Bai ce-mi place, cum vine vara, cum luna de luna avem o luni libera. si incepe August cu luni liber, ceea ce nu e maine, ci chiar poimaine!
Normal ca traficul se dementziaza si ma baga pe mine in coma in timp record. De obicei vineri la dus acasa e criminal, asa ca vrajesc sefa sa ma lase sa plec mai devreme...
(am un proiect de predat in juma de ora, dar cine are chef? n-am chef nici de scris...dar...)
In schimb ieri am crezut ca mor si invii mai ceva decat in Promisa Inviere! Deci autobuze noi, noutze, luxoase si curate asteptau nefericitii de K si Cambridge. Ca nefericit ce ma numar zilnic, imi dau seama ca ceva nu e in regula, ca de, nu pute toaleta in tot autobuzul (nu a urina, ci a dezinfectant) autobuzul nu da semne de rugina, nu seamana cu cele din filmele de rzboi vazute pe vremea copilariei ceausesciene.
Si nici soferii gri, nerabdatori si plictisiti in acelasi timp (combinatie greu de atins) nu asteptau in fata scarii de autobuz, de data asta nu inalta ca sa iti ajunga genunchii la cer cand te cocotzi in mijlocul de locomotie.
No, deci autobuz nou, elegant, care "ingenuncheaza" sa iti vina mai usor sa te urci, silentios, cu suspensii inca functionale, dar cu acelasi pacat al aerului conditionat extrem de galagios (cred ca fabricantul nu s-a gantit ca asti canadieni vor iarna in autobuz si seteaza temp pe 18 grade, afara fiind 40 cu factor umiditate)
Si ma ia cu plans, real si instant, ca realizez ca soferu', elegant si politicos, n-are nici o graba acasa. Si n-avea frate. I-a luat 45 de min sa se cocoatze pe Gardiner Express (15 min e average-ul soferului regulat) si tensiunea mea arteriala era undeva prin cer. Nu de alta, dar trebuia sa recuperez copkilu de la pool, ca avea ora de inot.
Sa mai zic si de cele 3 accidente de pe GE? neah... aproape in coma, cu lacrimi in barba, injurand de la momentul in care am acceptat job in TO, pana la momentul cand m-am nascut, si momentul in care am decis sa iau casa in menonite country...am ajuns acasa cu o ora intarzire....
Asa ca azi am venit mai devreme, sa plec mai devreme, ceea ce nu o sa se intample daca nu termina neorocitul ala de raport... al de ziceam ca il am de predat in jumate de ora...mai bine zis 10 min!
Friday, July 30, 2010
Thursday, July 22, 2010
Soferu nostru
Deci soferu nostru, cel nou, de vreo luna, cam asa, are cateodata chef de poveste. Si cum e trecut de prima tinerete, si sofer de o viata, are ce povesti.
Ne-a povestit cum intr-o vreme a sofat gangsterii din Detroit spre cazino-urile de la Niagara. Si cum ajunsese sa aiba protectie in Detroit, ca doar era "soferu". Cum asta se intampla destul de regulat ajunsese sa le cunoasca povestile de viata: cum ajunsesera in gang, cum facusera puscarie. Spunea de unul ca isi amintea cum cam de la 5 ani facea foamea: nu ca nu manca un burger sau pizza, nu manca cate 10-12 zile. Parintii dadeau toti banii pe droguri si bautura. Cum altii i-au dat de mancare, si au avut grija de el... si asa asa intrat in gang.
Altul, zicea soferul, o namila de om, isi ucisese tatl la 14 ani. De cand se stie, isi amintea cum manca bataie zi de zi, incat isi petrecea weekendurile la spital in mod regulat. Cand a ajuns la 14 ani, la o bataie a ripostat si tatal a murit. A stat in puscarie pana la 18 unde normal ca a aderat la o fratie....
Zicea ca de curand l-a recunoscut pe unul in Toronto. Stand cu o cafea de la Tim's in fata, ala i-a zis ca e in zona sa recruteze...
