Nu mai place ciocolata

Multumesc celor ce mi-au urat la multi ani de ziua mea! Wait a second, aici pe blog nimeni nu m-a bagat inseama, si asta e culmea indiferentei! Acu nu ma vedeam eu urata ca Teo ori ca Ellen D, dar nici macar un comment? ei, asta e, nu e prima data cand vorbesc singura.

Dar indiferenta asta imi da curaj sa vorbesc despre ceva tare delicat: nu-mi mai place ciocolata! Nu va panicati prea tare, nu e vorba de cacao, si zahar si grasimi nu, nici decum ci:

venind dintr-o tara predominant alba, intalnirea cu alte etnii si culori intotdeauna iti creaza o emotie speciala. Si tendinta e ca prima impresie creata de reprezentatul unei natii sau a unei culori a pielii sa isi puna amprenta pe generalizarea intregului sau neam. Asa e cazul si cu cei de culoare. Prima persoana de culoare cu care am colaborat, pe care am avut onoarea sa o cunosc mai indeaproape a fost Emmanuel Acheta:

http://www.ugpulse.com/articles/daily/Literature.asp?about=Ugandan%20Writers:%20Meet%20Emmanuel%20Acheta&id=309

Emmanuel Acheta, who is an Author, Speaker, Human Rights Activist, and Accounting Analyst, was born in Teso, Eastern Uganda. In a family of seven, he is the fourth born of Mr. Raymond Ojakol Oberu (now deceased), and Soporosa Kongai. He attended primary schools in the districts now known as Katakwi and Serere Districts, as well as Iganga in Eastern Uganda. He later on went to Busoga College Mwiri, for his O'Levels and did his A' levels at Dr. Obote College, Boroboro, where he was once the best Arts student.
He graduated from Makerere University Kampala with B.Commerce (Hons.) It is at this same university where he participated in university politics as a students' representative for Makerere University's Livingstone Hall. From 1996-1999 he was a Senior Lecturer in Financial Accounting and Quantitative Methods at Zambia's Evelyn Hone College of Arts and Applied Science.

Asta e Emmanuel. Un tip deosebit, un om pe cat de destept si simpatic, pe atat de modest. Casatorit, e "beneficiarul" unei mici printzese de abanos. Lucreaza la U of Waterloo, acolo l-am cunoscut intai ca temp trimis de o agentie, iar apoi cei de la universitate l-au pastrat.

Si uite asa, dupa tiparul Acheta a judecat toti oamenii de culoare.

Apoi apare "colega de suferinta de pe commute", nu atat de sociabila ca Acheta, dar nici o uracioasa. Un om ca toti ceilalti, nu foarte comunicativ dimineata la 6 si, la minus multe grade.

intra in scena Naomi, colega mea. A venit sa immi ceara badge-ul ca sa intre in spital. Nu m-am pututu abtine sa nu-i zic: o-i fi eu cu ten creol, dar nu in halul de ciocolata cum esti tu. Nu crezi ca o sa ai probleme incercand sa trec drept mine la securitate? A baiguit ceva si tot mi-a luat badge-ul.

hm...

ei, si incep sa ma intreb daca nu cumva am judecat pe toata lumea dupa un anumit om, dupa un anumit caracter, pentru ca, apare S Miller, secretara sefilor de la urgenta, o tipa de care am nevoie total, si care niciodata nu raspunde la emailuri si nici la telefoane. Niciodata. Am crezut ca e o tipa in varsta, plictisita de viata, care isi asteapta pensia intr-un loc cam agitat pentru felul ei si capacitatile ei. Ca e enervata de insistentele mele mult prea politicoase, siropoase de a-mi gasi o nisa in orarul celor doi doctori pentru diverse meetinguri. Si supriza, Miss Miller e tanara, nesperat de tanara, si e de ciocolata. A venit impreuna cu o colega sa ma roage sa ii dau o sala de sedinte la o anumita ora. Sa mor! Pai cat m-am rugat eu de ea sa imi dea sala lor de sedinte, ori sa imi zica daca e disponibila pentru niste sedinte conduse de sefii ei in parteneriat cu sefele mele? Iar acum sta in fata mea si se roaga de sala? Hm! Si cu un gest maret, le-am pus sala la dispozitie, cu amabilitate, zambet pe buze, dar in gandul meu, nu vreti sa stiti ce era!

Sefa mea a fost incantata de strategema, acu n-are cum sa ma refuze, nu are cum sa ma ocoleasca. Credeti? hm...

si uite ca intr-o dupa amiaza cu tanti mitza de ciocolata isi face aparitia la greyhound. O multime de bagaje, toate pink straluccitor, tanti mizat machiata si aranjata, dichisita, cu parul frumos si cu grija aranjat, dar cu mult mai multe kg decat orice doctor ar fi de acord. Si cum se face ce e aglomeratie in dupa amiaza aia, si mizat nu cedeaza nici un geamantan sa ii fie pus la bagaje, le taraie pe toate in autobuz, le aseaza pe scaunul de langa ea, se revarsa pe scaunul liber si...s-ar fi oprit aici, daca nu ar fi fost aglomeratia asta teribila, cand soferul numara locurile disponibile ca sa stie cati pasageri mai poate lua de la York. Si tanti mitza e nevoita sa isi dea scaunul de bagaje unui tanar disperat sa ajunga cat mai devreme acasa si incepe nebunia: soferul nu pleaca pana toata lumea nu este asezata, tanti mitza mai are vreo 3 genti de aranjat, sus nu mai incap, pe sub scaun a pus cate a putut, a avut intentia de a parca o geanta in bratele tanarului disperat dar asta i-a aruncat sageti in priviri, lumea incepe sa comenteze, soferul pune masina in parking, si o ameninta ca daca nu se aseaza o da jos, ca a averitzat-o din statie ca bagajele trebuie sa fie puse la locul lor si nu in autobuz...face ce face si se revarsa pe scaun.

Si toate s-ar fi oprit aici, o mica intarziere ca multe altele in cotidian, daca la SprotWorlds, cand sa cobor, nu ma impiedic de niste genti pink si aproape sa ma insir cat sunt de lunga pe coridorul autocarului...si o tanti mitza ofticata ca i-am dat cu sutul la bagajele ei pretioase!

Nu-mi mai place ciocolata. Sorry Emmanuel!