Bere

Stam la povesti in weekend. Mai o intamplare din saptamana. Mai o reteta, incercata ori vazuta la televizor. Mai o barfa. Cine a murit, cine a mai facut ceva notabil prin sat. Mai o explicatie de genul: cat de departe e orasul ala ce arde de voi...
Asta dupa ce discutam de ce face tataiu, ce face motanul, ce fac purceii, ce face vaca si tot asa
Dau raportul scurt: la munci, acasa, mai rupt o buruiana prin gradina, vreo isprava de-a lui Merlin, vreo incercare culinara de a lui Andrei.
Evitam subiectele fierbinti, care ar putea sa o supere. Nu imi iese mereu. Insa eu incerc.

Si uite ca ieri mama imi pomeneste de un baietas de nici 17 ani care munceste la camp, ori o mai ajuta pe langa casa, contra masa si bani. Nu are parinti (nu tin minte care din ei e decedat si care e disparut), il tine o bunica. De fapt el tine tot neamul. El munceste toata ziua. Noroc ca munceste si pe mancare ca altfel ar fi vai si amar de sufletul lui. Bunica il asteapta la poarta, ii ia banii si se duce sa isi cumpere bere. Asta intr-un sat in care vinul e mai ieftin decat apa. Ar muri de foame copkilu asta fara mancarea de la munca. Merge la munca sa aiba burta plina. Pe langa el, si bunica are bere, ca vorba aia, vinul nu aluneca bine pe gat.

Mama imi zice ca arata ca un copkil de 12-13 ani, nicidecum de 17 ani. Trage de cal, trage de caruta care si le-a cumparat cu banii lui, dar mama nu stie de unde are putere, ca e pipernicit, ca vai de sufletul lui.
Ca munceste, ca si-a cumparat un aragaz, ca are 2 purcei. Si ca daca nu ar fi bunica setoasa de bere, copkilului asta i-ar ajunge banii de mai multe. Are vointa, are putere de munca, si nu e chiar batut in cap.

am rugat-o pe mama sa aiba grija de el. Sa se gandeasca la Andrei, si ca daca mi se intampla mie ceva...

Happy Friday!

neata
cum e viata asta...
happy Friday!
deci appul de vreme zicea ca e rece, deci am nevoie de dresuri. Asa ca mi-a luat mai mult ca de obicei ca sa ma imbrac in dimineata asta, e o intreaga filozofie, incep cu dresurile, apoi ochesc o fusta, nu merge din prima, ma simt carnat umplut, iau alta care cred eu ca imi vine decent. Apoi bluza. Nu, nu aia, ca aia am avut-o saptamana trecuta (stiu, ca e pe umeras in stanga dulapului), o iau pe asta, insa imi trebuie alt sutien, nu merge ala negru, bluza e alba...
Merlin incepe sa isi piarda rabdarea. Si incepe sa ma admonesteze asa, scurt, cu cate un miau. Ma grabesc, reusesc sa ma si pieptan, ce rimel? saptamana asta nici nu am mai reusit! O iau la vale pe scari in timp ce o bomban pe Merlin, sper ca stii ce vrei, treats ori mancare. Stie, e catarata pe copacul ei, ii pun treats si ma reped la frigider, ca sa imi iau omleta pe care Andrei a promis ca mi-o face, cu multa branza. Nu e. Omleta nu e. Oua sunt, branza e, omleta nu e.
Ajung in sfarsit in masina, realizez ca afara chiar e cald, nu aveam nevoie de dresuri, draci, altfel se simt 12 grade in iunie fata de martie. Sofez cam cu disperare, nu prea am sanse sa prind busul, trec pe langa Canadian tire si vad ca pretul la benzina e cel mai mic de saptamana asta. Darn it. Sa vezi cu cat am sa pun benzina diseara, musai, deja becul ala galben bolnav e aprins.
Si lumea mi se naruieste. Iesirea mea pe 7E e inchisa. Constructii. Injur cat pot de mult si de tare si de energic.
Fac un u-turn, si cealalta iesire e inchisa.
Ma resemnez, ma intorc la benzinarie, imi pun benzina, si ma indrept catinel spre urmatoarea iesire pe 7E si catre statia de autobuz, inainte, ostenii mei, dar asa, mai catinel.
Imi resetez biletul pentru busul de 6.05. Mai dau sa joc un level pe candy crush. Imi aduc aminte ca am de asteptat 3 zile. Am trecut printr-o serie in 3 zile, Grrr
Sunt in birou, cafeaua aburinda in fata (am pus de cafea si i-am trimis mesaj lui Andrei. Nu sarcastic: buna omleta mi-ai facut. Nu furios: bine mai galigan, nici atata lucru nu am baza in tine? Nu, un mesaj calm: nu am gasit omleta, sorry. Mi-a trimis inapoi 20 de mesaje de Im so sorry, I am coming to Toronto now. Facetime galiganu, era cu lacrimi in ochi. L-am calmat, insa clar pot cere orice de la el weekendul asta, muahahaha)
si e o zi asa de frumoasa azi, am spus asta? e vineri, e soare, cbc2 in urechi, cafea buna in fata, o tona de munca de rezolvat pana la 3:30...
voi?

