un weekend relaxant!
I'm back, baby!
Cand eram la aeroport, colindand magazinele cu mamaia, ce credeati ca acolo nu am atacat magazinele? am gasit cartea dupa care s-a facut un film in vara asta, si care tot am zis ca ajung sa il vad, dar parca vad ca am sa ajung la cumparat dvd-ul: Julie and Julia.
Stilul e unul efervescent, placut, si abia asteptam sa imi infig dintii in ea...Julie are aproape 30 de ani, un job pe care il uraste, nu si-a urmat visul catre actorie, si s-a hotarat sa gateasca toate retetele din Mastering the Art of French Cooking, de Julia Child. Si of course, sa scrie un blog (vedeti ironia???) de prisos sa spun ca nu are nici o pregatire culinara, e profana ca mine si majoritatea femeilor ajunse in floarea varstei!
Inainte sa apara aceasta agitatie cu filmul si cartea, urmaream la Shopping Bags episodul in care cele 2 blonde incearca exact cartea asta. Si ele, la fel ca marea majoritate femeilor, nu au pregatire culinara, dar cat de cat au mai facut ceva cursuri, workshopuri, incercat produse, tehnici, deja au aquired ceva skills in bucatarie. Si la sf episodului se dau batute, cartea e pentru cei ce sunt deja la un nivel inalt de bucatareala, si nu la legume si carne la cuptor, ceva condimente la punga!
Acasa nu e loc de citit, nu e timp, si nu e liniste. Ce sa zic, sunt addicted de Judge Judy, asta e, am recunoscut, e primul step din cei 12 pasi in recuperare, ce sa zic...
Asa ca jumate de ora se duce urmarind cucoana asta tare in cloanta, care zice ce gandeste si isi face "clientii" cu ou si otet!
Apoi timpul se scurge inevitabil, habar n-am ce fac, si ma trezesc ca e 9, si incerc sa ajung in pat, si nu reusesc...
Asa ca incerc sa citesc in Greyhound, dar , (da, ezxista un dar, si nu e dar-ul ca ma adoarme cartea :) am constat ca am rau de masina, si nu pot citi. Si citesc cateva pagini, si mi se face rau, greata si dureri de cap. Si inchid cartea, si inchid ochii, si astept sa imi treaca valul de rau, si deschid din nou cartea, mai citesc cateva pagini, pana cand Julie ajunge la vreun pasaj total scarbos, atunci abandonez ideea de a citi in bus, dar pun cartea in poala, cu mandrie, ca na, uite ce citesc eu...
Azi Julie era in mijlocul ...aspicului sa zic asa. Daca ea era scarbita de intregul proces, reteta de pui in aspic mi-a facut o pofta de mancare naucitoare...hmmm racitura de pui, delicios...un pic de usturoi, delicios...
Asa ca acum ma lupt sa citesc mai departe, sa trecem peste aspic, partea cu aspicul nu se merita citita pe foame, si sa ajung la Lobster. Oh, I love seafood, I love seafood, I love seafood!
Dar uciderea unul crab de viu nu e my piece of cake! eu, care stiu sa jumesc o gaina, sa ii curat matele, dar sa ucid un crab de viu, neah!
Asa ca ma duc sa imi pun un pahar de tuica de Vrancea, am sa incerc sa scot din minte imaginea unui biet crab still tuiching si am sa urmaresc cu Andrei inca un episod din Ghost Whisperer ...si va urez voua "bleaderilor" mei, o seara buna si un weekend relaxant!
I'm back, baby!
Thursday, September 17, 2009
...si dupa
revin la discutia avuta cu Simon.
L-am intrebat cum poate sa proveasca moartea in ochi saptamana de saptamana, poate si zi de zi si sa nu o ia razna, sa nu ii fie sufletul greu de atata suferinta?!
Mi-a zis ca dupa fiecare "plecare" are o sedinta de debriefing cu un coleg. Apoi cu anii a inceput sa priveasca procesul ca o plecare peste linia de orizont, nimic mai mult. De fiecare data e uimit de faptul ca cei ce sunt in drum spre orizont poarta dialoguri vii cu rude decedate de mult, mai mult decat atat, unii nici nu si-au cunoscut ruda cu care dialogheaza atat de nonsalant...
Pana si soacra lui a trait acelasi lucru: a inceput sa vorbeasca cu o ruda de mult decedata...