La polul opus stau povestile cu primul ministru. 3 din autobuzele greyhoundului din toronto is transformate regulat in autobuze de campanie. Totul se transforma! Autobuzul primeste un motor nou, e beefed up, de atinge 300 la ora. Interiorul e facut de nerecunoscut. Spunea ca primea telefon la 2 noaptea ca la ora 6 trebuie sa fie la Edmonton. In fata masinile de politie. 3 autobuze, asa se pleaca in campanie, pentru ca cele 3 autobuze pot bloca la nevoie autostrada.
300 la ora, pentru ca na, primul ministru aterizeaza la Edmonton la 6 AM si vrea sa foloseasca acolo autobuzele...
Cu un plin de benzina, pe motorul normal, spunea ca ajunge in Florida, ori in partea cealalta de Canada. Autobuzul iin care eram noi era mai nout, avea doar 5 milioane de km la bord. Da, am scris bine, 5 milioane. Cele mai batrane au si 20. De milioane. Nici macare nu le tuneaza ca nu au cum. Atat ca transmisiile cedeaza si astea trebuie inlocuite. Autobuzul in care eram schimbase transmisiile de 15 ori...
Tot in aceasta nota, povestea despre cursele cu demnitari. De la aeroport la guvern/parlament/hotel.
Erau instruiti o saptamana despre cum sa se poarte, traseul, ce si cum sa zambeasca, vorbeasca, respire. In ziua Z, mergeau la aeroport, acolo erau preluati de bodygurzii inarmati cu uzi, pistoale si alte alea...Cautau aia peste tot, cu oglinda peste tot. Tot autobuzul, tot soferul. Apoi cand urca demnitarul, al sef peste paza se aseza in prima banca din dreapta soferului si il intreaba daca stie itinerarul. Daca are hartiile date anterior. Acesta zice da, si i le da lu sefu. Care le arunca, si ii zice: iti zic eu pe unde o ei! Si faci dreapta cand ti se ordona, stanga si tot asa. Pana si viteza ti-o zice nenea ala...
Noi eram in extaz cand povestea...la care el isi da seama ce se intampla, si zice: in caz de necaz, ce ataca teroristii primul la autobuz? Soferul!
Apoi ne-a povestit ca era cam la multe de mile in Nord de Toronto. Si in fata avea un truck, care din nefericire a lovit o ursoaica. Mama de 3 ursuleti care plangeau pe marginea drumului. A oprit si el autobuzul si au sunat la politie si la politia animalelor. Una din pasageri s-a dus si a inceput sa mangaie ursoaica cazuta. O intreaba: cucoana, ce faci? Cucoana (din State, Michigan parca) zice: o mangai si ii zic sa se duc in heaven linistita ca puii sunt bine! Cucoana, zice soferul, pleaca de acolo. Daca ursoaica e doar naucita, daca se trezeste si iti frige o laba, aia esti! Daca iti atinge o mana sau un picior, ramai fara. Ghiarele is mai ascutite decat cutitele tale de bucatarie....
Povestea ca era pe sosea cu autobuzul in nord. In fata lui un moose alerga innebunit. Un sofer, redneck cum zicea el, s-a gandit sa faca o cursa, o intrecere cu moose-ul. Asa ca sofa pe langa moose, care innebunit de mustele negre, se intoarce si ii trage o lovitura de ii rastoarna pick-ul truckul. Zice: imagineaza-ti cum suna telefonul la asigurare...alo, mi-am totaled masina ca m-am luat la intrecere cu moosul pe autostrada!
Cel mai mult il durea insa ce i s-a intamplat de 2 ori: copii abandonati in autobuz. Ambele cazuri, tatal si-a luat lumea in cap, mama nauca de durere, bautura, droguri, ori toate la un loc, le cumpara un bilet de autobuz, ii suie in autobuz, soferul semneaza de primirea copilului. Intotdeauna ii aseaza pe banca din dreapta lui, si sta de vorba cu ei...isi da seama repede ca nu e ceva in regula, ca bunica nicidecum nu sta in afara Toronto-ului, ori daca e in afara, e in Nord si nu in sud unde se indreapta el...
