cateva saptamni in urma discutam la gym, dand din pedale la ora de spin/ride, despre programele pentru cei mai putin norocosi, cei fara case (homeless). Totul a pornit de la copiii proprii ori ai celor pe care ii cunoastem, copii care sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, nerecunoscatori pentru cele ce le primesc.
Stacey imi spunea ca s-a saturat de atitudinea celor doi copii din dotare si ca de anul asta ii trimite la voluntariat la programul out of the cold.
Asa am aflat ca exista un mars in Ontario (nu stiu daca in toata Canada), prin care se strang bani pentru community centres, ori shelters. Si e unul si la Kitchener, insa nimeni nu stia cand e.
Sambata dimineata, in drum spre gym, aud reclama la radio pentru marsul asta. Fetele de la spin imi confirma ca vin si ele si asa ma decid sa particip
Ajung acasa, cu ceva bunatati de la brutarie ca sa mituiesc copilul, si ii spun lui Andrei ce am de gand. Nu respinge ideea, cred ca tot spera ca adorm si nu ajungem la timp. Ii povestesc si mamei la telefon, insa ea nu intelege de ce exista oameni fara case. I se pare ca asta e mura in gura. Sa mearga la munca.
Am ajuns la timp. La un liceu renumit din centrul orasului.
am platit taxa si am primit cate un fes. Andrei albastru, eu am cerut unul alb.
O multime de oameni a venit sa ia parte la mars. Copii, mari si mici, adolescenti, familii intregi, toate varstele.
si primarii au venit, si ceva parlamentari.
A trebuit sa spunem un juramant al celor care merg pe strada si respecta regulile de circulatie.
Ceil de la adapost fericiti peste masura. Si-au propus sa stranga 140k. Au strans aproape 190k. Erau cu ochii in lacrimi de fericire. Nu vor fi nevoiti sa inchia adapostul. In ultimii ani jumate din adaposturi s-au inchis, din lipsa de fonduri.
si ne-am insirat pe drum. Zona e in constructie. Politia e prin zona, tine un ochi pe noi.
Andrei a protestat un pic, de ce 5km si nu 2. Dar a continuat sa mearga, i-a placut atmosfera, sentimentul ala ca apartii la o comunitate careia ii pasa.
Soferii ne-au claxonat, strigat la noi incurajari. Unii chiar au luat-o spre liceu, sa doneze ceva bani
La jumate de drumului, pauza de cafea si cookies, la facultatea de farmacie. Starbucks a sponsorizat stopul asta, si chiar a facut-o generos, dupa parerea lui Andrei, super incantat de ciocolata calda si de barista cu frisca la indemana, eu de cana primita.
inapoi la shelter ne asteptau cu cina calda.
asta primesc la cina asistatii shelterului. Un polonic de supa (sunca si cartofi), o chifla cu unt, si cupcake. Bune rau de tot, bune, fara gluma!
Au access la dusuri, la masini de spalat rufe, la ceva calculatoare, la asistenta sa isi gaseasca job, daca vor. Totul pe un fond religios discret.
Dr Who are cabina acolo (Andrei happy)
La final, in drum spre casa, in masina, la caldura, Andrei imi zice: stiu de ce ai vrut sa mergem sa facem marsul asta. Ai vazut nota aia mica. Dar ai vazut ca in rest am numai 100% la obiectul ala?
Sincer, nici vorba. Nu asta a fost intentia mea.
Initial am zis ca o las asa, cum a picat. Apoi i-am explicat ca nici vorba. Ca am vrut sa facem ceva pentru cei mai amarati decat noi. Ca atunci cand ni se pare ca suntem saraci ca nu avem casa mare, ori masini noi, ori vacante in Caraibe, etc, sa ne aducem aminte ca suntem sanatosi, ca avem o casa (la care platim toata viata), ca am job, ca suntem sanatosi (da, stiu, ma repet), ca avem masini si ca ne permitem benzina, si tot asa.
No comments:
Post a Comment