Dar cel mai greu le vine celor ramasi aici, si atunci are "de munca" cu ei serios, sa ii faca sa inteleaga moartea doar ca o trecere peste linia de orizont, trecere pe care o vor face si ei la timpul lor!\
Cum consiliezi cand sunt atatea religii? cand fiecare apartine de alta religie, cand sunt cei care nu cred, cand ii ai si pe cei doar spirituali? Ce sunt spiritualii? Cei care cred in Dumnezeu dar nu imbraca dragostea lor pentru divinitatea suprema in haina nici unei religii. Hm...
Sunt impresionata, omul asta emana o pace, o liniste sufleteasca, pana si mama a trecut peste culoarea pielii si a incercat sa discute cu el, dar ca orice roman mandru de ortodoxie a inceput sa puna intrebari ce atacau credinta lui de baza (catolic) si nu aveau nici o legatura cu ceea ce discutam noi.
Si cum eu inca am frica asta in suflet, frica de iad si rai, frica de pacate, nestinsa, ca doar pacate facem si cu fapta si cu gandul, parca m-am mai linistit un pic...
In rest, ce sa zic, o duminica dupa amiaza placuta cu niste oameni care au infruntat vitregiile vietii in Africa si in Canada, si care stiu sa traiasca frumos. Si care inteleg moartea, cel putin unul din ei:)
L-am intrebat cum poate sa proveasca moartea in ochi saptamana de saptamana, poate si zi de zi si sa nu o ia razna, sa nu ii fie sufletul greu de atata suferinta?!
Mi-a zis ca dupa fiecare "plecare" are o sedinta de debriefing cu un coleg. Apoi cu anii a inceput sa priveasca procesul ca o plecare peste linia de orizont, nimic mai mult. De fiecare data e uimit de faptul ca cei ce sunt in drum spre orizont poarta dialoguri vii cu rude decedate de mult, mai mult decat atat, unii nici nu si-au cunoscut ruda cu care dialogheaza atat de nonsalant...
Pana si soacra lui a trait acelasi lucru: a inceput sa vorbeasca cu o ruda de mult decedata...
Dar cel mai greu le vine celor ramasi aici, si atunci are "de munca" cu ei serios, sa ii faca sa inteleaga moartea doar ca o trecere peste linia de orizont, trecere pe care o vor face si ei la timpul lor!\
Cum consiliezi cand sunt atatea religii? cand fiecare apartine de alta religie, cand sunt cei care nu cred, cand ii ai si pe cei doar spirituali? Ce sunt spiritualii? Cei care cred in Dumnezeu dar nu imbraca dragostea lor pentru divinitatea suprema in haina nici unei religii. Hm...
Sunt impresionata, omul asta emana o pace, o liniste sufleteasca, pana si mama a trecut peste culoarea pielii si a incercat sa discute cu el, dar ca orice roman mandru de ortodoxie a inceput sa puna intrebari ce atacau credinta lui de baza (catolic) si nu aveau nici o legatura cu ceea ce discutam noi.
Si cum eu inca am frica asta in suflet, frica de iad si rai, frica de pacate, nestinsa, ca doar pacate facem si cu fapta si cu gandul, parca m-am mai linistit un pic...
In rest, ce sa zic, o duminica dupa amiaza placuta cu niste oameni care au infruntat vitregiile vietii in Africa si in Canada, si care stiu sa traiasca frumos. Si care inteleg moartea, cel putin unul din ei:)
Post vara
N-am mai scris demult, de cand inca parintii erau “canadieni” . Acum sunt romani din nou, au plecat acasa duminica trecuta, au ajuns cu bine, fara probleme majore. Asta daca nu punem la socoteala ca tataiu a trecut la milimetru pe langa acuzatia de terrorism, deoarece nu s-a putut desparti nici macar pentru cateva ore de briceagul lui elvetian luat de la menoniti.
Cand inca Andrei mergea la calarie, am mers cu totii pana la Wallenstein unde, in inima comunitatii menonite, exista un mic-mare magazinel cu articole necesare calariei, de la sei, zurgalai, haine pana la sprayuri de protejat calul contra mustelor. Andrei si-a luat ceva mancare pentru Hunter iar tataiu a pus ochii pe un briceag. De fapt a pus el ochii pe mai multe, dar s-a ales doar cu briceagul. De cand i l-a pus in mana vanzatorul i-am atras atentia ca nu are voie cu el in avion si s ail puna in bagajele de cala. Dupa sclipirea ochilor trebuia sa imi dau seama ca nu intelege, nu aude nimic din ce ii spun eu. Avea privirea aia sticloasa a alcoolicului cand vede sticla, a copiilor cand vad ciocolata, a...n-are rost sa mai continui.