Atunci suna la companie, au mesaje codate pentru asa ceva, ca nu cumva copii sa isi dea seama, sa nu ii jigneasca/jeneze. Acestia aranjeaza ca cei mici sa fie cazati f bine, au grija de ei, in timp ce politia investigheaza...
Spunea ca prefera sa aiba de a face cu cei mai duri gangsteri, cu cei mai dificili demnitari, sa bata CAnada de la est la vest intr-o noapte, dar nu sa aiba copii abandonati in autobuz...
prima femeie sofer la greyhound a patit cel mai urat accident cu un deer (cerb). I-a sarit in masina, parbriz, jumate de cerb in masina, jumate in afara, ea accidentata cumplit, 3 luni in spital minimum, coaste rupte, gat rupt...
a povestit o ora si jumate...Doamne ce viata...
Ne-a povestit cum intr-o vreme a sofat gangsterii din Detroit spre cazino-urile de la Niagara. Si cum ajunsese sa aiba protectie in Detroit, ca doar era "soferu". Cum asta se intampla destul de regulat ajunsese sa le cunoasca povestile de viata: cum ajunsesera in gang, cum facusera puscarie. Spunea de unul ca isi amintea cum cam de la 5 ani facea foamea: nu ca nu manca un burger sau pizza, nu manca cate 10-12 zile. Parintii dadeau toti banii pe droguri si bautura. Cum altii i-au dat de mancare, si au avut grija de el... si asa asa intrat in gang.
Altul, zicea soferul, o namila de om, isi ucisese tatl la 14 ani. De cand se stie, isi amintea cum manca bataie zi de zi, incat isi petrecea weekendurile la spital in mod regulat. Cand a ajuns la 14 ani, la o bataie a ripostat si tatal a murit. A stat in puscarie pana la 18 unde normal ca a aderat la o fratie....
Zicea ca de curand l-a recunoscut pe unul in Toronto. Stand cu o cafea de la Tim's in fata, ala i-a zis ca e in zona sa recruteze...
La polul opus stau povestile cu primul ministru. 3 din autobuzele greyhoundului din toronto is transformate regulat in autobuze de campanie. Totul se transforma! Autobuzul primeste un motor nou, e beefed up, de atinge 300 la ora. Interiorul e facut de nerecunoscut. Spunea ca primea telefon la 2 noaptea ca la ora 6 trebuie sa fie la Edmonton. In fata masinile de politie. 3 autobuze, asa se pleaca in campanie, pentru ca cele 3 autobuze pot bloca la nevoie autostrada.
300 la ora, pentru ca na, primul ministru aterizeaza la Edmonton la 6 AM si vrea sa foloseasca acolo autobuzele...
Cu un plin de benzina, pe motorul normal, spunea ca ajunge in Florida, ori in partea cealalta de Canada. Autobuzul iin care eram noi era mai nout, avea doar 5 milioane de km la bord. Da, am scris bine, 5 milioane. Cele mai batrane au si 20. De milioane. Nici macare nu le tuneaza ca nu au cum. Atat ca transmisiile cedeaza si astea trebuie inlocuite. Autobuzul in care eram schimbase transmisiile de 15 ori...
Tot in aceasta nota, povestea despre cursele cu demnitari. De la aeroport la guvern/parlament/hotel.
Erau instruiti o saptamana despre cum sa se poarte, traseul, ce si cum sa zambeasca, vorbeasca, respire. In ziua Z, mergeau la aeroport, acolo erau preluati de bodygurzii inarmati cu uzi, pistoale si alte alea...Cautau aia peste tot, cu oglinda peste tot. Tot autobuzul, tot soferul. Apoi cand urca demnitarul, al sef peste paza se aseza in prima banca din dreapta soferului si il intreaba daca stie itinerarul. Daca are hartiile date anterior. Acesta zice da, si i le da lu sefu. Care le arunca, si ii zice: iti zic eu pe unde o ei! Si faci dreapta cand ti se ordona, stanga si tot asa. Pana si viteza ti-o zice nenea ala...