De ce sa faci copchil

Cum am scris deja, ieri am stat acasa sa ma duc cu Merlin la castrat. Am trimis email la 5:30 am si m-am dat bolnava. Apoi am zis ca acu sa vezi somn pana la 8 am... Afara ceata, urat, sa nu dai pe nimeni afara, d-apoi sa duci matza la vet.
La 7am Andrei intra in camera mea, furtuna, urland: imbracarea, trebuie sa plecam, acum, acum!!!!
-Hoooo, ce spui tu acolo?
-Pai avem appointment la 9am la vet.
-E abia 7
-Pai ne trebuie timp pentru travel?
-De ce?
-Pentru ca vetul e in London!
-What? what? are you joking?
-Nope, acolo e appointmentul...

so, dus in 15 min, inhatat matz si galigan si iesit pe usa. Oprit la benzinarie, si apoi tuleo pe highway la London (o ora de sofat). O ceata de o taiai cu cutitul. Ce sa mergi cu viteza regulamentara, ca nu vedeam mai mult de 2 metri in fata.
Merlin mieuna cu foc, Andrei rosu: but mom, I told you!
De nervi, am oprit pe marginea drumului si i-am aratat ca nici vorba, nu mi-a zis ca vet-ul e in London (mesaje). M-a bufnit rasul de nervi, i-am zis ca patzania asta o sa fie inclusa in speech-ul de la nunta lui.

Am ajuns, cu chiu cu vai. Am lasat pe Merlin, cu pupaceli si alintaturi, si ne-am instalat intr-un Starbucks din zona. Eu cu un ceai, Andrei nu a vrut nimic. Am luat un scone cam pe la mijlocul diminetii si l-am impartit cu galiganu...
Care galigan a inceput sa fie din ce in ce mai nefericit! pentru ca trebuia sa invete, cu mine la aceeasi masa... fara sa caste ochii pe pereti, ori pauza de jucat cu matza, tv, foame, sete... Eu mi-am instalat compul si am lucrat, el a facut ce a facut si la 11 si jumate a cedat nervos. A plecat la plimbare, prin zona, sa vada ce restaurante sunt.
Spre norocul lui, afara ploua, altfel il taram la plimbare pana ii toceam picioarele.
S-a intors cu vestea ca mancam mexican la pranz. Ok.
Am mancat apoi am mers si am cumparat treats pentru Merlin si ne-am dus sa vedem daca e gata.
Nu era, ne-au trimis la o biblioteca publica din zona. Acolo ne-am luat cate o carte, ne-am instalat in fotolii si am citit, mai emails, mai facebook, numai sa treaca timpul.
La 3 si jumate am sunat la vet, Merlin era treaza.
Ce viteza am avut... am recuperat fiara blanoasa, cu teama ca ne-au inlocuit frumusetea noastra de matza, si viteza spre casa...
Acasa da-i lupte cu Merlin sa ii punem collar-ul la gat. Dupa 3 incercari nereusite, am obtinut rezultatul scontat:matza cu collar la gat. Si acum il are, e foarte nefericita ca nu se poate spala...
Nu am mai ajuns la yoga, eram asa de obosita incat mi-am facut culcus in canapea si nu m-am miscat de acolo pana la 9 cand am capitulat si m-am dus la somn.

 Merlin a dormit toata noaptea la mine in pat, cu pauze in care se foia, tara pe jos, cred ca de durere... Am mangaiat-o, luat-o in brate, si a adormit la loc, lipita de mine, si cum incercam sa ma mut, sa nu o lovesc din greseala, cum se trezea. Asa ca am capitulat, am lasat-o sa stea lipita de mine si am citit restul noptii... am adormit pe la 4am
 Dimineata, Andrei s-a trezit la 5am, o data cu mine, am hranit-o pe Merlin si i-am dat medicamentele.

Azi e Andrei cu ea acasa, o supravegheaza...

O zi linistita la birou

E pustiu in zona. 

Nici una la munca. 

Friendly Snake e pe la vreun curs. 

Telma s-a suparat ieri, habar n-am de la ce, si a plecat repede acasa. Azi nu a venit. 

Dulap e in concediu. Stapana pe mosie e Marlin Monroe, care danseaza tontoroiul pe creierii mei.

Parca mi-I foame, si nu stiu ce sa mananc. 

