A fost...
festivalul Mozart, 2 concerte superbe, eu am simtit ca respir, am simtit cum intra aer curat in plamani.
Concertul de vineri seara a fost o surpriza placuta, toti voluntarii imbracati in moda timpului. Am sa revin cu poza.
The afterparty a fost un prilej de discutii cu solistii, cu dirijorul...Normal ca am pus intrebari, pot eu sa tac?
Duminica, al doilea concert, a fost facut in stilul timpului lui Mozart. Corul a fost superb, concertul de flute si harp a fost esquisite! Andrei a fost impresionat (desi a cam motait in prima parte de concert).
Vineri mergem la un concert mai special, in Guelph, Musical Jokes! iar la sf lui mai e gala de final de sezon (bineinteles ca am bilete, hihi)
Trebuie sa o cititi, chiar daca merge la extrema cealalta in ceea ce priveste conditia femeii in Islam.
Eu nu pot sa inteleg cum poate fi atat de inversunata impotriva barbatilor musulmani care isi asupresc sotiile, fetele (femeile din viata lor) dar o poate ierta pe mama ei. Nu pot sa inteleg!
Daca nu ati citit-o pe Mary Higgins Clark, va invit sa cititi macar una din cele 3: While my pretty one sleeps; Loves music, loves to dance; All around the town
Va asigur eu ca o sa va placa, si sa patiti ca mine, sa carati ditamai cartuloiul pana si in baie...
pentru ca e gata de actiune, are un entuziasm molipsitor
pentru ca e gata sa faca orice numai sa gateasca cu mine, chiar sa taie ceapa. Well, asta i-a adus o nota mare la scoala, cica a avut de curatat un sac intreg de ceapa, si a iesit primul
pentru ca nu pleaca din bucatarie pana cand nu plec eu
pentru ca, desi nu are curaj sa guste, e incantat de mancare, de procesul de construire a mancarii, a produsului finit
pentru ca are rabdare sa incerce tehnici, are curaj
pentru ca face niste clatite excelente (well, intotdeauna imi cere sa dublam, triplam cantitatile, si mie mi-i mila de sufletelul lui ca sta rabdator langa aragaz si le coace)
si pentru ca e sufletelul meu care in fiecare zi ma invata ca nu exista limite, daca tu singur nu ti le pui
o surpriza de proportii, o carte out of the box, si pentru mine extrem de necesara pentru ca am de a face cu aplicanti iranieni, cu observeri iranieni, si asa le inteleg politetea, felul cum se exprima, exagerarile, frica de autoritate...
nu de mult am avut o studenta originara din Iran si ne-a impresionat pe toti cu bucatele mamei, cu povestile despre Persia, cu curajul de a avea un blog in limba materna in care sa dea glas nemultumirilor feminine (avand ca sursa rude ramase in tara)
toata lumea citeste Irving Yalom. Si eu, of course.
O prietena buna mi-a spus pentru prima data de el. Mi-a luat timp pana sa ma invrednicesc sa ii caut cartile.
toata lumea il citeste pe Irving Yalom. Si e impressed. Eu nu prea tare. De fapt, nu total adevarat, nu prea impresionata de prima carte citita: Staring at the sun!
Cand a scris cartea, Irv era deja in 70ies years of life. Matur ca si psyhiatru, matur ca si scriitor. Gandindu-ma la carte, il vad pe autor infruntand, privind un ochi un taur furios! Cu ochii injectati de sange, de ura, de dorinta de a-l dobori. Irv priveste moartea in ochi, dar nu are curaj sa puna titlul asta cartii ci prefera sa se chiorasca la soare.
Well, it's a compromise in my opinion!
Staring at the sun!
Nu mi-i frica de moarte, ii impartasesc opiniile, privesc moartea asa cum o priveste si el, epicuristic, si din cauza asta cartea, revelatiile din carte, teoriile pe care le expune nu m-au impresionat.
Momma and the meaning of life, insa, e alta poveste!
Nu am terminat-o, dar v-o recomand!
Revin. Promit sa revin.
Nu s-a intamplat nimic out of ordinary in timpul in care am lipsit.
Da, am fost la concursul culinar al fellowshilor, a fost fun, sunt niste oameni atat de calzi la suflet incat nici un efort nu e prea mare!
Apoi concertul a fost superb, John Williams one, Andrei a fost impresionat si am facut poze cu Dark Vader :)
De ce tacere? De ce lipsa? Imi tot caut esenta. Si concertele care imi hranesc sufletul sunt acum ceva ritualic, abia astept sa ma duc, dar e un dat.
Asa ca a trebuit sa caut altceva sa imi trezeasca interesul. Am incercat si inca sunt prinsa in crearea de bijou-uri. Nimic fancy, ceva margele insirate pe o ata. Apoi pretind ca le-am cumparat. Inca e exciting...
Dar ceea ce imi ocupa acum timpul e cititul. Mi-am comandat un morman imens de carti la biblioteca si acum am o luna sa le citesc. Sunt atat de incantata in mod special pentru ca imi umple timpul ala care ar trebui sa il petrec cu mine.
