Viata ei 8

Aia a fost perioada din viata ei in care durerile au venit una dupa alta... A zis ca daca a scapat cu viata si cu mintile intregi dupa anii aia, va trai 100 de ani in pace! Sper sa fie asa, ca merita!
Se intoarce in Canada, si vestea buna e ca se impaca total cu mama ei. De atunci au o relatie care depaseste cu mult ceea ce se presupune a fi dragoste intre mama si fiica. Isi citesc gandurile, isi simt starile sufletesti.
Ea stie cand mama ei e suparata, simte, cand nu e ok din punctul de vedere a sanatatii! Se duce la ea fara sa sune, cu ceva medicamente in poseta, ori ceaiuri /leacuri. Ori cu ceva bun de la vreun magazin etnic. Nu conteaza de care, doar sa fie ceva mai neobisnuit.
Mama ei simte cand ea e suparata si o suna, ori trece pe la ea pe acasa cu mancare, ori cu o trusa de machiaj si o alinta...
Durerea de atunci le-a unit. Vestea ca tatal ei e bolnav fara nici o speranta de insanatosire i-a facut rau fizic. 3 zile a vomat tot ce manca, bea...nu a dormit, nu putea sa inchida ochii. Nu putea sa planga, nu avea inca de ce sa planga, nu?
Si-a adunat toata puterea sufleteasca, si a fost alaturi de tatal ei pana in ultimul moment. A fost caregiver-ul lui, l-a ingrijit cu toata dragostea de care a fost capabila si a avut resurse. Mama ei i-a fost recunoscatoare si inca ii este, dupa atat de multi ani. Nu a uitat. Mamei i-a fost greu sa inteleaga de ce nu va imbatrani alaturi de omul drag. Ea nu putea sa inteleaga de ce nu are timp sa isi implineasca traditional viata, cu sot si nepot, sa ii ofere aceasta ultima bucurie tatalui. Tata abia pensionat care planuia lucruri mari pentru anii ce veneau...
Apoi viata ei s-a schimbat radical...

Cand are un moment zbuciumat in viata ma cauta. Ma cauta si cand e liniste si pace in viata ei. Cand e satula de viata ei glamuroasa. Cand e satula sa joace teatru in societate. Cand are nevoie sa fie ea. fara sa fie nevoita sa ofere nimic, nici dragoste de fiica, sora, ori iubita.
Mie imi place enorm cand ma suna, ori ma cauta la servici, ori apare la usa mea... Nu ma intelegeti gresit, o critic, o cert. Dar nu o judec. E viata ei...

Dupa ce perioada de doliu din sufletul ei s-a mai domolit, cand a avut putere sa iasa iar in lume fara sa se intrebe de ce i se intampla doar ei toate astea, si-a facut appoitment la un salon renumit, si s-a transformat din cap pana in picioare. Si-a facut rezervare la un resto in voga si s-a dust la cina. Ea care uraste sa manance singura, a decis ca putin ii pasa...
Asteptand sa vina comanda, a inceput sa dea discret telefoane. Una din prietenele ei vechi i-a recomandat un terapeut. ( ca o paranteza, acel terapeut i-a recomanta un terapeut pe eating disorder care i-a devenit cea mai buna prietena).
La o masa alaturata 2 tipi aveau o cina de afaceri. I-a remarcat, asa ca s-a oprit din a da telefoane, sa nu ii deranjeze.
Masa a fost delicioasa, bucatarul a venit in sala si a invitat-o la chef's table. (la unele restaurante, chef-ul iese din bucatarie si sta de vorba cu patronii (consumatorii). A recunoscut-o ca fiind sora lui... I-a oferit un desert delicios, pregatit de el special pentru ea...
La sf mesei, afla ca masa (vreusei sa scriu consumatia, dar cacofonia nu ma lasa) ii fusese platita...si avea un business card cu un mesaj...

revin

15 ani

Eroul meu a implinit 15 ani.
Ca de obicei a invitat fetele: Lucia, Kari si Ioana la film. Ioana nu a putu veni din pacate... Dar Kari a venit, asta dupa ce l-a tinut in suspans pana in ultima zi...
(ce ma fac eu cu copilul asta, nu stiu, ca o poarta in inima pe copila asta, si e clar ca nu are nici o sansa...)
Sambata dimineata avea ceva probleme existentiale: cand isi poate lua carnet?
Mie mi s-a strans inima cand am auzit, din toate motivele posibile... Sofer incepator, incredere in skillurile nonexistente, teribilism, bani de asigurare, benzina si toate alea...
L-am domolit: la anu pe vremea asta discutam de carnet, de fapt de scoala de soferi :) si de job, sa iti poti plati asigurarea si benzina... (i s-a cam strans zambetu)