Apoi de cate ori l-a folosit: acelasi discurs, nu uita sa nu cumva s ail uiti in buzunare, ca te aresteaza astia! Ah de unde...
I-am sunat de la un telefon public, trecand cu privirea sangerarea credit cardului, sa aflu daca au ajuns cu bine acasa. Tata era tot numai un protest: mi-au confiscate briceagul! CE? Care briceag? Pai briceagul meu misto de la menoniti! Pai l-aia avut la tine? Da! Zi mersi ca nu zaci prin vreo celula cu acuzatia de terrorism! Cum te-ai gandit tu ca or sa te lase cu briceag, dar iti interzic lichidele la bord, ha?
Si sa nu punem la socoteala turbulentele. Au avut parte de turbulente majore peste ocean. Mama povestea ca au mers mai bine de ora cu luminile stinse, centurile puse, si zgaltiti zdravan. Acu dupa ea nu era mare paguba daca se prabuseau, ca de, a vazut Canada, poi mori, dar ce se face cu bagajele? Cat a muncit la cele bagaje, cat a alergat prin magazine/malluri sa stranga toate cele...nu-i de ici de colo.
Expresia shop until you drop a fost inventata cu mama in gand: mai frate, nu oboseste sa se uite la lucruri in mall, ore intregi! La Fabricland am plans de foame, si ea inca mai avea de vazut un sfert de magazine: piesa cu piesa, cerceteaza pretul, cerceteaza calitatea materialului, se gandeste, socoteste, face transformarea in lei, mai intreaba de reduceri, si iar o ia de la capat. Si sa nu imi amitesc de magazinele de bijuterii...ce mai distractie am avut la Mappins: reduceri, ca peste tot vara, la bijuteriile de 14 k. Acu trebuie precizat ca aici aurul de 10 k este material prima pentru bijuterii si nici decum de 14k. Asa ca Mappins-ul a avut reducere de 50 la suta la aurul de 14k, mamaia a fost client de baza. Nenea ala a zic ca ne vaneaza el pe noi, dar pana la urma a reiesit ca cel vanat a fost el, ca mamaia a ales, s-a razgandit, s-a intors, a vazut, a stat pe ganduri, a cugetat, si iar a vrut sa le vada, s-a razgandit, s-a hotarat si pana la urma a cumparat o pereche de cercei. Si nu s-a termnat aici, ca am luat-o de la capat. Au fost doi care au rasuflat usurati in momentul in care mamaia a iesit din magazine, eu si salesmanul:)
A fost o vara ploioasa, am iesit mult la plimbare, de cate ori vremea ne-a permis, dar ne-am plimbat s ii-am plimbat. Ma bucur ca am putut sa le ofer vacanta vietii lor: au vazut Niagara, au urcat in CNTower, au vazut pana si manuscrisele de la Marea Moarta la Royal Ontario Museum, au avut the time of their life in China Town. Am mers si la plaja, si au stat sub umbrella mare mare cat eu si Andrei ne-am prajit la soare. Au calatorit, tata in fata langa mine, cu GPS-ul in brate ( ca bratul fix e pe bordul masinii lui Victor) prezicand curbele, urmarindu-mi viteza, citind indicatoarele, mama in spate intreband ca donky lui Shrek: mai e mult pana in tara foarte de departe? Au fost fascinati de limuzine, le poreclisera soparlele. Am mers si la Fort George langa Niagara on the lake si au ramas teribil de impresionati de ideea de muzeu viu:
Am ajuns la pranz. Am parcat, platit si ca tot omul ce se respecta cautat toaleta. Am mancat pe fuga ceva in afara fortului, la masutele amenajate la umbra copacilor. Apoi am intrat in Fort. Tocmai incepea demonstratia de tragere cu tunul ca la 1882. Am trecut si p e la popota ofiterilor unde un tanar imbracat in uniforma armatei britanice de la 1882 tocmai punea in dutch oven paine cu stafide. Apoi a copt prajiturele pentru copiii super incantati de idée si de miros. Toti cei din fort erau imbracati in haine de la sf de sec 19. Timpul a incremenit la 1882 in mai cand americanii au distrus fortul. Au cucerit fortul. Stati fara grija ca l-am recuperate inapoi. Am intrat in cladirea ofiterilor unde un ofiter cam rosu in obraji ne-a povestit cum ca la vremea atacului ofiterii luau cina. 3 randuri de mancare, fiecare rand cu 9 feluri. Si cum amenda pentru o farfurie sparta era enorma, un biet ofiter, in timpul atacului a strans totul in fata de masa, a sapat o groapa si a ascuns acolo tot. Pana si o pisica a avut ghinionul sa nimereasca acolo. Imi si imaginez printre ghiulele picand, printre impuscaturi de muscheta cum un ofiter, tinerel cred, avea grija mai mult a vaselor sparte, sa ascunda de fapt cioburile decat sa se puna la adapost ori sa incerce sa apere fortul:)
Dar printre cioburile de farfurii s-au gasit si cioburile de la sticlele sparte si erau cam 20 de vin si vreo 12 de wisky. Cam mult pentru maxim 10 ofiteri, nu?