Noi eram in extaz cand povestea...la care el isi da seama ce se intampla, si zice: in caz de necaz, ce ataca teroristii primul la autobuz? Soferul!
Apoi ne-a povestit ca era cam la multe de mile in Nord de Toronto. Si in fata avea un truck, care din nefericire a lovit o ursoaica. Mama de 3 ursuleti care plangeau pe marginea drumului. A oprit si el autobuzul si au sunat la politie si la politia animalelor. Una din pasageri s-a dus si a inceput sa mangaie ursoaica cazuta. O intreaba: cucoana, ce faci? Cucoana (din State, Michigan parca) zice: o mangai si ii zic sa se duc in heaven linistita ca puii sunt bine! Cucoana, zice soferul, pleaca de acolo. Daca ursoaica e doar naucita, daca se trezeste si iti frige o laba, aia esti! Daca iti atinge o mana sau un picior, ramai fara. Ghiarele is mai ascutite decat cutitele tale de bucatarie....
Povestea ca era pe sosea cu autobuzul in nord. In fata lui un moose alerga innebunit. Un sofer, redneck cum zicea el, s-a gandit sa faca o cursa, o intrecere cu moose-ul. Asa ca sofa pe langa moose, care innebunit de mustele negre, se intoarce si ii trage o lovitura de ii rastoarna pick-ul truckul. Zice: imagineaza-ti cum suna telefonul la asigurare...alo, mi-am totaled masina ca m-am luat la intrecere cu moosul pe autostrada!
Cel mai mult il durea insa ce i s-a intamplat de 2 ori: copii abandonati in autobuz. Ambele cazuri, tatal si-a luat lumea in cap, mama nauca de durere, bautura, droguri, ori toate la un loc, le cumpara un bilet de autobuz, ii suie in autobuz, soferul semneaza de primirea copilului. Intotdeauna ii aseaza pe banca din dreapta lui, si sta de vorba cu ei...isi da seama repede ca nu e ceva in regula, ca bunica nicidecum nu sta in afara Toronto-ului, ori daca e in afara, e in Nord si nu in sud unde se indreapta el...
Atunci suna la companie, au mesaje codate pentru asa ceva, ca nu cumva copii sa isi dea seama, sa nu ii jigneasca/jeneze. Acestia aranjeaza ca cei mici sa fie cazati f bine, au grija de ei, in timp ce politia investigheaza...
Spunea ca prefera sa aiba de a face cu cei mai duri gangsteri, cu cei mai dificili demnitari, sa bata CAnada de la est la vest intr-o noapte, dar nu sa aiba copii abandonati in autobuz...
prima femeie sofer la greyhound a patit cel mai urat accident cu un deer (cerb). I-a sarit in masina, parbriz, jumate de cerb in masina, jumate in afara, ea accidentata cumplit, 3 luni in spital minimum, coaste rupte, gat rupt...
a povestit o ora si jumate...Doamne ce viata...
Cand te apuca poftele
Imi lipsesc niste lucruri esentiale din Romania: covrigii, semintele si colaceii calzi de la brutarie...Cum vedeti, is numai de manacare, da ce sa-i faci, restul pot compensa, ii pot aduce pe ai mei aici (dar ei nu imi pot aduce cele dorite din motive de vama)
Miriam mi-a facut o surpriza enorma si mi-a adus initr-o dimineata bagels si paine challah (cred ca asa ii zice) calde, de la o brutarie evreiasca. North York e locuit in majoritate de evrei si ei inca nu s-au dat dupa industrializare, tot mai au bratarii micutze cu bunatati... Am crezu ca am murit si sunt in rai cand am mancat bunatatile aduse de Miriam. Acasa, Andrei a zis ca nu a mancat asa ceva bun de cand se stie! (bai copkile, ai mancat cand erai in Romania, mai tii minte painea fierbinte ce o luam la Jaristea in drum spre mamaita? Nope!)