Ziua a fost frumoasa, au mers la film, au avut fun, acasa la fel...tortul a fost bun...
Ma uita el cat de mare, frumos (deh, cioara), politicos si bun e...si imi aduc aminte cat de mic si neajutorat era acum 15 ani, cum stateam si plangeam langa incubatorul lui, rugandu-ma sa traiasca... sa aiba zile, sa mearga, sa zambeasca, sa vorbeasca, sa ....
Incercam sa imi imaginez cum ii va fi viitoru (inca mai fac asta...) Nici in visele mele cele mai frumoase nu imi imaginam bunatatea asta de copil...

Si ca sa fie Andrei pana la capat: luni seara muncea cu sudori la o tema la Engleza. Cum asa, zic!? a, nu iti zic, ca ai sa te superi!
Ok, o sun pe consiliera si tot aflu!
OK, mom, if you need to know: profu de Engleza ne-a dat tema asta de acu 2 saptamani. Noi toti am crezut ca a uitat de ea. Due date e maine, si am zis ca am scapat, pana cand astazi la sf orei ne-a atras atentia sa nu uitam de tema...Mi-a stat inima, zice copkilu senin!
Si mie! cum sa uite de tema? A, e batran! Mai, Mr Summerville nu e batran de loc, cam de  varsta cu mine, ori cu tactu! Da, da, si ce, voi nu sunteti batrani?
d'uh!
Acu planuiesc consecinta. Nu se mai numeste pedeapsa/recompensa. Se numeste consecinta...De luni imi scormonesc creierii si nu am nici o idee creativa. Trebuie sa fie o consecinta nu tocmai placuta si sa implice lucru la Engleza, dar sa nu semene a lucru suplimentar...

Spranceana ridicata

Eram copii, (Ceausescu's period),  program la tv seara 2 ore, afara la joaca ai mei nu ne lasau, timpul ocupat din plin cu activitati extra, asa ca refugiul il gaseam in lectura.
Cum lectiile trebuiau facute inainte de toate, si apoi timp de lectura nu mai aveam, am "invatat" repede sa diluam timpul de invatat cu citit clandestin: cartea sub manual( cand verifica ce citeam era litera manualului), pana s-a prins mama, cartea peste manual (cand verifica coperta era a manualului), pana s-a prins tata, cartea sub fund...si tot asa...
Noi diversifiam metodele de ascuns romanu, mama si tata intensificau metodele de despistare...
Tin minte ca my little brother era in clasa a 2a, venise de la scoala si mama l-a grabit sa se schimbe, spele si sa vina la masa... si dupa 20 de minute l-a gasit in camera lui citind, un crac de la pantalon inca pe el...

Apoi am gasit o alta metoda de a citi. De fapt ca un facut noi copii am inceput sa suferim de constipatie si chiar sa dam in hemoroizi si sa incepem sa petrecem aproape ore intregi in baie...citind, cartile ascunse in masina de spalat rufe, printre rufele murdare...
Ne-a mers destul de multisor...am suferit nenumarate tratamente laxative (bleah) si cat pe ce niste controale medicale de cautat hemoroizii... am scapat doar cu analize de sange.
Totul s-a sfarsit intr-o zi cand mama abia venita de la servici, constata ca masina de spalat rufe e plina, si ca e nevoita sa spele, si da-i cauta sa sorteze rufele cand de fapt a descoperit o adevarata biblioteca ascunsa in rufe.
Ne-a tinut morala, probabil au si ras (cu tata) un pic de tratamentele cu laxative care pareau o pedeapsa destul de buna si ne-a amenintat cu teribile pedepse.
Cand decidea sa spele rufe, preventiv ne anunta: dati la spalat, spal in jumate de ora! Si atunci da-i viteza la baie si scoate sub tricou cartile ascuns..defilam si eu si fratelo la baie, ba si tata, sa ne recuperam cartile!

N-am experimentat cititul sub plapuma, nu de alta, dar nu aveam o lampa/veioza, plus ca pe vremea aia se citea mult la lampa cu gaz, curentul electric se intrerupea destul de des (cotidian, ce mai!)
Dar am trait cititul sub plapuma din tabara cealalta, ca parinte!