Ne-am inrolat. Si eu si Andrei. Am semnat actul, ne-am scris numele cu pana cu cerneala si la semnatura am pus X. Ne-au dat cate o haina rosie, si o arma, pusca cu baioneta, o fi fost muscheta? Apoi am facut instructive: la stanga la dreapta, prezentati arma, si atac la baioneta. LA atac ne-a zis sa strigam: hazaaaaaaaaa! O dulceata de pustoaica de langa mine a intrebat: da de ce sa strigam Hazaaaaaaaaaa? Pai e similar cum marinarii sttriga Horay! De ce marinarii striga Horay? Tanarul sergent s-a scarpinat in cap si a zis, asta e intrebare pentru un ofiter. Stai sa chem pe unul...
Apoi la sf instructiei ne-au dat un shilling. Plata. Si au spus: parintii, veniti sa va luati copii peste 21 de ani!
L a poarta, tipul care ne explicase cum se trage cu tunul, canta la fluier melodii de atunci...inital am crezut ca e o inregistrare, apoi am realizat ca tipul canta live! Plus vederea americanilor, ite colea, pester au, mama lor de americani cat i-am asteptat (tataiu)!
Cand inca Andrei mergea la calarie, am mers cu totii pana la Wallenstein unde, in inima comunitatii menonite, exista un mic-mare magazinel cu articole necesare calariei, de la sei, zurgalai, haine pana la sprayuri de protejat calul contra mustelor. Andrei si-a luat ceva mancare pentru Hunter iar tataiu a pus ochii pe un briceag. De fapt a pus el ochii pe mai multe, dar s-a ales doar cu briceagul. De cand i l-a pus in mana vanzatorul i-am atras atentia ca nu are voie cu el in avion si s ail puna in bagajele de cala. Dupa sclipirea ochilor trebuia sa imi dau seama ca nu intelege, nu aude nimic din ce ii spun eu. Avea privirea aia sticloasa a alcoolicului cand vede sticla, a copiilor cand vad ciocolata, a...n-are rost sa mai continui.
Apoi de cate ori l-a folosit: acelasi discurs, nu uita sa nu cumva s ail uiti in buzunare, ca te aresteaza astia! Ah de unde...
I-am sunat de la un telefon public, trecand cu privirea sangerarea credit cardului, sa aflu daca au ajuns cu bine acasa. Tata era tot numai un protest: mi-au confiscate briceagul! CE? Care briceag? Pai briceagul meu misto de la menoniti! Pai l-aia avut la tine? Da! Zi mersi ca nu zaci prin vreo celula cu acuzatia de terrorism! Cum te-ai gandit tu ca or sa te lase cu briceag, dar iti interzic lichidele la bord, ha?
Si sa nu punem la socoteala turbulentele. Au avut parte de turbulente majore peste ocean. Mama povestea ca au mers mai bine de ora cu luminile stinse, centurile puse, si zgaltiti zdravan. Acu dupa ea nu era mare paguba daca se prabuseau, ca de, a vazut Canada, poi mori, dar ce se face cu bagajele? Cat a muncit la cele bagaje, cat a alergat prin magazine/malluri sa stranga toate cele...nu-i de ici de colo.