Luni dimineata am zis ca io nu ma las pana nu gasesc o brutarie prin apropiere, ce, io-s mai fraiera? e downtown Toronto, nu?…Si dau cautare si gasesc la 25 de min de mers una evreiasca care avea niste reviewuri fantastice, ziceai ca ai intrat in raiul brutarilor!
Cu gandul la niste bagels, paine challah si niste blintzer(clatite umplute cu branza, pe care le prajesti inca o data), fac harta si ma decid sa plec inainte de 11, sa ma intorc la webinarul (ratat) de la 1.
Zic eu ca am pus harta in traista, citesc doar prima strada si o iau cu avant: in sus pe University, stanga pe college
Cand ajung pe College, zic sa ma uit pe ce strada fac drapta….pauza, nu aveam harta la mine!
Ma intorc, cu lacrimi de ciuda in ochi!
Ratez primul webinar, iese al doilea, dar de, pe mine ma manca undeva, asa ca imi pun harta in geanta si plec. Era 2 si…
O iau cu avant pe college, trebuia sa fac dreapta pe Robert si apoi stanga pe Hardford. Cel mai lung era pe college un km. Pe Robert doar 60 de metri si imediat era brutaria vestita.
Si merg, merg, trec de Spadine si ajung finaly pe Robert, sim erg, merg, merg, nu se vedea a naibii nici o strada de facut stanga! Ce 60 de metri, cred ca am mers mai mult de un km..
Foamea in mine urla cu dispret, ca avusesem o ciorba chioara de legume, spala matze! Imi scot parleala in raiul brutarilor (na ca evreii nu cred in rai), asa gandeam!
Si se termina strada asta, si dau in Hardfort (ori cum io zice) si dau si de brutarie: mai, mai, ce dezamagire! Crunta dezamagire! N-am trait in viata mea asa dezumflare! Da, brutaria evreiasca, daca e sa ma iau dupa ovreiul batran ce statea la casa si nu lasa pe nimeni sa se atinga de bani, nici pe cele 2 vanzatoare suspect de neovreice (radacini asiatice clare, si nu de cateva generatii ci chiar de prima).
am luat o paine impletita, 4 dolari si o cifla cu mac, 1 dolar. Nu comentez preturile, am cautat, am gasit...Dar nimc altceva: nu tu blintzere, nu tu nothingsuri, nu tu celebrele prajituri evreiesti, nu tu sandvisuri cu branza si lox...
Lacrimile din ochi nu mi se usuca...ce ciuda mi-a fost pe mine!
In drum spre birou zic sa scurtez drumul. Mancam cea chifla si imi imaginam...nu stiu ce, dar realitatea m-a izbit frontal cand m-am nimerit pe Spadina in fatza unui azil (mission). Ce tristete, ce suflete ratacite, ce priviri la chifla mea goala...Acum imi parea deosebit de gustoasa amarata aia de chifla...
Am ajuns inapoi pe la 3 si jumate...sa te mai increzi in google map!
Credeti ca m-am potolit?
Miriam mi-a facut o surpriza enorma si mi-a adus initr-o dimineata bagels si paine challah (cred ca asa ii zice) calde, de la o brutarie evreiasca. North York e locuit in majoritate de evrei si ei inca nu s-au dat dupa industrializare, tot mai au bratarii micutze cu bunatati... Am crezu ca am murit si sunt in rai cand am mancat bunatatile aduse de Miriam. Acasa, Andrei a zis ca nu a mancat asa ceva bun de cand se stie! (bai copkile, ai mancat cand erai in Romania, mai tii minte painea fierbinte ce o luam la Jaristea in drum spre mamaita? Nope!)
Luni dimineata am zis ca io nu ma las pana nu gasesc o brutarie prin apropiere, ce, io-s mai fraiera? e downtown Toronto, nu?…Si dau cautare si gasesc la 25 de min de mers una evreiasca care avea niste reviewuri fantastice, ziceai ca ai intrat in raiul brutarilor!