Pana de curand, cititul era pentru Andrei aproape pedeapsa. Citea, dar parca manca acritura! Nici o aplecare, citea de gura noastra... Pana cand da de un profesor de engleza dedicat (in clasa a 10) care face ce face si ii deschide un apetit spre citit, ceva nou pentru el si pentru noi:)
A inceput sa citeasca oricand, oricum. Vine de la scoala si citeste cat mananca, cat se schimba. Citeste pana vin eu si apoi isi face temele cand sunt eu acasa.
Nu de mult, nu foarte multe nopti in urma, ma trezesc cu un sentiment vag ca ceva nu e in regula. Verific usile la intrare, si apoi intru usor in camera la Andrei, sa vad daca e invelit, daca doarme confortabil! Care copil sare de 7 metri in sus, citea...la lumina lampii de veghe! Si eu sperietura, si el sperietura...
2 nopti mai tarziu, vine Victor de la servici, intra la Andrei in camera sa ii dea un pupic, sa il inveleasca, ca de obicei, si da-i iar sperietura: Andrei citea!
Acu 2 dimineti, ma suna Victor ca l-a dus pe Andrei cu masina la scoala. Ploua? intreb. Nu, zice, m-a trezit ca a pierdut autobuzul si avea nevoie de ride. Ok, intreb seara pruncu ce s-a intamplat: a, zice, am citit si am uitat de timp!

OK, eu nu pedepsesc pruncu pentru asa ceva! Ma bufneste si rasu! Pana acu m-am rugat sa il pocneasca si pe el pasiunea pentru carti, ca noi citim oriunde apucam si avem timp (vezi lista din coada blogului, nu dati, abia acu imi veni ideea, cand ma intreba cineva ce am citit in ultima luna), iar el era pasionat de jocuri, filme, dar nu si litera tiparita...
In fata lui is cu spranceana ridicata, severa, si nemultumita ca nu isi gestioneaza bine timpul...dar ma bufneste rasul si abia ma abtin sa nu rad! Istoria se repeta! Mama, esti razbunata!

...de iarna!

Se aproprie sarbatorile de iarna!
O fi asta o veste buna pentru copkii, special pentru cei romani, ca de: vine Mos Neculai, vine Mos Craciun, cei romano-canadieni stiu si de boxing day ( nu e in calendarele religioase, dar e religios marcata in toate calendarele nord americane)...mai vine si Anu Nou si vacanta de iarna in top!
Dar pentru alde mine nu e o veste chiar atat de buna: caci sarbatorile astea nu-s numite degeaba de iarna, vine si pacostea aia de zapada! Frigul nu ma deranjeaza atat de mult, dar pacostea aia de zapada ma irita rau de tot! (o fi si din cauza navetei zilnice, mai stii?)
Le zice sarbatori deci implicit, romaneste, inseamna mancare! Multa mancare! si musafiri si vizite! De un an is la dieta, nici nu sper la o pauza de sarbatori! Nu cred ca am o sansa in hell! Si asa visez la un morman de friptura de purcel la ceaun, cu mult usturoi, mamaliga si cartofi prajiti...vise, taica, vise! ( si parca si vad arterele blocate si infarctul pandind dupa vreun morman de zapada :) Cred ca un gratar de cea mai ne-grasa parte a purcelului cu niste conopida la abur o sa scrie pe mine de Craciun!
Sa nu uitam de cadouri! Pentru mine, perioada asta incepe prost de prin octombrie, cu ziua lui Victor, apoi un respiro pana la ziua lui Andrei, apoi sf Andrei, Sf Neculai, Mos Craciun, si neoficiala boxing day...as face domle overtime, dar nu se poate, nu ma lasa astia...nu se practica, in special in partea unde lucrez eu.
Victor saracu face overtime...dar probabil ca va fi nevoie sa faca overtime la overtime, sa poata sponsoriza sarbatorile astea...auzi, sarbatori!
De ce is numite sarbatori? ca nu vad acu motive de sarbatoare prea multe...
(acu sa nu ma luati cu Nasterea Mantuitorului, ca pana la urma asta e esenta, nu? de asta suntem fericiti de Craciun, nu? ca mai avem o sansa la mantuire, sansa pe care nu trebuie sa uitam sa nu o irosim)