Ma dau bolnava maine, tre sa ma duc sa castrez matza, si nu pot sa scriu un email sa le cer voie o zi de concediu ca eu castrez matza. Asa ca maine sunt bolnava. Nu subit, ci incep de acum sa ma vait de dureri existentiale. Din pacate nu am la cine, ca Sandal e in sedinta. Pentru care sedinta am lucrat ca roaba Isaura 3 zile. Cat de imprastiata poate sa fie, ma scoate din minti cateodata.

liniste totala... scary

Non snow day

Mda, a nins. A nins suficient cat sa fie mizerie peste tot, cat sa faca traficul un cosmar. Asta aseara, ca dimineata strazile erau curate, driveway-ul meu blocat de un zid de un metru de zapada.
Nici univ mea, nici a lui Andrei nu au declarat snow day. Mda, stiam, nu avem noi bafta asta...
Eu am plecat la servici.
Andrei imi trimite poza asta pe la 9. Cum stiam ca ar trebui sa fie la scoala, il sun imediat si il intreb ce s-a intamplat, de ce e acasa?
Calm si fericit, Andrei imi zice ca s-a cancelat primul curs.Asa ca asta e captioningul la poza: Merlin: Andrei, Andrei, trezeste-te! Esti treaz? Andrei, dormi?
Andrei: (somnoros) Ce s-a intamplat, ce vrei?
Merlin: Primul curs s-a cancelat. Du-te inapoi la somn!

de Martisor

Initial s-a anuntat furtuna de zapada pentru luni seara. Zic: sa nu treaca Feb 29 fara sa fie memorabil...
Dimineata m-am trezit plina de speranta, sa vezi cum lucrez eu azi de acasa. Da de unde, nici un pic de zapada! Nimic. Nici ploaie. Nici macar geamuri inghetate! Nimic, da nimic!
Nenea vreme de la radio o da cotita, ca stai sa vezi, ca vine diseara. Ca daca va vine sa plecati pe undeva, mai bine uitati. No travel pe dupa amiaza e recomandat.

Ajung la servici f devreme, si deja stiu ca toata lumea o sa vina tarziu, e pana de curent la tramvaie, si cumva si metroul e afectat. Au pus autobuze, 100, sa miste lumea la deal si la vale, insa buluceala se creeaza, ca unora le place sa stea sa se uite, sa barfeasca, sa creeze un grup de dat cu parerea...

Pe la 10 arunc un ochi de geam si mi se face rau. Ninge! Stai mai nene, pai nu era vorba ca diseara? Eu inteleg ca ai gresit-o ieri, dar nu o gresesti frumos azi, da? Ia-ti zapada inapoi!

Sa vedem cum sa fie diseara...

deci azi e Martisor. Nu pun poza cu martisoare, pentru ca nu am. (insa mi-am cumparat pentru Paste un ou de lemn, hihihihi)
e si ziua tatalui meu, l-am sunat sa ii zic la multi ani. 17 grade cu plus. Mama muta flori in gradina.
e ziua SickKids (141 ani)
e ziua lui Bieber
e ziua lui Chopin...

e vineri, stiati? post despre nimic

e vineri
e primul vineri inainte de weekend, intr-un lung sir de vineri inainte de inainte de weekend, cand nu am nimic planificat pentru weekend!
da'nimic, adica nimic, nimic!
nici mie nu imi vine sa cred.

normal ca Andrei are de invatat.
insa eu nu am nici un plan! nici nu imi vine sa cred, iar zic si ma repet :)

voi ce faceti cand nu faceti nimic?

Noaptea cea mai friguroasa

 cateva saptamni in urma discutam la gym, dand din pedale la ora de spin/ride, despre programele pentru cei mai putin norocosi, cei fara case (homeless). Totul a pornit de la copiii proprii ori ai celor pe care ii cunoastem, copii care sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, nerecunoscatori pentru cele ce le primesc.
Stacey imi spunea ca s-a saturat de atitudinea celor doi copii din dotare si ca de anul asta ii trimite la voluntariat la programul out of the cold.

 Asa am aflat ca exista un mars in Ontario (nu stiu daca in toata Canada), prin care se strang bani pentru community centres, ori shelters. Si e unul si la Kitchener, insa nimeni nu stia cand e.

 Sambata dimineata, in drum spre gym, aud reclama la radio pentru marsul asta. Fetele de la spin imi confirma ca vin si ele si asa ma decid sa particip
Ajung acasa, cu ceva bunatati de la brutarie ca sa mituiesc copilul, si ii spun lui Andrei ce am de gand. Nu respinge ideea, cred ca tot spera ca adorm si nu ajungem la timp. Ii povestesc si mamei la telefon, insa ea nu intelege de ce exista oameni fara case. I se pare ca asta e mura in gura. Sa mearga la munca.