Ah, inca alerg. Inca nu m-am hotarat daca sa ma duc la cursa de 10k la Oakville ori cea de la Niagara.
Azi musai sa petrec 5 minute browsing the net about info!
So, dragii/dragele mei/mele, sunt aici, inca supravietuiesc.
N-am stiut niciodata de ce imi urasc ziua de nastere. Toata lumea sarbatoreste, se bucura de cadouri si prieteni, eu, dimpotriva, fac orice sa nu fiu acasa de ziua mea... sa nu vorbesc lumea la telefon, sa nu primesc musafiri (ca nah, prietenii ma stiu, si stiu ca nu invit pe nimeni, dar ei tin sa ma sarbatoreasca)...
Anul asta am decis ca imi schimb tactica. De anul asta ma bucur de ziua mea. Si nu pentru ca incep sa ma bucur ca am mai apucat sa mai traiesc un an, ci pentru ca dupa lungi diwscutii cu psihologul am inteles de ce ma port asa de ziua mea. Pentru ca ai mei parinti nu mi-au serbat ziua niciodata, in loc sa fie o zi de bucurie pentru mine, e o zi in care nu sunt importanta de loc...
Deci anul asta ma bucur de ziua mea! Mi-am pregatit tinuta pentru la munca de cu o seara inainte. Fellowshi stiau ca e ziua mea si s-au mobilizat, au tinut sa ma serbeze, care cum a putut, chiar daca au fost blocati in OR majoritatea...
Dimineata, pe tron, ma gandesc ca ziua mea o sa fie o zi frumoasa, am la servici o trupa de oameni deosebiti, iar acasa urma sa ies cu baietii la concert...
Imi verific emailurile, verific cum e vremea... nimic nu imi va sterge zambetul de pe fata, s-a inteles?
Asta pana cand sa intind mana spre... hartia igienica, care e terminata! E 5AM, incerc sa strig delicat la Victor, ca nici rezerva nu e la vedere... Victor sforaie, il aud din baie... mai tare nu pot striga ca scol copilul... Rezolv problema cumva necumva... ma spal si constat ca... mi s-au terminat cremele de fata, fondul de ten... mai am crema de ochi de la Avon, asa ca ma smachuiesc pe toata fata, rezolv cu niste prudra si problema fondului de ten... tineti minte, ziua mea, nu au cum sa apara nori...
Autozul vine tarziu, totul e in intarziere, inima ea e down rau de tot, dar zambesc, e ziua mea, am promis ca nu ma las doborata, da?
La servici totul merge struna, primesc cadouri frumoase, urari, ies la lunch la Bodega cu Nina si cu Brad... totul e super! Ah ce imi place mie aici, e ziua ta? esti rasfatata, nu ii rasfeti tu pe ceilalti. M-au scos la lunch, mi-au luat tort, flori, cadou... (eu le-am luat bunatati si le-am pus in camera lor, si au fost impresionati total)
Eh, uite a iesit soarele pe strada mea, nimic nu are cum sa mearga rau, nu?
Plec spre casa, imi uit traista in birou, lunchul meu o sa puta marti ca un sconc...
Dar ce conteaza, drumul spre casa e placut, facem un ocol prin Guelph, ca e accident urat pe 401. Hm... trebuie sa fiu in K pana la 7, ca concertul e la 8PM.
Cum necum ajungem in K pe la 6 si jumate.
Ajunsa acasa, zic sa fac rapid un dus, Iulian se anuntase ca vine o fuga cu un cadou la noi.. Are rost sa povestesc ca nimeni nu adusese hartie igienica in baie? ca trec prin aceeasi odisee ca dimineata numai ca acum jos e Iulian? Anyway, fac dusul in viteza, ma schimb, schimb amabilitati cu Iulian care e racit cobza, apreciez efortul si stiu ca vine din suflet nu din obligatie.
Concertul e divin, e ceva ce nu se poate descrie, aproape in lacrimi...
Ramanem si la afterparty... Doamne ce sfarsit frumos al unei zile frumoase!
Gata, am decis ca ziua mea e un prilej de bucurie!
PS: Am oprit la 11 noaptea, in drum spre casa la un magazin si am luat hartie igienica, cu toate impotrivirile lui Victor care se jura ca a cumparat deja, ca avem in casa! Acum avem, sa ne ajunga pana in Feb anul viitor
De o bucata de vreme, Sanda posteaza comentarii la vorbaraia mea...
De o bucata de vreme, o prietena draga sufletului meu, pe care o admir enorm, a ales sa se retraga de pe FB si sufletul meu i-a simtit lipsa... Numele ei, Sanda!
Vineri, in drum spre Toronto, m-am trezit din somn cu gandul ca e ziua ei, a Sandei cea frumoasa, senina si optimista! Si atunci m-a lovit in freza: Sandele mele sunt una si aceeasi!!!
Draga mea, la multi ani! Sa fii sanatoasa, norocoasa, iubita, sa ai putere sa iti implinesti visele! Multumesc ca existi!