Acu nici nu se furisa bine Noiembrie in calendare, ca astia au si dat in boala decoratiilor. Cobor intr-o zi la pranz, unaware of the danger, si dau nas in nas, pe neasteptate, fara nici o posibilitate sa ma ascund, sa inchid ochii, sa evit...cu bradul impodobit din holul cladirii. Dupa colt inca 2 isi expuneau mandri podoabele! Se pare ca anu asta se poarta combinatii de silver cu blue or pink.
N-am lasat lucrurile asa, n-am luat infrangerea ca fiind un dat, si m-am dus la Tony, the building manager, si am facut complain: ce e domle cu brazii aia care s-au strecurat in holul cladirii! L-a bufnit rasul! N-a avut ce face, ordin de mai sus!
Am evitat sa privesc in ochi toti brazii care au aparut silentios in toate holurile, geamurile institutiilor de-a lungul University. Am zis ca pan la urma atat au si ei: 6 saptamani sa se faleasca cu podoaba. Apoi la naftalina pana la anu...
Al doilea soc a venit cand fara nici un warning muzica de Craciun rasuna in mall! Pai e frumos? sa se strecoare  asa, fara avertizare? adica faci cumparaturile, e senin afara, uscat, ba si soarele straluceste, temperaturile sunt above 0 si din difuzoare se aude: It's beginning to look a lot like Christmas! sa scap cosu din mana, noroc ca impingeam la un carut...
apoi vine copkilu ca are o dilema: nu stie ce vrea de la mos Craciun! Ma uit la el cum s-au uitat indienii la Columb si il intreb: ce-ti veni? Am stabilit deja ca nu mai e nici un mister cu mos Craciun, e si cazul, faci 15 ani maine poimane (nu mai crede de la 9 ani, dar regula a fost ca cine nu crede, nu primeste cadou, asa ca de gura noastra a pretins ca , crede) si acum vii si drop this bomb?
Dap, nu stiu ce vreau de Mos Craciun. Pai zis, hai sa punem o limita. Fiecare face cadou celorlalti membri ai familiei in limita de...si da-i negocieri. Tinand cont ca nu e numai de primit, e si de dat la ceilalti doi din familie...ajungem la enorma limita de ...10 dolari, hahahahaha Dupa ce a propus suma a fost tare incantat...pentru 2 minute, cand s-a intors puzzled: ce cumpara el de 10 dolari de cap de parinte?

v-am deprimat? ca asa am reputatia: de deprimanta (mai nou). Oh, sa nu uitam de concediu! Asta e partea luminoasa, frumoasa a lui Decembrie! Sa va zic ca luni si marti in ultima saptamana din decembrie is libere de la guvern? statutory holiday! so, mai am nevoie de vreo 3 zile de conced si ....oh, inca un an incepe! sa discutam deja despre rezolutii?

revin, abia astept sarbatorile de iarna...pentru conced!

Viata ei 7

Cum s-a terminat fericirea ei de atunci? Brusc, dureros si nimic posibil de facut in lumea asta!
Erau in Australia. Contractul ei se terminase si il insotea pe el la competitii. El incepuse sa urce tot mai sus in clasamente. Ea facea cumparaturi, se plimba, bronza, si incerca sa caute de lucru. Greu de gasit cand umbli din loc in loc. Dar banii nu mai erau o problema.
Daca ma suna si ii spun ca ma doare capul, vrea sa vina sa ma vada, sa se asigure ca mi-e bine. Are o frica teribila de dureri de cap. Are in casa tot ce e medicament pentru dureri de cap, migrene.
El avea migrene din cand in cand. Nu des, dar erau groaznice. Poate odata la 3-4 luni? Dar il incapacitau pentru minim 3 zile. Atunci ea nu se dezlipea de langa patul lui. Nu se spala, nu manca, il servea pe el, il ingrijea, ii citea,canta, vorbea...
Erau in Australia. El terminase un concurs major, pe podium, bani frumosi in cont, ea prinsese un contract cu portofoliu de actrita (inca nu poate sa inteleaga fascinatia unora pentru tipul ei de frumusete) si decisesera ca dupa ce termina ea auditiile si lucrul efectiv, sa faca Oz pe biciclete.  Apoi el a facut o migrena, care nu a trecut in 3 zile. Nici intr-o saptamana.
Cand a realizat ca e a doua saptamana de cand el e in intuneric suferind de dureri de cap, ca ea nu facuse un dus de 2 saptamani, ca bause doar ceaiuri verzi si cafele, a sunat la salvare.
L-au dus de urgenta, tomografie, si a venit vestea ca aun trasnet: cancer in faza terminala, neoperabil.
A stat cu el pana la sfarsit. A trait toata durerea din plin. Familia lui i-a fost recunoscatoare. Au reusit sa ajunga mult prea tarziu. In dimineata cand ei au aterizat in Oz el inchisese ochii, cu un zambet pe buze, cu toata durerea pe care o simtea, zicand ca Raiul nu are cum sa fie mai frumos decat fata ei, frumusetea ei luminoasa. Ea a zambit cu toata dragostea si nu a mai apucat sa zica ca nu crede in Rai.
Dupa inmormantare, a mai ramas in Australia incercand sa convinga pe cineva, oricine, sa faca turul pe biciclete in memorila lui. Din pacate nu a gasit pe nimeni interesat. Prietenii lui aveau concursuri de pregatit, concurat, castigat. Prietenele ei erau la capatul lumii...
S-a intors acasa, si mama ei a lasat deoparte toate neintelegerile dintre ele, si a ajutat-o f mult sa treaca peste durere.
Dar o durere atrage o alta durere...