Cu gandul la niste bagels, paine challah si niste blintzer(clatite umplute cu branza, pe care le prajesti inca o data), fac harta si ma decid sa plec inainte de 11, sa ma intorc la webinarul (ratat) de la 1.
Zic eu ca am pus harta in traista, citesc doar prima strada si o iau cu avant: in sus pe University, stanga pe college
Cand ajung pe College, zic sa ma uit pe ce strada fac drapta….pauza, nu aveam harta la mine!
Ma intorc, cu lacrimi de ciuda in ochi!
Ratez primul webinar, iese al doilea, dar de, pe mine ma manca undeva, asa ca imi pun harta in geanta si plec. Era 2 si…
O iau cu avant pe college, trebuia sa fac dreapta pe Robert si apoi stanga pe Hardford. Cel mai lung era pe college un km. Pe Robert doar 60 de metri si imediat era brutaria vestita.
Si merg, merg, trec de Spadine si ajung finaly pe Robert, sim erg, merg, merg, nu se vedea a naibii nici o strada de facut stanga! Ce 60 de metri, cred ca am mers mai mult de un km..
Foamea in mine urla cu dispret, ca avusesem o ciorba chioara de legume, spala matze! Imi scot parleala in raiul brutarilor (na ca evreii nu cred in rai), asa gandeam!
Si se termina strada asta, si dau in Hardfort (ori cum io zice) si dau si de brutarie: mai, mai, ce dezamagire! Crunta dezamagire! N-am trait in viata mea asa dezumflare! Da, brutaria evreiasca, daca e sa ma iau dupa ovreiul batran ce statea la casa si nu lasa pe nimeni sa se atinga de bani, nici pe cele 2 vanzatoare suspect de neovreice (radacini asiatice clare, si nu de cateva generatii ci chiar de prima).
am luat o paine impletita, 4 dolari si o cifla cu mac, 1 dolar. Nu comentez preturile, am cautat, am gasit...Dar nimc altceva: nu tu blintzere, nu tu nothingsuri, nu tu celebrele prajituri evreiesti, nu tu sandvisuri cu branza si lox...
Lacrimile din ochi nu mi se usuca...ce ciuda mi-a fost pe mine!
In drum spre birou zic sa scurtez drumul. Mancam cea chifla si imi imaginam...nu stiu ce, dar realitatea m-a izbit frontal cand m-am nimerit pe Spadina in fatza unui azil (mission). Ce tristete, ce suflete ratacite, ce priviri la chifla mea goala...Acum imi parea deosebit de gustoasa amarata aia de chifla...
Am ajuns inapoi pe la 3 si jumate...sa te mai increzi in google map!
Credeti ca m-am potolit?
Saturday, July 17, 2010
Fara ca nimeni sa stie
Si daca tot se discuta atat despre depresie, am sa fiu in trend si am sa povestesc despre episodul meu. O sa imi fie tare greu, dar am sa o fac. Nu cred ca intr-o singura postare...
Mi s-a intamplat dupa ce mi-am dat gradul I. Dupa marele, enormul efort facut la sustinerea gradului I.
A inceput cu o durere de cap. Apoi durere in tot corpul, ma dureau toate cand ma trezeam dimineata, nu aveam nici un pic de energie sa ma ridic din pat. Cat a mai fost scoala, ma taram din pat, ca sa ajung la scoala, unde ma luam cu activitatea la clasa si uitam de durere. Apoi acasa, unde dupa terminam ce era de facut prin casa, durerile se inteteau.
Nu aveam energie absolut deloc
L-am intrebat ieri pe Victor daca isi mai aminteste de episodul meu de depresie. A ramas masca. Cand? In 2000. Tu vorbesti serios?
Mi s-a intamplat dupa ce mi-am dat gradul I. Dupa marele, enormul efort facut la sustinerea gradului I.