 Am ajuns la timp. La un liceu renumit din centrul orasului.
am platit taxa si am primit cate un fes. Andrei albastru, eu am cerut unul alb.
O multime de oameni a venit sa ia parte la mars. Copii, mari si mici, adolescenti, familii intregi, toate varstele.
si primarii au venit, si ceva parlamentari.
A trebuit sa spunem un juramant al celor care merg pe strada si respecta regulile de circulatie.

Ceil de la adapost fericiti peste masura. Si-au propus sa stranga 140k. Au strans aproape 190k. Erau cu ochii in lacrimi de fericire. Nu vor fi nevoiti sa inchia adapostul. In ultimii ani jumate din adaposturi s-au inchis, din lipsa de fonduri.

 si ne-am insirat pe drum. Zona e in constructie. Politia e prin zona, tine un ochi pe noi.

 Andrei a protestat un pic, de ce 5km si nu 2. Dar a continuat sa mearga, i-a placut atmosfera, sentimentul ala ca apartii la o comunitate careia ii pasa.
Soferii ne-au claxonat, strigat la noi incurajari. Unii chiar au luat-o spre liceu, sa doneze ceva bani

 

 La jumate de drumului, pauza de cafea si cookies, la facultatea de farmacie. Starbucks a sponsorizat stopul asta, si chiar a facut-o generos, dupa parerea lui Andrei, super incantat de ciocolata calda si de barista cu frisca la indemana, eu de cana primita.

 inapoi la shelter ne asteptau cu cina calda.

 asta primesc la cina asistatii shelterului. Un polonic de supa (sunca si cartofi), o chifla cu unt, si cupcake. Bune rau de tot, bune, fara gluma!
Au access la dusuri, la masini de spalat rufe, la ceva calculatoare, la asistenta sa isi gaseasca job, daca vor. Totul pe un fond religios discret.

 Dr Who are cabina acolo (Andrei happy)

La final, in drum spre casa, in masina, la caldura, Andrei imi zice: stiu de ce ai vrut sa mergem sa facem marsul asta. Ai vazut nota aia mica. Dar ai vazut ca in rest am numai 100% la obiectul ala?

Sincer, nici vorba. Nu asta a fost intentia mea.
Initial am zis ca o las asa, cum a picat. Apoi i-am explicat ca nici vorba. Ca am vrut sa facem ceva pentru cei mai amarati decat noi. Ca atunci cand ni se pare ca suntem saraci ca nu avem casa mare, ori masini noi, ori vacante in Caraibe, etc, sa ne aducem aminte ca suntem sanatosi, ca avem o casa (la care platim toata viata), ca am job, ca suntem sanatosi (da, stiu, ma repet), ca avem masini si ca ne permitem benzina, si tot asa. 

Nescrisa

In fiecare zi imi propun sa intru pe blog si sa povestesc de una si alta...
Si mereu am ceva mai important de facut... si raman nescrisa, nepovestita...

apoi Carmen ma intarata zilnic sa ii povestesc, sa ii zic cum imi e ziua, si prefer sa ma emailez cu ea decat sa intru pe blog.

mi-am pierdut si camaruta mea, aka biroul meu. Ni s-a facut un spatiu numai al nostru, am fost promovati de la birouri individuale, la cubicles, fara nici o legatura cu jobul, nu am nici o connexiune cu nimeni din spatiul asta imens. Da, am doua ecrane imense, cu brat telescopic, cu privacy screen si toti zurgalaii, cu scaun care costa cat salariul meu lunar, insa suntem intr-un fost balcon, cineva nu a realizat ca trebuie izolatie serioasa la podea, si e un frig fratioare, ce imi aminteste de vremurile comuniste! Degeaba avem butoane si telecomenzi pentru toate alea, lumini, temperatura, draperii, daca frigul de musca de fund. Da, de fund, ca scaunul e smecher, cu mesa, si frigul sare direct la fund...

dupa 2 luni si jumate a aparut si echipa care trebuie sa agate tablourile pe pereti.Martin mi-a zis clar ca nu ia nimic acasa, ca divorteaza nevasta de el. Am selectat cam jumate, si au adus baietii o scara sa se suie, sa agate premiile de sus, de la tavan. Ca da, astea sunt, premii. Omu asta e un geniu, a intrat la medicina de f tanar (cred ca pe la 18-19 ani), si apoi a excelat in predat. Si cam toate premiile care s-au dat pentru predat le-a primit, ba are cate o diploma in care i se spune ca pentru premiul cutare nu mai e eligibil, sa mai dea o sansa si la ceilalti... Are diplome, are trofee, are medalii. Da, medalii! Toate pentru predat!

asa arata biroul lui Martin. Echipa de agatatori de tablouri a plecat sa hraneasca animalele. Asa mi-au zis (au plecat sa ia lunch-ul)