Din intamplare am descoperit ca biletele la concertele orchestrei simfonice din KW is extrem de ieftine. E mai ieftin sa mergi la un concert simfonic decat sa mergi la film. Eh, mint, cam acelasi lucru, dar daca la film te alegi cu punga imensa de popcorn si carafa de suc, la concert treatul e un pahar de vin alb/rosu, ori o cafea.
De prin noiembrie ne tot ducem. Asa am vazut un concert exceptional de Craciun, poate am sa scriu despre asta, apoi Prokofiev si vineri ne ducem la Ravel.
Ba am fost si la un concert al orchestrei de tineret unde fetita unei prietene deosebite, a fost concert maiestru! Ce mandri am fost, fetita a cantat exceptional, a fost selectata din toata orchestra, a intrecut copii mult mai mari decat ea.
Deci vineri mergem la Ravel. Ravel e cunoscut pentru Bolero care nu e nimic, nici melodie, nici nimic, nu are nimic artistic, nu are vibratie, ci e o chestie pe care Ravel a facut-o pur matematic sa demonstreze ca se poate compune fara fir, fara vibratie. Apoi a ramas in istorie prin aceasta piesa, dar a urat-o cu desavarsire. Vineri orchestra mare va canta si bolero dar si inca 2 concerte din care unul de chitara! Sunt in extaz, pur si simplu!!! Edwin Outwater, conductor
Jason Vieaux, guitar Ravel: Suite from Mother Goose
Nico Muhly: KWS Commission
Rodrigo: Concierto de Aranjuez
Ravel: Bolero Bolero is still one of classical music's most potent works, with its seductive melody that grows non-stop to a mighty climax. This dazzling concert also includes the most famous concerto for guitar, performed by brilliant classical guitarist Jason Vieaux, and a KWS commission by Nico Muhly.
“I have written only one masterpiece and that is Boléro,” Ravel sardonically told a fellow composer. “Unfortunately, it contains no music.” First written as a ballet score in 1928 for Ida Rubinstein’s troupe, Boléro builds continuously on just one rhythm and a single theme in two sections. The piece evolves asa huge orchestral crescendo created primarily through constantly expanding orchestral timbre. “It is an experiment in a very special and limited direction,” Ravel cautioned when the piece began to be popular and to receive performances in the concert hall. [It consistss olely of] “orchestral tissue without music – of one long, very gradual crescendo. . . The themes are impersonal – folk-tunes of the usual Spanish-Arabian kind.” This use of the word ‘impersonal’ is reflected in Ravel’s original
conception of the stage design of Boléro as a streetscape, with a factory in the background. Like Honegger’s tone-poem Pacifi c 231, early 20th century life is reflected in art, specifically in Ravel’s hypnotic, machine-like rhythmic repetitions.
N-am rezistat sa nu va spun, de fapt fara sa nu ma laud!!!
Am zis daca tot sunt in centru, sa intru si la superstoru asiatic, sa cumpar niste shrimpi si niste peste si ceva fructe mai exotice, daca ma incumet...
Am stat un pic si am asteptat, tocmai primeau marfa, si descarcau pestele. Restul de chineji, de la celelalte raioane, stateau pe margine, si radeau de cei 2 muncitori de la raionu de peste. Aia munceau saracii cu viteza, pestii erau vii, trebuiau separati in bazine... treaba de chinez!
Intr-un final mi-am luat cele achizitionate si inapoi la masina cand... masina era inconjurata, blocata de 3 masini de politie, cu luminile aprinse! O iau la fuga,la gandul ca vreun idiot mi-a busit masina... mai ales ca in fata masinii mele, in lateral, era o alta masina oprita! ajung intr-un suflet, masina e ok, nimeni nu ma baga in seama, eu nu am cum sa plec, asa ca astept cuminte sa vad ce se intampla.
Masina respectiva fusese data ca furata. 2 barbati si o femeie erau in masina la momentul cand au fost opriti, au fost incatusati in fata mea, perchezitionati, eu ma facusem mica mica in masina, l-am sunat pe Victor care a inceput sa rada si imi zice sa fac poze... mare ajutor!
Tipii si tipa au fost luati la intrebari, soferul i-a spus tipei ca you have to own this one up... deci ceva probleme erau cu masina, cine stie, vreun divort? sot raportat masina disparuta?
ok, treaba se ingroasa, mai apare o masina de politie, ies din masina, politistul nou venit vine si ma intreaba daca sunt ok. Ii zic ca da. Ai ramas blocata, nu? da, zic, e ok, pot sa astept.
politistu se uita la mine, se uita la colegii lui si zice: nu, nu ai cum sa fii ok fiind martora la ce se intampla. Esti in stare sa sofezi? Da, zic, don't worry!
Intru in masina si vad ca el era deja in masina de politie din lateralul meu, si imi face loc sa ies. Dau cu spatele, manevrez usor, alt politist tine traficul si ies din incurcatura...
Asta imi trebuie daca am plecat mai devreme de la servici!
