Am facut-o si pe asta!

Adica am ajuns la urgente in Toronto.
De vreo 10 zile ma durea un pic ochiul stang la atingere. Apoi intr-o joi dimineata m-am trezit cu ochiul rosu. Am sunat optometrista care m-a vazut imediat ( la noi in K) si care a decretat ca nu stie de la ce e, nu e pink eye si sa imi pun niste picaturi in ochi, clare, si sa vedem ce si cum. Pus picaturi, ochiul tot dureros, dar cumva spre seara arata mai bine. Asa ca nu mi-am facut griji si doar am trimis cate un email dr in care raportam starea de rosu a ochiului.
OK, numai ca joi care abia a trecut ma trezesc iar cu ochiul total rosu, si cu dureri de cap insuportabile. Cumva sofez si ajung la statia de autobuz, apoi ochii inchisi pana la Toronto.
La munci, hell on Earth. Catering-ul o facuse de oaie, cursantii aia de prin toata Canada si USA buimaci fara mic dejun, iar eu trebuia sa salvez onoarea! Acu, intre noi fie vorba, indivizii astia primisera carduri la Tim's sa se duca sa isi ia ce vor, sa faca miscare in pauze si nu stiu cum, nu le placea ca trebuiau sa mearga in spital la Tim's!!! Adica muieti-s posmagii???
Dar durerea nu ma lasa, ochii nu ii puteam tine deschisi, asa ca mi-am anuntat sefa si o colega ca ma duc la noi in spital la Occ Health.
Deci, tanti nurse de acolo nu avea nici o idee. Sa ma duc acasa! Hello! pai si acasa ce fac? pai te duci la doctor? pai tanti, sunt intr-un spital, ce-i drept de pediatrie, afiliat la UHN, adica in retea cu alte n spitale canadiene. Nu pot merge la urgente? a, da! zice ea intr-o sclipire de geniu! Ori la Mount Sinai, ori la Toronto General! Duh!
Cum nu stiam unde e Emerg la Mount Sinai (spitalul e peste drum de SickKids) am ales sa merg la Toronto General, care e lipit, oh well, langa SK. Si stiam si unde sunt urgentele, nu ca as fi avut nevoie prior, dar e langa Food Court unde e un Burger Hero , ah, ce vremuri!
La birou inhalasem 2 aspirine, plus aerul rece...parca nu e dracu asa de...rosu! sa ma mai duc??
Si ma duc, cu inima in gat la urgente.
Prima data sa ma vada triaj nurse. O tanti neagra, mare cat un dulap cu 2 usi si jumate, si cu niste unghii de vultur, cu care abia tasta! Imi face un semn catre tabelul de completat si dupa 5 min ma ia. Ii explic ce si cum, imi ia tensiunea, 14 cu 9, temperatura, si ma iscodeste, abia tastand din cauza ghearelor!
Apoi imi zice ca trebuie sa ma duc la registratura! OK, ma duc acolo, si tanti aia, nu avea pe nimeni acolo, ca client ci vreo 3 colege cu care avea de povestit de tatuaju lui fica-sa! Si stai si te uita pe perete, ca tanti acu dezbatea ca unde tre sa fie tatuajul sa intre in categoria trump stamp!
Ok, se indura sa ma intrebe si pe mine de una alta, ma refer la acte si apoi ma trimite la fast triaj (ori ceva in genul asta). Imi zic, stai sa vezi ca acu o sa mearga treburile rapid! Nu? ca doar e fast in denumire! Ti-ai gasit!
Deci eu cu ochi bulit, ma asez in sala de asteptare pentru departamentul respectiv, si citesc o revista de moda cap coasa (big grin). Apare o studenta:
se prezinta si imi zice ca imi va face un control preliminar. Ma descoase de toate celea, si apoi incearca sa imi faca un control cu aparatele alea ale lor. Habar n-avea sa il foloseasca, dar nu ma irit, stiu ca e spital universitar si ca ei sunt acolo sa invete. Face ea un control cum poate, imi controleaza si acuratetea vizuala 20/20, ha! ochi bulit pe naiba!
Si ma trimite iar in sala de asteptare. Si apoi pace pentru vreo 15 min. Cum nu ma mai durea nimic (stiti sindromul asta? te doare maseaua pana intri pe usa cabinetului la dentist?) ma decid ca daca pana la ora 10 nu ma baga nimeni in seama, sa plec!
Eh, inainte de 10 apare studenta si cu rezidentu/profu de garda. Imi face si ala control, ma ia si ala la intrebari, suport aparatu lui peste de 2 ori ca sa invete si studenta sa recunoasca nenorocirea ce s-a abatut asupra mea....si aud verdictul: iristis! Pai si ce e asta? o inflamatie/ infectia a irisului si am nevoie sa ma vada in specialist in domeniu. Care specialist nu e la Toronto General ci e la Toronto Western. Eu vreau acasa, declar exasperata, in schimb doctorul ma convinge ca nu e de joaca si ca au autobuz intre cele 2 spitale, gratis, si sigur am sa ma descurc. Ca daca nu ma duc pe picioarele mele, ma leaga de un crash cart si ma trimite cu ambulanta. Sa aleg cum vreau sa ajung acolo!
