Prima zi

Prima zi e echivalenta cu 15 septembrie.
Toata vara ai asteptat cu nerabdare sa vina, te-ai pregatit sufleteste, ti-ai pus mii de intrebari, ai ascultat povestile celor din jur, cum a fost pentru ei in prima zi.
Ultima vara fara griji e cu griji. Cu grijile primei zile de scoala. Cum o sa fie? frica? emotii? plans?

si soarele a inceput sa lumineze mai intr-o dunga, mai special, parca imediat dupa Sfanta Marie mare. Si parca miroase a toamna. Bunicii sunt mandri de tine, te incurajeaza, te gonesc acasa la mama dupa ce toata vara ai copilarit la ei, ai umblat prin coclauri, prin padure, ai fugarit rate, gaini, vacutza bunicii...Si murele sunt aproape coapte dar trebuie sa pleci acasa. Se aproprie prima zi de scoala.

cu cateva zile inainte mama se agita in jurul tinutei. Calcat, apretat. Panica: pantofii! de care, cum? ce culoare...Si dresul, ai mama grija... Cu ce sacrificii le-a gasit mama printr-o cunostinta...

seara de dinainte...ai senzatia ca maine toata lumea o sa se schimbe. Emotia te copleseste, mai si plangi un pic, si visezi ca maine soarele o sa straluceasca albastru, ca norii or sa fie roz, ca cerul o sa fie galben...

Da, e 15 septembrie. Dimineata, foarte dimineata. Mama intreaba a 10-a oara: ai spalat dintii? Mama, lasa-ma, nu mai sunt copil mic, nu ma mai sacai...
Te imbraci, iti iei geanta, o iei pe mama de mana, ori ea pe tine, nu poate sta acasa, e prima zi de scoala a fetei, si pleci spre scoala. Scoala pare mare, amenintatoare. Intri in scoala, iti tremura genunchii si apoi iesi pe teren la careu. Te asezi in rand. Auzi lista strigata de director si apoi pleci spre clasa.
Clasa, mare, luminoasa, cu peretii hidos de verde, dar cu multe planse, unele cam ingalbenite, pe pereti. Te asezi la locul tau. Parintii se framanta, se agita, fiecare isi aranjeaza odorul in banca, si cu regrete ies din clasa dupa 7-8 minute. Si mama te-a imbratisat si te-a lasat acolo, singura. Cand o sa se sune de iesire? Cat e ceasul? De emotie nu vezi cadranul ceasului cumparat de tata in vara asta.
Si atunci te izbeste realitatea: 30 de perechi de ochi care se uita la tine cu emotie, cu frica. Asteapta ceva de la tine. Ce? Faci cativa pasi spre usa si dai sa iesi. Nu se poate, cum sa abandonezi lupta. Atunci, te indrepti, iti apuci o scama imaginara, dregi glasul si...te prezinti.
"Pe mine ma cheama Mariana. Puteti sa imi repetati numele?" Glasuri firave de copii, cristaline, repeta silabisind (asa i-a invatat la gradinita).
Apoi le ceri sa se prezinte. Si sa spuna ceva despre ei.
"Pe mine ma cheama Mihai, am 6 ani si imi plac masinutele" (ceilalti rad un pic, apoi rasul se stinge stinger, cu Mihai rosu ca para, asezandu-se rusinat)
"Pe mine ma cheama Ana, si am 7 ani si nu-mi plac papusile. Mi-e imi place sa ma joc cu baietii, cu masinutele lu frate-miu"
.....
si cand timiditatea incepe sa dispara, suna clopotelul. Ai crezut ca o sa vina ca o usurare dar de fapt rupe vraja, rupe atmosfera de feerie ce se insinuase in clasa modeste de la ultimul etaj.

va continua