A inceput cu o durere de cap. Apoi durere in tot corpul, ma dureau toate cand ma trezeam dimineata, nu aveam nici un pic de energie sa ma ridic din pat. Cat a mai fost scoala, ma taram din pat, ca sa ajung la scoala, unde ma luam cu activitatea la clasa si uitam de durere. Apoi acasa, unde dupa terminam ce era de facut prin casa, durerile se inteteau.
Nu aveam energie absolut deloc
L-am intrebat ieri pe Victor daca isi mai aminteste de episodul meu de depresie. A ramas masca. Cand? In 2000. Tu vorbesti serios?
Fara titlu, fara vorbe
A murit Madalina Manole. A ales sa moara. Nu am fost ceea ce se cheama un fan, dar mi-a placut muzica ei si vocea ei raspy pe alocuri.
Nu am inteles-o ca femeie, dar nu asta era important, importanta era muzica ei, vocea ei, pentru mine. Nu persoana. Muzica, vocea.
Nu vreau ca postarea asta sa fie un anunt la decese, ori un eseu despre Madalina.
ci e despre felul cum ne tratam noi mortii, noi, ma refer la romani.
Lucram in teaching room, incercand sa dau de capat celor fancy smartboards. Eram cu Sue, si ii aratam cum se acceseaza internetul, gaseste retea si alte celea, de pe smartboard. Si intr-un moment cand Sue se "juca" pe unul din smartboards, am intrat de pe alt smartboard pe un ziar romanesc. Trona poza de la inmormantarea cantaretei. Cosciugul ei deschis/inchis (nu-mi mai amintesc acum) in mijlocul unei multimi.
Sue a venit langa mine, atrasa de poza. A fost socata de felul in care tratam moartea. De cum ne expunem mortii ca pe trofee sau exponate de muzeu.
A vrut sa vada mai mult. (Sue e o doamna peste 50 de ani, cu o viata demna de un roman, discreta, finutza, care nu ar citi un tabloid nici daca l-ar gasi in baie intr-un moment de constipatie de 3 zile) Cu jena i-am aratat. A fost uimita cat de bine arata Madalina pentru cei 43 de ani. A fost impresionata. Dar a socat-o teribil, nu multimea, ca e normal, ci felul in care a fost organizata inmormantarea. Cum jandarmii/politistii romani oferea protectie cui? familiei ori multimii curioase? Ca niste bounceri intr-un bar ramolit, plini de betivi si fete producatoare...
Si atunci am realizat cat de sadici suntem noi romanii.
Da, si aici cand moare o vedeta se aduna multimi. Dar nimeni nu expune cosciugul in piata mare ca sa fie vazut, comentat, barfit, improscat cu noroi mortul.
Uite o gluma macabra: cate camere de filmat incap langa un cosciug?
raspuns: sotia/sotul/parintii/copii mortului langa cosciug ori nu?
Da, da, cati cameramani au dat tarcoale, au cautat sa prinda sfasierea de pe chipul mamei, disperarea sotului...
revin
Nu am inteles-o ca femeie, dar nu asta era important, importanta era muzica ei, vocea ei, pentru mine. Nu persoana. Muzica, vocea.
Nu vreau ca postarea asta sa fie un anunt la decese, ori un eseu despre Madalina.
ci e despre felul cum ne tratam noi mortii, noi, ma refer la romani.
Lucram in teaching room, incercand sa dau de capat celor fancy smartboards. Eram cu Sue, si ii aratam cum se acceseaza internetul, gaseste retea si alte celea, de pe smartboard. Si intr-un moment cand Sue se "juca" pe unul din smartboards, am intrat de pe alt smartboard pe un ziar romanesc. Trona poza de la inmormantarea cantaretei. Cosciugul ei deschis/inchis (nu-mi mai amintesc acum) in mijlocul unei multimi.
Sue a venit langa mine, atrasa de poza. A fost socata de felul in care tratam moartea. De cum ne expunem mortii ca pe trofee sau exponate de muzeu.