Limite

E 5 si jumate dimineata si sunt in autocar spre Toronto. Avem o conferinta si trebuie sa ajung devreme sa ajuta la organizare, apoi registrations si alte chestii marunte ce tin de conferinte.
Lateralul meu o doamna sarita de 60 de ani se foieste enervant. E pe fotoliu de la margine (ma bufneste rasul cand tastez fotoliu, da nu pot sa scriu scaun, pentru ca nu e nici scaun) si nu stiu cum sa isi ridice manerull de la fotoliu.
Piesa asta e un lucru super util mai ales la 5 si dimineata cand sigur ca o sa atipesti si te tine sa nu pici pe coridor. Daca pici peste vecinul nu-i nici o problema, dar autobuzul nu face tot timpul numai dreapta nu?
Se foieste vreo 10 minute, trecem si de Cambridge, si ea nu-si gaseste locul. Pana la urma incepe sa caute cu privirea in jur pe cineva care sa o scoata din incurcatura.
Ma roaga sa o ajut. Ii manevrez manerul si e f fericita. Se linisteste si adoarme repede.
Dar mie imi zboara somnul ca incepe sa ma framante cat de important e manerul ala, cat de importante sunt limitele. E o limita nu? Daca o depasesti te trezesti gramada pe coridor. Dar te tine safe, nu?
Toate limitele in viata noastra sunt asa, cu pedala de siguranta?
Manerul ala e ca si balustrada la balcon, ba e mult mai important pentru ca daca adormi din picioare poti cadea peste balcon, dar din fotoliu, manerul ala de ajuta sa nu iti strici somnul?
Nu ar fi extraordinar daca am avea limite cu pedala de siguranta?
Bei un pahar e ok. Bei pe al doilea si apare limita. Si nu mai poti bea. Poti forta limita dar atunci te faci gramada, nu? simtiti limita asta? Multi nu (eu din fericire cate o data o simt, e senzatia aia de urcat la cap si presentimentul ca daca mai duc un pahar la gura am sa vomit si ce am visat ca mananc)
Apesi pedala de acceleratie si te uiti la viteza. Unde e limita? N-ar fi misto sa fie un sistem care sa zica stop: daca sofezi cu mai mult de atat sfarsesti rau? Eu sunt un sofer aventuros, dar am avut noroc sa nu am accident. Pun pe seama indemanarii...
Limite, limite, limite...
limita financiara: cheltui mai mult de atat, ti se topeste efectiv cartea de credit
limita in glume (mama ce mi-ar trebui una din asta)
limita in minciuni, oooo asta ar fi una f cautata pe piata politica romaneasca....

Unde nu am limite? unde imi trebuie un maner de siguranta?
Dar voua?

in purgatoriu

Laptopul nostru a murit si a ajuns pentru cateva zile in purgatoriu. In purgatoriu lui Future Shop, ca acolo a stat pana sa aflam daca ajunge in Iad sau in Rai.
S-a intors printre noi, haha, l-am primit inapoi cu cele necesare reparate, si iata-ma din nou.
Povestea ei o sa continue, pana atunci va las sa ascultati radio whisper