Expresia shop until you drop a fost inventata cu mama in gand: mai frate, nu oboseste sa se uite la lucruri in mall, ore intregi! La Fabricland am plans de foame, si ea inca mai avea de vazut un sfert de magazine: piesa cu piesa, cerceteaza pretul, cerceteaza calitatea materialului, se gandeste, socoteste, face transformarea in lei, mai intreaba de reduceri, si iar o ia de la capat. Si sa nu imi amitesc de magazinele de bijuterii...ce mai distractie am avut la Mappins: reduceri, ca peste tot vara, la bijuteriile de 14 k. Acu trebuie precizat ca aici aurul de 10 k este material prima pentru bijuterii si nici decum de 14k. Asa ca Mappins-ul a avut reducere de 50 la suta la aurul de 14k, mamaia a fost client de baza. Nenea ala a zic ca ne vaneaza el pe noi, dar pana la urma a reiesit ca cel vanat a fost el, ca mamaia a ales, s-a razgandit, s-a intors, a vazut, a stat pe ganduri, a cugetat, si iar a vrut sa le vada, s-a razgandit, s-a hotarat si pana la urma a cumparat o pereche de cercei. Si nu s-a termnat aici, ca am luat-o de la capat. Au fost doi care au rasuflat usurati in momentul in care mamaia a iesit din magazine, eu si salesmanul:)
A fost o vara ploioasa, am iesit mult la plimbare, de cate ori vremea ne-a permis, dar ne-am plimbat s ii-am plimbat. Ma bucur ca am putut sa le ofer vacanta vietii lor: au vazut Niagara, au urcat in CNTower, au vazut pana si manuscrisele de la Marea Moarta la Royal Ontario Museum, au avut the time of their life in China Town. Am mers si la plaja, si au stat sub umbrella mare mare cat eu si Andrei ne-am prajit la soare. Au calatorit, tata in fata langa mine, cu GPS-ul in brate ( ca bratul fix e pe bordul masinii lui Victor) prezicand curbele, urmarindu-mi viteza, citind indicatoarele, mama in spate intreband ca donky lui Shrek: mai e mult pana in tara foarte de departe? Au fost fascinati de limuzine, le poreclisera soparlele. Am mers si la Fort George langa Niagara on the lake si au ramas teribil de impresionati de ideea de muzeu viu:
Am ajuns la pranz. Am parcat, platit si ca tot omul ce se respecta cautat toaleta. Am mancat pe fuga ceva in afara fortului, la masutele amenajate la umbra copacilor. Apoi am intrat in Fort. Tocmai incepea demonstratia de tragere cu tunul ca la 1882. Am trecut si p e la popota ofiterilor unde un tanar imbracat in uniforma armatei britanice de la 1882 tocmai punea in dutch oven paine cu stafide. Apoi a copt prajiturele pentru copiii super incantati de idée si de miros. Toti cei din fort erau imbracati in haine de la sf de sec 19. Timpul a incremenit la 1882 in mai cand americanii au distrus fortul. Au cucerit fortul. Stati fara grija ca l-am recuperate inapoi. Am intrat in cladirea ofiterilor unde un ofiter cam rosu in obraji ne-a povestit cum ca la vremea atacului ofiterii luau cina. 3 randuri de mancare, fiecare rand cu 9 feluri. Si cum amenda pentru o farfurie sparta era enorma, un biet ofiter, in timpul atacului a strans totul in fata de masa, a sapat o groapa si a ascuns acolo tot. Pana si o pisica a avut ghinionul sa nimereasca acolo. Imi si imaginez printre ghiulele picand, printre impuscaturi de muscheta cum un ofiter, tinerel cred, avea grija mai mult a vaselor sparte, sa ascunda de fapt cioburile decat sa se puna la adapost ori sa incerce sa apere fortul:)
Dar printre cioburile de farfurii s-au gasit si cioburile de la sticlele sparte si erau cam 20 de vin si vreo 12 de wisky. Cam mult pentru maxim 10 ofiteri, nu?
Ne-am inrolat. Si eu si Andrei. Am semnat actul, ne-am scris numele cu pana cu cerneala si la semnatura am pus X. Ne-au dat cate o haina rosie, si o arma, pusca cu baioneta, o fi fost muscheta? Apoi am facut instructive: la stanga la dreapta, prezentati arma, si atac la baioneta. LA atac ne-a zis sa strigam: hazaaaaaaaaa! O dulceata de pustoaica de langa mine a intrebat: da de ce sa strigam Hazaaaaaaaaaa? Pai e similar cum marinarii sttriga Horay! De ce marinarii striga Horay? Tanarul sergent s-a scarpinat in cap si a zis, asta e intrebare pentru un ofiter. Stai sa chem pe unul...
Apoi la sf instructiei ne-au dat un shilling. Plata. Si au spus: parintii, veniti sa va luati copii peste 21 de ani!
L a poarta, tipul care ne explicase cum se trage cu tunul, canta la fluier melodii de atunci...inital am crezut ca e o inregistrare, apoi am realizat ca tipul canta live! Plus vederea americanilor, ite colea, pester au, mama lor de americani cat i-am asteptat (tataiu)!
Subscribe to:
Posts (Atom)