A vrut sa vada mai mult. (Sue e o doamna peste 50 de ani, cu o viata demna de un roman, discreta, finutza, care nu ar citi un tabloid nici daca l-ar gasi in baie intr-un moment de constipatie de 3 zile) Cu jena i-am aratat. A fost uimita cat de bine arata Madalina pentru cei 43 de ani. A fost impresionata. Dar a socat-o teribil, nu multimea, ca e normal, ci felul in care a fost organizata inmormantarea. Cum jandarmii/politistii romani oferea protectie cui? familiei ori multimii curioase? Ca niste bounceri intr-un bar ramolit, plini de betivi si fete producatoare...
Si atunci am realizat cat de sadici suntem noi romanii.
Da, si aici cand moare o vedeta se aduna multimi. Dar nimeni nu expune cosciugul in piata mare ca sa fie vazut, comentat, barfit, improscat cu noroi mortul.
Uite o gluma macabra: cate camere de filmat incap langa un cosciug?
raspuns: sotia/sotul/parintii/copii mortului langa cosciug ori nu?
Da, da, cati cameramani au dat tarcoale, au cautat sa prinda sfasierea de pe chipul mamei, disperarea sotului...
revin
Thursday, July 15, 2010
Idei?
De curand am intrat in clubul ochelaristilor. Doctorelu meu de ochi a zis ca e timpul sa port ochelari pentru vederea de aproape. Ma consola ca e ceva normal peste 40 de ani!
Si ca trebuie sa fac fizioterapie pentru muschii ochilor:
sa dau ochii peste cap mai des (Victor: oh, doctore, mai des decat o face nu e posibil ca nu ar vedea pe unde calca!)
sa ma uit crucis (Andrei: se uita crucis la notele mele indiferent cat de mari sau mici sunt)
etc
Deci is gata ochelarii, si trebuie sa ii port cand lucrez pe comp si cand citesc. Ok, ok, uit mai mereu sa ii pun ( ca si acum, pauza sa imi pun ochelarii), iar cand ma uit peste comp la vreun coleg (Glen s-a sesizat) cica fac mutre! Frate, da io nu te vad, asta e durerea masiva, nu te vad!
Acu am o problema si am nevoie de sfatul celor ce poarta ochelari de mai multa vreme: cum beti cafeaua (ceaiul in cazul meu) fara sa vi se abureasca ochelarii?
Si ca trebuie sa fac fizioterapie pentru muschii ochilor:
sa dau ochii peste cap mai des (Victor: oh, doctore, mai des decat o face nu e posibil ca nu ar vedea pe unde calca!)
sa ma uit crucis (Andrei: se uita crucis la notele mele indiferent cat de mari sau mici sunt)
etc
Deci is gata ochelarii, si trebuie sa ii port cand lucrez pe comp si cand citesc. Ok, ok, uit mai mereu sa ii pun ( ca si acum, pauza sa imi pun ochelarii), iar cand ma uit peste comp la vreun coleg (Glen s-a sesizat) cica fac mutre! Frate, da io nu te vad, asta e durerea masiva, nu te vad!
Acu am o problema si am nevoie de sfatul celor ce poarta ochelari de mai multa vreme: cum beti cafeaua (ceaiul in cazul meu) fara sa vi se abureasca ochelarii?
Friday, July 9, 2010
Stiam eu de ce plang...
Am citit-o pe forum, postata de Wonderful. Si mi-a placut. Si m-am gandit ca o sa va placa si voua:
EVOLUTIA OMENIRII
1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange... Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare - Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand...
Peste ani...
Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata.
Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru.
Femeia ar avea asaaaaa ... , un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si...
Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.
Morala
1: Cand femeile plang, omenirea evolueaza.
2: Fara femei am fi trait si acum in copac.
PS PLOUA!!!yupiiii
EVOLUTIA OMENIRII
1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange... Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare - Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand...
Peste ani...
Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata.
Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru.
Femeia ar avea asaaaaa ... , un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si...
Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.
Morala
1: Cand femeile plang, omenirea evolueaza.
2: Fara femei am fi trait si acum in copac.
PS PLOUA!!!yupiiii
Subscribe to:
Posts (Atom)