Ok, deci imi da o tanti de acolo sa ma duca la autobuz!
Incerc sa sun acasa, V nu raspunde pe celular, sun pe fix, suna ocupat, oh well, sun la servici si le zic cum continua aventura mea.
Ma sui in blue shuttle si hai la Western Toronto.
Acolo nimeresc clinica unde trebuia sa ma prezint dar sa fac infarct cand vad ca sala de asteptare e plina. Ma gandesc ca eu fiind urgenta si fiind si angajat la SK o sa am ceva prioritate. Ti-ai gasit!
Prima data, restul de documente nu fusesera faxate de la Toronto General. Tanti de la receptie pune mana pe telefon si da-i porcaiala cu Toronto General. Apoi clinica respectiva are 2 doctori, unu f ocupat, cu coada mare de asteptare, si inca unu fluturand de muste! guess where I end up? Dap, la nenea ocupatu!
Sa zic ca nu am apucat sa mananc mic dejun? nu ceai, nu nimica?
e 11 si rabdarea mea e la limita. Decid sa imi fac programare si ma duc cu curaj la cealalta sectie de nurse, care manevrau dosarele impricinatilor din lista! Tanti se uita la mine de sus in jos, nu este impresionata de badge-ul meu de SK, si ma anunta usor iritat ca daca vreau programare, ei programeaza pentru iulie. Ce-mi doreste inimioara?
Resemnata ma asez inapoi pe un scaun si apare o doamna in varsta.
Are chef de vorba, iar eu am chef de ceva de mancare, nu se lovesc chefurile noastre, nu?
Dar ceva in vocea ei ma face sa trec peste tot discomfortul pe care incep sa il simt acut, si ma intorc spre ea si intru in dialog!
Si am parte de un sfert de ora atat de placut...doamna imi povesteste ca e de origine poloneza, evreica, ca sotul i-a murit cu 24 de ani in urma, ca de 15 ani traieste cu un domn roman, acum in varsta de 92 de ani, care din pacate e internat la un camin, pentru ca a dezvoltat Alzheimer. Ea are 82. Ma uita la ea si mai mult de 75 nu-i dau. O complimentez si ea roseste usor si zice: Darling, sa iti zic un secret pe care nici copii mei nu il stiu! La 65 de ani m-am dus si am facut facelift!
Imi pica falca de admiratie si continui dialogul: despre copii, despre religii, (ea evreica, discutam de rai si viata after, o intreb daca crede, imi zice ca acum nu stie nici ea ce crede, ca este deranjata de extremismul oricarei religii), despre soti si utilitatea lor pe langa casa omului, despre afectiunea mea...
Si simt un regret cand doctorul o cheama la consult. Ma cheama si pe mine imediat dupa ea, ne intersectam pe culoar, ea plecand, eu intrand...Ma imbratiseaza si imi spune ca sunt frumoasa, inteligenta si am simtul umorului! Imi multumeste pentru timpul petrecut cu ea in sala de asteptare! (eh, nu credeti tot ce zicea, varsta inaintata, ochelari expirati...)
Prind aripi si intru in cabinet, vine si dr, ma consulta, imi da un morman de picaturi de pus in ochi... imi explica ce si cum, si imi zice ca trebuie sa ma vada intr-o saptamana!
Fac din nou appoitment, joi la 11 si jumate, si ma intorc cu blue shuttle la munci, inainte trec pe la farmacie si las reteta la lucrat!
La munci, toti pe varfuri, ingrijorati rau de tot! E ora 1 PM, dar eu sunt senina, flamanda mumifiata, dar multumita ca am tratament. Raspund la intrebari si linistesc pe toata lumea. Toti suparati ca nu m-au insotit, ca m-au lasat singura. Ii calmez si ma duc sa vad tona de emailuri din inbox!
Imi dau lacrimile cand gasesc pe birou o cutie cu mancare aburinda de la Jessica, patroana restaurantului de la parter. Aflase si ea ca-s besmetica pe la ER si s-a gandit ca am nevoie de comfort food. La 3 baga capul pe usa Jeff, sotul ei, cu o cookie calda, sa vada daca sunt ok, si daca am nevoie de ajutor ori o vorba buna!
Of, ce oameni cu inima mare! Ce am facut sa ii merit?
Trece timpul, si am parte de un drum spre casa f relaxant, comfortabil, si cu atentie mare. Apoi acasa incep tratamentul, si acum raportez ca roseata a disparut, doar un usor discomfort mai simt la schimbarile de lumina, dar e nimic pe langa ce fusese!
Inchei aici polologhia, ma duc sa imi pun picaturi in ochi, dar nu inainte de a va ura SANATATE!